Lumina Învierii la Mormântul Sfânt

În ziua Învierii lui Hristos, pelerinul aflat la Sfântul Mormânt de la Ierusalim nu mai simte nici setea, nici nesomnul şi nici osteneala. Lumina Sfântă coboară, iar credincioşii trăiesc din plin suprema clipă de împlinire duhovnicească împreună cu toţi cei din jur, dar şi cu cei dragi purtaţi în gând: „Hristos a Înviat!; Adevărat a Înviat!”

Cu sufletul împăcat am întâmpinat anul trecut Sfintele Paşti în Ţara Sfântă; cinci zile de trăiri intense ce nu pot fi descrise în cuvinte: emoţie, rugăciune, împlinire sufletească. Un loc încărcat de sfinţenie este Biserica Învierii, un ansamblu arhitectonic impresionant care adăposteşte Mormântul Sfânt al Mântuitorului, Cel răstignit şi Înviat a treia zi pentru iertarea păcatelor lumii. Pentru a ajunge aici, am bătut la porţile Ierusalimului vechi, cetate sfântă care a fost dărâmată până la temelii în repetate rânduri, tot de atâtea ori fiind construită la loc, piatră cu piatră.

Urcând pe străduţele înguste şi şerpuite, ticsite ochi de suvenire, am ajuns la Mănăstirea „Ecce Homo”, locul unde, potrivit tradiţiei creştine, începe Drumul Crucii (sau Via Dolorosa). De aici, Mântuitorul a fost dus la judecată, în pretoriu, şi, cu crucea în spate, a urmat calea până la locul Răstignirii, numit Golgota. Cu rugăciunea în gând am pornit pe Drumul Crucii, marcând cele 14 opriri ale lui Iisus Hristos. Ultimele cinci popasuri ale Drumului Crucii se află în Biserica Sfântului Mormânt. La intrarea în curtea Bisericii Sfântului Mormânt, în locul unde Mântuitorul a fost dezbrăcat de haine şi pironit pe Cruce, un mozaic înfăţişează scena dureroasă a crucificării. Puţin mai încolo, aflăm locul răstignirii lui Hristos, piatra în care a fost înfiptă crucea; al treisprezecelea popas al Drumului Crucii este reprezentat de Piatra Ungerii, pe care a fost aşezat Mântuitorul spre a fi îmbălsămat înainte de aşezarea Sa în mormânt. Din această piatră izvorăşte mir binefăcător cu o mireasmă nemaiîntâlnită.

„De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi? A înviat!”

În sfârşit, cu rugăciune, mă învrednicesc să închei procesiunea Drumului Crucii prin intrarea în Sfântul Mormânt, acolo unde se află lespedea pe care Mântuitorul a fost aşezat după coborârea de pe Cruce. Aievea parcă, te aştepţi ca un înger să te întâmpine şi să-ţi spună cu blândeţe: „Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde l-au pus, dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi!” Aflat acolo, primeşti binecuvântare şi te luminezi, fiindu-ţi descoperite toate răspunsurile într-unul singur: „Hristos este Calea, Adevărul şi Viaţa”.

Momentul apariţiei luminii

Din voinţa Domnului de a se arăta, deopotrivă, credincioşilor ca să se întărească în credinţa lor şi necredincioşilor pentru a crede, în fiecare an Lumina cea Sfântă se coboară la Ierusalim de Paştele creştin-ortodox. „Ca o rază a intrat prin cupola Bisericii”, ca nişte „limbi de foc”, lumini ce „pâlpâiau în jurul Sfântului Mormânt” sau ca nişte „norişori”; sub forme felurite, Lumina Sfântă a fost văzută de pelerini şi mai ales trăită într-un moment irepetabil după momentele de rugăciune ale Patriarhului ortodox al Ierusalimului, Teofil al III-lea. După cum este ritualul, la uşa Sfântului Mormânt, Patriarhul este dezbrăcat de veşmintele arhiereşti şi rămâne doar în stihar; este controlat cu rigurozitate de orice sursă de foc de către şeful Poliţiei israeliene şi de reprezentanţi ai musulmanilor. Abia apoi este lăsat să intre în Sfântul Mormânt, unde îngenunchează în faţa lespezii pe care a fost aşezat Mântuitorul după ce a fost coborât de pe Cruce. Urmează minute bune de rugăciune, iar minunea se înfăptuieşte. Încă o dată! Clopotele bat cu putere, mulţimea se animă într-un entuziasm general şi aşteaptă binefăcătoarea Lumină, care ajunge la marea de credincioşi prin intermediul preoţilor. În diferite limbi, creştinii trăiesc cu mulţumire vie Învierea Mântuitorului, întâmpinându-se cu salutul pascal: „Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!”.

Cele mai sfinte locuri ale creştinilor

De-a lungul timpului, Biserica Sfântului Mormânt sau a Învierii a cunoscut mai multe distrugeri şi reconstruiri. Actuala biserică este o construcţie măreaţă din secolul al XI-lea, înălţată de cruciaţi, în locul altei biserici vechi, zidită de Sfânta Elena în secolul al IV-lea. În urma unui incendiu devastator, la începutul secolului al XIX-lea, biserica a fost refăcută, iar ulterior, fiind afectată din pricina războiului, a cutremurelor şi a trecerii timpului, au urmat ample lucrări de reparaţie.

Ansamblul arhitectural adăposteşte cele mai sfinte locuri ale creştinilor: locul Răstignirii Mântuitorului, Golgota, Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos şi peştera unde s-a descoperit Crucea Domnului de către Sfânta Împărăteasă Elena.

Sfântul Mormânt este folosit de toate trei Bisericile (ortodoxă, coptă şi catolică), iar în Biserica Învierii, după un program stabilit, slujesc zilnic ortodocşii, armenii, copţii şi catolicii.