La Catedrala patriarhală, praznicul Învierii Domnului a adunat peste trei mii de oameni, care au venit la miezul nopţii pentru a participa la cea mai mare sărbătoare a creştinilor. Anul acesta, sărbătoarea Sfintelor Paşti în România s-a bucurat de o binecuvântare deosebită prin darul venit de la Ierusalim, şi anume aducerea Luminii Sfinte care, în fiecare an, se aprinde singură la Mormântul Domnului. Astfel, toate bisericile din Arhiepiscopia Bucureştilor şi din alte eparhii din cuprinsul Patriarhiei Române au avut în noaptea Paştilor Lumina Sfântă de la Ierusalim.
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a îndemnat, în cuvântul său, pe credincioşii adunaţi în faţa Catedralei ca în aceste zile de sărbătoare să răspândească lumină, pace şi bucurie în jur, neuitând de fraţii din Basarabia sau pe cei din comunităţile româneşti din întreaga Europă.
Delegaţia Patriarhiei Române condusă de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, s-a întâlnit sâmbătă, 18 aprilie 2009, cu Patriarhul Teofil al Ierusalimului, de la care a luat binecuvântare şi a participat la slujba Vecerniei mari, oficiată la Ierusalim în jurul prânzului. În cadrul acestei ceremonii liturgice are loc coborârea Sfintei Lumini peste Mormântul Domnului. Lumina Sfântă, dăruită de Dumnezeu ca semn al iubirii Mântuitorului pentru cei ce cred în dumnezeirea şi în Învierea Lui, adusă de această delegaţie, a ajuns în cursul serii mai întâi la Bucureşti, pe Aeroportul „Henri Coandă“, unde a fost întâmpinată de toţi protopopii din Arhiepiscopia Bucureştilor. Ei au împărţit apoi această lumină tuturor preoţilor din arhiepiscopie, astfel încât toate bisericile să aibă, în noaptea Paştilor, Lumina Sfânta de la Ierusalim. Apoi, lumina a fost răspândită în mai multe eparhii din ţara noastră.
Un dar pentru poporul drept-credincios într-o vreme de incertitudine
Sfânta Lumină a fost primită la Catedrala patriarhală prin oficierea unei ceremonii speciale şi a unei rugăciuni de mulţumire în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care în cuvântul său a explicat că minunea venirii Sfintei Lumini la Ierusalim se face pentru întărirea în credinţa şi iubirea faţă de Hristos şi că bucuria creată de acest eveniment este bucuria Sfintelor Paşti. „Această lumină este o binecuvântare pentru întregul popor român. Prin acest dar al luminii exprimăm recunoştinţă în acest an pentru aniversarea a 650 de ani de la întemeierea Mitropoliei Ţării Româneşti în 1359 şi comemorarea a 650 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscop al Tesalonicului, mare trăitor şi teolog al luminii harului ceresc. Lumina adusă de la Ierusalim va poposi în mai multe locuri din ţară. Ea aduce bucurie credincioşilor, fiind o mângâiere şi o confirmare a ostenelilor lor. În plus, lumina adusă de la Ierusalim este un dar de la Dumnezeu Cel bogat în daruri pentru poporul drept-credincios într-o vreme de incertitudine, de încercare, de sărăcie, într-o vreme în care avem mai multă nevoie de bunătate sufletească“, a încheiat Patriarhul României discursul său.
Bucuria întregului cosmos
La Catedrala patriarhală, praznicul Învierii Domnului a adunat peste trei mii de oameni, care au urcat în miezul nopţii Colina Patriarhiei pentru a participa la cea mai mare sărbătoare a creştinilor. Rânduiala liturgică a sărbătorii Paştilor prevede ca Utrenia să fie începută afară, semnificând faptul că actul Învierii se adresează întregului cosmos. Astfel, după rostirea Canonului Sâmbetei celei Mari, Părintele Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de slujitori, preoţi şi diaconi, toţi îmbrăcaţi în veşminte albe, a adresat celor aflaţi în faţa Catedralei îndemnul: „Veniţi de luaţi lumină!“. Esplanada din faţa Palatului patriarhal a fost inundată de lumina candelelor şi lumânărilor celor prezenţi, care au primit pentru întâia oară lumină din Lumina Sfântă adusă de la Mormântul Domnului din Ierusalim. A urmat citirea Evangheliei de la Matei, cap. 28, 1-15, care cuprinde relatarea faptului minunat al Învierii Domnului.
Cuvântul Patriarhului României a tratat mai întâi despre semnificaţia duhovnicească, spirituală a luminii, apoi a făcut referire la textul Evangheliei de la Matei, mai exact, îndemnul făcut de Hristos femeilor mironosiţe: „Bucuraţi-vă!“. Avem, aşadar, pe de o parte, o teologhisire despre lumina creată care trimite către Creatorul ei şi către lumina netrecătoare, veşnică, necreată, iar pe de altă parte, o interpretare dogmatică a textului scripturistic, argumentată cu texte liturgice din Simbolul Credinţei şi Canonul Paştilor.
Frumuseţile lumii, asemenea unor lumini, trimit spre frumuseţea veşnică
Văzută ca un simbol al luminii netrecătoare, lumina necreată, slava împărăţiei cerurilor, lumina lumânării semnifică credinţa în Dumnezeu, Creatorul lumii şi Mântuitorul ei, Hristos, prin care Dumnezeu-Tatăl a creat întreg universul. Grecii au numit lumea cu termenul cosmos, care înseamnă şi podoabă, frumuseţe. Toate frumuseţile lumii sunt asemenea unor lumini care trimit spre frumuseţea veşnică, netrecătoare şi neapusă a lui Dumnezeu Creatorul.
Comentând primele versete ale Psalmului 18, Preafericirea Sa a subliniat că mulţimea stelelor, a luminătorilor firmamentului ne trimit cu gândul la Dumnezeu Creatorul. Primul element creat de El a fost lumina. Lumina creată poartă în sine trimiterea spre o altă lumină, cea necreată.
Folosindu-se de argumentele fizicii cuantice, Patriarhul Daniel a subliniat că oamenii de ştiinţă, astăzi, constată că lumina soarelui este de aceeaşi factură cu a tuturor stelelor, corpuri cereşti, gazoase incandescente, care emit lumină şi căldură. „Această lumină obişnuită are în ea ceva tainic. În stare de repaus ea are masa 0, iar când se mişcă, masa luminii creşte. Lumina din Univers reprezintă în consecinţă memoria trecerii de la nefiinţă la fiinţă a lumii. Lumina poate exista sub două aspecte: corpuscul şi undă, având vocaţia transfigurării, a trecerii de pe un plan al existenţei pe alt plan. Lumina soarelui este simbolul creării lumii din nefiinţă pe care a adus-o la fiinţă. Mai mult decât aceasta, cu lumea creată, Dumnezeu are un plan, urmărind să o conducă la o lumină netrecătoare“, a explicat Părintele Patriarh.
Icoană profetică a împărăţiei cerurilor
Prima carte a Scripturii arată că la începutul lumii stă lumina, iar ultima carte, Apocalipsa, arată că cerul şi pământul care se văd acum vor trece şi se vor schimba, iar Dumnezeu va dărui un cer nou şi un pământ nou, unde nu mai există soare, pentru că El luminează cu slava Sa cea veşnică şi neapusă. Acest cer nou este numit şi Ierusalimul de sus, Ierusalimul ceresc. În noaptea de Paşti, ortodocşii prăznuiesc arvuna acelei lumini netrecătoare, cereşti, care s-a arătat în Iisus Hristos. Spre deosebire de Lazăr, Hristos Domnul nu a revenit la viaţa trecătoare, ci prin Învierea Sa a trecut la viaţa cerească. Această arvună a vieţii cereşti este celebrată în noaptea de Paşti.
Lumina, frumuseţea nopţii Paştilor, a slujbelor Bisericii şi a veşmintelor liturgice constituie o icoană profetică a împărăţiei Cerurilor.
Lumânarea de Înviere - simbolul propriei vieţi
Evidenţiind legătura dintre lumina Ierusalimului ceresc şi cea primită de creştini de la Ierusalimul de pe pământ, încărcată cu o semnificaţie deosebită, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a arătat că Hristos, după Învierea Sa, nu a mai revenit ca om printre oameni în Ierusalimul pământesc, ci a intrat în Ierusalimul ceresc. El S-a mai arătat timp de 40 de zile cui, când şi cum a dorit, într-o libertate totală faţă de timp şi spaţiu, nemaiîntâlnindu-Se decât cu cei care L-au iubit.
Lumânarea purtată în mână la sărbătoarea din această noapte este simbol al Evangheliei lui Hristos. Şi toată învăţătura lui Hristos este concentrată în lumânarea Învierii, în făclia de Paşti. Toată pacea lui Hristos şi toată bucuria vieţii duhovniceşti este exprimată prin lumânare. „Fiecare dintre cei care poartă această lumânare de Înviere are în faţă simbolul propriei vieţi. Lumânarea Învierii, când răspândeşte lumină, se jertfeşte, se topeşte, fiind simbolul vieţii noastre, căci numai prin iubire jertfelnică faţă de părinţi şi copii, faţă de semenii în suferinţă noi răspândim lumină în lume. Lumina răspândită de noi prin iubire se imprimă în sufletul nostru şi o luăm cu noi în veşnicie. Iar când ne întâlnim cu Hristos, Lumina Lumii, atât de mult ne putem apropia de El, câtă lumină am adunat în timpul vieţii pământeşti în suflet prin credinţă şi pocăinţă, prin rugăciune şi fapte bune“, a spus către final Patriarhul României.
Acum toate au sens
Primele cuvinte rostite de Hristos după Înviere către femeile mironosiţe care din respect şi dragoste au venit dis-de-dimineaţă la Mormântul Lui au fost: „Bucuraţi-vă! Nu vă temeţi“. Nici de necazuri, nici de suferinţă, nici de moarte, nici de iad, pentru că Hristos prin patimile Lui ne izbăveşte de patimi şi cu Învierea Lui ne eliberează din stricăciunea morţii. Abia acum înţelegem cel mai bine cântarea Bisericii: „Acum toate s-au umplut de lumină.“ Pentru că toate au un înţeles, au sens. Cerul şi pământul şi cele de sub pământ. Tot universul are un sens, toată istoria şi în primul rând viaţa fiecăruia dintre noi are un sens, pentru că Dumnezeu ne iubeşte şi doreşte ca noi să trăim veşnic cu El viaţa cerească. Aceasta ne face să spunem la sfârşitul Simbolului credinţei: „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie“. Orientarea noastră către Înviere şi nu către mormânt este evidentă. Şederea în mormânt este tranzitorie, pasageră. Şederea în ceruri este veşnică, a mai spus PF Părinte Daniel. Acolo este cetatea noastră stătătoare.
Patriarhul României a vorbit în încheiere despre transmiterea luminii credinţei de către părinţi copiilor lor, credinţa fiind considerată darul cel mai de preţ făcut acestora, amintind că Sfintele Paşti nu reprezintă doar o sărbătoare odată pe an, ci reprezintă un program pentru fiecare săptămână.
Totodată, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a îndemnat pe credincioşii adunaţi în faţa Catedralei ca în aceste zile de sărbătoare să răspândească lumină, pace şi bucurie în jur, neuitând de fraţii din Basarabia sau pe cei din comunităţile româneşti din întreaga Europă.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită în noaptea de Înviere în Catedrala patriarhală de PF Părinte Daniel, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.
Evanghelia Învierii priveşte pe toată lumea
Slujba Vecerniei din Duminica Paştilor numită „A doua Înviere“ sau „Învierea cea mică“ prezintă un caracter deosebit din punctul de vedere al rânduielii liturgice (lipsa Psalmului 103, a catismei, vohodul cu Sfânta Evanghelie, prochimen special). În cadrul ei are loc şi rostirea Evangheliei de la Ioan, cap. 20, 19-25 în 12 limbi.
La Catedrala patriarhală din Bucureşti această slujbă a fost oficiată de Patriarhul Daniel, înconjurat de PS Vincenţiu Ploieşteanul, Episcop-Vicar Patriarhal, de PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, preoţi şi diaconi. Rostul citirii în mai multe limbi a Evangheliei Învierii Mântuitorului Iisus Hristos nu este acela de a impresiona pe credincioşi, ci de a semnifica faptul că Evanghelia Învierii priveşte pe toată lumea, că ceea ce Hristos a făcut prin lucrarea Sa mântuitoare nu a făcut doar pentru poporul ales, din care S-a născut, ci pentru toate popoarele. Evanghelia după Luca ne spune că Mântuitorul Însuşi a învăţat pe ucenici că, începând de la Ierusalim, trebuie să propovăduiască la toate neamurile şi în toată lumea pocăinţa şi iertarea păcatelor. Deci, tuturor neamurilor trebuie să li se binevestească pocăinţa pentru păcate şi iertarea lor, adică mântuirea.
▲
„Ardeam de nerăbdare să cânt «Hristos a înviat»“
▲ Sărbătoarea Învierii Domnului a umplut la maximum bisericile din toată ţara z Sute de mii de credincioşi au mărturisit, atunci când li s-a vestit Învierea lui Hristos, că Acesta cu „adevărat a înviat“ ▲
„Paştile este pentru mine o sărbătoare a speranţei, reprezintă nădejdea că oricât de jos ai cădea, poţi să te ridici. Trebuie doar să vrei şi să ai voinţă tare. Adevărul este că, atunci când eram mici, Crăciunul era pe primul plan, dar acum parcă s-a schimbat şi perspectiva, şi modul de a privi viaţa. Acum, consider Paştile mai important. Cu ce gânduri am venit la sărbătoare? Ardeam de nerăbdare să cânt «Hristos a înviat» şi să iau lumina, să o duc acasă. M-am pregătit pentru praznicul acesta. Am ţinut post atât cât s-a putut, am încercat să nu mă cert cu nimeni, să nu mă supăr pe nimeni. Mi-am propus să fiu mai bună, să mai las din orgoliul acesta un pic“, ne-a mărturisit Valentina Marinescu, de 19 ani, studentă la Geografie-Turism şi educatoare.
„Cu fiecare sărbătoarea a Învierii învăţăm iubirea pe care Dumnezeu ne-a arătat-o şi pe care trebuie ca şi noi să o revărsăm asupra celor din jurul nostru, mai ales asupra celor săraci, a celor aflaţi în nevoi. Să nu uităm că tot ceea ce avem nu este al nostru, ci am primit de la Dumnezeu. Am primit în această noapte Sfânta Lumină de la Ierusalim, din cerurile sfinte, pentru prima dată. Această lumină dă speranţe poporului nostru. Se cuvine să mulţumim Bunului Dumnezeu pentru tot ce ne-a dat şi să dovedim credinţă prin faptele noastre. Singura şansă de a ieşi din criza actuală este sporirea credinţei“, ne-a spus Maxim Ion, profesor de istorie.
„Astăzi Hristos a învins moartea. Şi a învins-o nu doar pentru sine, ci pentru noi toţi. Sunt bucuros la acest mare praznic. Noaptea Învierii are ceva special. În primul rând ora la care începe slujba face ca această sărbătoare să fie unică în calendarul nostru bisericesc. Salutul «Hristos a înviat» şi răspunsul dat de credincioşi «Adevărat a înviat», rostit atât de des începând cu această zi, ne aduc aproape pe Fiul lui Dumnezeu. Moartea şi Învierea lui Hristos ne fac să înţelegem deplin puterea lui Dumnezeu. Numai un Dumnezeu Atotputernic se putea lăsa omorât de oameni, pentru că ştia că moartea e neputincioasă în faţa Lui“, mărturiseşte Gabi Gheonea, student în anul I la Automatică.
„Mi-aş dori să simţim aceeaşi bucurie a Învierii în fiecare duminică, pentru că duminica este ziua Învierii Mântuitorului. Deşi Biserica comemorează în fiecare an acest eveniment, nu trăim plictiseală sau monotonie. Fiecare Înviere aduce un plus de noutate, un avânt de viaţă nouă, pentru care nu putem decât să ne bucurăm. De fapt, şi primul cuvânt al Domnului după Înviere adresat femeilor mironosiţe a fost îndemnul: «Bucuraţi-vă». Am încercat să trăiesc această bucurie pe care mi-a transmis-o cântarea Bisericii, slujitorii care au oficiat aici“, a zis Ramona Ghiţulescu, de 30 de ani, profesoară.
