În dimineaţa zilei de vineri, la ora 6:00, clopotul bisericii din Săuceşti a început să bată. Oamenii au ştiut că, din acel moment, vor pleca, pentru cine ştie cât, în pribegie. Când ajungi la Săuceşti, cât cuprinzi cu ochii, vezi o mare de apă învolburată şi sute de case frumoase plutitoare. În ultimii cinci ani, Siretul s-a revărsat de trei ori peste aceste meleaguri; se răzbună pentru că tot oamenii îi schimbă cursul; îl exploatează şi nu îl respectă.
Sâmbătă, în comuna Săuceşti, aflată la 6 Km N-E de oraşul Bacău, domnea o pace resemnată; pe drum, la câteva zeci de metri distanţă, pâlcuri de oameni se întorc cu inima strânsă în vatra satului. Sunt sinistraţii, zecile şi sutele de oameni gospodari care s-au refugiat pe unde au putut din calea apelor. Cei care s-au ascuns în podul caselor sau şi-au petrecut noaptea în corturile armatei pare că s-au resemnat şi aşteaptă ca atâta amar de apă să se retragă sau să fie suptă de pământ: "Păi, ce să fac, doamnă? Să ne apucăm de plâns? În curte, aci, la mine, parcă e un lac, mai lipseşte peştele. Aştept să se retragă apele, voi aduce şi o motopompă şi mă apuc de treabă. Atât doar am speranţa, ca cei care ne conduc să deschidă ochii şi să facă digul ca să ne liniştim şi noi. Ei au făcut în grabă digul, cu o noapte înainte să vină apa? Nu aşa se face", spune nea Mihai, un bărbat voinic, în timp ce priveşte spre casa în construţie scăldată în apele tulburi ale Siretului.
Siretul - "râu al Moldovei, venind dinspre hotarul ei de sus, dinspre Lehia", care se varsă în Dunăre "prin două guri", s-a revoltat de astă dată cu mai puţină furie ca în 2008, însă localnicii sunt la fel de epuizaţi ca atunci. Căzută pe gânduri, la o margine de drum, cu ochii spre o mare de apă ce-i înconjoară şi casa ei, Valeria Panaite, o pensionară de 57 de ani, e vlăguită de durere şi cu greutate poate să mai îngaime, printre suspine, câteva vorbe chinuite: "Am mers aşa, prin apa până aproape de brâu, şi m-am dus să-mi văd casa. Am intrat şi am ieşit; în casă apa e până la genunchi. Te apucă ameţeala când vezi ce de apă e înăuntru. Stau şi nu am putere de nimic". Femeia, care-şi aşteaptă fata să vină de la un examen, din Bacău, se mai linişteşte la gândul că, în câteva zile, copiii împrăştiaţi în cele zări vor veni acasă să-şi ajute mama deznădăjduită. "Nu ştiu ce să fac, e a treia oară când ne inundă. Nici nu mai ştiu ce să fac, dacă mai rezist. Mă voi sfătui cu copiii; aştept să vină acasă în august şi să văd ce voi mai face, pentru că nu mai rezist. O dată, de două ori, dar cât să mai rezistăm? Mă tem că stresul şi nesiguranţa aceasta ne va omorî: vine apa, nu vine? Îţi ia sau nu casa? Eu am bază în copiii mei, dar cât mai pot şi ei să reziste", se întreabă cu lacrimi în ochi doamna Valeria Panaite.
"Îmi pare rău că nu am apucat să culeg păstăile, aşa frumoase mai erau..."
Dacă aceasta a încuiat casa şi a plecat din calea apelor "în oraş, la cunoştinţe", alţi oameni din Săuceşti s-au ascuns în podul caselor, urcând cu sine câteva păsări şi puţinele lucruri ce au putut fi aburcate în sus. "O singură moarte avem şi odată tot o să murim. Aşa că nu m-am dus când m-au chemat în adăpost; eu sunt bătrână şi am zis că, pentru ce să mă mai zbat degeaba? Mi-am pus o saltea în podul grajdului şi am dormit acolo", ne-a spus senină Maria Lepadatu, de 70 de ani. Nu a pus geană pe geană, iar când şi-a adus aminte de "căţeii aceia frumoşi", nu s-a îndurat de ei şi a coborât să-i pună la adăpost. La fel cum a făcut şi cu puii zburătăciţi şi cu pisicile. Restul a fost înghiţit de apă. În special recolta din grădină, "tare frumoasă anul acesta": "Îmi pare rău că nu am apucat să scot ceapa din grădină şi să culeg păstăile, aşa frumoase mai erau…. Acum nu mai putem folosi nimic din recoltă, apa e foarte murdară, se simte mirosul foarte greu…, însă ne-om descurca cum vom putea. Asta-i viaţa noastră", spune resemnată mătuşa, care a mai trăit ca prin vis aceeaşi experienţă în 2008, când Siretul i-a luat cu totul casa la vale. "În 2008, casa mea a fost luată de ape, mult mai mari decât acum, s-a prăbuşit, iar statul mi-a ridicat alta, nouă. Anul acesta a venit iarăşi apa, însă nu a intrat decât în anexe şi în grădină, unde a distrus totul. M-am săturat de atâta apă... Dar ce să facem? Să murim?".
O singură dorinţă: digul salvator
Drumul care taie satul în două se poticneşte în două rânduri: cu uşurinţă ai putea înota ca să treci dincolo; apa măsoară aproape un metru. Cu cât te afunzi mai mult, descoperi un tablou sinistru, de neimaginat, care nu transpare decât într-o mică parte atunci când te afli în faţa televizorului şi urmăreşti imaginile de la faţa locului: o mare de apă cu locuinţe lacustre. Te faci mic, te uiţi în sus şi nu poţi a nu te întreba de ce Dumnezeu a îndurat un asemenea necaz pe oamenii aceştia. A treia oară. Răspunsul vine din gura tuturor oamenilor care se întorc agale, precum refugiaţii de război, să descopere urgia: "Din cauza oamenilor. A celor care nu au ridicat la timp digul şi a fost posibil să ne inunde pentru a treia oară", spun cu năduf sinistraţii, arătând cu degetul înspre Primărie. Conducerea administraţiei locale arată însă mai departe, cu degetul spre alte instituţii: "Sper ca cei care ne conduc să ne ajute acum, să se aprobe toate solicitările referitoare la digul care trebuie reconstruit pentru că până acum nu au fost aprobate", se scuză viceprimarul comunei, Irina Grigoraş.
"Ultima speranţă a oamenilor este la Biserică"
Părintele paroh din Săuceşti, Ioan Vădană, îşi dă osteneala să-şi sprijine, în primul rând moral, enoriaşii încercaţi din greu. "Vrând-nevrând trebuie să trecem şi peste acest necaz, trebuie să ne întărim unii pe alţii; înaintea lui Dumnezeu şi în calea apei nu te poţi opune. Însă nu pierderile materiale mă îngrijorează cel mai tare, ci suferinţa sufletească a acestor oameni, pentru că nu
s-au cicatrizat rănile de la celălalt necaz şi a venit altul pe capul lor. Au ajuns la limita suportabilităţii şi de aceea sunt revoltaţi pe autorităţile locale; sunt lucruri care se pot face, lucruri minore, dar există un dezinteres total", spune preotul Ioan Vădană.
Oamenii de aici, buni gospodari, crescători de animale, meritau, în opinia părintelui paroh, să trăiască într-un colţ de rai, care ar fi putut deveni, cu mai mai multă sârguinţă, această localitate. "Ţin la oamenii din parohia mea şi îi sfătuiesc să nu dea înapoi, să nu renunţe. Dacă am abandona toţi cum dăm de greu, ce ar fi? Am făcut lucruri frumoase împreună şi trebuie să avem credinţă şi nădejde în Dumnezeu; să mergem împreună mai departe. Sper ca acest necaz să nu aibă un impact negativ în sufletele lor, să vină la sfânta biserică ca să găsească un sprijin. Ultima lor speranţă este la Biserică", a îndemnat părintele Vădană.
În faţa acestei suferinţe, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a fost în zilele acestea foarte aproape de oamenii din Săuceşti, care, potrivit preotului paroh, "a sunat în permanenţă şi ne-a îmbărbătat, a sunat şi la generalul de la ISU să aibă grijă în primul rând de oameni".
Sfânta zi de duminică i-a prins pe localnicii din Săuceşti tot pe la rude, în adăposturile din oraşul Bacău sau în corturile amenajate în zonele mai înalte ale satului. Apa nu avea de gând să se retragă, mai mult, există posibilitatea unui nou val de puhoaie. "Acum, aşteptăm să vedem ce rămâne în urma apelor apoi vom ajuta oamenii să se pună din nou pe picioare. În 2008 s-au atras ajutoare, prin Biserică, din toată România, toţi colegii mei preoţi au sărit în ajutorul acestei parohii. Foarte multă lume a fost alături de noi cu mii de tone de cereale, zeci de tone de haine, alimente şi bani, cu care s-au cumpărat 150 de aragazuri noi, 100 de paturi, cuptoare cu microunde, pentru că oamenii nu aveau sobe, 50 de televizoare, 50 de maşini de spălat automate şi semiautomate", a rememorat părintele paroh din Săuceşti, un sat cu 540 de case, istoric, de pe vremea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.
De asemenea, în 2008, s-au reconstruit aproape 400 de case, care au rămas anul acesta în picioare, fiind avariate mai puţin, însă, pe măsură ce apa bălteşte, structura locuinţelor va fi tot mai şubrezită.
"Săuceştiul ar fi putut deveni un colţ de rai", după cum spune părintele paroh, dacă "ar fi avut parte de o administraţie locală cu viziune pe termen lung" şi nu ar fi fost lovit de necazuri de atâtea ori. Localnicii din Săuceşti, deznădăjduiţi deocamdată de urgia abătută asupra lor, se vor ridica şi vor munci mai departe, dovadă stând casele frumoase şi îngrijite, deşi acum înhiţite de ape, animalele grase şi determinarea din ochii lor, de oameni gospodari şi muncitori care vor să traiască în bunăstare.
Bilanţ provizoriu: 500 de gospodării se scaldă în apele Siretului
Duminică dimineaţă Săuceştiul era încă sub ape, oamenii dormind pentru a doua noapte fie în adăposturile pregătite de armată, fie în oraşul Bacău, la căminele unor licee, fie la rude sau prieteni. Mr. Doru Onica, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, a spus că, potrivit unui bilanţ provizoriu, au fost inundate 500 din cele 1.653 de gospodării din comuna Săuceşti: 35 de case din Şerbeşti, 60 din Siretu, o sută de case din Schineni şi 215 din Săuceşti. Mii de hectare de teren agricol, neevaluate încă, au fost afectate de ieşirea Siretului din matcă.
Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău au început duminică dimineaţă să scoată apa cu motopompele din locuinţele inundate din localitatea băcăuană Săuceşti, oamenii începând să se întoarcă la casele lor pe măsură ce apele se retrag.
Sâmbătă, la Săuceşti, s-a aflat şi preşedintele Traian Băsescu, căruia localnicii nu i-au cerut ajutoare, ci să le construiască un dig de protecţie, şeful statului promiţându-le că de anul acesta vor avea dig.
La sfârşitul lunii iulie din 2008, inundaţiile au distrus sau avariat peste 400 de case.
