Primele dificultăţi care au apărut înainte de construirea Bisericii „Înălţarea Domnului“ din cartierul Craioviţa Nouă au fost cele legate de obţinerea terenului, care după mai bine de un an s-au rezolvat, în 2000 biserica dobândind spaţiul şi avizul de funcţionare de la primărie. Au existat de foarte multe ori situaţii în care lucrările trebuiau oprite din cauza lipsei de fonduri. Pentru faptul că veniturile erau mici, iar fondurile aproape inexistente, forţa de muncă a fost foarte des suplinită de oamenii de bine din cartier. Biserica se află în prezent în stadiul de pictură.
Credincioşii din cartierul craiovean Craioviţa Nouă au fost întotdeauna sensibili faţă de problemele bisericii. Foarte mult timp, pentru că aici nu a existat o biserică încăpătoare, credincioşii s-au rugat într-o biserică improvizată, construită din plăci de azbociment. La iniţiativa mitropolitului Nestor Vornicescu, preoţii Ioan şi Constantin Băjău, tată şi fiu, au ridicat nu departe de locul vechii bisericuţe, în centrul cartierului Craioviţa Nouă, o frumoasă şi încăpătoare biserică din zid, care acum este aproape gata.
Părinţii slujitori de la Biserica „Înălţarea Domnului“ din cartierul Craioviţa, au fost în permanenţă solidari misiunii pe care au purtat-o lângă credincioşii lor. Alături de aceştia, cei doi preoţi au trecut şi prin bune, şi prin mai puţin bune, dar nu au uitat niciodată faptul că numai în biserică se găseşte mântuirea. Prin vasta experienţă de la catedră, pentru că părinţii sunt şi profesori ai Facultăţii de Teologie din Craiova, cei doi au reuşit să-i ţină pe credincioşi mereu aproape. La început au slujit într-o biserică improvizată, nu departe de locul actualei biserici - „Biserica de carton“, aşa cum toată lumea o ştie. Cu toate că era o improvizaţie, „Biserica de carton“ era în permanenţă plină, lucru care a atras atenţia mitropolitului Nestor Vornicescu, care, convins fiind de nevoile spirituale crescânde ale credincioşilor, le-a încredinţat părinţilor Constantin şi Ioan Băjău importanta misiune de a construi o biserică din zid în centrul cartierului Craioviţa Nouă din Craiova, dat fiind numărul mare de credincişi care parcă se înmulţea din zi în zi: „În anul 1999, mitropolitul Nestor Vornicescu a hotărât, vâzând numărul mare de credincioşi care umplea până la refuz biserica în care slujeam, să fie ridicată, într-un interval de timp cât mai scurt, o biserică din zid ce să suplinească nevoile credincioşilor care veneau la vechea bisericuţă. În acest cartier, cu oameni credincioşi, modeşti şi harnici, «Bisericuţa de carton» era singurul lăcaş în care îşi puteau pleca genunchii. Aşa a luat naştere singura biserică din Craiova care are ca hram praznicul Înălţării Domnului, un hram care, prin voia lui Dumnezeu s-a concretizat, biserica noastră înălţându-se după unii foarte repede, după noi foarte greu, şi acum, cu voia Mântuitorului, este aproape gata“, spune părintele Constantin Băjău, parohul bisericii celei noi. Primele dificultăţi care au apărut înainte de construirea bisericii au fost cele legate de obţinerea terenului, care după mai bine de un an s-au rezolvat, în 2000 biserica dobândind spaţiul şi avizul de funcţionare de la Primărie.
Planul lui Dumnezeu
Începutul a fost cea mai grea perioadă pentru cei doi preoţi. Lipsa fondurilor, uşi care de cele mai multe ori rămâneau închise, situaţii limită la care nimeni nu găsea rezolvare. Toate aceste încercări au întărit dorinţa părinţilor, care nu au încetat niciodată căutarea soluţiilor pentru ca lucrările să meargă mai departe. Au existat de foarte multe ori situaţii în care lucrările trebuiau oprite din cauza lipsei de fonduri, dar atunci când nimeni nu mai credea apăreau, din senin, oameni cu suflet care ajutau la rezolvarea problemei: „Nu mai aveam beton, fierul era aproape sfârşit, nu mai era nici o speranţă, şi, când te aşteptai mai puţin venea cineva care se oferea se ne ajute, fie cu vreo maşină de ciment, fie cu fierul de care aveam nevoie. Cu siguranţă a fost planul lui Dumnezeu, care nu ne-a lăsat niciodată la greu“, mai spune părintele Constantin.
Pentru faptul că veniturile erau mici, iar fondurile aproape inexistente, forţa de muncă a fost foarte des suplinită de oamenii de bine din cartier, care au răspuns în permanenţă pozitiv la orice chemare a părintelui paroh: „Pentru că resursele materiale au lipsit de la început, am solicitat de foarte multe ori sprijinul oamenilor din cartier, care de fiecare dată ne-au ajutat după posibilităţi. Biserica noastră este o biserică mare, este o biserică solidă, la care s-a muncit foarte mult şi de aceea am convingerea că ea va dăinui spre amintirea şi pomenirea celor ce au trudit aici“, completează părintele paroh.
„Am adus fierul pentru temelie cu mâinile“
Pentru a exclude riscul ca materialele de construcţie să fie furate, totul a fost prelucrat în curtea vechii bisericuţe, iar apoi adus cu braţele pe străzile cartierului până la locul unde se construia noua biserică. Cel mai greu a fost cu fierul folosit pentru consolidarea temeliei: „Am cărat fierul pentru temelie cu mâinile. Îmi amintesc că, după ce îl lucram în curtea «Bisericii de carton», luam mai mulţi de traversele de fier care erau foarte lungi şi grele şi le aduceam la biserica cea nouă. În urma noastră se făceu cozi de maşini, pentru că ocupam aproape toată strada. A fost greu, dar ce mai contează, biserica noastră este aproape gata, mai e pictura şi o să fie cea mai frumoasă din cartier“, povesteşte tanti Nuţi, una dintre femeile de nădejde ale bisericii.
Locul pe care se află acum construită biserica cea nouă este un părculeţ, folosit de locatari pentru plimbatul animalelor de companie. Cu toate că biserica a ocupat o parte destul de mare a acestuia parc, oamenii de aici nu s-au supărat, ci, dimpotrivă, au primit construirea bisericii cu bucurie: „Faptul că biserica s-a ridicat repede, este, poate, cea mai bună dovadă că prezenţa ei în acest cartier n-a deranjat pe nimeni, ci, dimpotrivă, a fost primită de către toţi cu bucurie. Nu am întâmpinat dificultăţi, pentru că totdeauna credincioşii noştri au sprijinit prin contribuţia lor eforturile noastre“, ţine să precizeze părintele Băjău. Acum, copiii se joacă în spatele sfântului altar, şi biserica a devenit un element de neînlocuit din decorul parcului din Craioviţa Nouă.
▲ „Biserica de carton“ era întotdeauna plină
„Bisericuţa de carton“ sau Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“, locul de unde începe povestea noastră, are o istorie specială şi încărcată cu multe amintiri plăcute. Construită după devastatorul cutremur din 1977, într-o perioadă în care nici măcar nu se punea problema ridicării vreunui lăcaş de cult, vechea bisericuţă a luat naştere cu scopul de a nu atrage prea mult atenţia celor rău voitori, dar spre folosul credincioşilor din cartier care o umpleau tot timpul. Denumirea sub care este cunoscută este una sugestivă: pe de o parte, folosită în sens ironic de către cei care nu iubeau cele sfinte, iar pe de altă parte face trimitere la materialul din care este construită: plăci de azbociment: „Deşi era o bisericuţă din azbociment, biserica noastră era totdeauna plină, lucru pe care ierarhi l-au sesizat cu bucurie şi cu uimire la început. Era plină de oameni inimoşi, care, la fel ca aici, cântau cu toţii la Sfânta Liturghie“, ne mai spune părintele Constantin.
Alegerea hramului pentru actuala biserică nu a fost întâmplătoare, deoarece trecerea de la vechea bisericuţă la cea nouă a fost oarecum „prefigurativă“ prin perspectiva hramului, aşa cum explică părintele Constantin Băjău: „Vechea biserică, «baraca de carton», cum spuneau unii cu ironie, are hramul «Sfântul Ioan Botezătorul». Noua biserică are hramul «Înălţarea Domnului». Legătura este simplă, evidentă şi cu toţi o cunoaştem: aşa cum Sfântul Ioan Botezătorul a fost Înaintemergătorul Domnului, tot aşa şi vechea biserică a parohiei noastre a fost înainte mergătoare noii biserici, singura care are un hram legat direct de Mântuitorul şi de praznicul Înălţării din oraşul Craiova“. Acum, la „Bisericuţa de carton“ slujesc alţi doi preoţi, care şi ei au primit misiunea ridicării unui lăcaş de cult în cartierul Craioviţa Nouă.
