Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
Maica Domnului, o mână întinsă chemărilor noastre
Se întâmpla în primii ani ai copilăriei mele, atunci când descoperi și ești fascinat de tot, pentru că privirea este proaspătă și vie. Mergeam la joacă și, invariabil, în fugă, privirea îmi plonja în tufa de la scara vecină. Repede, îmi vâram nasul și-o zbugheam în aceeași goană, de parcă îmi luam porția de bine olfactiv pentru o zi. Era o plantă cu miros îmbătător, a cărei sevă, copiii din cartier m-au învățat s-o beau `că este dulce” și, pe deasupra, vindecă rănile ori juliturile `până să ajungi la părinți”. Mai târziu, aflam că se cheamă Mâna Maicii Domnului.
O mână a Maicii Domnului m-a urmărit și mai târziu. Dar nu mă refer acum la floare. Ani la rând, de cum intram într-o biserică, privirea îmi era ațintită asupra brațului, asupra palmei și a degetelor Fecioarei. Parcă nimic altceva nu vedeam. Îi urmăream mâna caldă și tandră, cuvântătoare uneori, iar alteori tăcută. Așa am simțit atunci când am intrat în Biserica Icoanei și am privit brațul grijuliu al Maicii. Era o zi toridă de vară și pe vremea aceea, chiar la intrarea în curtea bisericii te întâmpina o cișmea. Mi-am umezit brațele și fața. Ca mai mereu, fără timp, m-am oprit totuși în curte. Mi-am amintit că bătrânul Steinhardt scria în Jurnal că aici, la Biserica Icoanei, la Precista, venea și se ruga mătușa lui ca să fie eliberat din închisoare.
Un loc pitoresc, înconjurat de case, unele boierești, altele simple, iar vizavi, Școala Centrală de Fete. Simțeam o adiere de vânt fierbinte, răscolitoare, parcă mai tare, în acea zi, a noianului de griji și temeri care zac în fiecare dintre noi. Dar Precista Tămăduitoarea era la doi pași. Statornicia ei și a pământului binecuvântat de biserica ridicată cu mai bine de două secole de Mihail Monahul, tihna parcă a altor timpuri te făceau să pleci senin și împăcat.
Cam așa arată o hartă a locului, schițată de sufletul meu care plămădește, aparent fără noimă, amintiri și imagini numai după bunul lui plac.
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, veche de peste 300 de ani, asculta, cum nimeni pe lume nu poate să facă, zecile, sutele, miile de rugăciuni ale preotului, aflat în duhul ei de smerenie și tandrețe. Chiar dacă preot de mir, părintele Ioan Popescu - aveam să aflu cum îl cheamă mai târziu - citea acatistele în cadența nevoitorilor călugări, cu îngăduință nesfârșită pentru problemele uneori mărunte, alteori grave ale oamenilor. La fel se întâmplă și astăzi. Aceeași cadență, aceeași răbdare și aceeași tainică însuflețită rugăciune. Mai târziu, mă bucuram să îi întâlnesc și pe ceilalți slujitori ai ei: părintele profesor Nicolae Necula, părintele Liviu Nechita și părintele Marcel Stavără.
Icoana Sfintei Precista a adus cu ea numele bisericii, al străzii și al parcului, precum și sute, mii de vindecări. Cheia neputințelor oamenilor care vin și i se închină cu ardoare. Se spune că icoana ar fi fost primită de la Constantin Brâncoveanu, ofrandă adusă schitului de lemn așezat în zona parcului și care apare în hrisoave înălțat înaintea bisericii. O altă tradiție vorbește însă despre visul boierului Ceauș David, căruia i se cerea să ridice un locaș de închinare în această parte a Bucureștiului. Multe sunt istoriile și relatările despre Biserica Icoanei, toate țesute în jurul smeritei Preciste.
Așezată pe un jilț, de-a dreapta și de-a stânga sa având pe Arhanghelii Mihail și Gavriil, Maica Domnului cu pruncul în brațe tutelează biserica. Încadrată între icoana Sfântului Nicolae și moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, îmbrățișând cu privirea parcă intrarea fiecărui credincios, icoana ferecată în argint de bătrânul Nicolau Argintarul, tighelată de soborul celor 12 Apostoli, dăruiește fiecăruia, după credință, sănătate și toate cele nădăjduite. Înțelepciune, pentru că Pruncul Iisus poartă în mâna stângă un papirus, simbol al înțelepciunii, și binecuvântare, pentru că mâna Sa dreaptă ne-o împărtășește.
Multe sunt mărturiile celor care au venit deznădăjduiți să-i ceară ajutorul. Sunt cei care s-au rugat pentru împlinirea lor sufletească. Aceasta ar putea fi o explicație a faptului că Biserica Icoanei a devenit locul în care se oficiază foarte multe cununii în timpul unui an. Știu mărturia unei tinere învățătoare care, venind la inspectoratul școlar aflat pe aceeași stradă, vizavi, nu a găsit deschis. În acest răstimp, a intrat în biserică și a cerut ajutorul Maicii pentru problemele ei. La doi ani, urma să se cunune și să-și boteze copilul aici, dând mărturie despre binefacerile și minunile icoanei.
Nenumărate vindecări minunate aduce în fiecare zi icoana Maicii Domnului de la Biserica Icoanei. Poate unul dintre cazurile cele mai cutremurătoare, pe lângă zeci de alte exemple, este acela al unei tinere mame care, însărcinată, a depistat un cancer ganglionar în stadiu avansat. Toți medicii au sfătuit-o să facă avort, pentru că urma o serie de tratamente foarte dure cu citostatice și tuberculostatice, tratamente care, științific, afectează ireversibil fătul. A continuat tratamentele, copilul s-a născut, în mod miraculos, sănătos, iar mama, tot în modul cel mai minunat cu putință, s-a vindecat. Un mănunchi de istorii cu final fericit aduce această icoană. Așadar, la Biserica Icoanei, cu hramul Adormirii Maicii Domnului, al Sfinților Nicolae și Ioan Botezătorul, într-un loc vechi, dar nu vetust, ci viu, este o mână îndreptată cu dragoste spre noi, care nu ne părăsește niciodată!