„Malanca lui Ştefan cel Mare“, la Vicovu de Sus

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Reportaj

Un articol de: Tudorel Rusu - 04 Ianuarie 2014

Urmând tradiţiei ultimilor ani, pe data de 31 decembrie 2013, în mai multe locaţii din oraşul Vicovu de Sus a avut loc reprezentaţia piesei de teatru popular „Malanca lui Ştefan cel Mare“, cu douăzeci de tineri călare costumaţi în haine de epocă. Rând pe rând, personaje ca domnitorul Ştefan cel Mare, Sultanul, Anul Nou, Anul Vechi, Domniţa, Moşneagul, Baba, haiduci şi răzeşi moldoveni au prezentat crâmpeie din viaţa Moldovei din mai multe epoci istorice, punându-se accent îndeosebi pe personalitatea lui Ştefan cel Mare şi pe existenţa săracă şi plină de primejdii a ţăranilor deveniţi haiduci.

E ultima zi din anul 2013. Un convoi de peste douăzeci de oameni călare, înconjuraţi de mulţime mare de oameni şi de muzicanţi, se îndreaptă spre primăria din Vicovu de Sus, pentru a juca piesa de teatru popular „Ştefan cel Mare“.

„Să strigaţi atunci la mine, şi-oi sări şi din mormânt...“

Înainte de a porni la drum, membrii trupei au oprit la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din localitate, pentru a primi binecuvântarea preoţilor. În fruntea convoiului merg trei bărbaţi îmbrăcaţi în sumane care suflă în trâmbiţele uriaşe, anunţând marele eveniment. În urma lor vine călare personajul Anul Nou 2014, interpretat de un copil, alături de marele domnitor Ştefan cel Mare, interpretat de poliţistul de frontieră Petru Bodîrlău. Urmează personajele Anul Vechi, Domniţa, Moşneagul, Baba, cetele haiducilor şi ale răzeşilor moldoveni, iar la sfârşitul convoiului apare sultanul turcilor şi suita lui. Emoţie şi bucurie se citeşte în ochii spectatorilor. Ştefan cel Mare şi-a ţinut din nou promisiunea: „Să strigaţi atunci la mine, şi-oi sări şi din mormânt...“.

„Unde sunt moşii şi strămoşii voştri? Unde e bătrânul Manuil? Pe oasele lor e clădită Moldova“

Ajungem la primărie. Cu greu călăreţii îşi fac loc printre oamenii veniţi cu mic cu mare să-l vadă pe vrednicul lor strămoş. Începe piesa. Anul Nou se ceartă cu Anul Vechi şi fiecare dintre cei prezenţi se gândeşte cu nostalgie la anul ce se încheie. Urmează poezii şi cântece de vitejie rostite cu patos şi solemnitate de haiducii moldoveni, acompaniate de cântecul fluierului şi al mandolinei. Moşneagul şi Baba îşi jelesc fata fugită cu un haiduc, sultanul dă poruncă ienicerilor să fie prinşi moldovenii. Deodată, emoţie şi tăcere ca de mormânt. Ochii tuturor sunt aţintiţi spre personajul principal. Însuşi Ştefan cel Mare al Moldovei vorbeşte, amintind de bravii săi înaintaşi: „Unde sunt moşii şi strămoşii voştri? Unde e bătrânul Manuil? Pe oasele lor e clădită Moldova“.

„Căci Moldova nu este a mea, nici a voastră, ci a urmaşilor noştri şi a urmaşilor urmaşilor noştri“

Pomelnicul strămoşilor continuă, vocea lui Ştefan devine din ce în ce mai tare, îndemnându-şi oştenii să se înarmeze. Trâmbiţele răsună, tensiunea creşte, piesa se apropie de final. Ştefan cel Mare îşi ridică sabia spre cer, spintecând văzduhul: „Căci Moldova nu este a mea, nici a voastră, ci a urmaşilor noştri şi a urmaşilor urmaşilor noştri“. Imediat, începe cântecul „Când a fost să moară Ştefan“. Haiduci, turci, spectatori, toţi cântă. Cântă şi îşi dau seama cu toţii că „Ştefan Vodă al Moldovei, Ştefan Vodă mai trăieşte“.

Piesa de teatru popular sau aşa-zisa „Malanca lui Ştefan cel Mare“ reprezintă o tradiţie din ultima zi a fiecărui an pentru locuitorii din Vicovu de Sus, Putna, Arbore, Suceviţa. Trupa este formată din tineri din oraşul Vicovu de Sus, are peste douăzeci de personaje şi este coordonată şi înfiinţată de agent-şef Petru Bodîrlău, cel care joacă rolul lui Ştefan cel Mare. Piesa are în componenţa sa fragmente din poezia „Doina“ de Mihai Eminescu şi „Apus de soare“ de Barbu Ştefănescu Delavrancea şi prezintă crâmpeie de viaţă din mai multe epoci istorice, punându-se accent îndeosebi pe personalitatea lui Ştefan cel Mare şi pe viaţa săracă a ţăranilor deveniţi haiduci care duc o viaţă grea şi plină de primejdii.