Pe colina de sud a oraşului Iaşi străjuieşte, de mai bine de trei secole, Mănăstirea Cetăţuia, ctitorie a voievodului Gheorghe Duca, refugiu al multor domnitori moldoveni în vreme de restrişte, izvor de teologie pentru ţările ortodoxe din Imperiul Otoman şi gazdă a unor figuri emblematice ale ortodoxiei româneşti.
Cu mai bine de trei secole în urmă, Dealul Cetăţuia, ce domină partea de sud a Iaşiului, era "un loc însorit, plin cu vii, livezi şi prisăci, cu multe crame", după cum povestesc documentele vremii. Pe acest deal, în toamna anului 1668, domnitorul Gheorghe Duca a început construirea unei mănăstiri fortificate ce trebuia să îndeplinească şi rolul de cetate de apărare în cazul unor invazii ale Moldovei. Lucrările au început într-un ritm foarte alert şi s-au terminat patru ani mai târziu, mănăstirea fiind sfinţită în ziua de 29 iunie 1672 şi primind hramul "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel". "Duca Vodă a urmărit să realizeze în acest complex tot ceea ce era necesar cultului, casei, sfatului, învăţăturii, sănătăţii şi bunei gospodăriri. Având o incintă puternic fortificată, Mănăstirea Cetăţuia a servit, de-a lungul veacurilor, ca loc de refugiu multor domnitori ai Moldovei, printre care Constantin Cantemir, Dimitrie Cantemir sau Mihai Racoviţă", explică monahul Dosoftei Jitaru, vieţuitor şi muzeograf al mănăstirii.
Sultanul Mehmed al IV-lea, uimit de măreţia Cetăţuii
O pagină aparte din istoria acestei mănăstiri s-a petrecut în primăvara anului 1672, când, sosit în Moldova pentru războiul împotriva Regatului Poloniei, sultanul Mehmed al IV-lea a stat cu oastea cam două săptămâni lângă Iaşi, la Tomeşti. Cu această ocazie, sultanul a urcat şi la Mănăstirea Cetăţuia, împreună cu alaiul său. După relatarea cronicarului Ion Neculce, Mehmed al IV-lea a fost uimit de măreţia construcţiei. Conform legendei, el i-ar fi întrebat pe sfetnici: "Cât a cheltuit ghiaurul cu această mănăstire?", iar după primirea răspunsului că Duca "a plătit 30 pungi de aur", sultanul s-a mirat, afirmând că o asemenea construcţie nu s-ar fi putut face cu mai puţin de 100 de pungi de aur.
Centru de cultură al Răsăritului Ortodox
Mănăstirea Cetăţuia a ajuns spre sfârşitul secolul al XVII-lea centru de cultură, datorită difuzării cărţilor teologice tipărite în limba greacă pentru ţările ortodoxe din Imperiul Otoman. Această activitate s-a datorat strânsei colaborări dintre patriarhul Dosithei al Ierusalimului, unul dintre cei mai luminaţi prelaţi greci ai vremii, şi mitropolitul Dosoftei al Moldovei, într-o perioadă zbuciumată pentru Biserica Ortodoxă, măcinată atunci de disputele teologice. În 1682, la sfatul patriarhului Dosithei, Duca Vodă a instalat în clădirile complexului mănăstiresc o tiparniţă cu litere greceşti, adusă de la Veneţia, singura de acest fel din întreg Răsăritul Ortodox. Aici au lucrat călugări români cunoscători ai limbii greceşti, în frunte cu ieromonahul Mitrofan, ajuns apoi episcop de Huşi. "La Cetăţuia s-a imprimat, în anul 1682, lucrarea patriarhului Nectarie: "Întâmpinarea contra primatului papei". Un an mai târziu s-au tipărit lucrările "Contra ereziilor", a Sfântului Simeon, fost mitropolit de Tesalonic, şi "Explicarea rânduielilor bisericeşti", a lui Marcu Eugenicul, mitropolit al Efesului. În 1694, a văzut lumina tiparului "Tomul împăcării", lucrare a patriarhului Dosithei al Ierusalimului, iar în 1698 "Tomul dragostei asupra latinilor"", explică muzeograful mănăstirii.
Decăderea şi reînvierea vieţii monahale
După căderea zidului vestic, la începutul secolului al XVIII-lea, din cauza cutremurelor şi a incendiilor, dar şi ca efect al nepăsării egumenilor greci care au administrat-o, Mănăstirea Cetăţuia a ajuns, încetul cu încetul, o ruină, fiind folosită ca depozit de grâne al oştilor turceşti (1788) sau ca spital militar al armatelor ruseşti (1788-1792 şi 1806-1812). Episcopul Melchisedec Ştefănescu, care a trecut pe acolo în anul 1884, spunea că nu a găsit decât o curte presărată "cu pietre şi plină de dudău", încât "îi era frică oricui a umbla prin ea", iar "casele egumeneşti se dărâmau".
Cele mai semnificative lucrări de restaurare au început în perioada 1910-1911, la iniţiativa Comisiunii Monumentelor Istorice. La 30 septembrie 1911, s-a pus piatra de temelie la chiliile călugăreşti de la Mănăstirea Cetăţuia, în prezenţa familiei regale (regele Carol I, Prinţul Moştenitor Ferdinand ş.a.), a mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei, a unor membri ai guvernului şi ai autorităţilor locale.
Aurel Vlaicu a zburat deasupra mănăstirii
În octombrie 1911, lucrările au fost finalizate, iar mănăstirea a putut fi vizitată de delegaţii universităţilor străine, veniţi la sărbătorirea semicentenarului Universităţii din Iaşi. În aceeaşi zi, aviatorul Aurel Vlaicu a zburat deasupra oraşului Iaşi cu avionul construit de el, trecând de mai multe ori pe deasupra mulţumii adunate la sărbătoarea Mănăstirii Cetăţuia. În anul 1930, la iniţiativa lui Nicolae Iorga, preşedinte al Comisiunii Monumentelor Istorice, au fost refăcute biserica şi încăperile mănăstirii.
Mari vieţuitori ai Mănăstirii Cetăţuia
Printre figurile emblematice ale Ortodoxiei româneşti care au vieţuit la Mănăstirea Cetăţuia se numără monahul Ghedeon, devenit ulterior egumen la Horăicioara, despre care se spunea că avea darul înainte vederii, marele duhovnic Ieronim Gagea sau patriarhul Justinian Marina (1948–1977). "În a doua jumătate a secolului al XX-lea, stareţ pentru o perioadă de 26 ani a fost părintele arhimandrit Mitrofan Băltuţă, socotit drept al doilea ctitor al mănăstirii, deoarece, într-o perioadă grea pentru viaţa Bisericii, el a ştiut să menţină viaţa monahală la Cetăţuia. De asemenea, în anii de păstorire a arhimandritului Mitrofan Băltuţă, a vieţuit, discret, la Mănăstirea Cetăţuia un mare duhovnic al ieşenilor, părintele protosinghel Teofan Merlă, rugătorul şi povăţuitorul întru Hristos a multor credincioşi vreme de mai bine de 50 de ani. Astăzi, mănăstirea are o obşte formată din şaisprezece monahi, îndrumaţi spre mântuirea pe care ne-o dorim cu toţii de părintele stareţ Partenie Petric", spune monahul Dosoftei Jitaru.
