Mănăstirea copiilor

La Sihăstria din Codrii Delenilor, paşii m-au purtat ştiind că în aceste zile zeci de copii învaţă tainele zugrăvirii chipurilor sfinte din icoane, activitate deosebită iniţiată de părintele protopop Nicolae Crăciun, ce-o vom surprinde, pe larg, în paginile ziarului nostru de săptămâna viitoare. Liniştea sufletească care a încolţit de cum am respirat pentru prima dată aerul din acest colţ de rai m-a îndemnat să creionez, asemeni copiilor, propria-mi lucrare: biserică frumoasă şi curată - filă de istorie, pomi ticsiţi de mere, viţă-de-vie cu lăstari împletiţi în cununi şi un lac în care oglindeşte jucăuş astrul zilei.

Pe drumul Botoşanilor, lăsând în spate târgul Hârlăului, ne avântăm pe un drum, destul de anevoios dar care poate fi răzbătut, în ţinutul Delenilor. Am lepădat şi codrii seculari, care parcă ne-au despovărat de toate relele; liniştea în care am coborât aproape că ne forţa să nu mai facem un pas, cerându-ne răgaz de contemplare: cât îţi cuprind ochii - o vale ca-n poveşti: pomi roditori, culturi agricole necesare traiului zilnic, parcă desprinse din cărţi, o poieniţă din mijlocul căreia îţi zâmbesc, în bătaia soarelui, florile câmpului şi, mai încoace, spre coama dealului, un lac doldora de peşti. "Pe cele cinci hectare de teren avute în grijă, "poiana mănăstirii", "avem o livăduică mică, câteva animale de care îngrijim pentru consumul propriu; iar lacul acesta, care nu era mai mare decât o băltoacă, l-am săpat cu cazmaua, am cărat pământul cu roaba, digul de susţinere ridicându-l cu roaba şi cu targa. L-am populat cu peşte, asigurându-ne astfel hrana în zilele de dezlegare", ne luminează, în cuvinte puţine, părintele stareţ Petroniu Andrei.

"Sfântul Nicolae din Lacuri"

Pe toate acestea le cuprinde cu privirea din uşa bisericii cu valoare de monument - piatra nestemată unde slujeşte cu sârg, din anul 1993, după un periplu la Sfântul Munte - protosinghelul Petroniu.

Cunoscută şi sub numele de "Sihăstria din Codrii Delenilor" sau "Sfântul Nicolae din Lacuri", mănăstirea este frecventată mai ales de credincioşii din satele din împrejurimi: Deleni, Pârcovaci, Slobozia, Poiana sau Plugari. La nevoie, aceştia chiar îi ajută pe călugări la treburile mănăstireşti. Şi nici nu ar putea face altfel, pentru că acest colţ de rai trebuie întreţinut; şi este. Curăţenia desăvârşită o regăsim în aşezământul cu două hramuri, "Sf. Ierarh Nicolae" şi "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", ridicat şi înfrumuseţat, după cum aflăm de la părintele stareţ, de Iordache Cantacuzino, vel-vistiernic, fiul Mariei Cantacuzino şi al logofătului Constantin Ghyka, "întru slava şi numele Sfântului Ierarh, făcătorul de minuni, Nicolae, la 29 iunie 1724". "În mănăstire suntem trei vieţuitori, de altfel, din anul 1993, de când sunt eu, aici, stareţ, nu am fost niciodată mai mult de doisprezece călugări; deşi puţini, ţinem rânduiala slujbelor mănăstirilor mari", ne asigură părintele stareţ.

Păstrând linia arhitectonică a bisericilor moldoveneşti, "cu forma uşor treflată", lăcaşul sfânt se păstrează în stilul original. "În tot acest timp nu a suferit mari modificări, doar acoperişul a fost schimbat în jurul anului 1940. Mănăstirea Lacuri a fost închisă, după cum arată hrisoavele, în anul 1888, rămânând aşa aproximativ 60 de ani. A fost redeschisă, la cererea credincioşilor din împrejurimi, însă, odată cu venirea la putere a regimului comunist, mănăstirea a fost închisă din nou. Din voia lui Dumnezeu, în anul 1990, Mănăstirea Lacuri a fost reactivată, aici putându-şi găsi liniştea interioară iubitorii de Dumnezeu", ne-a dezvăluit părintele stareţ, care primeşte în ospeţie pe oricine se abate din drum şi trage aici, pentru a se curăţa de păcate. Asta, în ciuda faptului că mănăstirea nu este dotată cu mari încăperi pentru pelerini; bunătatea şi firea primitoare a părintelui, precum şi frumuseţile locurilor făcându-te să uiţi de alte necesităţi decât cele ale sufletului.

"Vom continua şi în veşnicie..."

De şase ani încoace, zeci de copii talentaţi lasă în urmă cotidianul şi se regăsesc în aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu. Activităţile multiple, în centrul cărora se situează dorinţa de a zugrăvi chipurile sfinţilor în icoane, poveţele părintelui stareţ, dar mai ales trăirea spirituală pe care o găseşti doar între zidurile unei mănăstiri îi determină să vină, an de an, la Sihăstria din Codrii Delenilor. Iar acest lucru va continua, după cum spune părintele protosinghel, "şi în veşnicie": "Vom continua şi în veşnicie, nu doar la anul. Gândindu-mă că şi eu am fost copil, am chibzuit la viitorul lor, pentru că ceea ce acumulează ei aici, ceea ce găsesc ei aici poate nu vor mai găsi în viitorul lor apropiat sau îndepărtat. De aceea, ne-am deschis porţile către ei, care Îl primesc pe Dumnezeu cu cea mai mare deschidere, şi ajutăm cu ce putem, ca să ţină minte că au fost undeva, în copilăria lor, într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, într-un loc în care au îmbinat rugăciunea cu lucrul binecuvântat - pentru că ei lucrează icoana, chipul lui Dumnezeu şi cele ale sfinţilor, pe care-i vom întâlni şi în veşnicie".

De altfel, părintele nu se raportează niciodată la date, la ani; pentru sfinţia sa, importantă este veşnicia, slujirea lui Dumnezeu. Iar prin găzduirea, an de an, a acestor suflete curate nu face decât să-şi împlinească menirea pe acest pământ, în drumul spre mântuire şi spre viaţa veşnică. Lucrarea misionară a pictorului iconar, profesor îndrumător Marian Dorin Orzetic, a profesorilor voluntari, care au asigurat bunul mers al taberei din acest an, dar mai ales eforturile părintelui protopop Nicolae Crăciun vor face obiectul unui amplu reportaj viitor, ilustrat cu frumoasele icoane zămislite din mâinile tuturor participanţilor.