Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Mănăstirea din Valea Creştină de lângă Tripoli
Faptul că locul unde Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a omorât balaurul se consideră a fi, undeva în apropiere de Tripoli, Liban, face ca întreg Orientul creştin, precum şi mulţi dintre musulmani să aibă o evlavie deosebită faţă de sfânt. I s-a închinat în aceste locuri Sfântului Gheorghe o mănăstire care este foarte căutată de pelerini.
Aşezată pe o colină în munţii Ansariyah, la 60 de kilometri de Homs, mănăstirea este înconjurată de multe coline acoperite de verdeaţă. Pe una din acestea se găseşte şi impunătoarea fortăreaţă Krack des Chevliers, de unde se poate admira întreaga regiune. Cât vezi cu ochii, se întind livezi de măslini şi viţă-de-vie, dar şi păduri de stejari. Peisajul coloristic este minunat în diversitatea lui. Când cerul este senin, se pot vedea de pe aceste coline vârfurile munţilor Liban ce sunt situaţi şi la sud. Deşi din punct de vedere geografic aparţine de Scaunul Arhiepiscopal de Akkar, Mănăstirea Sfântului Gheorghe este subordonată direct Patriarhiei Antiohiei. Situată în guvernoratul Homs şi aparţinând de districtul local Tell Kalakh, mănăstirea se află la jumătatea distanţei dintre Homs şi Tripoli, în imediata apropiere a Văii al-Nasara, care se traduce Valea Creştină. Acest punct reprezintă cea mai nordică extensie a Văii Bekka şi este un punct de trecere important prin care se ajunge din toată Siria la porturile Mării Mediterane. Încă din vechime, comercianţii şi soldaţii au trecut prin aceste zone fertile. Atunci când cruciaţii au cucerit zona, au fost impresionaţi de mulţimea turmelor de cămile ce păşteau pe păşunile bogate de pe versanţi. Mai multe izvoare ce se găsesc în colinele din jurul mănăstirii alimentează cele două lacuri ale mănăstirii din care călugării folosesc apa pentru irigarea grădinilor, unde cultivă diferite legume şi fructe. Totodată, din aceste izvoare se captează şi apa potabilă ce este folosită în mănăstire. Râul Sabatic Numele "Al-Homeyra" este cunoscut din Antichitate, când este menţionată şi existenţa unui templu în această zonă. În aramaică, "hamaira" înseamnă "puternic" şi "invulnerabil". De asemenea, numele face referire şi la solul fertil din zonă, făcând trimitere la un zeu al ploii pe care localnicii îl venerau (în timpul iernii, foarte des se întâmplă să cadă ploi abundente ce reprezintă o adevărată binecuvântare pentru o zonă predominant secetoasă). Faptul că la un moment dat au coexistat în această zonă şi un templu păgân, şi mănăstirea se datorează existenţei miraculosului izvor al lui Fawar, cunoscut ca Râul Sabatic, ce izvorăşte dintr-o peşteră din apropiere. Conform tradiţiei, râul izvorăşte doar sâmbăta şi astfel a fost descris de istoricul iudeu Iosif Flaviu (37-100 d.Hr.), în descrierea pe care o face călătoriei de întoarcere a împăratului Titus la Roma, după victoria împotriva evreilor în anul 70. Cu mult timp înainte de Hristos, faraonul egiptean Seti I, tatăl lui Ramses al II-lea, a construit pe locul unde se află acum Krak des Chevaliers o fortăreaţă numită "Sheptun" ("Sâmbătă", în limba egipteană veche). Mănăstirea "Sfântul Gheorghe al-Homeyra" rămâne un important loc de pelerinaj pentru întreaga creştinătate. Creştinii vin aici din întreaga lume ortodoxă: din Siria, Liban, Palestina, Iordania, Grecia, Rusia, România, precum şi din Occident. Bineînţeles că cei mai mulţi vizitatori vin cu ocazia celor două mari sărbători ale mănăstirii: ziua Sfântului Gheorghe - 6 mai (după calendarul vechi) şi ziua Înălţării Sfintei Cruci - 14 septembrie (al doilea hram al mănăstirii). Istoric învăluit în negura trecutului Din cauza lipsei unor documente precise nu putem spune cu exactitate când a fost înfiinţată mănăstirea, însă, conform tradiţiei, primii călugări au venit să vieţuiască aici în secolele V-VI. Până în timpul ocupaţiei otomane avem doar câteva menţiuni ale mănăstirii: în primul rând, istoricul arab Tabari (839-923) care vorbeşte de existenţa unei mănăstiri închinate Sfântului Gheorghe (Mar Jirjis), iar apoi, arhitectura celei de-a doua părţi a ansamblului mănăstiresc ne indică faptul că a fost consolidată în timpul cruciaţilor. Începând cu ocupaţia otomană şi mai ales în ceea ce priveşte secolele XVIII-XIX, avem numeroase documente care amintesc atât de momentele de înflorire a mănăstirii, cât şi de cele foarte grele. Aflăm că, după 1850, mănăstirea s-a aflat într-o rapidă creştere, marcând momentul de revigorare a creştinismului din Siria. Această dezvoltare îşi atinge apogeul în timpul arhimandritului Gherasimos Grecul, între anii 1870 şi 1900. În acest timp vieţuiau în această mănăstire circa 80 de călugări, iar aceasta deţinea numeroase terenuri agricole şi păşuni din zonă. Tot din acest timp se păstrează şi tradiţia organizării a două târguri anuale ce se încheiau în ziua celor două mari sărbători ale mănăstirii. După 1900 însă, mănăstirea a decăzut treptat, iar în prezent vieţuiesc în mănăstire doar cinci călugări. Manuscrise şi alte obiecte preţioase Cel mai important document ce se află în mănăstire este un pergament semnat de cei patru califi drepţi şi conţine îndemnurile profetului Mahomed cu privire la atitudinea pe care trebuie să o aibă musulmanii faţă de creştini. În acest act se precizează următoarele: autorităţile musulmane trebuie să-i protejeze pe creştini; nici un musulman nu are dreptul să-i forţeze pe creştini să treacă la Islam sau să le forţeze pe femeile creştine să se mărite cu musulmani; să nu distrugă mănăstirile sau să-i atace pe monahii sau preoţii creştini; musulmanii nu au voie să construiască vreo moschee pe proprietăţile ce aparţin Bisericii creştine. Celelalte 45 de manuscrise ilustrează relaţiile ce au existat între mănăstire şi creştinii din alte părţi ale lumii, în special relaţiile strânse ce existau între mănăstire şi comunitatea armeană. Dintre obiectele de cult, cel mai important rămâne iconostasul ce se găseşte în paraclisul ce datează din secolul al XII-lea. Acest iconostas cuprinde mai multe icoane ce aparţin Şcolii Alepane de Pictură ce a înflorit în secolele XVIII-XIX. Frumuseţea icoanelor au atras din păcate şi persoane cu gânduri viclene. Astfel, în anii '60, icoanele au fost furate şi vândute la Londra, însă, din fericire, poliţia britanică şi-a făcut datoria şi a recuperat icoanele pe care mai apoi le-a înapoiat mănăstirii. Se mai găsesc, de asemenea, în mănăstire numeroase icoane ce aparţin şcolii ierusalmitene ce era faimoasă în secolul al XIX-lea în această regiune, precum şi diferite obiecte de cult din aur şi argint.
