Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Mănăstirea Govora, popas de rugăciune, meditaţie şi cultură
La 6 km de Băile Govora şi la 18 km de Râmnicu Vâlcea, în comuna Mihăieşti, se află Mănăstirea Govora. Aşezământul monahal de maici este un monument arhitectonic şi spiritual de o rară frumuseţe. Mănăstirea se numără printre cele mai vechi din ţară, fiind ridicată parţial în secolul al XIV-lea şi al XV-lea, în timpul domniei lui Vlad Dracul. Odată cu instalarea tiparniţei oferite de Petru Movilă de la Kiev, Mănăstirea Govora a contribuit la promovarea culturii neamului românesc, aspect ce-i conferă un loc de cinste în panoplia mănăstirilor de cultură din ţară. Dincolo de valorile de artă păstrate cu atenţie, lăcaşul rămâne o fortăreaţă a spiritualităţii româneşti.
Odată intrat în incinta mănăstirii prin turnul-clopotniţă, pelerinului i se înfăţişează pe rând chiliile maicilor şi beciurile de suprafaţă de deasupra unui zid gros, care porneşte de la intrare, pentru ca mai apoi să descopere biserica mănăstirii, ferită de un alt zid, ridicat pe latura stângă a intrării principale. Parcursul istoric şi spiritual Data la care s-a pus crucea pentru sfinţire a aşezământului rămâne încă pierdută în pâcla timpului. În lipsa altor dovezi clare, presupunerile cu privire la întemeierea lăcaşului de cult duc la perioada mijlocului de secol al XV-lea, în timpul domniei lui Vlad Dracul. De altfel, dovezile arheologice scoase la lumină datează tot cam din acea perioadă. Cea mai veche pisanie păstrată arată: „ş...ţ această biserică cine a zidit-o nu se ştie ş...ţ iar Radu cel Mare ş...ţ au dires-o şi au înfrumuseţat-o ş...ţ. De altfel, domnia acestui voievod a însemnat un moment important pentru acest lăcaş de cult. Voievodul reface aproape din temelii biserica ş...ţ pe care am văzut-o părăsită de la sfânt răposaţii strămoşii noştri ş...ţ“ Una dintre legendele referitoare la începuturile mănăstirii susţine că în primă fază ar fi fost o biserică, iar voievodul Radu cel Mare ar fi ridicat actuala mănăstire pe fundaţia acesteia. Săpăturile arheologice din secolul al XX-lea nu au descoperit nici un fel de indiciu în acest sens. În schimb, sondările din aceeaşi perioadă au scos la suprafaţă, în partea de sud a actualei biserici, fundaţiile unei clădiri vechi, despre care se presupune că ar data din secolul al XIV-lea. Clădirea nu a fost excavată total din cauza amplasării sub actuala biserică, dar este considerată biserica originală a mănăstirii. În muzeul mănăstirii se găseşte un clopot spart, în greutate de 250 de kg, cu inscripţia: „S-a turnat acest clopot în numele lui Dumnezeu şi al Sfântului Nicolae 6965“ (1456-1457), adică în timpul domniei lui Vlad Ţepeş. După ce a fost prădată de boierul Albu cel Mare în vremea domniei lui Vlad Ţepeş, mănăstirea a fost refăcută de Vlad Călugărul şi Radu cel Mare între 1492-1496. În perioada 1640-1645, Matei Basarab a reparat-o în întregime, pentru a instala o tiparniţă, pe care i-o dăruise Petru Movilă de la Kiev. Domnitorul Constantin Brâncoveanu renovează ansamblul şi mai adaugă clopotniţa şi clădirile de pe latura stângă şi de nord. Trapeza a fost ridicată mai târziu, în 1775. Pe 20 iulie 1959, un simplu act a transformat statutul mănăstirii, devenind astfel mănăstire de maici. După restaurări integrale între 1958-1969, ansamblul Mănăstirii Govora suferă alte deteriorări în urma cutremurelor din 1977 şi din 1986. Aceste pagube nu au descurajat vieţuitoarele acestui aşezământ, din contra, maicile şi-au intensificat efortul, munca şi rugăciunea şi au pornit alte lucrări de renovare, spre bucuria credincioşilor de astăzi, care vin în număr foarte mare pe aceste meleaguri olteneşti. Bijuterie arhitectonică de mare rafinament Din punct de vedere arhitectonic, biserica mănăstirii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ are o singură turlă aşezată pe naos. Singura ornamentaţie arhitectonică a pereţilor exteriori este un brâu cu trei funii, despărţită în două. Ferestrele sunt înguste, săpate în ancadramente simple, dublate de un chenar cu motive geometrice şi vegetale. Pridvorul se sprijină pe 8 coloane de piatră simple, împodobite cu picturi murale spre tâmple, la fel ca bolta pridvorului. Decoraţiunea murală din interior este mai bogată, fiind lucrată, între 1711-1712, de zugravi cunoscuţi ai epocii brâncoveneşti. Incinta mănăstirii cuprinde zidul exterior pe care sunt chiliile, precum şi beciurile de suprafaţă. În urma săpăturilor arheologice, s-a constatat că au existat şase faze de extindere a incintei. Turnul-clopotniţă de acces în incinta mănăstirii este etajat pe 4 nivele. De la înălţimea de 15 metri, cât măsoară, priveliştea de ansamblu a lăcaşului este impresionantă. Astăzi, zidul de lângă turn mai păstrează meterezele şi drumul de strajă, părţi ale podului chiliilor, ceea ce aduce aminte de rolul defensiv al primelor faze ale incintei mănăstirii. În panoplia mănăstirilor de cultură din ţară Odată cu instalarea tiparniţei oferite de Petru Movilă de la Kiev, mănăstirea Govora a contribuit la promovarea culturii neamului românesc, aspect ce-i conferă un loc de cinste în panoplia mănăstirilor de cultură din ţară. Psaltirea (în 1637), Pravila mică (în 1640), Pravila de la Govora (prima carte de lege în limba română, tradusă din slavonă de călugărul Moxa) sunt doar câteva dintre lucrările importante ale culturii medievale româneşti, care au ieşit la lumină de sub teascurile tipografiei de la Govora. Meşter tipograf în acea vreme era cuviosul ieromonah Meletie Macedoneanu, venit de la Kiev. O fortăreaţă a spiritualităţii româneşti După daniile făcute de Constantin Brâncoveanu, Govora devine una dintre cele mai importante mănăstiri din ţară. Chipul domnitorului poate fi admirat în pronaosul bisericii, despre care specialiştii spun că este cea mai veche reprezentare a chipului marelui domn. Credincioşii care se închină în acest aşezământ rămân impresionaţi de liniştea sufletească pe care o găsesc aici, dar şi de valorile de artă păstrate cu atenţie: un epitrahil dăruit de Radu cel Mare, cu o broderie lucrată în fir de aur, argint şi mătase (sunt brodaţi Iisus, Maica Domnului, Sfântul Ioan şi alţi sfinţi); icoana Maicii Domnului Hodrighita; icoana Maicii Domnului Îndurerată. Măicuţele care vieţuiesc aici au contribuit la refacerea şi modernizarea vieţii monahale din acest lăcaş de închinăciune. Astăzi, Mănăstirea Govora se prezintă ca o fortăreaţă a artei medievale bine păstrată, pregătită să protejeze şi să transmită mai departe identitatea spirituală a neamului românesc.
