Mănăstirea Pelișor este așezată pe locuri unde Dumnezeu a revărsat din plin darurile Sale: păduri bogate, dealuri scăldate de soare, pământ roditor, pășuni întinse, sate de oameni gospodari și credincioși. Așezământul este situat în partea de est a județului Sibiu, în Podișul Târnavelor, la doar câțiva kilometri de municipiul Mediaș. Pentru toți pelerinii și credincioșii care au trecut pe aici, mănăstirea a rămas cunoscută după denumirea celui mai apropiat sat, Pelișor. Ca toate satele vechi din sudul Transilvaniei, Pelișorul este o așezare foarte veche, în prezent arondată administrativ comunei Bârghiș. Prea multe date istorice nu se cunosc despre Pelișor sau despre denumirea sa care ne duce cu gândul la cunoscutul palat regal de la Sinaia. Aflăm din lucrarea „Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Transilvania”, scrisă de regretatul istoric Nicolae Stoicescu, câteva date despre satul sibian. Se menționează în această monumentală lucrare că satul este atestat documentar pentru prima dată la 1357. Sunt cunoscute și denumirile de altădată ale satului: Măgărei, Magare, Magarey, Magaren, Magerau. În prezent, localitatea Pelișor are soarta majorității satelor românești grav afectate de situația economică precară și depopulate. Însă mănăstirea ridicată în apropierea satului a adus faimă acestor locuri, în fiecare an trecând pe aici mii de pelerini și de turiști din întreaga țară.
Întemeierea Mănăstirii Pelișor este legată de dorința oierilor din familia Piloiu de a ridica o mănăstire sau o biserică din banii câștigați cu multă trudă de-a lungul vieții. „Pe locul unde s-a ridicat mănăstirea noastră își ducea oile familia Piloiu. Erau patru frați: Gheorghe, Ilie, Vasile şi Spiridon. Unul dintre ei era pe patul de moarte și își dorea ca toți banii câștigați să-i lase pentru ridicarea unei biserici sau a unei mănăstiri. Ei locuiau în Sibiu, în apropiere de Biserica «Sfântul Ioan Iacob Românul» de pe strada Dealului și, mergând acolo la sfintele slujbe, i-au prezentat părintelui Cătălin Dumitrean această dorință a fratelui lor de a întemeia o mănăstire sau de a ridica o biserică. Părintele Cătălin Dumitrean le-a spus apoi că va veni la stâna lor de la Pelișor pentru a oficia o sfeștanie. După slujbă, părintele Dumitrean i-a întrebat dacă nu vor să facă aici o mănăstire. S-au strâns toți frații, au vorbit și s-au hotărât să ridice un schit. Așa s-au făcut bisericuța de lemn în care slujim acum și primele clădiri”, ne-a spus starețul Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Pelișor, ieromonahul Porfirie Mihai.
Încă din 2004, părintele Iulian venea la Pelișor pe locurile unde se ridica mănăstirea. „Părintele Iulian Ababei venise la Pelișor din 2004 și locuia acolo într-o cabană. A mai adus încă doi călugări de la Mănăstirea Frăsinei, dar aceștia, văzând că este foarte greu și că nu era programul de la Mănăstirea Frăsinei, au plecat și l-au lăsat singur. El a venit apoi în audiență la Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu, în 2007, i-a prezentat situația dificilă în care se afla și atunci s-a luat decizia ca așezământul să se transforme în schit de maici. Părintele Iulian are două surori, Maica Teoctista, care viețuia la Mănăstirea Țigănești, și Maica Pangratia, care viețuia la Patriarhie. Părintele Iulian le-a adus la Pelișor, apoi au venit alte monahii și s-a întemeiat o mănăstire de maici”, ne-a mai spus părintele Porfirie. 
Din 2016, Mănăstirea Pelișor a trecut într-o nouă etapă. Obștea de maici și părintele duhovnic Iulian Ababei plecau de la Pelișor, iar așezământul a redevenit mănăstire de călugări. Actualul stareț, părintele Porfirie Mihai, a început o nouă etapă atât în viața monahală, cât și în cea administrativă. Călugărit la Mănăstirea Cozia, părintele Porfirie a studiat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, iar după o bursă de studii în Grecia, s-a întors în țară și a preluat conducerea mănăstirii de la Pelișor. „De când am venit aici, în 2016, am refăcut programul duhovnicesc și liturgic, sprijinit de părintele profesor Ioan Ică jr. Părintele profesor mi-a zis să oficiez Sfânta Liturghie în fiecare noapte, cu promisiunea că îmi va trimite studenți de la Facultatea de Teologie din Sibiu pentru a fi ajutat la strană și nu numai. Veneau studenții de la Sibiu și oficiam în fiecare seară Sfânta Liturghie. Mi-am spus atunci că dacă în 40 de zile nu îmi arată Sfântul Proroc Ilie un semn, eu nu mai stau aici. Eram singur în acea pustie, nu aveam bani pentru traiul zilnic, aveam datorii rămase de la lucrările la biserică, de peste 140.000 de lei. Nu aveam nici bani de motorină. Au început să vină mulți studenți teologi și am prins curaj și putere. După 40 de zile, după mari încercări, am primit o donație ca să îmi plătesc datoriile. Mai mult decât atât, am primit bani de am ajuns cu biserica nouă la stadiul actual. Într-un an-doi, am devenit foarte legat sufletește de această mănăstire, încât aici mi-aș dori să mor”, povestește părintele stareț. 
Părintele Porfirie viețuiește la Pelișor cu încă un monah, părintele Iacob, și așteaptă ca oamenii doritori de viață sfântă să intre în obștea mănăstirii, să devină slujitori ai lui Hristos din această îngerească postură a monahului. Deși nu are o tradiție veche, un istoric și un renume așa cum au alte mănăstiri din Ardeal, totuși Mănăstirea Pelișor a început să adune în jurul ei oameni iubitori de Dumnezeu și de sfințenie.
Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
24 Noi, 2024
