Pe drumul dinspre Iaşi spre Vaslui, în Codrii Iaşilor vechi de la Bârnova, a renăscut dintre ruine o biserică veche de aproape 400 de ani, ctitorie a domnitorului martir Miron Barnovschi. A fost un drum anevoios, dar aşteptarea a meritat cu asupra de măsură, diferenţa fiind „ca de la pământ la cer”, după cum întăreşte protosinghelul Paisie Furdui, stareţul Mănăstirii Bârnova. Biserica, Palatul Doamnei Dafina şi incinta mănăstirii protejată de ziduri puternice cu metereze pare că te cuprind într-o îmbrăţişare nemărginită în care Dumnezeu a pus daruri de mare preţ oamenilor: loc de rugăciune, popas de odihnă sufletească şi o filă de istorie românească.
În chip cu totul tainic, liniştea se aşterne imediat ce treci de zidurile Mănăstirii Bârnova, iar singurele şoapte care sparg văzduhul sunt cele ale vântului. Peste un timp nemăsurabil se aude murmurul unui călugăr care înalţă rugi la ceasul Vecerniei. Poţi sta acolo o eternitate sau cel puţin măcar vreo 400 de ani, cât numără bătrâna biserică ce a primit de curând în dar harul înnoirii prin sfinţire, sau chiar 670 de ani, cât numără teiul ce stă de strajă la intrarea în biserică.
Se sprijină, parcă, unul pe celălalt, se îmbărbătează şi îşi fac planuri de viitor ca doi prieteni statornici. De altfel, statornicia este o virtute care a făcut ca aici, indiferent de vremi şi vremuri, să prindă rădăcini şi să rodească. „Obştea noastră este una micuţă, formată din patru călugări. Sunt stareţ aici din 1996: au fost vremuri grele, ploua în chilii, cădea tencuiala şi tavanul în bucătărie şi câte şi mai câte. La un moment dat eram 20 de călugări, zilnic se ţinea Sfânta Liturghie, însă au plecat uşor, uşor... Însă unii şi-au luat în serios ascultarea şi au răbdat. Îmi spuneau: «Părinte stareţ, aici am fost trimis de Dumnezeu, aici stau chiar dacă poate eu nu văd acum roadele, chiar dacă nevoinţa este mare». Ştiţi, cel mai uşor este să pleci, cum cel mai greu este să găseşti soluţii ca să poţi trece peste toate greutăţile rânduite de Dumnezeu. Statornicia este un mare dar, şi nu doar pentru călugări, ci şi pentru soţi, într-o familie. Când soţii dau de greu, trebuie să fie statornici, să se roage şi să încerce împreună să găsească soluţii”, ne-a spus protosinghelul Paisie Furdui, starețul Mănăstirii Bârnova.
Un martiriu şi credinţa a doi domni şi un voievod
Sfântul lăcaş a fost ridicat în anul 1628 de către Miron Barnovschi, domnitor al Moldovei cu mare evlavie şi al cărui martiriu este prea puţin cunoscut în istorie: în anul 1633, după o perioadă de carceră în închisoarea de la Constantinopol, Miron Barnovschi a fost mazilit de turci pentru că nu a vrut să se lepede de credinţă şi să treacă la islam.
„Prima atestare documentară a bisericii datează de la anul 1628, când domnul Moldovei Miron Barnovschi pune piatra de temelie la puţin timp după ce urcă pe tron. Era un domnitor foarte credincios, care, însă, nu reuşeşte să-şi finalizeze ctitoria pentru că moare decapitat de turci. Se întâmpla acest martiriu cu aproximativ o sută de ani înainte de mult mai cunoscutul martiriu al Brâncovenilor. Istrate (Eustaţiu) Dabija Vodă termină biserica, împlinindu-se, astfel, prorocirea testamentară a lui Miron Barnovschi, care a scris că doar o putere domnească va putea termina ce a început el aici. Raportat la perioada de timp cât a domnit, Barnovschi a ridicat cele mai multe biserici şi mănăstiri dintre toţi domnitorii Moldovei”, subliniază părintele stareţ.
Palatul Doamnei Dafina sau Casa Domnească a Dafinei a fost ridicată de Istrate Dabija Vodă, iar zidurile mănăstirii, peste care străjuieşte un turn ce ţine loc de clopotniţă, le-a înălţat, în anul 1728, domnitorul Grigore al II-lea Ghica, mutat vremelnic, împreună cu toată curtea sa, la Bârnova, spre a se feri din calea epidemiei de friguri.
De Mănăstirea Bârnova este legat numele celui mai vestit „dascăl de musichie”, ieromonahul Macarie, protopsalt al Mitropoliei din Bucureşti, care a cântat şi a compus româneşte alături de o altă mare personalitate - Anton Pann. Ieromonahul Macarie a petrecut o perioadă de timp la Bârnova, unde a fost şi egumen, aşternând aici pe hârtie câteva dintre creaţiile sale.
Biserica nu a fost pictată vreodată, păstrând şi acum din aerul auster al unui soldat creştin dârz, cum a fost şi primul ei ctitor; cele două hramuri urmează calea aceasta a muceniciei: „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”.
Catapeteasma este de dată mai recentă, de la sfârşitul sec. al XIX-lea, începutul sec. XX, iar în afara câtorva cărţi bisericeşti vechi, în patrimoniul bisericii se mai află un epitaf original dăruit mănăstirii chiar de către Doamna Dafina a lui Istrate Dabija Vodă, care va fi expus în viitorul muzeu al aşezământului monahal ce urmează a fi amenajat.
În interiorul bisericii, credincioşii se pot închina la veşmintele care au îmbrăcat sfintele moaşte ale Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, dăruite Mănăstirii Bârnova de către Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
„Ora et labora”
De când a fost ridicată, biserica mănăstirii nu a mai suferit reparaţii capitale până la aceste lucrări de restaurare care s-au derulat prin Regio - Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 - Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.
Pentru ca proiectul să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, biserica a fost închisă timp de şase ani, Sfânta Liturghie fiind săvârşită în Altarul de vară sau în paraclisul mănăstirii în anotimpurile reci. Acest lucru a contribuit la împuţinarea credincioşilor prezenţi la sfintele slujbe.
„A fost greu, credincioşii care veneau până atunci la noi s-au reorientat către alte biserici închise mai ales pe timp de iarnă. De acum încolo nădăjduim însă să se umple din nou biserica, mai ales că tot mai mulţi oameni s-au mutat în Bârnova, accesul este facil şi dinspre oraş, locul s-a înfrumuseţat iarăşi şi oferă credincioşilor şi pelerinilor liniştea sufletească atât de mult căutată în tumultul zilelor noastre”, mai spune părintele stareţ. Biserica este deschisă zilnic în timpul slujbelor de dimineaţă şi seară, în zilele de duminică şi de sărbători, dar şi ori de câte ori grupuri de pelerini trec pe la Bârnova şi vor să se închine.
Ansamblul monahal este bine cunoscut ieşenilor şi datorită muncii asidue a călugărilor care întreţin terenul din apropierea mănăstirii şi cresc căpriţele care oferă un lapte bun şi hrănitor credincioşilor. „Creştem animale, pentru că nu este nici o ruşine să munceşti. Ora et labora... ne-a plăcut să îmbinăm mereu rugăciunea cu munca. Mare ajutor primim de la căpriţele noastre deoarece atunci când e mai greu, mai vinzi o bucăţică de caş, nişte lapte şi plăteşti o factură. La finalul fiecărei Sfinte Liturghii, dacă nu este post, oferim tuturor credincioşilor prezenţi la slujbă câte un pahar cu lapte de capră. Sunt oameni cu diferite alergii sau pur şi simplu oameni care vor să mănânce sănătos, curat, şi caută laptele de capră... Mi-a spus cândva cineva care lucra în acest sector al lactatelor: Părinte, să ştiţi că brânza se mai poate face şi din lapte... deci iată că aceste căpriţe ne oferă în primul rând sănătate. Dacă se mulge igienic şi ai grijă de animăluţe, nu se simte nici un gust de capră”, ne explică părintele protosinghel Paisie Furdui.
