Mănăstirea Sfântului Teodosie cel Mare

În caierul timpului s-au strâns mai bine de o mie de ani de când mănăstirea ctitorită de Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare îmbrățișează la pieptul său creştinii ortodocşi din toată lumea. În vreme de pace sau de război, rugăciunile maicilor de aici, între care sunt şi câteva românce, ţin locul treaz, îngrijit, dispus să primească pelerini. Şi sunt mulţi cei care se încumetă să-şi poarte paşii în deşertul Iudeii, la 5 km depărtare de Betleem, pe urmele Sfântului Teodosie cel Mare.

Aici este leagănul mo­na­hismului creştin. Exact în acest loc uscat de soare, ascetic, potrivnic unei vieţi liniştite. Piatră şi nisip cât vezi cu ochii. Singurele suflete din vecinătatea mănăstirii sunt beduinii nomazi, adăpostiţi în căsuţe sărăcăcioase, cu oi şi capre în bătătură. O parte din ei îşi câştigă traiul din suvenirele ieftine pe care le vând la porţile aşezământului monahal, amplasat aproape de „Câmpul Păs­torilor”. De aici se vede Betleemul şi, mai departe, Ieru­salimul.

Model de vieţuire monahală

Cuviosul Teodosie a trăit în secolele V-VI. S-a născut în satul Mogarisos din ţinutul Capadociei, Turcia de astăzi. A intrat de tânăr în mo­nahism, la o mănăstire din Ie­rusalim. A uce­nicit pe lângă Sfân­tul Eftimie cel Mare, iar după ce a petrecut ală­turi de pustnicul Longhin, s-a retras într-o peşteră din apropierea Betleemului, unde timp de 50 de ani s-a hrănit doar cu ierburi sălbatice şi legume. Lângă această peşteră, în jurul anului 500, a înălţat mănăstirea ce îi poartă numele. Datorită vieţii sale, sfântul a adunat în jurul său sute de călugări din pustie, dornici de linişte. Astfel a întemeiat, pentru prima dată în Palestina, viaţa călugărească de obşte, după modelul Sfântului Pahomie cel Mare din Egipt. Însuşi Sfântul Sava cel Sfinţit a vieţuit în această vatră mo­nahală, mai îna­inte de a întemeia Lavra Sfântului Sava cel Sfinţit.

O regulă de aur a rânduielii obştii Cuviosului Teodosie era ospătarea gratuită a tuturor oamenilor, atât creştini, cât şi necreştini. Zeci de că­lugări slujeau zilnic la mese şi îi hrăneau pe toţi. Sfântul Teodosie ţinea întotdeauna porţile mănăstirii des­chise. Această rânduială se mai întâlneşte şi astăzi în mă­năs­tirile din Athos şi din ţara noastră.

Din Proloage aflăm că mă­năs­tirea lui era ca o adevărată cetate, cu patru biserici, trei bolniţe şi locuinţe deosebite pentru călugări şi oaspeţi de toate neamurile, câte erau acolo, viaţa desfăşurându-se în cea mai desăvârşită tăcere şi evlavie. Era o viaţă de înfrânare, de slu­jire a oamenilor şi de rugă­ciune de zi şi de noapte. Cu toată vârsta înaintată, până la sfârşitul său, Sfântul Teodosie nu a schimbat nimic din asprimea vieţii sale, petrecută în post, în priveghere şi în rugă­ciune. Timp de 30 de ani, nici pâine n-a mâncat, hrănindu-se cu legume şi ierburi sălbatice. Era prieten duhov­nicesc cu Sfântul Sava cel Sfinţit şi l-a învrednicit Hristos şi cu darul facerii de minuni. N-a iubit bunu­rile pământeşti, ci totdeauna ajuta din ele pe săraci. Mă­nă­stirea din vremea Cuviosului Teodosie cel Mare a fost dis­trusă, în urma invaziei persane.

Nestematele sfinţeniei

Biserica, dinaintea căreia se întinde o cupolă de viţă-de-vie cu struguri mari şi dulci, este o măreaţă catedrală în marmură şi mozaic, lucrată cu mult rafinament. În biserică se păstrează la loc de cinste moaştele Sfinţilor Părinţi ucişi de perşi în invazia din anul 614.

Sfântul locaş, împreună cu dependinţele acestuia, datează din vremea posesiei greceşti a locului. Înainte de această etapă însă, o altă biserică cruciată s-a aflat pe acest loc. Ruinele acesteia se află încorporate în noua biserică grecească.

La început, mănăstirea a fost locuită de călugări. Astăzi, este întreţinută de maici, puţine la număr, însă foarte ospitaliere şi binevoitoare. Într-o peşteră din curte se află mai multe morminte, printre care şi mormântul Sfântului Teodosie cel Mare. Peştera cu morminte este încununată cu o micuţă capelă, din care pornesc în jos trepte de piatră. Gropniţa săpată în stâncă este o încăpere întunecoasă care adăposteşte moaştele Sfântului Teodosie cel Mare, ale mamei Sfântului Teodosie, ale mamei Sfântului Sava cel Sfinţit, ale mamei Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, ale Sfinţilor Xenofont şi Maria, soţia sa, şi ale multor cuvioşi călugări ştiuţi şi neştiuţi.

Potrivit tradiţiei, Sfântul Teodosie a fost călăuzit de Dumnezeu spre această peşteră, ca spre aceea în care s-au odihnit cei Trei Magi de la Răsărit, după ce s-au închinat Pruncului Iisus şi I-au dus daruri. Ei s-au ascuns în această peşteră, spre a se întoarce în ţara lor „pe altă cale”, fără a mai trece pe la Irod, după cum i-a îndemnat îngerul Domnului (Matei 2, 12).