Mândria de a fi din satul lui Marin Preda

Aristița și Nicolae Ciupăgeanu formează o familie frumoasă din comuna teleormăneană Siliștea Gumești. Născuți amândoi în satul care l-a dat literaturii pe Marin Preda, se miră dacă oamenii nu-i întreabă nimic referitor la renumele satului căpătat de pe urma marelui scriitor.

Sunt de-o seamă, au 53 de ani, și se cunosc de când erau la grădiniță. Au fost mereu în aceeași clasă, nu doar la școala generală, ci și la liceul cu profil electrotehnic din Alexandria. Când învățau la școlile din sat, în anii ’70-’80, Siliștea Gumești avea în jur de 1.000 de copii sub 14 ani, dacă ar fi să calculăm că în fiecare an de studiu se formau câte trei-patru clase paralele și erau două grădinițe. Acum sunt în jur de 250 copii, spune doamna Ciupăgeanu, care este educatoare la grădinița din comună.

Pe soții Ciupăgeanu i-am cunoscut în vara aceasta în timpul unei tabere de pictură organizată acolo de un alt fiu al satului, pictorul ­George Costea. Familia Ciupăgeanu m-a primit în gazdă. Așa am avut ocazia să cunsoc direct niște oameni care s-au născut în acest sat renumit și care, în afara unei scurte perioade de după terminarea liceului, au locuit numai aici.

De 18 ani poștaș în Siliștea Gumești

Pe cei doi foști colegi i-a unit și dragostea pentru carte. „Aveam o simpatie față de el pentru că era foarte bun la școală”, își amintește Aristița. După ce a lucrat o vreme la unitatea militară din comună, Nicolae Ciupăgeanu s-a retras și s-a angajat la poșta din comuna natală. De 18 ani este „poștaș pe jumătate din sat”. Își amintește că în anul 2005, după ce s-a făcut denominarea monetară, trecându-se de la vechile milioane la noile și modestele sute de lei ale românilor, pentru oamenii mai bătrâni cărora le ducea pensia n-a fost ușor. „Pe cupon nu mai scria un milion, să zic, ci o sută de lei. Atunci, niște bătrâne au început să mă certe: Păi, decât intrași poștaș, și ne tăiași pensiile?”, povestește amuzat domnul Nicu. „Câteodată se mai și supără oamenii pe mine, deși eu nu vreau să intru în conflict cu nimeni. Dacă știu că sunt corect, nu mi-e frică. Unii au pretenții să le pun plicul nu știu cum în gard, dar le spun și eu să-și facă o cutie poștală”. Agentul poștal are de umblat zilnic în jur de 10 km, mai ales în zilele în care trebuie să distribuie facturile. „Mă mai sfătuiește câte unul să-mi iau trotinetă electrică, dar n-am de ce să-mi iau, pentru că eu nu merg întins, ci opresc foarte des pe la porțile oamenilor. Pentru un poștaș bicicleta e sfântă, chiar și pe ploaie. Când erau nămeții cât gardul, pensiile tot trebuia să le duc la fiecare bătrân acasă, îmi luam bicicleta la spinare, o luam pe deasupra gardurilor și așa mergeam. Când mai dădeam peste o bătrână singură de peste 80 de ani, îi mai făceam și pârtie ca să iasă din casă...”

Nicolae Ciupăgeanu este și consilier local, astfel că a propus ca strada pe care locuiește să se numească a poștașilor, întrucât și fostul postaș locuia pe aceeași stradă. Când a intrat poștaș avea de distribuit în jumătatea sa de sat 50 de ziare prin abonamente, acum sunt mai puțin de 15, pentru că lumea nu mai citește presă tipărită. Când l-am întrebat de vârstă, mi-a spus data nașterii amuzat: „Sunt născut pe 12 decembrie. Mai știți de previziunea aia care spunea că va veni sfârșitul lumii pe 12.12.2012? Ei, eu le spuneam oamenilor: «Bine, măi, chiar de ziua mea să pierim cu toții?»”

„Pe sora de mamă a lui Marin Preda, care era Ilinca în roman, am prins-o în viață, era bătrână când eram noi copii de școală. I se spunea Alboaica”, își mai amintește Nicu Ciupăgeanu, omul care colindă zilnic pe bicicleta lui de poștaș, satul natal al lui Marin Preda, conștient că trăiește într-un loc deosebit, pentru că este satul în care s-a născut un mare scriitor. Într-un spirit moromețian contemporan, pe poștaș îl abordează copilașii de prin vecini, când trece pe lângă ei: „Nene Nicule, ne-ai adus gume de mestecat? Vezi să nu ne mai iei din alea iuți...”

Un bunic mucalit ca tatăl scriitorului

Familia Ciupăgeanu are două fiice: Dana-Alexandra, născută în 1993, și Cristina, născută în 1994. Pe Cristina am cunoscut-o în vizita mea, era la părinți pentru câteva zile. Lucrează într-o companie internațională, a absolvit Facultatea de Limbi Străine a Universității din București, fiind o excelentă cunoscătoare de franceză și germană. Este bucuroasă să-și amintească de bunicul matern, Petre Gheorghe: „Există o ediție a romanului «Moromeții» care îl are pe Tudor Călărașu, tatăl lui Marin Preda, pe copertă. Poate că e părere personală, dar în mintea mea îl asemănam pe tataie cu tatăl lui Marin Preda, Tudor Călărașu. În plus, mie mi se pare că umorul pe care el îl avea era acel umor specific moromețian”. Cristina îmi arată o poză cu bunicul ei și mi se pare și mie că aduce mult cu tatăl lui Preda. Atât Cristina, cât și sora ei, Dana-Alexandra, au fost mereu mândre să spună în liceu și la facultate că sunt din satul lui Marin Preda.

Spiritul moromețian se manifestă în familia Ciupăgeanu nu doar printr-un anume devotament față de bunicul amintit, care era mucalit și inteligent, fost contabil, - mi s-au și povestit niște întâmplări foarte haioase avându-l protagonist -, ci și prin dragostea de învățătură pe care au manifestat-o cu toții, începând cu părinții. De exemplu, doamna Aristița a făcut studii postliceale pedagogice, iar apoi, și o facultate de profil. Mama educatoarei de azi a fost învățătoare în sat, Ileana Gheorghe, acum are 82 de ani și este foarte respectată în Siliștea Gumești.

Cât despre cele două fiice, Dana și Cristina, ele au fost mereu faima satului prin rezultatele excelente la școală. „Au învățat la Colegiul «Anastasescu» din Roșiorii de Vede, iar când ajungeau acolo alți elevi din Siliștea Gumești, erau întrebați: «Sunteți din același sat cu surorile Ciupăgeanu? Vedeți, să fiți la fel de buni ca ele!» Amândouă au fost șefe de promoție”, povestește cu justificată mândrie mama lor. Dana-Alexandra a absolvit Facultatea de Energetică a Politehnicii bucureștene, apoi a făcut un doctorat la universitatea din Perugia, Italia, și un altul la București, iar acum este angajată într-o companie internațională din domeniu.

Obiceiuri vechi

Despre cum era în copilăria lor prin Siliștea Gumești mi-a povestit Aristița Ciupăgeanu: „Când a murit Joița, mama lui Marin Preda, am mers cu mamaia bătrână la mort. Așa era obiceiul, mergeam toți când se spăla mortul, la priveghi... Eram mică și nu realizam cine era Marin Preda. Dar îmi amintesc că oamenii spuneau acolo că urma să vină și Marin la înmormântare. Stăteam pe la poartă cu alți copii, așteptam parcă vestea că a venit. Când eram eu copil, mergeam cu toții, cu mic cu mare, și la nuntă, și la mort, peste tot. Știam toate obiceiurile, cunoșteam și toată lumea din sat. Mi-era drag și faptul că la fiecare casă era câte un bunic, poate chiar doi, iar când era cald stăteau și ei pe la porți și povesteau tot felul de lucruri interesante. Noi, fetele, ieșeam pe un preș și coseam pe diverse materiale fețe de masă, ștergare, se zicea că ne facem zestre. Când venea câte o rudă pe la noi în vizită îi dădeam cadou câte o cusătură din aceea. Avea tatăl meu o soră care era foarte pricepută la cusut costume populare cu mărgele”.

„Ăsta pe ce lume o trăi?”

„Încă din copilărie sau un pic mai târziu, cam toată generația noastră, după ce citeam romanul «Moromeții» aveam un sentiment aparte. Chiar dacă acțiunea cărții s-a petrecut cu ani și ani în urmă, nouă, care am trăit dintotdeauna aici, ni se pare că trăim același sentiment cu autorul față de viața în acest sat. Cu diferențele de rigoare, datorate trecerii timpului, schimbărilor de regim... Când facem cunoștință cu cineva și îi spunem de unde suntem, dacă acel om nu ne întreabă de Marin Preda sau nu spune ceva despre «Moromeții» ni se pare ciudat. Ăsta pe ce lume o trăi?...”, mărturisește educatoarea Aristița Ciupăgeanu.