Marea familie de la parohia „Cuibul cu barză“

Construită înainte de 1760, de către clucerul Dona, Biserica „Sfântul Arhidiacon Ştefan“, cunoscută şi sub numele de „Cuibul cu barză“, face parte din seria altarelor mutate de la vedere, de pe arterele principale de circulaţie, în spatele blocurilor. Ca şi în cazul altor biserici, mutarea a însemnat salvarea de la demolare. Astăzi, parohia ocrotită de primul diacon din istoria Bisericii, păstorită de părintele Daniel Benga, prodecan al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, descoperă, prin rugăciune şi filantropie, că noţiunea de familie poate însemna mult mai mult decât cred cei mai mulţi oameni.

Aflată iniţial pe strada Ştirbei Vodă, la nr. 95, Biserica „Sfântul Arhidiacon Ştefan“, numită şi „Cuibul cu Barză“, a fost translată la 22 februarie 1987, pe o distanţă de 12 metri, în spatele blocului 25, din strada Ştirbei Vodă. Istoria ei trecută, dar şi curiozitatea de a vedea viaţa de astăzi ne-au condus la adresa menţionată.

Deşi ascunsă, agresată estetic de blocurile din jur, biserica ne-a primit cu liniştea specifică oricărui loc sfânt, în care rugăciunea nu s-a întrerupt sute de ani la rând.

Insuflaţi de viaţa Sfântului Ştefan

Părintele paroh Daniel Benga ne-a împărtăşit câte ceva din activităţile parohiei: „Viaţa noastră de parohie este încadrată în două dimensiuni, încearcând să împlinească porunca pe care Mântuitorul Iisus Hristos a spus-o în Evanghelie, că în iubirea de Dumnezeu şi în iubirea de aproapele se împlineşte toată legea şi toţi proorocii. Cu alte cuvinte, cel ce reuşeşte să împlinească iubirea de Dumnezeu, slujindu-I şi lăudându-L în rugăciune, şi iubirea de aproapele, jertfindu-se pentru el şi ajutându-l, împlineşte, în acest fel, toată Scriptura. În cele două direcţii se împlineşte taina iubirii de Dumnezeu şi de aproapele. Ne străduim şi noi să nu lăsăm nicio parte din această poruncă“, ne-a explicat părintele Daniel Benga principiul după care „funcţionează“ parohia pe care o păstoreşte.

O comunitate în care cei care au dăruiesc celor care nu au

Paroh de şapte ani la „Cuibul cu barză“, părintele Benga a luat foarte în serios slujirea aproapelui, pe care o insuflă biografia patronului bisericii, Sfântul Arhidiacon Ştefan.

Din mărturisirile părintelui şi ale credicioşilor, am observat că, avându-l ca patron pe Sfântul Ştefan, care a fost primul ales la slujirea celorlalţi în comunitatea primară, Sfântul i-a ajutat spre acest fel de slujire.

„Cel mai important program al nostru este acela prin care ajutăm persoanele sărace, singure sau văduve. Am încercat să le identificăm prin anchetele sociale pe care le-am făcut cu câţiva psihologi, sociologi - toţi voluntari, studenţi ataşaţi parohiei noastre. Am identificat 25 de familii sărace care au nevoie de ajutor în parohia noastră, pentru care am căutat să intervenim atât spiritual, cât şi material, atunci când a fost nevoie. Au fost familii aflate în imposibilitatea d de a plăti întreţinerea pe timpul iernii şi am găsit câteva familii cu posibilităţi care şi-au asumat sarcina de a-i ajuta; le-au cumpărat lemne pentru iarnă, pentru că, deşi ne aflăm aproape de centrul Bucureştiului, sunt foarte multe persoane sărace şi foarte multe case în care mizeria şi sărăcia pot fi remarcate cu uşurinţă. Am încercat să devenim o comunitate vie, în care cei care au, dăruiesc celor care nu au, şi primesc în schimb doar dragoste şi admiraţie“, ne-a mărturisit părintele paroh.

Dincolo de pragul bisericii

La praznicele mari, cum sunt Crăciunul şi Paştile, dar şi în timpul anului, când sunt posibilităţi, „familia Sfântului Ştefan“, cum spune părintele Benga, aduce o bucurie celor bătrâni şi bolnavi, oferindu-le pachete cu alimente.

Andreea, studentă şi membră a comunităţii parohiale de la „Cuibul cu Barză“, ne-a povestit cu multă bucurie despre momentele frumoase în care au mers la zilele de naştere ale celor singuri, dar şi cu prilejul marile sărbători creştine. Vedeau cum ochii bătrânilor li se luminează la vederea unei flori sau la tortul adus de cei tineri de la biserică. De fapt, bucuria era mai mare la vederea gestului, decât al lucrurilor în sine. „E o mare binecuvântare pentru persoanele singure să le treacă cineva pragul“, ne-a încredinţat Andreea.

La Crăciun, grupe de studenţi din biserică merg la cei pe care îi au în grijă să îi colinde, să stea de vorbă cu ei. Toate aceste vizite înseamnă foarte mult pentru cei care nu mai au pe nimeni.

Într-un program mai larg, o grupă de studenţi, sub coordonarea părintelui Daniel, au făcut o statistică, o bază de date a parohiei, cu toţi cei din parohie, şi de ziua naşterii şi a numelui îi sună pe fiecare în parte. Fie de Sfântul Gheorghe, de Sfântul Vasile sau de ziua altui sfânt cinstit în popor, 25-30 de felicitări ajung la persoanele respective şi astfel ştiu că părintele sau biserica poartă grijă de ei.

„Ne strângem în jurul altarului şi încercăm, de fiecare dată, să prelungim bucuria sărbătorii şi a comuniunii, dincolo de biserică. Astfel, am făcut diverse proiecte prin care am încercat să fim alături de copiii parohiei, de cei bătrâni şi singuri. Încercăm să fim o familie în care nimeni să nu se simtă al nimănui“, ne-a spus doamna Oana Elena, coordonatoarea proiectelor sociale.

„Mai importantă este casa lui Dumnezeu“

La venirea sa în parohie, părintele Daniel Benga, după modelul ierarhilor din vechime, a trimis fiecărei familii din parohia sa o scrisoare de prezentare, în care a explicat ce înseamnă parohia şi care sunt responsabilităţile fiecărui creştin în cadrul acestei familii, precum şi bucuriile care se pot trăi împreună.

„În scrisoare am povestit despre proiectele noastre, i-am rugat să ne sprijine în ceea ce vrem să facem, am arătat că în centrul vieţii parohiei noastre stă o casă. Toţi avem case, dar cea mai importantă casă este casa lui Dumnezeu şi trebuie să o facem frumoasă; dacă ne străduim să avem case frumoase, pentru casa Domnului ar trebui să ne îngrijim şi mai mult. Am făcut un chestionar pe verso-ul acestor scrisori în care i-am rugat pe credincioşi să scrie sugestiile şi să ne trimită datele lor, dacă vor să fie în baza de date a bisericii, pentru a-i contacta atunci când este nevoie“, ne-a mărturisit parohul bisericii.

Catehezele de seară au pus bazele bibliotecii

Odată cu catehezele de seară, părintelui Benga i-a venit ideea înfiinţării unei biblioteci a bisericii. Fiecare om aducea seara câte o carte şi aşa s-a înfiripat ceva extraordinar.

„Nu e o bibliotecă foarte mare, dar conţine dicţionare, enciclopedii, cărţi de informare rapidă, Vieţile Sfinţilor, Filocalia, scrieri pentru viaţa duhovnicească, împotriva deprimării“, ne-a mai spus părintele Daniel. Catehezele au şi acum forma unor seminarii, cu o temă anume. Se strâng, la aceste convorbiri, chiar şi 80 de persoane.

Revista „Pelerini către împărăţie“

La parohia „Cuibul cu Barză“, nevoia de comunicare s-a reflectat şi în tipărirea unei reviste trimestriale, numită „Pelerini către împărăţie“, către împărăţia cerurilor, fireşte.

„O parohie este o comunitate de oameni care nu sunt străini lumii, dar care luptă să treacă prin aceasta ca pelerini către împărăţia lui Dumnezeu. Am reuşit să scoatem în jur de 300 de exemplare, pe care le împărţim gratuit. Este o revistă foarte apreciată şi care s-a bucurat de mare succes în rândul enoriaşilor. În primul trimestru am reflectat perioada Postului Mare şi pregătirea pentru Înviere, în al doilea trimestru Învierea şi Rusaliile, în al treilea stă în centru Adormirea Maicii Domnului şi înălţarea Sf. Cruci, iar în ultimul Postul Crăciunului şi Naşterea Domnului. Pe lângă ele, avem o pagină dedicată copiilor, pe care am intitulat-o «Împărăţia copiilor», în care i-am provocat să facă rebusuri religioase, să înveţe poezii religioase şi uneori chiar ei sunt autorii“, ne-a mai spus părintele Daniel Benga.

▲ Biserica mutată din cuibul ei

Primele ştiri cu privire la existenţa unei biserici pe locul celei actuale sunt din secolul al XVIII-lea. Aflăm că pe latura de sud a Podului de Pământ, cum era numită strada Ştirbei Vodă, exista o mică biserică, ruinată înainte de 1760. În 1766, era aici o biserică zidită de Anastasia Cantacuzino. O nouă biserică mai mare a fost ridicată de clucerul Dona şi soţia sa Zamfira, pe la anul 1760, cu hramul Sfântul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan. Biserica a fost reparată în anii 1853, 1877 şi 1898. La ultima reparaţie, a fost pictată de preotul-zugrav Vasile Damian în stil, neobizantin. După stricăciunile făcute de cutremurul din 1977, a urmat o nouă consolidare, dar tocmai în 1984. Exact după terminarea lucrărilor, în 1987, biserica a fost trecută pe lista celor care urmau să fie demolate, pentru noua amenajare urbanistică a zonei Ştirbei Vodă. În cele din urmă, s-a găsit calea de salvare a monumentului, prin translatarea coordonată de inginerul Eugen Iordăchescu.