Mărturia evlaviei la Râureni

Uşor accesibilă pelerinilor şi turiştilor, dar puţin cunoscută astăzi, ctitoria eclezială cu hramul Sfântul Nicolae de la Râureni, judeţul Vâlcea, s-a ridicat din „bun gândul“ creştinilor locului la 1746 şi este păstrată cu grijă de comunitate până în zilele de acum.

Situat la periferia municipiului Râmnicu Vâlcea, la 12 kilometri distanţă, Râureniul este o localitate componentă a oraşului. Se poate ajunge aici şi prin staţiunea Ocnele Mari, de care o despart numai 6 kilometri.

Întemeiată pe malul drept al Oltului într-un vechi sit arheologic, Buridava, şi străbătută de pârâul Sărata, aşezarea este astăzi renumită pentru producţia de legume şi fructe, materia primă a unei fabrici de conserve ce deserveşte mai multe zone ale ţării.

Istoricii şi arheologii au descoperit urme de locuire încă din epoca fierului la Râureni. Geograful grec Ptolemeu menţiona în scrierile sale că Buridava era capitala tribului geto-dac al burilor. Despre Buridava romană, aflată pe teritoriul comunei Stolniceni, localitate ce făcea parte cândva din oraşul Ocnele Mari, se ştia de mai multă vreme. Mai târziu abia, arheologii au descoperit Buridava dacică la 5 kilometri de Ocnele Mari, aşezare mai veche decât cea romană.

Din nefericire, străvechiul sit de la Buridava, unde s-au efectuat săpături de-a lungul timpului, se află în prezent într-o stare de degradare avansată şi nu mai poate fi nicidecum socotit obiectiv turistic.

Precum se poate lesne observa, în acest colţ de Valahie, s-au succedat civilizaţii şi culturi diferite care au lăsat, desigur, urme de scos la lumină şi în viitor. Din epoca medievală, însă, la Râureni, mai avem o singură mărturie: biserica de lemn cu hramul Sfântul Nicolae, la care se poate ajunge uşor, parcurgând o alee ce duce de la biserica nouă de zid a parohiei locale, vizibile din stradă, la cimitir. În vechime, comunităţile obişnuiau să-şi zidească lăcaşele de închinare în cimitire şi, prin urmare aproape toate bisericile de lemn le găsim amplaste astfel.

Datorită existenţei pisaniei originare, fapt rar întâlnit în cazul acestor monumente, istoria bisericii Sfântul Nicolae din Râureni ne este accesibilă. Cioplită în lemn cu litere chirilice, deasupra uşii de intrare, pisania ne spune:

„Această sfântă şi dumnezăiască biserică, unde să cinsteşte şi prăznuieşte hramu Sf(ân)tul(u)i Iera(rh) Nicolae de l(a) Mira Licheia iaste făcută de d(umnealor) creştini, de oameni, anume Nicula, Gheorghe erei, Filip, Androne, cari din bun gândul lor au făcutu cu toat(e) cele trebuincioase ale ei, carii şi critor(i) s-au numit. Şi s-au făcut în zile(le) lui Io Costandin vod(ă), cu bl(a)g(o)s(lo)venia păr(in)telui, chir Clement ep(i)scop, întru vecinica pomenire celor mai sus numiţi; sep(temvrie) 2, leat 7255 (1746)“.

Pe o grindă de deasupra uşii de intrare în biserică, în partea superioară a pisaniei, s-a scris către sfârşitul secolului XVIII: „Acestu copiricol este făcut din Dum(i)neca Flori(i)lor“. De asemenea, pe bârnele pridvorului, în partea dreapta a intrării în biserică se află inscripţia „1837 iun(ie) 4“. Pe grinzile exterioare din partea de sud a naosului mai există o inscripţie, din păcate foarte deteriorată, şi până în prezent nedescifrată. Probabil că, la fel ca şi în cazul altor biserici de lemn, e vorba despre o inscripţie funerară.

Ridicată, aşadar, în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat, biserica de lemn de la Râureni se păstrează în bună stare de conservare şi reprezintă o captivantă mărturie a credinţei ortodoxe şi a măiestriei meşterilor constructori dar şi a zugravilor, cum vom vedea, la graniţa dintre evul mediu şi epoca modernă.

Arhitectura şi sculptura decorativă

Biserica de la Râureni e construită din lemn de stejar, în formă de navă, pe un mic soclu de zidărie. Peste acoperişul de şiţă s-a pus mai recent tablă galvanizată, în ideea de a proteja monumentul, dar sperăm că aceasta e doar o soluţie provizorie şi că locaşul va fi adus mai aproape de înfăţişarea lui originară.

Planul bisericii e cel obişnuit în veacul al XVIII-lea şi alcătuit din pridvor deschis, pronaos, naos şi altar poligonal, decroşat faţă de corpul navei. Mai multe modificări, urmare a unor nereuşite intervenţii, prin care se încerca repararea monumentului, i-au modificat parţial aspectul. În prezent pridvorul e închis şi peste el se află o turlă pe tambur, după modelul arhitecturii de zid din Ţara Românească.

Pridvorul tăvănit se sprijină pe şase stâlpişori ciopliţi cu un capitel simplu şi cu un motiv floral la bază. Pronaosul foarte îngust pare mai degrabă o prelungire a naosului, cu atât mai mult cu cât cele două încăperi sunt acoperite cu o boltă unică, sprijinită pe patru nervuri în partea de vest a pronaosului. Între acesta şi naos se află un timpan, în partea superioară, fără a exista un zid despărţitor ca la alte biserici din lemn. Drept urmare, avem în momentul de faţă un caz particular la biserica din Râureni: o navă cu un fals pronaos, un naos încăpător, a cărui boltă e sprijinită transversal pe o coastă unică, fără decoraţie la console, şi un altar poligonal. De asemenea, sistemul de boltire a altarului e mai puţin obişnuit. Semicupola lui are nervuri şi un sistem de sprijin alcătuit din grinzi orizontale suprapuse. E posibil ca aspectul actual să fie tot o consecinţă a unor mai puţin inspirate reparaţii ale bisericii.

La exterior, corpul bisericii e înconjurat de două brâie care se termină la dreapta şi la stânga uşii de intrare. Primul, cel median, e cioplit în formă de funie împletită, cel de al doilea, aşezat în partea superioară a soclului, e cioplit în zig-zag.

Un tezaur de icoane vechi

Lăcaşul zidit din lemn pe malul Oltului, la Râureni, n-a fost niciodată tencuit sau pictat. În schimb, el păstrează un splendid iconostas original, decorat cu stălpi gracili, ciopliţi cu mare măiestrie. Pictura tâmplei nu mai este însă cea de la anul 1746, cum consemnează inscripţia scrisă cu negru pe fond galben în partea ei superioară: „S-au prenoit cu zugrăveala, al doilea, dupre cum se vede, la leat 1837 iunie 5, de robii lui D(u)mnezău, Costandin, Gheorghie“.

Iconostasul este integral zugrăvit, pe trei registre: cel superior cu profeţii Vechiului Testament în medalioane, cel median cu Apostolii şi cel inferior cu marile praznice. Între timpanul iconostasului şi icoanele împărăteşti se mai află un registru pictat cu ciorchini de struguri, arabescuri şi motive vegetale. În centrul lui, deasupra uşilor împărăteşti se află o icoană din nefericire degradată, reprezentându-L pe Mântuitorul Hristos flancat de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavrii.

Icoanele împărăteşti sunt deosebit de frumoase şi se află şi ele într-o bună stare de conservare. Este vizibilă o execuţie a unui zugrav şcolit, poate provenind dintre pictorii renumitei Şcoli de la Teiuşi. Remarcabile sunt icoanele cu Sfântul Nicolae, avându-i în dreapta şi în stânga sa pe Domnul Iisus şi pe Maica Domnului, icoana Deisis (Mântuitorul între Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul), icoana Maicii Domnului Platitera între Sfinţii Arhangheli.

O impresionantă unitate de stil şi de conţinut se face remarcată în icoanele tâmplei acestei biserici - adevărată mărturie a credinţei şi a stilului de viaţă din veacul al XVIII-lea în Oltenia de nord.