Mărturie a vieţii monahale de odinioară

Într-un sat al comunei Lungeşti, judeţul Vâlcea, aproape de Mănăstirea Mamu, zidire a Sfântului Constantin Brâncoveanu, se păstrează încă frumoasa bisericuţă de lemn cu hramul „Sfânta Treime“, adusă la Stăneşti-Lunca, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, spre a servi ca bolniţă a renumitului aşezământ monastic.

La 18 kilometri de Drăgăşani, aproape de graniţa dintre judeţele Vâlcea şi Olt, într-o zonă cu dealuri domoale a Piemontului Getic, se află comuna Lungeşti. Localitatea e atestată timpuriu, sub acest nume, într-un document de la 1586. Anterior acestei date, moşia vechilor boieri Rutaş, Coica, Novac şi Staromir purta numele de Mamul, ca şi râul de-a lungul căruia se întinde, cum aflăm dintr-un hrisov de la 1437.

Aici dăinuie din prima jumătate a veacului al XVII-lea Mănăstirea Mamu, cu ctitori descendenţi din renumita familie a Buzeştilor. La 1655, jupâneasa Stanca, mama voievodului Constantin Brâncoveanu, ctitorea o biserică de lemn pentru mănăstire, în locul alteia şi mai vechi, precum consemnează Radu Greceanu în cronica sa: „Mănăstirea ce se chema Mamul ot sud Vâlcea care este hramul celui între sfinţi părintele nostru Nicolae Mirilinschi făcătorul de minuni, care mai înainte era făcută de lemn şi se trăgea despre Buzeşti“. Gestul jupânesei Stanca avea să fie făcut în memoria soţului ei, Papa Brâncoveanu, ucis în timpul răscoalei seimenilor. Mai apoi, în al şaptelea an al domniei, voievodul martir reface aşezământul monastic ctitorit de mama sa, ridicând o splendidă biserică din zid. La 1699 se finaliza şi zugrăveala locaşului, executată de renumitul Pârvu Mutu. Mănăstirea de la sud de Vâlcea, întotdeauna chinovie de maici, a cunoscut perioade de înflorire, dar şi de declin. Documentele veacului al XIX-lea o menţionează pe vrednica stareţă Meletina, cea care avea să coordoneze multe dintre lucrările de refacere a aşezământului avariat de cutremure şi de vicisitudinile istoriei.

Stareţei Meletina i se datorează şi ctitorirea bisericii de lemn cu hramul „Sfânta Treime“, integrată Mănăstirii Mamu ca bolniţă, pe 12 iunie 1833, cum menţionează una dintre inscripţiile aflate pe zidul de nord al Sfântului Altar. Pomelnicul scris cu litere chirilice la proscomidiarul locaşului, alături de pisanie, mărturiseşte despre viaţa de obşte de la Mamu, în veacul al XIX-lea. În acest pomelnic sunt scrise numele maicilor slujitoare de aici, sub ascultarea stareţei Meletina. Multe date despre biserica de lemn nu se păstrează, dar ştim că între anii 1858 şi 1860, locaşul era restaurat. De asemenea, în 1955 mai au loc câteva lucrări de reparaţie la temelie, pridvor şi acoperiş.

După ce aşezământul brâncovenesc de la Mamu este desfiinţat, prin punerea în aplicare a Decretului 410 din anul 1959, moşia mănăstirii este şi ea dezmembrată, iar biserica de lemn, aflată la circa 800 de metri distanţă, rămâne în părăsire. Din anul 2009, ea devine parohie a satului.

În istoria artei, fosta bolniţă a Mănăstirii Mamu e consemnată ca biserica de lemn de la Stăneşti-Lunca, sat aparţinător comunei Lungeşti. Urmele de bardă de pe grinzile exterioare dovedesc faptul că locaşul era adus la 1833 din alt loc, probabil nu de la mare distanţă, şi refăcut ca bolniţă a mănăstirii. De asemenea, tipologia lui sugerează o vechime mai mare cu cel puţin un secol.

Arhitectură eclesială fără turlă

Biserica cu hramul „Sfânta Treime“ de la Stăneşti-Lunca are planul tradiţional, în formă de navă, cu altar poligonal în cinci laturi, decroşat faţă de restul navei, naos, pronaos, în prelungirea naosului, şi un pridvor sprijinit pe patru stâlpişori de formă conică.

Istoricul de artă Ioana Cristache Panait subliniază în studiul dedicat bisericilor de lemn din Piemontul Getic că: „Biserica de la Lungeşti face parte din tipul locaşului de lemn românesc, asemenea unei case, cu acoperişul nestrăpuns de clopotniţă, aşa cum s-a dovedit a fi fost în toate provinciile româneşti“.

Pătrunzând în interiorul bisericii, ne convingem de simplitatea şi în acelaşi timp de ingeniozitatea sistemului constructiv. Grinzile masive de stejar sunt îmbinate în „coadă de rândunică“. Pridvorul e tăvănit, pronaosul e boltit semicilindric, naosul e şi el boltit cu o semicalotă sprijinită pe o singură coastă, cu console simple, fără decoraţie.

Din nefericire, o neinspirată şi probabil neautorizată intervenţie recentă a condus la demolarea zidului despărţitor dintre pronaos şi naos, afectând în felul acesta şi structura de rezistenţă a locaşului.

Biserica n-a fost niciodată tencuită şi, cu excepţia catapetesmei, nici zugrăvită în secolul al XIX-lea, cum se obişnuia. În Altar, separat, sunt consemnate numele pictorilor Matei, Stanciu şi Dumitru, cei care realizaseră zugrăveala tâmplei, astăzi aproape total distrusă. Temelia bisericii e refăcută din zidărie, iar locaşul acoperit cu şiţă.

Sculptura decorativă

Biserica de lemn de la Stăneşti-Lunca face notă aparte printre vechile locaşuri de acest tip din zonă prin frumuseţea sculpturii decorativ-simbolice prezente îndeosebi la exterior. Cei patru stâlpişori conici ai pridvorului au capiteluri delicate, împodobite cu cioplituri în forma dinţilor de ferăstrău. Impresionează în mod deosebit uşa de intrare, cu un fin ancadrament de forma funiei împletite. Istoricul Ioana Cristache Panait face în studiul său o importantă observaţie: funia împletită ce înconjoară uşa de intrare a bisericii de la Stăneşti-Lunca „se grupează în pomul vieţii pentru a alcătui o cruce (...), piesa fiind ea însăşi un argument al coborârii la răscrucea veacurilor XVII-XVI al momentului înălţării“. De asemenea, istoricul de artă aminteşte o inscripţie greu descifrabilă în dreapta intrării, acum dispărută.

Întreaga navă a bisericii e înconjurată cu un brâu din lemn împletit, terminat în capete de cal stilizate, de-a stânga şi de-a dreapta uşii de intrare, aşa cum vedem şi la biserica de la Mreneşti-Creţeni. Tot Ioana Cristache Panait remarca:

„La Lungeşti, capetele frânghiei, de o parte şi de alta a intrării, sunt decorate cu „pomul vieţii“ din crestătura izvorâtă din alveola dacică. Motivul este reluat la căpriorii streşinii, ca şi la fruntarul prispei“.

În fine, consolele crestate în forma „capului de cal“, motiv ancestral, des întâlnit la bisericile de lemn din Oltenia de nord, sunt prezente la exteriorul fostei bolniţe a Mănăstirii Mamu.

Din anul 2009, după ce a trecut printr-o tristă epocă, Mănăstirea Mamu a revenit la viaţă. Biserica brâncovenească a fost restaurată, s-au făcut numeroase reparaţii şi înnoiri, iar viaţa de obşte a fost şi ea reluată. În satul Lungeşti se ridică acum o biserică nouă, din zid, pentru creştinii parohiei. Prin urmare, soarta fostei bolniţe rămâne să fie decisă în curând. Cât de frumos ar fi ca, printr-un gest întregitor şi reparator, ea să reintre în posesia Mănăstirii Mamu, ca paraclis…