Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Mărturii creştine din Siria de azi
Ar fi rămas aceste amintiri în sufletul meu şi le-aş fi notat cândva într-un jurnal de călătorie sau în memoriile mele, dacă nu aş fi primit o veste tulburătoare sosită zilele acestea de pe frontul de luptă din Siria.
În anul 2009, din mila lui Dumnezeu, călătorind pe urmele Sfântului Apostol Pavel, am ajuns împreună cu credincioşii şi ne-am închinat la locul convertirii şi în biserica în care s-a botezat marele Apostol al neamurilor, gura lui Hristos, dumnezeiescul Pavel. După ce am vizitat mănăstirea şi am văzut coşurile care aduceau aminte de salvarea miraculoasă a acestui Apostol, ca să fie deplină călătoria noastră, am plecat la Damasc, să ne închinăm în locul unde încă se mai păstrează capul Sfântului Ioan Botezătorul, cel mai mare om născut din femeie.
Cu evlavie, am intrat în incinta unei moschei care adăposteşte o capelă mică, închisă, de fapt, în care se păstrează o parte din cinstitul cap. Spun doar „o parte“ deoarece osul occipital şi mâna dreaptă am avut privilegiul să le sărut în altă împrejurare, în palatul Topkapî din Istanbul, Constantinopolul de altădată.
Am străbătut în goana maşinii Damascul şi ne-am îndreptat spre Ma’lula, unde o biserică veche amintea de gloria de odinioară a creştinismului ortodox din Siria. Ma’lula este localitatea care număra în vremea aceea aproape 3.000 de suflete care mai vorbeau încă limba aramaică, vorbită de Mântuitorul Iisus Hristos. Momente de mare bucurie pentru toţi pelerinii, să auzim vorbindu-se în aramaică, să le ascultăm cântările, care izbitor semănau cu ale noastre, încât ne-am simţit aproape ca acasă. Sufletul cald al acestor oameni, slujba, obiectele din muzeu, frescele, iconografia, toate ne-au înălţat spre Dumnezeu, mai ales atunci când, în limba aramaică, ne-au cântat „Tatăl nostru“.
Dar amintirile mele nu se încheie aici, cum nici pelerinajul nu s-a încheiat aici. Am continuat drumul nostru spre Mănăstirea „Sfânta Tecla“, zidită în cinstea ucenicei Sfântului Apostol Pavel. Clădirea aproape bizantină a bisericii, care ne aduce aminte de mănăstirile ortodoxe de altădată, n-a făcut altceva decât să ne introducă în atmosfera de taină a rugăciunii. Eram printre puţinii români care călătoream la această mănăstire. Am avut bucuria, atunci, să cunosc întreaga obşte a mănăstirii, în frunte cu maica stareţă, Pelaghia. Călugăriţe care şi-au închinat viaţa lui Dumnezeu, smerite, în sărăcie şi ascultare şi în frumoasa curăţenie care se cuvine fiecărui creştin, ne-au impresionat mult prin ospitalitatea lor. Ne-am simţit ca acasă; ne-au vorbit despre minunile săvârşite de Sfânta Tecla şi de răspândirea creştinismului ortodox într-o lume a islamului. Erau pline de încredere în Dumnezeu şi simţeau că prin lupta lor în această zonă vor primi de la El cununa cea neveştejită a măririi.
O veste ca un trăsnet mi-a atins sufletul! Citez din memorie din presa acestor zile: „Maica stareţă şi maicile din Mănăstirea «Sfânta Tecla» luate ostatice“. Agenţia de ştiri siriană a raportat că miliţiile rebele au comis acte de vandalism în cartierele oraşului şi în împrejurimile mănăstirii, atacându-i pe localnici şi ţinându-i sub ţinta lunetiştilor. Vestea aceasta m-a purtat cu gândul la vremurile de altădată, în care sfinţii mari ai Bisericii au suferit aceeaşi pătimire. Vă mărturisesc faptul că, de aproape 5 ani de când le-am cunoscut, port în suflet icoana acestor maici ca nişte mărturisitoare şi rog pe Dumnezeu ca aşa cum i-a întărit în mărturisire pe marii sfinţi, cum ar fi Gheorghe, Dimitrie, Ecaterina, Varvara, să întărească şi pe smeritele măicuţe de la Maâlula şi să le învrednicească de cununile pe care numai Hristos, Mirele Bisericii, poate să le dea celor ce-L iubesc pe El. Dumnezeu să le ajute şi să le dea putere în mărturisirea şi pătimirea lor!
Cu lacrimi în ochi scriu aceste gânduri, căci în nevrednicia mea aceste mucenice ale zilelor noastre m-au rugat stăruitor să le păstrez în rugăciunile Bisericii. Aştept cu nerăbdare răspunsul în care să aflu despre situaţia lor, să văd dacă în viaţa mea am avut privi-legiul să stau în compania unor sfinte. Ca duhovnic vă spun, mi-a fost dat în viaţă să întâlnesc şi alte persoane care m-au uimit prin viaţa lor curată, dar aceste măicuţe m-au copleşit prin mărturisirea lor. Fie ca Sfânta Tecla şi Sfântul Pavel să le întărească în lupta care le stă înainte! Amin.
Preot dr. Dinu Pompiliu,
protoiereu al Protoieriei III Capitală