„Și tu, Betleeme Efrata, deși ești mic între miile lui Iuda, din tine va ieși Stăpânitor peste Israel, iar obârșia Lui este dintru început, din zilele veșniciei”, se spune în 1 Regi 16, 4 și 18; 17, 3; 1 Paralipomena 2, 51 și 54; Miheia 5, 1 ș.a. În Biserica Nașterii Domnului din Betleem ne-am aflat și noi, în toamna anului 2018, sprijiniți de „BASILICA Travel”, martori peste veacuri ai unui timp crucial în care Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, Se năștea. În peștera din Betleem am cântat noi cea mai frumoasă colindă despre Nașterea Lui și nimic altceva nu răsuna mai îngeresc acolo, în clipa aceea.
La ceas de seară, când cerul se înroșise la orizont și primele lumini se aprindeau în Betleem, intram smeriți prin ușa pocăinței, numai de-o șchioapă, în marea Biserică a Nașterii Domnului, plină ochi cu pelerini din toate colțurile lumii. Ne simțeam precum magii de la Răsărit veniți să se închine Pruncului Iisus, purtând rugăciunile noastre precum aurul, smirna și tămâia aduse de ei. Veneam de departe să ne închinăm Lui, cu bucuria întâlnirii, cu speranța că ne vom întoarce acasă mai buni, mai drepți și mai iubitori de aproapele. Veniserăm în orașul pâinii să aflăm și apoi să vestim Nașterea Domnului, evenimentul care a schimbat istoria lumii, după cum prorociseră profeții din Vechiul Testament.
Paşi prin toată istoria martirică
Biserica în care pătrunseserăm, ridicată deasupra peșterii în care S-a născut Mântuitorul Hristos, se află în partea de răsărit a Betleemului. Locul acesta a fost cinstit de-a lungul timpului, începând cu primii creștini, fapt întărit de Sfântul Iustin Martirul și Filosoful (†165), care a identificat pentru întâia oară peștera sfântă, și de către alți Sfinți Părinți ai primelor secole creștine. În anul 326, Sfânta Elena poruncește zidirea unei biserici la Betleem cu altarul așezat deasupra peșterii unde S-a născut Pruncul Sfânt. Lângă acest loc se retrage și Sfântul Ieronim (†420) și traduce Sfânta Scriptură din ebraică și greacă în limba latină, versiune cunoscută sub numele de „Vulgata”. Cu unele modificări suferite de-a lungul secolelor, biserica din Betleem se păstrează până astăzi. Altarul principal al sfântului locaș aparține ortodocșilor, iar cel din partea stângă armenilor.
Înaintăm încet spre coborârea în peșteră, fiecare cu gândurile lui, cu rugăciunile lui, cu mărturisirile lui șoptite. Privim splendidele mozaicuri rămase aproape intacte pe pereți, cu sentimentul că-L însoțim pe Iisus și că „pășim” prin toată istoria martirică a creștinismului, ridicându-ne pe aripile îngerilor până sus, în lumina cea de negrăit. Când ajungem în dreptul celei de-a șasea coloane din dreapta, părintele însoțitor Cătălin Niculescu, de la Biserica „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc din București, ne atrage atenția asupra unei cruci ivite pe ea, despre care tradiția spune că indică locul pe unde au ieșit cinci viespi, într-un moment de cumpănă, care au secerat oștirea păgână adunată în fața bisericii. Apoi, în dreapta, aproape nebăgată în seamă, se află o fântână baptismală în formă octogonală, găsită în absida sudică. Ea datează din secolul al VI-lea, fiind localizată inițial lângă marele altar. O legendă legată de această fântână spune că în ea ar fi căzut steaua magilor, sau că din ea ar fi fost adăpați caii lor, sau că ar avea o legătură cu regele David.
Pășim tăcuți, din ce în ce mai tăcuți. Pe ultimul stâlp de lângă intrarea în peșteră este pictat chipul cu ochii închiși ai Mântuitorului pe Sfânta Mahramă. Cu câțiva ani în urmă se spune că icoana aceasta a lăcrimat și, de atunci, ochii Lui se deschid, clipesc, ceea ce, cu uimire și bucurie, am constatat și noi.
Până să ajungem să ne închinăm la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului - „Betleemița”, a cărei față zâmbește, am început să cântăm colindele noastre de Crăciun. O clipă îngerească aparte. Un „acasă” atât de românesc, de personal și cunoscut a răsunat consonant cu bucuria locului, transformându-ne, în mod tainic, în cetățeni ai Peșterii Sfinte sau în magii de la Răsărit. Și lumea prezentă a tăcut, s-a minunat, a ascultat colindele noastre, ca niște rugăciuni izvorâte deodată cu timpul sacru al Nașterii Pruncului din peșteră.
Deodată, împreună cu timpul
În sfârșit, iată-ne ajunși în peșteră. Locul unde S-a născut Iisus este marcat, sub un altar, de o stea de argint încrustată în piatră. Pe ea scrie, în limba latină, „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est”, adică, „Aici S-a născut Iisus Hristos din Fecioara Maria”. Steaua este străjuită de 15 candele care ard permanent, dintre ele, șase aparțin ortodocșilor, cinci armenilor și patru latinilor.
Cădem în genunchi și sărutăm locul Nașterii Mântuitorului lumii, cu sentimentul că zburăm. Că ne înălțăm ca niște îngeri vestind lumii începutul mântuirii noastre. Sărutăm apoi locul unde s-a aflat ieslea în care a fost pus Pruncul Iisus, după care ieșim prin stânga peșterii, trecem prin biserica catolică ridicată aici și ajungem din nou afară, în fața intrării în marea biserică.
Din absida dreaptă, niște trepte dau într-o curte interioară, în dreapta căreia se află peștera unde au fost înmormântați pruncii uciși de Irod, și moaștele unor părinți uciși de perși în 614. Aceiași perși care au cruțat Biserica Nașterii Domnului văzând pe pereții ei mozaicurile ce îi reprezentau pe magi îmbrăcați în haine persane.
Coborâți și ieșiți din peșteră ne simțim parcă mai ușori, mai luminați la suflet și mai îngăduitori cu cei de lângă noi. Vorbele își pierd utilitatea. Noi ne mărturisiserăm credința acolo, în fața peșterii, în cuvintele colindelor noastre, care au grăit suficient și convingător despre noi, creștinii români ortodocși de la Pontul Euxin. Aici, afară, acum, rămânem doar luminați la inimi și îmbrăcați în tăcere. Crăciunul nostru trăit acolo, în ziua aceea, a reușit să ne țină, deodată cu timpul, împreună...
Cerul şi pământul/ În cântec răsună,/ Îngeri şi oameni/ Cântă împreună. /Hristos Se naşte,/ Duhul Sfânt coboară,/ Îngerii cântă,/ Magii îl adoră,/ Păstori aleargă,/ Ieslea o ’mpresoară,/ Mari minuni se întâmplară...
