Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Reportaj Mentorul părinţilor salvatori din România

Mentorul părinţilor salvatori din România

Galerie foto (7) Galerie foto (7) Reportaj
Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 18 Mai 2021

Vasile Vlaşin este unul dintre românii care şi-au dedicat viaţa unei cauze nobile. Cu propriile eforturi, ajutat de oameni cu suflet mare, străbate întreaga ţară pentru a-i învăţa gratuit pe români să acorde primul ajutor în caz de înec, stop cardio-respirator sau alte urgenţe, pentru a salva vieţile celor dragi.

Un eveniment nefericit, petrecut în urmă cu mai bine de cinci ani, i-a schimbat total viaţa lui Vasile Vlaşin. Fiul său, Luca, în vârstă de doi ani şi cinci luni, s-a înecat cu mâncare şi nu a putut fi salvat nici de părinţi, nici de medici. Lipsa aparaturii medicale pentru astfel de situaţii în Spitalul Judeţean din Baia Mare i-a determinat pe părinţii lui Luca să ceară ajutor oamenilor, iar la trei luni de la trecerea în veşnicie a micuţului Luca, care nu s-a mai trezit din comă după 49 de zile, aparatul numit video-bronhoscop a ajuns în unitatea medicală pentru a salva alte vieţi.

Tragicul moment l-a determinat să-şi dedice viaţa educării părinţilor, copiilor şi tinerilor în a acorda corect primul ajutor în astfel de situaţii şi în tot felul de cazuri de urgenţă. A fondat cursul „Părinţi salvatori”, ajuns la peste 860 de ediţii. „Cursul de resuscitare şi de eliberare a căilor respiratorii l-am început în urmă cu mai bine de cinci ani, în memoria lui Luca, băieţelul meu. Cursul are trei module. În primul modul vorbim despre momentele acelea cu încărcătură emoţională foarte puternică, în care trebuie să rămâi calm, în care trebuie să rămâi cerebral, pentru că altfel nu poţi acţiona mai departe. Încerc oarecum să fac pregătire emoţională cu cei care participă la curs, încerc să-i conştientizez de importanţa acelui moment ştiind că numai calmi putem acţiona mai departe. Apoi avem un modul în care parcurgem informaţii vitale, învăţăm ceea ce, de ce şi cum trebuie să facem, la nivel teoretic”, ne-a spus Vasile Vlaşin.

Instructorul vorbeşte mereu cursanţilor despre importanţa practicii în asimilarea informaţiilor despre primul ajutor. De altfel, cea mai mare parte a cursului este dedicată exerciţiului.

„Pentru a putea întregi informaţia, avem nevoie de practică. Resuscitarea nu se învaţă privind un clip video sau citind un material, ci numai exersând pentru a-ţi educa instinctul să efectueze corect manevrele de resuscitare. Vorbim de stopul cardio-respirator, adică cea mai gravă stare în care se poate afla o victimă. În momentul în care respiraţia şi circulaţia sunt inactive, practic victima este moartă. Dacă noi nu intervenim ca să suplinim funcţiile devenite inactive şi să pompăm la un nivel artificial, la nivel de avarie, sânge spre creier, pentru a oxigena un pic creierul până când soseşte personalul medical calificat, în 98,2% din cazurile din România, din păcate, în momentul de faţă se constată decesul, dacă martorii nu intervin imediat. Din păcate, martorii nu ştiu să intervină, nici eu nu am ştiut să intervin când am trecut prin aşa ceva, de aceea am demarat acest program de cursuri”, afirmă instructorul.

Cursuri obligatorii în şcoli

Activitatea organizaţiei nu se rezumă doar la cursurile de prim ajutor. Cu sprijinul donatorilor, au fost echipate unităţi medicale, instituţii publice şi alte locuri din comunităţi cu defibrilatoare şi echipamente de intervenţie în caz de înec la copii. Mai mult decât atât, Vasile Vlaşin încearcă să con­vingă autorităţile guvernamentale să introducă în programa şcolară obligatorie cursuri de prim ajutor: „Nevoia în societate este mare, eu militez şi depun eforturi permanent pentru a se introduce acest curs ca materie obligatorie în şcoli, pentru a avea generaţii întregi de oameni pe care îi dăm societăţii de pe băncile şcolii care să fie şi salvatori de vieţi omeneşti. Este extrem, extrem de important ca martorii să nu se uite la victimă, nici să acţioneze după ureche, după cum au auzit cine ştie de unde, ci să acţioneze corect, urmând sfaturile specialiştilor. Aşa ceva nu se învaţă privind o filmare, ci doar exersând. Din păcate, suntem autosuficienţi, vedem o imagine, o filmare şi credem că ştim despre ce este vorba. Însă eu avertizez mereu că avem nevoie de exerciţiu”.

Cursuri pentru preoţi şi credincioşi

În ajutorul lui Vasile Vlaşin au venit şi numeroşi preoţi de la biserici din ţară, care au găzduit cursul de prim ajutor. Pentru el este foarte importantă implicarea preoţilor şi a comunităţilor parohiale în astfel de activităţi educative, pentru că preoţii participanţi la acest curs învaţă cum să intervină în cazuri de urgenţă medicală până la sosirea echipajelor specializate: „Mă bucur că bisericile sunt deschise şi pentru asemenea servicii, nu doar pentru serviciul de cult. În ultimele luni am fost în biserici din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, în Episcopia Sălajului sau în Arhiepiscopia Dunării de Jos. Mereu a existat interes mare din partea preoţilor, iar cursul a avut loc fie în lăcaşul de cult, fie într-o clădire a bisericii şi au participat la curs şi preoţi. Situaţiile cele mai frecevente sunt la persoanele care suferă de afecţiuni cardiace şi mai ales la persoanele în vârstă. Ştim că aceste persoane frecventează biserica şi este important ca preoţii să fie pregătiţi, dar nu numai ei, ci fiecare dintre noi, pentru că aşa ceva se poate întâmpla oricui, oricând, oriunde, iar dacă nu avem capacitatea de a interveni, intrăm în panică pentru că nu am fost pregătiţi emoţional, sau nu ştim ce să facem, doar sunăm la 112 şi aşteptăm, în final va fi constatat decesul. Avem o datorie în primul rând faţă de viaţa şi conştiinţa noastră şi apoi faţă de viaţa victimei. De fiecare dată când vom interveni, dacă vom face maxim cât putem din maxim cât trebuie, vom salva o viaţă, adică viaţa noastră, apoi dacă sunt îndeplinite anumite condiţii, vom reuşi să salvăm şi viaţa victimei”.

Educare şi prevenţie

Prioritatea campaniei desfăşurate în ţară este de a informa oamenii, de a-i educa şi de a preveni situaţii dramatice, asemenea celei prin care el însuşi a trecut. Foarte mulţi oameni nu conştientizează că oricând pot avea în familie sau între cunoscuţi o situaţie de criză medicală pentru care trebuie să fie pregătiţi. Iată de ce cursul ţinut de Vasile Vlaşin are mai multe componente, iar cea de conştientizare este esenţială: „Nu întodeauna vom reuşi să salvăm viaţa cuiva, însă mereu vom salva viaţa noastră dacă vom face maxim cât am putut din maxim cât a trebuit. Eu am trecut prin aşa ceva, nu vorbesc din cărţi şi, din nefericire, am căzut acest examen. După un asemenea moment ratat, viaţa devine extrem, extrem de lungă şi de aceea merită să ne alocăm cinci ore, cât ţine un curs, ca să învăţăm. Îmi doresc să reuşim împreună cu alţi instructori să punem presiune asupra autorităţilor ca să înţeleagă cât de important este acest curs”.

Cursurile sunt gratuite. Participanţii au posibilitatea să doneze atât cât pot pentru campaniile de dotare a spitalelor şi a altor instituţii publice cu aparatură medicală. Mai multe informaţii se pot obţine pe site-ul www.parintisalvatori.ro.

 

Citeşte mai multe despre:   curs  -   Părinţi salvatori