Merişor, o lume construită din lemn şi din gingăşie

Călătoria pe drumul bisericilor de lemn ale Moldovei ne duce astăzi în judeţul Bacău, la Scorţeni, pe locul numit Merişor. Aici, vechii călugări au lăsat sub umbra merilor sălbatici urme ale trecerii lor prin această lume, ajutând sătenii să ridice un gingaş locaş de închinăciune.

Povestea bisericuţei de lemn începe la 1799, când obştea satului Scorţeni hotărăşte să o ridice, cu lemnul stejarilor de pe loc şi în vecinătatea vechiului Schit Poieni, aflat sub oblăduirea Mănăstirii Agapia. Urmele acestui schit se risipesc departe în timp, la 1453. Atunci, într-o poiană înţesată de meri sălbatici, feriţi de zgomotul şi de zădărnicia lumii, câţiva călugări au ridicat un locaş de lemn. Încet, încet, oamenii s-au tot apropiat de schit, încropind vatra satului Scorţeni, grăbind însă în acest fel sfârşitul vieţii monahale pe aceste meleaguri.

La 1799, obştea satului, ajutată de câţiva monahi, după cum reiese din pomelnicul ctitorilor păstrat în Altar, au ridicat actuala biserică de lemn. „Este o ctitorie colectivă. Cei care au ridicat-o au fost meşteri populari autentici, iar asta se vede şi din felul în care au decorat locaşul. Toată lucrarea s-a făcut sub supravegherea monahilor, pentru că un om de rând n-ar fi putut să dea acea interpretare a scărilor inverse de pe boltă, sugerând coborârea Mântuitorului, ca să ne poată ridica pe noi“, spune părintele Constantin Ceauşu, parohul de la Scorţeni.

Bine îngrijită, bine conservată şi foarte bine semnalizată, bisericuţa de la Merişor, înscrisă în lista monumentelor istorice a judeţului Bacău, reprezintă astăzi un obiectiv turistic extrem de important prin patrimoniul şi istoria sa. „Noi am păstrat-o cât am putut de bine, căutând mereu să o punem în valoare. Ne-am legat foarte tare de ea. Am simţit şi simţim mereu că are un duh aparte“, spune părintele Ceauşu.

Şi, dacă ajungi la Merişor, nu poţi decât să-i dai dreptate. Liniştea, miresmele, motivele româneşti vechi, feţele lemnului înnobilat de timp, toate vin către tine, te învăluie blând, ca să poţi înţelege, ca prin farmec, binecuvântarea acestui loc.

Stilul arhitectural

Bisericuţa cu hramul „Soborul Sfinţilor Voievozi Mihail şi Gavriil“ Merişor - Scorţeni este construită din bârne cioplite din stejari „de pe loc“, încheiate la colţuri „în coadă de rândunică“ şi aşezate pe o temelie de piatră de râu. Acoperişul şi acum, ca şi în veacul al XVIII-lea, este de şindrilă. La exterior pot fi admirate câteva elemente particulare ale stilului arhitectural. Un brâu delicat, lucrat sub formă de funie răsucită, încinge, protector, bisericuţa. Sus, sub pălăria cochetă a acoperişului, stau consolele, ca nişte străjeri vigilenţi. Proporţiile miniaturale, pereţii scunzi, bârnele peste care timpul s-a aşezat la odihnă, totul face parte dintr-un duh anume, de care n-ai cum să nu te laşi pătruns.

Interiorul

Interiorul e copleşitor prin simplitate şi modestie. Nimic nu e ţipător, nimic nu e colţuros. Icoane cu sfinţi blânzi, înnegrite de vreme - oglinda cuminţeniei veacurilor ce-au rămas în urmă. Pereţii de bârne, mângâiaţi de timp, au căpătat chipuri cald colorate. Ici-colo câte o scenă măiastru pictată aminteşte de harul zugravilor de odinioară. Dinspre ferestruicile abia schiţatelor abside, lumina se furişează în grabă, sporind taina adunată ca într-un cufăr al veşniciei. „Aici sunt păstrate şi icoane de la vechiul Schit Merişor, despre care se spune că ar fi existat la doar câteva zeci de metri depărtare de bisericuţă, într-o poiană plină de meri sălbatici, de unde locul îşi trage şi numele“, povesteşte preoteasa Narcisa Ceauşu.

Printre cele mai valoroase elemente arhitecturale ale locaşului se numără bolţile. Potrivit cercetătoarei Ioana Cristache Panait, „cele trei încăperi ale bisericii din Merişor-Scorţeni sunt acoperite cu bolţi în formă de trunchi de piramidă, cu feţele laterale retrase pe grinzi în trepte“. „Meşterii au fost foarte ingenioşi; treptele sunt cioplite invers faţă de cum sunt în general, sugerând că vine Dumnezeu spre noi, nu noi urcăm la el“, spune Narcisa Ceauşu.

Catapeteasma este cea originală şi păstrează registre pictate de o excepţională valoare artistică. Multe dintre icoanele ce au aparţinut bisericuţei au fost rechiziţionate în perioada comunistă şi transferate la Mănăstirea Bogdana din judeţul Bacău. „Totuşi, avem încă aici icoane de la vechiul schit. Scaunul arhieresc îl are reprezentat pe Sfântul Cuvios Pahomie, pe o uşă diaconească apar tot picturi de monahi“, subliniază parohul de la Scorţeni.

Reparaţii şi refaceri în decursul timpului

În istoria sa, locaşul a fost reparat în mai multe rânduri. Cea dintâi lucrare de refacere a avut loc la 1845, pe cheltuiala obştii satului. Apoi, la 1894, a fost schimbată şindrila de pe acoperiş şi s-a adăugat pridvorul. În 1957, şindrila a fost din nou schimbată. A urmat perioada comunistă, în care aici nu s-au prea ţinut slujbe, fapt ce a dus la o degradare continuă a sa. Abia după reparaţiile din 1990 bisericuţa a început din nou a prinde viaţă. „Când am ajuns noi aici, totul era distrus. Nu vă puteţi închipui ce jale. Fundaţia spartă, acoperişul spart, curgea apa pe bârne. N-am putut să o las aşa. Mi-am dat seama de valoarea, de duhul ei. Pragul de la intrare era tocit de opinca monahilor ce-l vor fi trecut... Plin de entuziasm, plin de drag de ea, m-am apucat imediat de treabă. Am acoperit-o cu draniţă, în acelaşi stil, coadă de rândunică, gândindu-mă că acoperişul o va salva. Şi chiar aşa am salvat-o“, povesteşte părintele Ceauşu.

Numai că harnicul preot nu s-a oprit doar la acoperiş, ci a reparat-o în întregime, ranforsându-i pereţii de bârne şi întărindu-i temelia. A salvat, astfel, unul dintre cele mai valoroase monumente din judeţul Bacău. Astăzi, locaşul se află într-o stare foarte bună, însă priorităţi încă există. „Gândul meu este să refacem temelia cu piatră de râu, aşa cum era iniţial, şi să protejăm cumva lemnul, care e atacat de cari. Mai sunt lucruri de făcut, însă întotdeauna ne lovim de lipsa fondurilor“, spune pr. Constantin Ceauşu.

La Merişor poposea adesea Bacovia

Biserica de lemn Merişor se află în localitatea Scorţeni din judeţul Bacău, la 30 de kilometri distanţă de oraşul reşedinţă de judeţ. Prin mijlocul aşezării trece drumul naţional ce leagă Bacăul de Moineşti. „Legenda spune că poiana aceea de meri era de o frumuseţe deosebită. De la aceşti meri şi-a tras şi locul acesta numele. Pe urmă, s-a format şi satul, în jurul schitului. Aşezarea s-a numit Scorţeni, fiindcă oamenii de aici sunt scorţoşi, nu-s prea săritori. Sunt oameni gospodari, avuţi, dar fiecare îşi vede de curtea lui“, explică Narcisa Ceauşu.

În umbra bisericuţei de la Merişor a poposit adesea şi celebrul poet băcăuan George Bacovia. Îi plăceau aerul, priveliştea, totul îl inspira în scrierile sale. „O rudă foarte apropiată a sa era judecător la Scorţeni. De asemenea, era bun prieten cu un învăţător de aici. Aşa că venea foarte des, însoţit şi de pictorul Nicu Enea. Găsea liniştea, pacea de care avea nevoie. A şi compus una dintre poeziile sale în umbra bisericuţei. Mai ales după operaţia de care a suferit, a stat multă vreme la Scorţeni“, povesteşte părintele Constantin Ceauşu.