Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Meșterul monument

Meșterul monument

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Reportaj
Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 23 Sep, 2022

Așa după cum „Ziarul Lumina” a semnalat nu o dată, inclusiv recent, Ținutul Buzăului are numeroase locuri minunate, unele unice în țară și rare în lume, precum Vulcanii Noroioși, Muzeul Chihlimbarului ori salba de biserici rupestre. Nu toată lumea știe însă că, pe lângă tezaure spirituale, artistice și minerale, Buzăul are și tezaure umane vii! Oameni atât de preţioşi prin ceea ce sunt şi ceea ce fac, încât au primit oficial un asemenea titlu.

Despre cel mai recent asemenea titlu, acordat meșterului iconar Liviu Balâc, am aflat din articolul semnat în Opinia buzoiană de jurnalista Valentina Bucur, care a avut amabilitatea şi colegialitatea de-a ne pune în legătură cu el.

Pentru început l-am întrebat pe artist, fireşte, ce înseamnă titlul de „Tezaur uman viu al județului Buzău”. Răspunsul n-a fost unul con­vențional: „Este un titlu care mă onorează, pentru care mulțumesc Consiliului Județean și Ministerului Culturii, dar atât timp cât el nu înseamnă pentru dumnealor decât o obligație contractuală față de UNESCO, valoarea lui socială este zero. Rolul lui este de a recunoaște valoarea păstrării tradiției și identității naționale, de a face cunoscută munca meşteşugarului în comunitate, de a scoate în evidență valoarea culturală și educativă a creatorului popular”.
Liviu Balâc e dezamăgit că asemenea titluri se trimit prin poștă sau „mergi să ți le iei ca pe orice adeverință de la Centrul Cultural Județean, fără a se face nici măcar o festivitate la Muzeul Satului, cum se făcea până acum”, ceea ce „denotă scăderea interesului clasei politice față de ima­ginea României în lume”.

În opinia meșterului iconar, „această titulatură oferită mie și altor meșteșugari din țară demon­strează că «niște țărani» sunt în stare să facă artă la nivel național și internațional, reprezentând cu cinste țara noastră. Ei sunt dovada palpabilă a faptului că nu o diplomă de absolvire stabilește valoarea unui artist”.

Icoana care plânge cu tine

Povestea lui Liviu Balâc e impresionantă. „Am fost un copil sărac și creativ. Pentru că părinții nu aveau bani să-mi cumpere jucării, mi-am făcut o întreagă populație de personaje din sârmă, cu ajutorul cărora adunam copii să ne jucăm. În școală sculptam capete de oameni în cretă, iar mai târziu Albă ca Zăpada și cei șapte pitici și corăbii în furtună. În liceu am pictat vapoare, în armată am avut expoziții de caricatură... Icoane am început să pictez învățat și susținut de părinții mei și am fost angajat în 1983 la atelierul de pictură de icoane al Cooperativei «Delta», din Tulcea, unde am aprofundat tehnicile de pictare și de producere a unei icoane”.

Viața unui creator popular nu este însă ușoară. Neavând bani ca să cumpere materiale și să se dezvolte ca pictor de icoane, meșterul a trebuit să improvizeze, găsind o cale de a folosi materiale naturale ieftine pentru a realiza artă sacră cu un impact vizual profund. Icoanele sale pe piatră „erau făcute din calcar de clivațiune, care duceau cu gândul și la pereții pictați ai mănăstirilor. Neavând bani, căram aceste pietre din adâncul pădurii într-un sac legat cu două bretele din funie. Pentru că distanța până la microbuzul care trecea prin zonă era mare, ca să nu fac mai multe drumuri, umpleam sacul foarte mult. Ca să-l ridic, îl puneam pe o margine de șanț, mă așezam lângă el și apoi, cu picioarele tremurând din genunchi din cauza greutății, mă ridicam și trebuia să-l duc fără oprire până în stație. Nu o dată am căzut cu el și nu am mai putut să mă ridic până nu mi-am dat jos bretelele din frânghie. Sau să vedeți cum am fugit cu el în spate când m-a atacat un roi de viespi!”
Liviu Balâc a căutat modele prin biblioteci, mănăstiri și muzee de artă: „Să fac icoană bizantină din cea mai frumoasă, care să fie acea fereastră către Dumnezeu. Eu nu pictez icoane cu pensula, ci cu sufletul. Icoana portativă pe care o fac eu are o simbolistică ascunsă, niște caracteristici pe care le percepi cu sufletul. Ea plânge lângă tine atunci când îți este greu, și Îl simți pe Dumnezeu aproape, ceea ce te întărește. Nu există icoană care să placă tuturor, de aceea veți găsi o mulțime de abordări diferite în lucrările mele. De la icoană pe piatră de clivațiune, piatră de râu, marmură, icoană pe lut ars, pe sticlă, până la icoană pe lemn. Cunosc toate tehnicile de producere ale unei icoane, de la serigrafie, gravură laser sau CNC până la turnare de rășină spumantă (ca aceea care se pune la termopane), pe o placă subțire de lemn, care este printată și învechită, arătând ca o sculptură foarte detaliată, așa cum sunt cele bulgărești, printare pe hârtie, pictură cu buretele și cu șabloane, cu aerograful, prin transfer termic...”

A face cunoscut numele Domnului

N-a ținut socoteala operelor realizate, dar ţine să spună că multe au fost făcute de către ateliere de pictură în care a format pictori care acum creează la rândul lor icoane, în vreme ce alții pictează mănăstiri. Unii au primit consultanţă din partea lui și chiar permisiunea să-i utilizeze numele ca marcă. „Încerc și eu, cu mijloacele mele umile, să fac cunoscut numele Domnului. Lucrările mele ajung în bisericile și mănăstirile din țară, în magazinele de cadouri din orașele mari, în case de familii creștine din Europa, Canada, America, Israel și unele în Egipt sau chiar China”.

L-am mai întrebat, aproape retoric, ce rol joacă în viața sa credința în Dumnezeu, și ne-a răspuns: „El este Cel care a creat pictorul și sculptorul de icoane Liviu Balâc. El mi-a dat talentul și mi-a arătat Calea. El este Cel care îmi permite să deschid omenirii ferestre către El. Dar nu consider că trebuie să fac paradă cu numele Lui. Sunt un visător. Mi-aș dori să am un loc în care să mă retrag și să creez. Să fac o pensiune cu multe căsuțe, un sat al meșterilor bătrâni și al iubitorilor de artă, care să fie vizitat de tineri doritori să învețe meșteșuguri, care să dăinuie în timp și să se dezvolte după ce eu nu voi mai fi”.

Liviu Balâc este un om retras. „Nu simt nevoia să ies în evidență. Am fost obligat să ies în față datorită activității desfășurate, dar mă bucură mai mult că oamenii caută icoane create de Liviu Balâc” și că a creat un curent artistic în zona Buzăului. „Am ținut cursuri de pictură și sculp­tură în muzeele din București, în școli și licee etc. În fiecare weekend merg la București și țin ateliere gratuite pentru copii și părinți”.

Creatori care ar merita mult mai mult

Din păcate, tradițiile nu sunt suficient încurajate în România de azi. „Acești oameni în vârstă, creatori populari, meșteșugari, acești păstrători ai identității și valorilor imateriale românești, primesc o pensie derizorie, pentru că majoritatea au muncit în condiții precare, în gospodărie, fără asigurări sociale. Și, deși au rezultatele artistice, expunere internă și internațională a tradițiilor și culturii populare româneșți, oferă educație copiilor și adulților României, nu primesc majorarea de 50% a pensiilor pe care o primesc cei din UAP. În alte țări din Uniunea Europeană, cei care dețin titlul de «Tezaur Uman Viu» primesc tot felul de com­pensații financiare, în timp ce la noi legea care urma să recompenseze meritele dețină­torilor acestor titluri a fost uitată de ani buni în sertarele Ministerului Culturii. Pictura de icoane nu este o meserie din care să câștigi. Este o pasiune, un crez, un mod de a arăta oamenilor «corola de minuni a lumii»”.

Meșterul Balâc ne dezvăluie și un detaliu etimologic: „Numele meu, în turcă, înseamnă pește. Strămoșii mei au fost pescari în Delta Dunării. Pe timpul stăpânirii Imperiului Otoman, ei erau chemați să aducă pește și așa le-a rămas numele. M-am născut în zodia Pești, am crescut la Dunăre... Probabil am fost unul dintre peștișorii oferiți mulțimii de către Mântuitorul”.