Meșteșug bizantin deprins la Londra

Monica Dumitrescu este o jurnalistă al cărei nume este legat de primii ani de apariție ai Ziarului Lumina, ea făcând parte din echipa de la început. În urmă cu 15 ani a ales să-și croiască o altă viață în Marea Britanie. Era deja o persoană credincioasă, dar pe pământ străin s-a apropiat și mai mult de Dumnezeu, iar la aceasta a contribuit și mersul la mănăstirea ortodoxă de la Essex. Acolo, prin soția unui preot din Grecia, a descoperit broderia de mână. Și-a dat seama că ar putea să contribuie la înfrumusețarea sfintelor lăcașuri de cult brodând veșminte liturgice.

Când spui broderie de veșminte liturgice, te gândești la frumoasele veșminte preoțești, la epitafuri, dvere, acoperăminte de sfinte vase și la toate aceste țesături ornate cu sfinte chipuri și motive specifice spațiului de cult creștin. Arta bizantină a broderiei a dat în istorie capodopere, iar una care ne fascinează și astăzi este Acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop, în care apare portretul soției lui Ștefan cel Mare, redat prin broderie cu fir de aur, argint și mătase colorată pe o țesătură fină de atlaz. Această piesă este extrem de prețioasă și pentru vechimea sa (1477), dar și pentru măiestria cu care a fost realizată.

 „Să reînviem arta broderiei bizantine”

Sunt frumoase și broderiile executate rapid și precis de mașini tot mai specializate. Dar trebuie să recunoaștem că tot ceea ce produce o mașină este standardizat, aproape industrial, iar ceea ce realizează omul cu mâinile lui este artă.

Dar cine mai are timp și dispo­ziție în zilele noastre să coasă luni întregi la o porțiune care urmează să facă parte dintr-un veșmânt liturgic? Așa se întreabă și Monica Dumitrescu, dar are și răspunsul pentru care ea s-a îndreptat tocmai spre lucrul manual: „Într-o lume a vitezei, în care aproape totul se digitalizează, se realizează automat, cu mașini și computere, lucrul de mână aproape pare fie o raportare învechită la realitate, fie o utopie. Cu atât mai mult broderia de mână, care pe lângă măiestrie cere foarte mult timp. Eu cred cu tărie că, pentru înfru­musețarea sfintelor lăcașuri de cult, a folosi broderia manuală este ceva minunat, cu adevărat au­tentic. Nici nu vorbim de dife­ren­țele de timp în realizarea broderiei la mașină comparativ cu cea manuală, pentru că, dacă ace­eași scenă sau chipul de sfânt le-am face în cele trei moduri - bro­derie de mână, pictură și mozaic -, am constata că broderia manuală solicită cel mai mult timp. Cu toate acestea, rezultatul este foarte frumos și merită să ne întoarcem la ceea ce făceau înaintașii, artiștii din vremea lui Ștefan cel Mare, și să reînviem arta broderiei bizantine manuale”, spune cu însuflețire Monica.

Studentă la Școala regală de broderie

Fosta jurnalistă a început să se intereseze concret dacă arta broderiei manuale se poate învăța într-un cadru organizat în zilele noastre și așa a ajuns la Școala regală de broderie (Royal School of Needlework) din Londra unde s-a și înscris în toamna lui 2019. A început cu pași mici, dar siguri, să se inițieze în migălosul meș­teșug, astfel încât, în vara lui 2022, la absolvirea primei părți a cursului, a primit nu doar certificatul de absolvire, ci şi premiul „Sheila Frazer” pentru cel mai mare punctaj la absolvire și premiul special „Hilda Watson” pentru tehnica „Silk Shading” (pictură cu acul). Aceste rezultate îi dădeau dreptul să intre fără examen la facultatea de profil, dar taxa extrem de ridicată a făcut-o să aleagă continuarea studiilor la școala la care le-a început. Este încântată să descopere și să învețe mereu noi tehnici de brodat, englezii fiind cunoscuți pentru lunga și neîntrerupta lor tradiție în domeniu. În timp ce colegii ei sunt interesați de învățarea meseriei pentru a putea intra în lumea modei, bine plătită, pe româncă o interesează să deprindă o acuratețe cât mai mare în redarea chipurilor de sfinți și a modelelor specifice spațiu­lui ecleziastic. Desigur, temele date la curs nu se referă la sfinți, dar ea își alege singură această direcție. Când a trebuit să învețe brodarea unui animal, ea a ales taurul, care este simbolul Sfântului Evanghelist Luca. A învățat să-și așeze lucrul sub binecuvântare: „De regulă, la fiecare proiect mă gândeam des la sfinții cărora le dedicam lucrarea. De data aceasta, la tema pentru botanică, unde mi-am ales să fac o magnolie, lucrarea mergea mai greu, iar duhovnicul meu m-a sfătuit să-i dedic floarea Maicii Domnului. Din acel moment nu s-au mai încurcat ațele și am prins drag de această tehnică (slik shading sau pictură cu acul), atât de necesară pe viitor la realizarea veșmintelor. Simpla mea floare a devenit magnolia Maicii Domnului și mi-a adus 93 de puncte din 100 la examen.” Când a trebuit să învețe tehnica firului de aur (goldwork), a reprezentat un serafim, dar acest lucru nu i-a fost aprobat cu ușurință de profesori, întrucât era necesar să lucreze numai cu firul metalic, nu și cu cel de mătase, care ei i-a fost necesar la redarea chipului.

Arta de a picta cu ac și fir

Între timp a aflat cam tot ce se putea cunoaște despre materialele folosite: „Broderia de mână folosește fire exclusiv naturale: mătase, bumbac, in, lână și, unde este cazul, fir metalic, care poate fi din aur sau dintr-un aliaj superior. În vremurile bizantine, firul japonez de aur era fabricat în ateliere mici prin învelirea unui fir de mătase cu o foiță de aur robustă, oarecum metalizată. Acest tip de fir se confecționează și astăzi, fiind utilizat în broderia religioasă de tradiție bizantină. Prețurile acestui tip de fir sunt mari, așa cum erau și în trecut. Cu fir japonez se lucrează prin coaserea pe deasupra cu un fir de bumbac ceruit, tocmai pentru protejarea și conservarea aurului. Există însă și o imitație a acestui fir japonez realizată din fir sintetic.”

Cu puțin timp în urmă, s-a deplasat în Grecia la un scurt stagiu de pregătire la Mănăstirea Maicii Domnului-Pantanassa, de lângă Atena, unde trăiesc monahii maestre în broderia manuală a veșmintelor bisericești.

Cel mai mare vis al Monicăi Dumitrescu este să învețe bine această artă și să brodeze veșminte care să împodobească sfintele biserici. În același timp, și-ar dori să poată preda mai departe meșteșugul artistic unor tinere care ar dori să-l învețe, eventual sub oblăduirea unei mănăstiri de maici din România. Iar eu aș adăuga că ar fi necesar să se studieze și în secțiile de artă sacră ale facultă­ților de teologie.