Orice pelerinaj ne face să descoperim oameni noi, locuri noi. Şi ne face să simţim duhul lor. La Meteora, viaţa de rugăciune zilnică continuă de secole. Frumuseţea zugrăvită pe chipul călugărilor, dublată de splendoarea peisajului muntos, bucură sufletul tuturor pelerinilor. Mănăstirile construite pe stânci înalte sunt un îndemn venit din partea naturii ca monahii şi mirenii să-şi ridice şi ei mintea în rugăciune la Creatorul tuturor.
Meteora, vestit centru monahal al Răsăritului Ortodox apărut în secolul al XI-lea, este asemenea unei păduri, dar nu de copaci, ci de stânci. La poalele masivelor muntoase se întinde Câmpia Thessaliei, care adăposteşte oraşul Kalambaka, aflat la 285 km de Tesalonic şi la 326 km faţă de Atena. Masivele muntoase ale Meteorei ar proveni, potrivit geologilor, din o veche deltă a unui mare fluviu care acum câteva mii de ani se vărsa în îngusta şi adânca parte a mării care acoperea pe atunci câmpul thessalian. Peste o mie de stânci abrupte şi foarte înalte s-au înălţat din câmpia thessaliană pentru a rămâne mărturie omului despre măreţia Celui Preaînalt, Creatorul
nostru, Dumnezeu. Ele sunt asemenea rugăciunilor pe care sihaştrii le-au înălţat şi încă le mai înalţă de aici. Răniţi de dorul nesecat după veşnicie, iubitorii de isihie au venit să caute în această pădure de stânci, precum cerbul izvorul apelor, pe Cel care este dătător al liniştii. Aici ei s-au "refugiat" în rugăciuni şi nevoinţe pentru a se învrednici de dobândirea harului dumnezeiesc, de vederea luminii celei necreate şi de unirea desăvârşită cu Dumnezeu. Primii sihaştri au vieţuit în peşteri sau în găurile formate de natură în masivul muntos. Mai târziu, înmulţindu-se numărul lor, au format comunităţi monahale şi au construit aşezăminte după modelul celor din Muntele Athos. În trecut existau 21 de mănăstiri pe stâncile Meteorei, însă astăzi, se mai slujeşte în doar şase lăcaşuri de cult: Mănăstirea "Schimbarea la Faţă a lui Hristos" sau Marele Meteor; Mănăstirea lui "Varlaam"; Mănăstirea "Sfânta Treime"; Mănăstirea "Sfântul şi Primul Martir Ştefan"; Mănăstirea lui "Russanu" şi Mănăstirea "Sfântul Nicolae Anapafsa". Celelalte 15 centre monahale au fost părăsite şi lăsate în ruine.
Vieţuitorii aşezămintelor monahale ale Meteorei petrec opt ore în biserică, prin săvârşirea slujbelor religioase, alte opt ore sunt pentru muncă, iar celelalte sunt dedicate studiului şi odihnei, adică tot timpul ei stau sub ascultarea regulii monahale "ora et labora". De asemenea, aceşti nevoitori de pe stâncile Meteorei se ocupă şi cu pictura pe icoane, sculptura în lemn, studiul manuscriselor bisericeşti, a muzicii bizantine, totodată povăţuind duhovniceşte pe pelerini.
Mănăstirea "Sfântul Ştefan"
Prima mănăstire din complexul Meteorei, venind dinspre Kalambaka, este "Sfântul Ştefan". Pe măsură ce urci, drumul se şerpuieşte după zecile de stânci de parcă ai senzaţia că ai vrea să le cuprinzi pe toate cu braţele. Ajuns pe platoul unde este ridicată mănăstirea închinată primului martir, Sfântul Ştefan, privirea îţi este răpită de priveliştea minunată a Câmpiei Thessaliene, care este îmbrăţişată parcă de munţii Koziakas şi Antichassia. Omul sfinţeşte locul, astfel că şi aici trăieşti chemarea la comuniune, simţi că nu mai eşti presat de nici o grijă pământească, şi că mintea şi inima sunt atinse de liniştea de aici. Mănăstirile Meteorei au un program de vizitare specific. Mănăstirea "Sfântul Ştefan" este deschisă de marţi până duminică, inclusiv, iar orarul de vizitare este 9:00-13:00 şi între 15:15 şi 18:00. Faţă de celelalte lăcaşuri, accesul aici este la îndemâna pelerinului. Un pod lung de aproximativ 10 metri trece peste o mică prăpastie din care se ridică stânca Mănăstirii Sfântului Ştefan, loc de asceză şi rugăciune pentru primii sihaştri încă înainte de anul 1200. Mai târziu, înmulţindu-se numărul lor, a fost construită biserica amintită mai devreme. Tot aici se mai află o a doua biserică, închinată Sfântului Haralambie. Acest lăcaş monahal a fost construit pe la anul 1790 şi adăposteşte racla cu capul Sfântului Haralambie, făcătorul de minuni. În 1960, mănăstirea a fost părăsită, dar din anul următor aceasta a fost transformată în mănăstire de călugăriţe. Maicile de aici au o pregătire intelectuală deosebită, ele practicând înainte de intrarea în monahism medicina, ingineria sau învăţământul.
Părăsind Mănăstirea "Sfântul Ştefan", drumul se continuă către Mănăstirea "Sfânta Treime". Nu ştii de ce anume să te mai minunezi întâi, de peisajul pitoresc foarte frumos sau de aşezarea monahală de pe înalta stâncă din lanţul muntos Agrafon, care a fost construită pe marginile stâncii între anii 1458 şi 1476 de către eremiţi. Din cauza înălţimii foarte mari, monahii au fost obligaţi să urce materialele de construcţie prin intermediul scărilor din sfoară, a frânghiilor şi a plaselor. Pentru a fi uşurat accesul la mănăstire au fost cioplite în stâncă mai multe trepte încă din anul 1888, iar din cauza cărării prea înguste, munca a fost continuată în 1925 când au mai fost adăugate 140 de trepte. La intrarea în mănăstire se află un loc de liniştire a trupului şi a sufletului, o mică bisericuţă săpată în formă circulară, închinată Sfântului Ioan Botezătorul. Biserica Mănăstirii "Sfânta Treime" este de mică întindere, însă compensează prin frumoasele fresce şi icoanele vechi, deosebit de valoroase. Mănăstirea Sfintei Treimi poate fi vizitată zilnic, între orele 9:00 şi 18:00.
Locul unde sihastrul Varlaam a întemeiat chinovie
Urcăm cu greu către următoarea Mănăstire, "Varlaam", din cauza numărului mare de maşini şi autocare pline de pelerini. La poalele stâncii pe care este ridicată Mănăstirea "Varlaam" am întâlnit mulţime de persoane care nu îndrăzneau a urca pe treptele cioplite în stânci, trepte care erau în zigzag, foarte abrupte. Într-adevăr, aflându-te la începutul podului lung de şapte metri, sub care se vede o imensă prăpastie, simţi cum genunchii ţi se înmoaie şi îţi dai seama cât este de mare îndoiala şi neputinţa omenească. Dar în acel loc binecuvântat de atâtea rugăciuni ale nevoitorilor de aici, înţelegi că nu poţi face nimic fără ajutorul lui Dumnezeu şi astfel te laşi în voia Lui. Înainte de săparea treptelor cioplite în stâncă, pelerinii urcau cu ajutorul plasei sau al schelelor, care erau sprijinite pe grinzi înfipte în golurile stâncilor, înlocuite apoi cu scări imense din frânghie, şi după o jumătate de oră de spaimă se ajungea la mănăstire. Pentru anumite bunuri materiale, monahii încă mai folosesc şi astăzi plasa. Ajuns pe platoul stâncii, găseşti o mică bisericuţă închinată Sfinţilor "Trei Ierarhi". Acest lăcaş de cult a fost ridicat pe la mijlocul secolului al XIV-lea de sihastrul Varlaam, de aici şi denumirea mănăstirii. Aproximativ două veacuri mai târziu, doi fraţi călugări, Nectarios şi Theofanis, care se trăgeau din familia nobilă a Apsarazilor din Ioannina, au venit la această mănăstire care era în ruine pentru a o restaura. Mai târziu, cei doi fraţi au clădit Biserica "Tuturor Sfinţilor" pe care au împodobit-o cu frumoase fresce murale, precum reprezentarea minunată a Maicii Domnului Platitera, a Domnului Iisus Hristos în veşminte aurite şi a scenelor în care sunt redate viaţa şi chinurile Mântuitorului Iisus Hristos şi alte numeroase scene în care sunt zugrăvite chinurile sfinţilor, precum ale Sfântului Pantelimon. Fiecare mănăstire are în incinta ei câte un muzeu cu importante documente istorice, cărţi liturgice vechi, Evanghelii scrise pe pergament, Sfinte Cruci din lemn sculptat, aur şi argint, epitafuri brodate cu fir de aur, hrisoave ale patriarhilor, sigilii împărăteşti şi alte nepreţuite obiecte de cult. Această mănăstire nu poate fi vizitată în ziua de vineri, în restul zilelor este deschisă între orele 9:00-13:00 şi 15:15-18:00.
Mănăstirea celor 146 de trepte
Timpul trece foarte repede şi presat de dorinţa de a vedea şi celelalte mănăstiri mă îndrept spre Mănăstirea "Schimbarea la Faţă", cunoscută şi Megalu Meteoru, pentru că aşezarea monahală este ridicată pe stânca cea mai înaltă. Ea se află la 400 de metri altitudine faţă de nivelul oraşului Kalambaka. Ca şi la Mănăstirea "Varlaam", accesul spre Mănăstirea "Schimbarea la Faţă", în greacă "Metamorfosis", este destul de dificil: un tunel mic şi îngust plus o sută patruzeci şi şase de trepte săpate în stâncă. Un colţ rupt din Rai, aceasta este impresia pe care o ai când ajungi în curtea interioară a mănăstirii, când vezi cerul atât de albastru, de jur împrejur vârfurile muntoase acoperite de zăpadă, pădurea de stânci din jurul Meteorei, minusculele case din aşezările de la poalele munţilor sau albia şerpuită a râului Pinios. Numeroase clădiri ridicate la diferite niveluri, aceasta din cauza reliefului accidentat al stâncii, aşteaptă să fie vizitate. Biserica "Schimbarea la Faţă" are cea mai mare întindere şi este cea mai frumoasă dintre mănăstirile Meteorei. Biserica mănăstirii a fost clădită de primul sihastru venit aici, Athanasios, în anul 1388, al cărui mormânt se află în lăcaşul de cult. Locul unde a vieţuit sihastrul Athanasie se poate vedea şi acum. El este situat la intrarea în mănăstire unde este Schitul "Sfântul Athanasie", adică o mică peşteră săpată în stâncă. Lângă ea se află şi osuarul. De asemenea, la intrare, pe partea dreaptă, se poate observa turnul cu roata pe care monahii o folosesc pentru a ridica cu plasa diferite materiale sau alimente. Complexul monahal mai cuprinde şi alte lăcaşuri de cult şi clădiri, precum două bisericuţe, una cu hramul "Sfântul Ioan Botezătorul" şi cealaltă situată la un nivel superior închinată "Sfinţilor Anargiron", adică Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian. Mănăstirea "Schimbarea la Faţă" nu poate fi vizitată în ziua de marţi, în restul zilelor este deschisă în intervalul orar 9:00-13:00 şi 15:15-18:00.
Frescele de pe zidurile bisericilor îndeamnă la meditaţie
Mai sus de Megalu Meteoru se află Mănăstirea Ipapantis, însă este închisă. La întoarcere, se poate vizita Mănăstirea "Russanu". Numele acesteia vine de la primul sihastru care s-a nevoit pe această stâncă, Russanos. Biserica însă a fost clădită la sfârşitul secolului al XIII-lea de către călugării Nicodim şi Benedict întru lauda praznicului Schimbării la Faţă a Domnului Iisus Hristos. Lăcaşul monahal este zugrăvit cu fresce deosebite care datează din anul 1560 şi care se păstrează destul de bine. Lângă intrarea ce duce spre naosul bisericii se află pictată scena Înfricoşatei Judecăţi, în care sunt reprezentaţi oameni, îngeri şi un râu de foc. În partea de sus se văd trei îngeri, unul ţine răbojul pe care sunt însemnate faptele sufletului aflat în faţa judecăţii, al doilea ţine balanţa cu care sunt cântărite faptele, iar al treilea îndepărtează cu suliţa pe diavolul care se străduieşte a duce cu el în iad sufletul judecat. De curând, mănăstirea a fost transformată în mănăstire de călugăriţe.
Coborând pe drumul care duce spre satul Kastraki se află Mănăstirea "Sfântul Nicolae Anapafsas". Pentru a ajunge la ea este nevoie, ca şi la mănăstirile anterioare, de nevoinţă: un mic urcuş şi nişte trepte săpate în stâncă. Din cauza suprafeţei mici a stâncii, clădirile sunt etajate. La subsol se află o mică biserică închinată Sfântului Antonie, la primul etaj se află Biserica "Sfântul Nicolae", iar la al doilea etaj găsim trapeza, biserica cu hramul "Sfântul Ioan Podromu", locul de păstrare a osemintelor, precum şi câteva chilii ale monahilor. Biserica actuală a fost ridicată în ultimii ani ai secolului al XV-lea pe ruinele unei biserici mai vechi. Frescele datează din 1527 şi ele sunt opera cunoscutului pictor Teofan Strelitzas din Creta. Biserica nu are ferestre, ea este luminată doar cu candele. Denumirea Mănăstirii "Anapafsas" vine ori de la numele unuia dintre ctitorii mănăstirii, ori de la locul unde a fost situată aceasta, deoarece ea oferă loc de odihnă trupului şi sufletului.
Ajuns la poalele stâncilor Meteorei, rămâi cu privirea neclintită spre pădurea de stânci, dorind ca acele imagini să se păstreze întipărite în suflet cât mai mult posibil. Ceea ce poţi lua cu tine din aceste locuri binecuvântate de atâtea rugăciuni, unde inima îţi tresaltă de bucurie, este liniştea, cea atât de căutată de mulţimea sihaştrilor care au venit în acest loc. De aceea, aceste mănăstiri, ca de altfel orice lăcaş, nu trebuie să fie vizitate ca şi cum ar fi un muzeu unde putem fotografia locuri spectaculoase pentru noi cei din lume, ci ele trebuie să fie privite precum nişte locuri unde putem învăţa a ne ruga, a ne smeri şi a cunoaşte pe Dumnezeu. Liniştea pe care am căutat-o şi am găsit-o în aşezămintele monahale o luăm şi în casele noastre şi ne vom strădui să o cultivăm cu multă rugăciune, milostenie şi credinţă în Bunul Dumnezeu.
