Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Micii artişti plastici de la Dobroteasa
Fiecare întâlnire cu un alt om, indiferent de etnie, cultură şi vârstă, este o taină, iar aceasta se descoperă pe măsura implicării. Aceasta am înţeles-o mai târziu decât ar fi trebuit, când am asistat la un atelier de pictură la care participau copiii şi tinerii din parohia bucureşteană Dobroteasa.
Copiii trăiesc întotdeauna bucuria trăirii noului, ce se dezvăluie în fiecare clipă şi, datorită inocenţei vârstei, împărtăşesc celor din jur o bucurie de mult uitată. Ei nu ştiu ce se întâmplă mai târziu, nu pot să înţeleagă problemele celor mari, dar resimt imediat lipsa afecţiunii şi atenţiei, adică a iubirii, care, de cele mai multe ori, este cauzată de iluzoriile priorităţi ale omului contemporan. Nu îmi place să fac mărturisiri unde nu este cazul sau să învălui un trup putred într-o mantie strălucitoare, dar pe măsură ce îmi petreceam tot mai mult timp alături de ei, simţeam cum mă goleam de sine şi bucuria micilor copii mă umplea. De aceea, probabil, o fetiţă de 6 ani m-a întrebat: „Tu ai fost vreodată trist?“. Nu răspunsul este important, ci ceea ce ar trebui să facem ca să nu fim vreodată în acea stare.
În aceeaşi cheie a tainei întâlnirii am înţeles şi cuvintele pe care mai târziu mi le-a spus părintele paroh Gheorghe Sima despre „bucuria deosebită şi mângâierea aparte ce vin din lucrul în biserică cu aceşti copii“ sau despre simpla lor prezenţă ce înseamnă „curaj şi întărire în lucrarea duhovnicească pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu“. „Copilul care creşte aici are altă deschidere, comunică altfel, ştiindu-se sub ocrotirea lui Dumnezeu, şi nu intră în stare de panică cu uşurinţă, indiferent de asperităţile pe care le poate întâlni pe drumul vieţii. De aceea, copiii care nu sunt sub oblăduirea lui Dumnezeu simt că le lipseşte ceva. Lucrul cu ei reprezintă şi pentru mine curaj, putere şi îndemn că trebuie să înmulţim slujirea secundă de secundă, pas cu pas. Lucrul cu ei este şi pentru mine, şi pentru ceilalţi o mângâiere, un zâmbet şi văd că şi ei doresc să se implice mai departe şi lucrarea comunităţii, care prinde alt contur în drumul către înviere“, spunea părintele paroh Gheorghe Sima.
Icoana deschide inima copilului
În fiecare sâmbătă, copii şi tineri din Parohia Dobroteasa, dar şi din alte parohii ale Capitalei, participă la atelierele Cercului de pictură „Buna Vestire“, în cadrul căruia chipurile sfinţilor dragi lor prind contur şi viaţă pe bucăţile de sticlă. Am participat de curând la un astfel de atelier de pictură, fără să anunţ pe coordonatoarea acţiunii, şi am observat modul frumos cum se desfăşoară lucrurile. Întâi de toate, copiii rostesc împreună „Tatăl nostru“, iau un mic dejun, chiar dacă au mâncat acasă, şi apoi încep atelierul. Desigur, cei mici mai sunt ajutaţi de coordonatoarea Cecilia Constantinovici, asistent social al parohiei, şi de „fraţii“ sau „surorile“ lor mai mari, pentru că ei sunt ca o familie, iar acest sentiment mi-a fost confirmat şi de evenimentul de la finalul atelierului, când au sărbătorit ziua de naştere a prietenei lor Ana. Cu sfială mi-a mărturisit că preferă să îşi sărbătorească ziua de naştere împreună cu prietenii ei în modesta sală multifuncţională a parohiei, decât în alte localuri la modă pentru aşa ceva şi unde este „prea multă gălăgie şi bubuială“.
Fiecare atelier durează aproximativ două ore, după care copiii şi tinerii fac repetiţii cu pr. Gheorghe Ioniţă şi cu diac. George Valentin Paraschiv în grupul coral capabil să cânte răspunsurile liturgice la slujba hramului care bate deja la uşă, „Buna Vestire“. De asemenea, ei sunt implicaţi şi în acţiunile parohiei, prin care simt bucuria dăruirii şi a ajutorării bătrânilor şi a altor copii, care au însă anumite probleme fizice sau mentale. „Am pornit această lucrare de a aşeza în sufletul acestor copii ai noştri dragostea, ca urmare a întâlnirii lor cu Dumnezeu prin rugăciune, atât cât este ea, puţină, simplă, dar profundă. Iar această rugăciune trebuie să fie înmulţită cu o lucrare şi am zis să fie pictarea de icoane. Spunea Preafericitul Părinte Daniel că icoana reprezintă o fereastră către cer, iar aceasta deschide şi sufletul, şi inima copilului, îl face să aibă încredere, să prindă drag în această întâlnire a lor cu Mântuitorul Iisus Hristos, aşa după înţelepciunea, priceperea, îndemânarea pe care trebuie să o deprindă şi să o înmulţească. Dragul de lucrare se înmulţeşte aici şi îl continuăm în biserică şi în activităţile social-filantropice, misionare şi pastorale ale bisericii noastre, dar lucrarea propriu-zisă o face Maica Domnului, împreună cu Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfânta Muceniţă Filoteea, prin mâna noastră a nevrednicilor, a slujitorilor, credincioşilor şi a întregii comunităţi“, ne-a mai spus parohul Bisericii Dobroteasa.
„Să ai grijă ca în lucrarea ta să nu plângă pământul pe unde calci“
Părinţii slujitori şi comunitatea de credincioşi se străduiesc să continue bogata activitate pastorală şi filantropică, care era odinioară, când existau o casă pentru bătrâni şi o „ospătărie“ pentru copiii săraci cu rezultate bune la învăţătură. Aceasta din urmă a fost organizată în 1937 sub numele „Asociaţia Filantropică Frăţiorii Domnului Iisus Hristos“ şi promova educaţia creştină a copiilor prin spectacole corale şi teatru religios. Totul a durat până în 1948. În prezent, Parohia Dobroteasa se luptă şi pentru dobândirea terenului de lângă biserică pentru reconstruirea aşezământului. „Îmi aduc aminte de bătrânii mei, care mi-au zis: «Vezi, să ai grijă ca în lucrarea ta să nu plângă pământul pe unde calci, ci să rodească!», adică să ai grijă să semeni, să adapi întotdeauna ca să rodească, mai mult sau mai puţin, dar orice trebuie făcut cu drag. Pe lângă lucrarea noastră faţă de biserică, grija cea mai mare este refacerea incintei şi construirea aşezământului social care să cuprindă o grădiniţă sau un orfelinat, un centru farmaceutic pentru cei nevoiaşi, o cantină socială, locuri de cazare pentru oamenii străzii, dar şi pentru tinerii care nu au posibilitate financiară şi care să fie susţinuţi pe cheltuiala bisericii. Pe toţi i-aş aduce în staulul bisericii, să crească aici, sub ploaia Duhului Sfânt“, a mai spus parohul Bisericii Dobroteasa, Protoieria III Capitală.