Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
Micii misionari ai parohiei arădene Micălaca Veche II
Deși ticsită cu schele de lemn pentru pictura tocmai începută, biserica parohiei arădene „Sfântul Nicolae”-Micălaca Veche II are încă suficient loc pentru a-i găzdui pe toți cei însetați de Dumnezeu. Impozant, recent construit și amplasat în mijlocul unui parc cochet și generos, vecin cu strada Dreptății și la doi pași de lunga stradă a Renașterii din partea de est a municipiului, locașul este atât o bijuterie arhitecturală nouă a Aradului, cât și un loc duhovnicesc aparte. Aici își găsesc sensul vieții atât cei încărunțiți de zile, cât și cei care își duc voioși ghiozdanele în spate. Cei din urmă nu sunt puțini, iar activitățile lor aici sunt foarte bogate.
Într-un oraș în care ortodocșii, potrivit unor statistici recente, reprezintă doar 69,35% din populația urbei, iar peisajul confesional este unul colorat și extrem de activ, fiecare parohie ortodoxă are o misiune grea pentru ortodoxia Aradului de mâine. Acum, pe strada Renașterii nu se mai află doar locașuri ortodoxe. Misiunea ortodoxă de aici continuă însă, iar diversele activități dezvoltate la Biserica „Nașterea Domnului” din cartier arată că se poate.
Blocurile care îmbrățișează parcul „23 August”, în mijlocul căruia acum se înalță noua biserică a Parohiei Micălaca Veche, s-au ridicat imediat după cutremurul din ‘77. De atunci, pentru aproape 20 de ani, credincioșii din această parte a orașului nu au dispus decât de o bisericuță veche, destul de îndepărtată și cu adevărat neîncăpătoare. În 1998 s-a început zidirea bisericii celei noi, iar setea poporului pentru băutura cea nematerialnică a umplut acest locaș nu doar la sărbători.
Implicarea pastorală a tuturor slujitorilor și programul liturgic constant și bogat au dat rod aici. Obișnuirea cu spovedania deasă și regulată, nu doar în posturi, a adus atât împărtășirea zecilor de copii și credincioși din fiecare duminică a anului, cât și înmulțirea Sfintelor Liturghii în cursul săptămânii. Părintele Iacob Bupte, deși acum pensionar, continuă să slujească în frumoasa biserică la construirea căreia el însuși a contribuit, ostenindu-se aici ani buni. Actualmente, în activitatea liturgic-pastorală și social-misionară desfășurată aici, pr. paroh Mircea Bupte și pr. Aurelian Popa sunt ajutați și de părintele diacon Vlad Oneţ.
Tineretul și viața liturgică a parohiei
Îmbisericirea tinerei generații începe să-și arate roadele în acest colț al Aradului. Activitățile dedicate copiilor au debutat aici după binecuvântarea locașului de cult, în 2012, odată cu începutul derulării în eparhie a proiectului „Hristos împărtășit copiilor”. De atunci, grupul celor aproximativ 20 de tineri, cu vârste între 7 și 19 ani, a rămas constant. La început veneau pentru cateheza organizată la biserică. Apoi, mulți dintre ei au prins gustul cântării de la strană. Ei s-au atașat tot mai mult vieții liturgice, ajungând să fie de mare folos preoților slujitori în timpul slujbelor.
Tineretul se întâlnește acum regulat, duminica, începând cu ora 15:00, la demisolul bisericii. Trei credincioși ai parohiei sunt voluntari care veghează la buna desfășurare a activităților: un cadru didactic al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, împreună cu doi studenți, la Medicină și Jurnalism.
În 2015, de-a lungul posturilor, tinerii au vizionat o serie de filme religioase. În funcție de preocupările fiecăruia, ei s-au implicat în diferite ateliere - de cântare bisericească, de desen, lectură și pictură. Grație generozității credincioșilor din parohie, biserica are acum nu mai puțin de 1.300 de titluri de carte religioasă și beletristică, chiar aici, la demisol, amenajându-se în viitor o bibliotecă parohială.
Voluntari pentru toate generațiile
Echipa voluntarilor împreună cu acest nucleu bine închegat de tineri îi au însă în atenția lor și pe copiii din parohie cu o situație precară, pentru care pregătesc deseori prăjituri, clătite și gogoși. În biserică tinerii fac cor, iar în afara zidurilor ei, misiune socială. Ei îi vizitează adesea atât pe copiii bolnavi ai Secției de Pediatrie din Spitalul Județean, cât și pe cei încărunțiți de vreme din centrele pentru vârstnici din municipiu. În parteneriat cu elevii Școlii Gimnaziale „Caius Iacob” și ai Grădiniței nr. 11 din proximitatea locașului de cult, tinerii parohiei s-au implicat și în proiectul social „Dăruind vei dobândi”. Înaintea sărbătorii Nașterii Domnului, timp de o lună, copiii au confecționat felicitări, globuri din hârtie sau alte obiecte specifice sărbătorii și le-au expus spre vânzare într-un magazin din parohie. Cu fondurile strânse din munca tinerelor mâini, aproximativ 120 de familii nevoiașe din parohie au primit pachete cu produse alimentare și de igienă.
Educație prin muzică, artă și activități în aer liber
O parte din copiii care participă la programul de activități educative sunt actuali sau foști elevi ai școlii din apropiere, formând împreună cu alți credincioși maturi un cor cu o activitate deosebită: „Au participat până anul trecut la diferite festivaluri în Europa: la Ohrid, în Macedonia, la Praga, în Cehia, la Riga, în Letonia. La toate aceste concursuri, în fiecare an, 2012, 2013 și 2014, au luat locul II. Anul trecut au participat doar în țară, la un festival la Râmnicu Vâlcea, și au luat premiul I, iar la Festivalul «Liviu Borlan» au obținut Marele premiu”, a adăugat preotul paroh.
În cadrul proiectului „Biserica este o îmbrățișare”, derulat la nivel eparhial, 33 de copii din această parohie au fost într-o tabără de o săptămână la Moneasa, iar pentru elevii merituoși, care au participat pe tot parcursul anilor anteriori la Olimpiada de religie, s-a organizat în iunie 2015 un pelerinaj în județul Hunedoara. „S-au vizitat mai multe obiective: Mănăstirea Crișan, Mănăstirea Prislop, precum și Castelul Huniazilor din Hunedoara. Ne-am întors pe valea Mureșului, unde au fost admirate cetățile foarte cunoscute din apropiere: Cetatea Șoimoș și Cetatea Șiria”, a adăugat pr. paroh.
În cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, numeroși copii ai parohiei, împreună cu copii de la Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” din Arad și de la Palatul Copiilor din municipiu, au participat la o tabără de olărit, în cadrul căreia au realizat o serie de icoane pe sticlă și nu numai, care au făcut obiectul unei expoziții deschise atât la Catedrala Episcopală din Gyula, cât și în această biserică recentă din Arad. Icoanele au rămas în cele din urmă aici, în demisolul bisericii arădene, intrând în patrimoniul duhovnicesc al parohiei.
Planuri de viitor
Părintele Mircea Bupte are planuri mari cu acești copii. „Chiar în momentul de față pregătim portofoliul pentru concursul la nivel de protopopiat «Biserica și Școala din sufletul meu»”, ne-a declarat părintele paroh. Cu sprijinul Centrului Municipal de Cultură, activitățile cu tineretul de aici se vor dezvolta și diversifica în viitorul apropiat. „Momentan suntem în faza de scriere a unui proiect prin care dorim să-i angrenăm într-o activitate și de cunoaștere a locurilor și a zonelor din preajma municipiului, să nu rămânem doar la oraș. Vrem să vizităm obiectivele mai importante din punct de vedere cultural și istoric de pe valea Mureșului: Castelul de la Săvârșin, Castelul de la Bulci, Casa memorială «Ioan Slavici», cele două cetăți, de la Șiria și de la Șoimoș. În urma acestor vizite fiecare dintre copiii participanți la programul de duminică își va consemna părerile proprii, unii în scris, alții în desen sau în pictură, iar cu aceste lucrări ale lor dorim să încropim o carte, care să fie prima lor carte tipărită”, a adăugat părintele paroh.