Micul „Mozart“ din Glina

A renunţat la jocurile copilăriei pentru a se dedica partiturilor. Deşi provine dintr-o familie modestă din localitatea ilfoveană Bobeşti, Adrian Alexandru Ioniţă, elev în clasa a VII-a la Liceul „Dinu Lipatti“ din Bucureşti, impresionează prin talentul şi determinarea sa de a ajunge pe marile scene ale lumii, alături de muzicieni consacraţi.

De familia Constantin şi Fănuţa Ioniţă din satul Bobeşti, comuna Glina, n-am fi auzit curând, dacă nu ne-ar fi însoţit la locuinţa acesteia preotul paroh din localitate, părintele Mihai Miron. Într-o casă nu foarte mare, dar îngrijită, ne aşteptau gazda cu cei doi copii, bunicii din partea mamei şi doi verişori mai mici. Până aici nimic neobişnuit, doar că până să ne instalăm în sala de oaspeţi, dintr-o cameră apropiată au prins a se revărsa, pe neaşteptate, acorduri de pianină. Adrian, fiul cel mare al familiei, a ţinut să ne ureze „bun venit“ în felul său. Unic. Surpriza a fost pe măsură, întrucât nu ne-am fi aşteptat ca într-un sătuc vizibil marcat de sărăcie să se ascundă un asemenea giuvaier - un adolescent care, datorită eforturilor imense ale familiei sale, reuşeşte zi după zi să lase în urmă deziluzia şi sărăcia la care sunt condamnaţi cei mai mulţi dintre copiii care se nasc în Bobeşti.

„Am ales muzica pentru că mi-a plăcut de mic. Dumnezeu m-a înzestrat să cânt la pian şi cred că fără El nu puteam face nimic“, vorbeşte Adrian, cu emoţie, fără să-şi ia privirea de la părintele său duhovnic. „Adi vine la biserică ori de câte ori are un examen sau un concurs şi mă roagă să rostesc o rugăciune pentru el. De fiecare dată se întoarce cu rezultate bune şi nu uită să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru ajutor. E un copil foarte bun“, spune părintele Mihai Miron.

Antonio Mihăiţă, mezinul familiei, îşi priveşte fratele cu mândrie şi într-o pauză de vorbe se recomandă a fi muzician. „Adi ne-a cerut o orgă de la vârsta de 6 ani. I-am luat una, dar a refuzat-o, spunându-ne că «nu-i adevălată». După ce i-am cumpărat una adevărată, a cerut profesor de pian. Odată ce l-a văzut specialistul, a spus că are toate calităţile unui muzician. Deşi şi-a exprimat dorinţa să intre la liceul de muzică din clasa I, l-am dat abia în clasa a V-a, crezând că muzica e doar un moft de moment. A fost nevoit să muncească foarte mult pentru a ajunge la nivelul colegilor lui. Facem eforturi mari pentru a-l da la meditaţii, dar suntem mândri de el că progresează şi are rezultate bune. Chiar dacă suntem o familie modestă, copiii sunt averea noastră“, explică mama Fănuţa, care se străduieşte, alături de soţul său Constantin, să-şi crească copiii cât mai departe de influenţa anturajului în care îşi duc traiul. 

Bunica Niculina asistă tăcută la dialogul nostru. I se citesc pe faţă mulţumirea şi recunoştinţa pentru o asemenea familie primită în dar, învingătoare de fiecare dată în lupta cu durerea. Doar uniţi au reuşit să treacă prin momentele grele ale vieţii. De pildă, boala lui Adrian. Avea doar 5 anişori când medicii l-au diagnosticat cu meningită virală şi nu i-au mai dat nici o şansă de supravieţuire. Au fost zile şi nopţi de agonie şi disperare pentru toţi membrii familiei, neputincioşi în faţa bolii care ameninţa să le răpească copilul. Fără nici o altă speranţă, Fănuţa şi-a luat copilul în braţe şi a strigat sfâşiată de durere în faţa unei icoane a Maicii Domnului din salonul spitalului: „Maica Domnului, ştiu că inima ta a fost rănită exact cum este a mea acum, dar te rog să nu-mi iei copilul!“ Strigătul acela către Stăpâna lumii a fost salvator. Copilul şi-a revenit, spre surprinderea medicilor, a crescut frumos, fără nici o urmă a bolii şi astăzi, drept recunoştinţă, îi cântă vieţii cele mai frumoase ode la pian.

Ochii bunicii se umplu de lacrimi. Inima sa de mamă, slăbită, în ani, de greutăţi, nu mai rezistă atât de uşor. Bunicul Alexandru o îmbărbătează cu vorba bună şi spune: „Suntem fericiţi că ne avem unul pe altul. Vreau ca Adrian să ajungă un nume mare, dar pentru asta trebuie muncă multă.“ „Muncă multă şi credinţă“, încuviinţează şi mama lui Adrian, care consideră că fără ajutorul lui Dumnezeu şi ocrotirea Maicii Domnului existenţa familiei sale nu ar fi marcată acum de linişte, de pace sufletească şi de bucurii mici, dar atât de însemnate pentru ei. (Raluca Brodner)