Mijlocitoare în lumea celor înconjurați de liniște

Interpretul în limba semnelor române este esenţial pentru o bună relaţionare a persoanelor surde cu instituţiile statului, facilitând accesul acestora la serviciile sociale, juridice sau de sănătate. De asemenea, un interpret autorizat contribuie la reducerea barierelor în ceea ce priveşte transmiterea mesajelor şi ştirilor către comunitatea persoanelor surde, dar şi a participării acestora la activităţi culturale, educaţionale sau de recreere. La nivel naţional există mai puţin de o sută de interpreţi autorizaţi, iar Ioana Ciocârlan, care este unul dintre ei, ne-a împărtășit din experienţa sa, semnalând, totodată, şi dificultăţile cu care se confruntă în exercitarea meseriei.

În ultimii ani, tot mai multe jurnale de ştiri, mesaje din partea autorităţilor (vizibile mai ales în timpul pandemiei de COVID-19), conferinţe sau chiar emisiuni au fost transmise la televizor şi în limbajul semnelor române (sau limbajul mimico-gestual). Astfel, persoanele surde şi cele cu hipoacuzie au putut „auzi” datorită celor care au facilitat comunicarea - interpreţii.

Pentru persoanele auzitoare este fascinant cum, cu ajutorul mimicii şi al gesturilor largi ale mâinilor, interpreţii par că dansează printre cuvinte şi ating nu doar mesajul, ci şi sentimentele şi tainele unei lumi de multe ori închise. Pentru că, aşa cum ne-a spus Ioana Ciocârlan, interpret autorizat, persoanele surde se deschid foarte greu către semenii lor care nu au aceeaşi dizabilitate. Însă, o dată ce o fac, iese la iveală dorinţa de a se integra, de a nu se mai simţi singuri şi de a arăta că pot „auzi” prin intermediul limbajului semnelor o poezie, o rugăciune şi chiar un cântec.

De ani buni, în unele biserici, persoanele cu deficienţe de auz „ascultă” Sfânta Liturghie care îi poartă mai aproape de Dumnezeu tot prin intermediul limbajului mimico-gestual, iar „Ziarul Lumina” a prezentat în mai multe rânduri exemple de parohii care oferă persoanelor surde o experienţă spirituală completă.

Vocabular, reguli și diferențe regionale

Limbajul semnelor este un sistem de comunicare mimico-gestual folosit de persoanele surde, de cele hipoacuzice, dar şi de către unele persoane auzitoare cu scopul de a interacţiona. Este limba comunităţii surde şi bineînţeles că are propriul vocabular şi reguli, se folosesc semne ale mâinilor, braţelor, expresii faciale şi chiar mişcări ale corpului.

„Limbajul mimico-gestual este diferit de la o ţară la alta şi, poate vă va surprinde, chiar de la o regiune la alta. La noi se foloseşte «Limbajul semnelor române», însă nici acesta nu este unanim acceptat, neexistând, de exemplu, un dicţionar, un material scris după care să lucreze toţi. Cuvintele de bază sunt aceleaşi, însă există diferenţe între regiuni, dar asta nu înseamnă că o persoană surdă din Iaşi nu se poate înţelege cu o persoană surdă din Cluj. În timpul vorbirii, atunci când apare un cuvânt nou, se cer lămuriri, explicaţii, şi atunci reuşesc să-i pătrundă înţelesul”, ne-a explicat Ioana Ciocârlan, interpret autorizat.

A devenit interpret autorizat, o meserie pe care o regăsim şi în lista Clasificării ocupaţiilor din România, „din întâmplare”, chiar dacă era familiarizată încă din copilărie cu lumea aceasta lipsită de sunete, fiind fiică de surzi: mama şi-a pierdut auzul la 2 ani, iar tatăl la 5 ani, din cauza bolilor cu care s-au confruntat pe timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

„În 2018 s-a făcut la Iaşi un curs de iniţiere în limbajul mimico-gestual de către o firmă privată în colaborare cu Asociaţia Naţională a Surzilor din România. Am urmat trei luni de cursuri, care acoperă elementele de bază ale acestui limbaj, după care e necesar să te perfecţionezi dacă vrei să obţii şi acea diplomă care certifică faptul că eşti interpret autorizat. Am dat la Bucureşti un examen oral şi scris, am obţinut autorizaţia, iar aceasta este reînnoită la fiecare doi ani. Cu o condiţie, aceea să fi avut cel puţin 180 de ore de intervenţii care au implicat persoane surde”, a mai spus Ioana Ciocârlan.

Avantajul interpretei a fost legătura de suflet cu această comunitate şi capacitatea de înţelegere a modului de gândire al persoanelor surde, timpul pe care l-a petrecut împreună cu părinţii săi ascuţindu-i intuiţia şi abilităţile de a face conexiuni între semne.

Prezenţa interpretului, necesară şi obligatorie în anumite situaţii

Un interpret facilitează accesul persoanei surde la diferite servicii şi în diverse situaţii ce implică de exemplu instituţii precum judecătorie, tribunal, poliţie, primărie şi instituţii bancare. Există, de asemenea, solicitări dinspre instituţiile educaţionale care organizează conferinţe sau diverse proiecte care implică şi persoane surde, evenimente culturale şi chiar concerte de muzică. În Legea 448/2006 şi Legea 27/2020 se specifică faptul că autoritățile și instituțiile centrale și locale au obligativitatea să asigure accesul la interpreți autorizați.

Mulţi urmează cursurile de bază mai ales pentru a se familiariza cu limbajul şi cultura comunităţii, însă puţini practică meseria de interpret neexistând motivaţia financiară, mai ales că este necesar ca mereu „să se perfecţioneze, să înveţe cât mai mult, să găsească metode şi tehnici de a-şi îmbunătăţi şi îmbogăţi limbajul”. Şi astfel se ajunge în situaţia în care avem judeţe unde nu există nici un interpret autorizat.

„În primul rând, sunt probleme de ordin financiar, tarifele nu sunt reglementate, iar unele instituţii au chiar tarife derizorii. Apoi, pe lângă faptul că sumele sunt mici, se şi întârzie cu plata lor. Nu ştiu dacă ar trebui să fie un tarif uniformizat, însă este clar că ar trebui să fie unul motivant, mai ales că există situaţii când suntem expuşi unui stres suplimentar, în special cele care implică sistemul juridic, cu divorţuri, dezbateri de moşteniri etc.”, a precizat Ioana Ciocârlan.

O mare provocare pentru interpreţi este şi interacţiunea cu persoane surde care nu au făcut şcoală şi care nu cunosc limbajul semnelor, cu persoane surde cu un vocabular extrem de limitat sau care şi-au dezvoltat propriul limbaj în sânul familiei doar pentru a-şi exprima nevoile curente, limbaj pe care îl înţeleg doar ei. „Am întâlnit astfel de situaţii şi ne este foarte greu să comunicăm, iar pentru un interpret este o provocare în a găsi mijloace alternative şi metode intuitive de a dialoga. Sigur, în unele situaţii pot veni în ajutor membrii familiei, însă există şi situaţii de incompatibilitate când nu pot participa”, a mai subliniat interpretul.