Miniaturala biserică a stolnicului Dumitrache Miclescu

La Popești, în județul Vaslui, stă încă în picioare una dintre vechile biserici de lemn ale acestui ținut, ctitorie a boierului Dumitrache Miclescu. Construit în apropierea fostului conac boieresc, în prima jumătate a veacului al XVIII-lea, locașul poartă hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, un hram rar întâlnit în Moldova.

Dimineața e jilavă, așteptând suflul de căldură al soarelui de amiază. Până atunci, presară doar lumini peste coclauri, peste câmpurile cu po­rumbiști fâșâinde, peste șo­moioagele de fum ce se ridică leneș de prin grădini. Sus, țuguiul dea­lului de sub pădure, pe care se găsește și biserica de lemn a satului, s-a colorat ca un păun. A pus albastru-cerneală peste porumbele, a picurat roșu-jăratic și galben pe coroanele copacilor, început de cafeniu peste câmpuri. Verde a mai lăsat doar iarba, o seamă de pomi îndărătnici și viile de pe coaste. 

E încă devreme, așa că liniștea dimineții nu s-a spart. Drumul spre biserică iese din sat și taie câmpul de-a dreptul, urcând, unduit, spre pădure. La ieșirea de pe ulița cu ultimele case, într-o curte părăginită, păzită de siluetele câtorva nuci, brazi și castani, se vede ruina elegantului conac al stolnicului Dumitrache Miclescu, fost proprietar al moșiei Popeștilor și ctitor al bisericuței de lemn. Ce ochi deprins cu frumosul trebuie să fi avut acest boier moldovean, când s-a gândit să pitească sus, sub codru, frumosul locaș de bârne, către care, de aici, din conac, urca în fiecare duminică să asculte Liturghia!

Odinioară, familia boierilor Miclescu stăpânea moșia Popești și o parte de sat (cealaltă parte fiind răzeșie). O proprietate mică pentru înstăriții proprietari de pământuri din epocă, însă de neprețuit grație splendidei așezări.

Sub nălucile de fum, dealul Popeștilor pare o ilustrată decupată din frumusețea unui doar închipuit început de lume. Locul a încremenit în chip măiastru, respirând aerul veacurilor cuminți ce i s-au așezat în spinare. Până și drumul spre bisericuță, singura din sat, a rămas ca la sfârșit de secol XVIII, căci și acum orice ploaie de vară îl face inaccesibil vreo câteva zile, până se îndură soarele să-i adune mocirla în zgrunțuri bezmetici. Accesul e și mai anevoios pe vreme de iarnă. „Am avut și duminici în care am ajuns până aici, dar nu era nici un creștin. Zăpada era cât gardurile. E un loc unic, liniște incredibilă, dar drumul este teribil, deși-s numai 800 de metri până în sat”, spune părintele paroh Petru Horduna.

Urcușul dă de furcă plămânilor. Vrei, nu vrei, din vreme în vreme faci popas, să poți respira mai bine, căci aerul e tare și miroase deja a toamnă.

Sus, pe platou, printre cruci și peri sălbatici, ar trebui să se vadă bisericuța. Însă frunzișul face scut în jurul locașului. 

Odinioară, Popeștii aveau biserică în vale, pe locul numit Boldești. La 1793, boierul Dumitrache Miclescu a mutat-o aici, sub poala pădurii, în apropierea cona­cului său, unde urca să asculte Liturghia în fiecare duminică. „Înainte, bisericile se ridicau într-un loc ferit. Aici, sus, pri­veliștea, așezarea au fost binevenite. Tocmai de aceea a și ­construit-o pe locul acesta stolnicul Miclescu”, explică părintele Petru Horduna, parohul de la Popești, în timp ce străbatem cimitirul să ajungem la micul locaș de bârne. „Sunt multe de făcut aici”, continuă părintele, „mai ales că-i izolată, în câmp, însă tot timpul ne izbim de legislația monumentelor istorice. Ar trebui consolidată, cel puțin la exterior. Există câteva bârne care se desprind. Dar nu putem interveni fără avize. Apoi, ar mai fi și drumul de acces... Dacă se întâmplă vreun incendiu aici, pompierii nu pot ajunge. Se menține bine, dar mai trebuie un pic ajutată.”

Stilul arhitectural

Biserica satului, cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, este construită din bârne de stejar „de pe loc”, așezate pe talpă de stejar și temelie uscată, de piatră, și încheiate la colțuri „în coadă de rândunică”. Din cauza reparațiilor suferite în timp, azi temelia se prezintă sub forma unui soclu de ciment. De asemenea, la exterior, pereții de bârne au fost tăbănuiți în 1977 cu scândură de brad, pentru protecție. Din acest motiv, alte elemente ale arhitecturii nu mai pot fi observate. Bisericuța are pridvor închis, încă de la început.

Interiorul și podoabele sale

Izolarea în care s-a găsit mereu a fost ca o sabie cu două tăișuri pentru locașul agățat sus, pe linia ce desparte dealul de pădurea Popeștilor. Căci le-a oferit celor care s-au rugat aici liniște deplină, dar a fost și țintă sigură pentru răufăcători. „Biserica a fost spartă de două ori, fiind văduvită de șase icoane pe pânză, de mare preț, așa că restul icoanelor de valoare au fost puse la adăpost, în biserica de la Miclești. Intenția mea este să le restaurez printr-un proiect pe care l-am accesat deja”, explică părintele Horduna.

De asemenea, multe dintre icoanele și cărțile de slujbă importante au fost preluate de Muzeul Episcopal din Huși.

Cele două registre de jos ale catapetesmei sunt cele originale, de la sfârșitul veacului al XVIII-lea, celelalte două, din partea de sus, fiind pictate în 1970.

Interiorul seamănă izbitor cu cel al bisericuței de lemn Gologofta, Ivănești: același perete despărțitor între naos și pronaos, cu stâlpișori sculptați în partea superioară. De asemenea, trebuie remarcate frumoasele bolți din naos și pronaos, decorate simplu, „în unghie”, ale căror calote sunt despărțite de nervuri delicate.

Portalul de intrare, decorat și el cu splendide motive populare - „vrejul”, flori stilizate -, este și păstrătorul pisaniei, actul de identitate al locașului, pe care stă consemnat: „Această sfântă biserică a fost zidită de stolnicul Dumitrache și Elena 1793”.

Popeștii, cel mai frumos „acasă” pentru boierii Miclești

Format din vechii lucrători de pe moșia boierească, satul Popești este parte componentă a comunei Miclești, din județul Vaslui. Frumusețea locurilor este știrbită azi doar de rănile pe care oamenii și vremurile le-au așezat - și nu-i chip să se mai vindece - pe fostul conac al Micleștilor.

Privind acuarela de sfârșit de vară, a satului, cu neputință s-o zăvorăsc în cuvinte, mi-am ima­ginat cum va fi fost stampa completă, cu bisericuță și conac, în urmă cu două veacuri și mai bine. Și m-au copleșit, pe rând, și tristețea, și furia, și revolta, și neputința, și ciuda pe felul ăsta bicisnic în care suntem construiți noi, românii - oameni de ispravă la demolat propria istorie.

Ridicată în ultimul sfert al secolului al XVIII-lea, sub vălul verde al pădurii de pe dealul Popeștilor, casa, adevărat prototip al arhitecturii occidentale de veac XVIII, a aparținut stolnicului Dumitrache Miclescu, proprietar al unei moșii întinse în toată această zonă, descendent al unei familii care a stăpânit pământuri în Miclești vreme de trei veacuri. Dacă biserica de lemn are încă norocul să mai stea în picioare, din conac au rămas doar câteva ziduri, cu puține șanse să mai supraviețuiască un an-doi, cel mult.

După naționalizarea instituită de regimul comunist, urmașii lui Dumitrache Miclescu au plecat peste hotare. În cunoscutul avânt al tovarășilor, elegantul conac a fost transformat în sediu CAP.

Ultimul descendent al familiei boierești, stabilit în Elveția, a venit la Popești după 1989, a revendicat proprietățile și apoi a lăsat conacul în grija autorităților, sperând că se vor îngriji cum se cuvine de un așa imobil valoros. Însă comuniștii au dovedit mai mult respect pentru clădire, păstrând arhitectura neschimbată, ba chiar și interioarele - au existat două splendide saloane: unul decorat în stil franțuzesc, altul în stil turcesc, despre care sătenii își amintesc că până în urmă cu un deceniu aveau pictura pereților intactă. Nu același lucru s-a întâmplat și în plină democrație, când autoritățile locale au dat imobilul, spre a fi folosit, ca locuință, unor nevoiași. Care așa de bine s-au îngrijit de clădire că, în urmă cu câțiva ani, un incendiu a mistuit partea de sus.

Ca și cel de peste deal, de la Solești, al Elenei Cuza, aflat și acela la un pas de prăbușire, și conacul Micleștilor este monument istoric.

În apropiere, la numai 4 kilometri distanță se află rezervația botanică „Movila lui Burcel”. Tot în apropiere poate fi vizitată biserica-monument istoric de la Miclești, iar peste deal, la Solești, o altă bisericuță de lemn, capodoperă a arhitecturii populare de veac XVII.

Popeștii se află la circa 25 de kilometri distanță de reședința județului, orașul Vaslui.