Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Misterele peşterii Vallorbe
Vizitată anual de mii de turişti şi cercetată de zeci de speologi, peştera Vallorbe este una dintre atracţiile principale de pe harta turistică a Elveţiei. Ea fascinează prin varietatea peisajelor create de LâOrbe, cel mai mare râu subteran din Europa Centrală. Deschisă publicului din 1974, peştera poate fi vizitată acum în proporţie de 30%, doar în anumite perioade ale anului, urmând ca, în viitor, să se lărgească zona în care au acces vizitatorii.
Peisajele de vis ale Elveţiei au făcut din Ţara Cantoanelor una dintre cele mai vizitate locuri din Europa. Natura a fost darnică aici şi a revărsat din plin darurile sale: munţi, lacuri, râuri, păduri. În lumea modernă, când tehnica şi curiozitatea omului s-au unit pentru a descoperi tainele lumii înconjurătoare, s-au descoperit în Elveţia şi alte minunăţii ale naturii, ascunse în trecut de ochii omului. Una dintre acestea este peştera Vallorbe, cea mai mare din Elveţia şi una dintre cele mai mari şi frumoase din Europa. Situată la graniţa cu Franţa, peştera este fascinantă şi unică prin peisajele interioare create de râul Orbe, care a săpat în stâncile munţilor din Vallorbe pentru a-şi face cale spre Lacul Joux, unde se revarsă. Actualmente, publicul are acces doar la 30% din peşteră, urmând ca, în viitorul apropiat, speologii să amenajeze şi alte spaţii pentru a fi deschise publicului. Podoaba râului Orbe Peştera a fost deschis publicului în 1974, la câţiva ani după amenajarea ei, lucrări care au debutat în 1961. Descoperirea ei a avut loc în 1893, când un grup de scafandri a avut curiozitatea şi curajul să urmeze cursul râului Orbe, să intre sub stâncile în care râul dispare pentru câţiva kilometri. Descoperirea peşterii a fost un adevărat eveniment naţional, urmând o perioadă în care oamenii de ştiinţă şi autorităţile regiunii Vallorbe şi ale cantonului Vaud şi-au unit forţele pentru amenajarea paradisului interior, dar şi pentru studierea amănunţită a tuturor elementelor care formează peştera. Concluziile specialiştilor converg spre ideea că formarea peşterii a început din Paleolitic. Râul Orbe, care a creat peştera, izvorăşte din Franţa, în apropierea Lacului Rousses. Continuă în regiunea Col de Givrine şi pe pământul elveţian, de la St. Cergue până în Lacul Joux. În regiunea montană Vallorbe, dispare, pentru câţiva kilometri, printre stâncile Muntelui de Aur, care au stat în calea apei ca un baraj natural. În interior, râul îşi croieşte calea lăsând în urmă un paradis. O peşteră plină de viaţă Peştera este amenajată astfel încât publicul să poată observa în detaliu toate peisajele. Un sistem modern de iluminat face ca fiecare unghi, fiecare peisaj să fie puse în evidenţă. Un manual tradus în majoritatea limbilor europene stă la dispoziţia turiştilor, pentru a explica fiecare încăpere. „Oala lui Cairn“ este printre primele încăperi formidabile care ne arată, pe de-o parte, cum apa râului Orbe a săpat în stânci şi a făurit peisaje mirifice, iar pe de altă parte, demonstrează că peştera trăieşte. Se spune că, în linişte perfectă, „Oala lui Cairn“ vibrează, trăieşte, demonstrând că peşterea are viaţă, char dacă temperatura scăzută şi rocile de aici creează impresia unei lumi moarte. O altă încăpere, „Movila de cristal“, impresionează prin varietatea stalagmitelor şi a stalactitelor, a calcarelor care indică nivelul apei în trecut, dar şi galeriile care comunică cu nivelul actual al apei din interiorul peşterii. Apa râului Orbe poate fi atinsă în camera numită „Lacul de smarald“, iar de la „Virajul marii Fistule“ şi continuând cu „Marele LâOrbe“ se poate admira cel mai mare râu subteran din Europa Centrală. Cascadele, rocile colorate, mineralele, toate contribuie din plin la formarea unui peisaj subteran de vis. La ieşirea din peşteră, pe pereţii principali, sunt marcate cele mai înalte niveluri ale râului, atinse din momentul în care peştera a fost descoperită. În 1977, 1990 şi 2004, râul Orbe a depăşit record după record. Ultima încăpere este dedicată unei expoziţii de minerale aduse din toată lumea. Camera este intitulată „Camera zânelor“ şi este amenajată ca o navetă spaţială, ducându-ne cu gândul la o altă lume, necunoscută până atunci. Expoziţia este numită „Comoara mineralelor“. ▲ Vallorbe, oraş turistic Peştera Vallorbe poate fi vizitată în anumite perioade ale anului, atunci când nivelul râului Orbe poate permite aceasta. În principal, perioada în care se poate vizita începe din martie şi se termină în noiembrie, cu eventualele modificări în funcţie de nivelul apei. Localitatea cu acelaşi nume, recunoscută pentru frumuseţea peisajelor naturale şi a exploataţiei de fier, se află pe traseul trenului de mare viteză (TGV) Paris-Lausanne, dar şi a multor alte trasee de cale ferată ori auto, astfel încât turiştii pot ajunge aici cu uşurinţă. Numele localităţii provine de la râul Orbe, care, alături de cei doi masivi, Mont dâOr şi Mont dâOrzeires, constituie bogăţiile zonei. Pe lângă exploataţiile de fier, hidrocentralele construite pe râul amintit constituie o sursă importantă de energie. Oraşul este menţionat prima oară în documente în 1139, ca moşie a Mănăstirii Romainmotier. Începând cu secolul al XVI-lea, localitatea s-a dezvoltat economic, iar în secolele XIX-XX, turismul a luat amploare, în mare parte datorită peşterii şi a munţilor din zonă.