Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Mistreţii din zona Oituzului au fost mai iuţi decât vânătorii

Mistreţii din zona Oituzului au fost mai iuţi decât vânătorii

Un articol de: Silviu Dascălu - 18 Ian, 2008

▲ În România, vânătoarea este percepută de peste 50 de ani ca o activitate desfăşurată în scopul menţinerii echilibrului în natură ▲ „Anual se stabileşte numărul de animale care pot fi vânate şi ce specii pot fi vânate pentru a se menţine un echilibru între animalele sălbatice. De exemplu, o bună perioadă, lupul nu s-a putut vâna, însă acum s-a înmulţit foarte tare, a devenit un pericol şi s-a dat drumul din nou la vânătoarea de lup“, a explicat Gabriel Surdu, vânător din Iaşi şi fost preşedinte al AJVPS Iaşi ▲ Tarifele practicate pentru vânătoare variază în funcţie de specie şi de mărimea trofeului vânat, pentru vânătoarea de urs ajungându-se chiar la 7.000 de euro, în funcţie de punctajul acordat pentru blana crudă ▲

Iarna este anotimpul în care vânătorii au cel mai mult „de lucru“ deoarece este deschis sezonul la vânătoare la cele mai multe dintre animale. Deşi sezonul s-a deschis oficial de la 1 august, „experţii“ în domeniu susţin că lunile cu zăpadă sunt cele mai potrivite pentru o partidă de vânătoare reuşită.

Chiar dacă afară temperatura aerului este de multe ori sub zero grade, iar zăpada prin pădure poate să ajungă până la brâu, nimeni nu se sperie. Cerul senin şi vizibilitatea bună fac ca ziua de vânătoare să fie perfectă.

Şi sâmbăta trecută a fost o zi ideală pentru vânătoarea organizată de câţiva împătimiţi din zona Oituzului. Autorizaţia primită de la autorităţile din domeniu era pentru trei mistreţi, însă, vânătorii aveau de gând să prindă doar unul singur, pentru a mai merge şi altă dată.

Instructajul

Întâlnirea de undeva din Subcarpaţii de Curbură, în zona Oituzului, a fost la ora opt dimineaţa. În drum spre locul stabilit, pe unul din dealurile înzăpezite, se zăreau un ţap şi o căprioară care încercau să treacă prin omătul îngheţat. Împătimiţii au oprit maşinile, au admirat preţ de câteva minute, fără ca animalele să se sperie prea tare de ei sau de zgomotul maşinilor, apoi şi-au continuat drumul.

Ajunşi la capătul drumului forestier, vânătorii, hăitaşii, dar şi „gură-cască“ s-au adunat în cerc în jurul maestrului de vânătoare, pentru a primi indicaţiile necesare. „Atenţie! Ne cunoaştem bine, pentru că am fost de atâtea ori la vânătoare, dar sunt obligat să vă repet şi de această dată. Aveţi grijă cu armele. Încărcaţi doar când ajungeţi în stand şi ţineţi siguranţa pusă până ce apare mistreţul. Cei care nu aţi mai fost, staţi în spatele vânătorului şi dacă apare mistreţul, să nu faceţi poze cu blitz. Dacă s-a tras, iar animalul nu a căzut, fugiţi! Dar să sperăm că nu va fi cazul“, a explicat maestrul de vânătoare, Gicu Pârjol. Apoi a explicat vânătorilor care este arealul pe care se va face „bătaia“ şi unde va sta fiecare.

Doi kilometri de urcuş prin zăpadă

După ce s-a făcut instructajul, maşinile cu care au ajuns au fost lăsate, s-a verificat încă o dată dacă fiecare vânător are tot ce îi trebuie şi a început urcuşul pe marginea unei văi cu cetiniş, un loc unde preferă să doarmă, de obicei, mistreţii. După mai bine de o oră de urcat prin zăpada care trecea de jumătate de metru, a fost aşezat primul vânător în stand.

„Paul, ai acolo sus, în dosul fagului celui mare, un loc perfect. De acolo vezi foarte bine toată valea. Dacă scapă de la cei de sus, îl laşi să se apropie şi nu tragi până nu eşti sigur că va cădea“, a adăugat maestrul de vânătoare.

Restul vânătorilor au continuat urcuşul pe marginea văii pentru a fi plasaţi în standuri şi următorii vânători. Urme de mistreţi, vulpi şi lupi începeau să apară deja tot mai des, vânătorii dându-şi seama despre ce animal este după felul în care era făcută urma în zăpadă şi după distanţa dintre paşi.

După ce a fost plasat şi ultimul vânător, hăitaşii au primit instrucţiuni pe unde să meargă. „Mergeţi până în vârf şi începeţi să coborâţi spre noi. Dacă vedeţi că încep să latre câinii, semn că au găsit ceva, să îi ajutaţi făcând gălăgie, că altfel îşi pierd curajul şi fug. Voi, vânătorii care staţi în standurile de sus, coborâţi uşor spre următorul vânător, după ce au trecut hăitaşii de voi“, au primit indicaţii şi hăitaşii.

Goana

La ultimul stand de vânătoare, deja se vedeau foarte multe urme proaspete, semn că au trecut cu puţin timp înainte mai mulţi mistreţi spre ghinda căzută din stejari. Totuşi, una dintre urme a reuşit să impresioneze pe toată lumea. Mare, aproape cât o palmă de om, urma de mistreţ dovedea că animalul respectiv avea câteva sute de kilograme.

„După urme, ăsta e cât un taur. Cine o să-l prindă, o să aibă un trofeu frumos“, a spus Ionel, cel mai tânăr vânător din grupă. După ce s-a aşezat fiecare la locul lui, nimeni nu a mai scos nici un sunet. Toată lumea stătea cuminte în aşteptarea uriaşului.

Câinele Şoimu şi hăitaşii se auzeau deja undeva în depărtare cum făceau gălăgie, coborând pe pârâu la vale. După mai bine de jumătate de oră de gălăgie din partea hăitaşilor şi linişte totală din partea vânătorilor, toată lumea s-a reunit.

Nu ajunsese în bătaia puştii nici un fel de animal. Problema mai mare era că Şoimu, câinele unuia dintre vânători, s-a pierdut, luând, probabil, urma vreunui animal. A fost strigat de stăpânul său, însă nu s-a întors. „Poate s-a dus deja la maşini. Sau poate vine dacă aude împuşcătură“, a spus deazamăgit stăpânul său.

Runda a doua

Prima goană nu a scos nimic în faţa vânătorilor, spre dezamăgirea tuturor. Hăitaşii au urcat prea sus, şi odată cu ei au urcat şi mistreţii.

Dar a urmat o a doua rundă, mai bine pusă la punct de maestrul de vânătoare. „Măi, Neculai, v-aţi dus prea sus şi nu aţi coborât pe unde trebuia. Trebuia să mergeţi pe marginea pârâului, ca ei să coboare pe vale. Hai să mai încercăm încă o dată mai sus, în plantaţie (o plantaţie de molizi)“, le-a reproşat domnul Pârjol hăitaşilor.

Vânătorii au fost aşezaţi din nou în standuri, şi „bătaia“ a început din nou. Acum, toată lumea stătea cu sufletul la gură pentru că era imposibil ca din desişul de molizi să nu iasă ceva. Hăitaşii şi-au luat mai în serios treaba, iar vânătorii au încheiat orice discuţie timp de aproape o oră. Doar un telefon neastâmpărat care nu a fost trecut pe „silent“ a atras câteva priviri încruntate, chiar dacă omul a vorbit „în şoaptă“ cu interlocutorul său.

Şi a trecut şi a doua rundă, şi mistreţii au scăpat teferi şi nevătămaşi şi de această dată.

„Am văzut trei“

Dezamăgiţi şi de acestă dată, vânătorii au început să coboare uşor spre maşini. „Măi, nu mi-e ciudă, dar am văzut trei, în depărtare, dar nu am avut cum să trag. Era departe. Stăteau aşa liniştiţi... Se vede că sunt obişnuiţi cu zgomotul“, a spus unul dintre vânători.

„Şi eu am văzut doi. Tot aşa. Dar nu am avut ce să fac că era departe tare. Nu aveam linie bună“, a spus al doilea vânător. „Dar poate erau tot ăia pe care i-am văzut eu“, completează primul. „Nu, nu avea cum. Erau alţii. Dar..., ce să faci?! Asta este. Poate data viitoare avem mai mult noroc. Măcar bine că l-am găsit pe Şoimu“, spune din nou cel de-al doilea vânător.

Şi toată lumea a coborât „La Cireş“, la o cabană din zonă pentru că burţile vânătorilor făceau deja gălăgie mai mare decât hăitaşii.

Fiecare şi-a scos din raniţă mâncarea şi s-a încins o agapă frăţească cu preparate din porc şi vin de casă. Pentru că fiecare mai avea câte ceva din porcul de Crăciun.

Trageri la ţintă şi ţintă în mişcare

Obiceiurile vânătoreşti spun că de fiecare dată, după o partidă de vânătoare, fie reuşită, fie mai cu ghinion, cum a fost cea de sâmbătă, după ce se mănâncă bine, vânătorii încep să îşi dovedească îndemânarea trăgând la ţintă fixă şi la ţintă în mişcare. La fel, se aşază mai multe bidoane de plastic şi se trage la foc automat.

„Vedeta“ de sâmbătă a fost o armă automată „Beretta“ cu cartuş, primită cadou de unul dintre vânători de la un prieten din Italia. „Am tras cu multe arme şi am multe arme acasă. Dar ca asta, nu e nici una“, a spus Ionuţ, unul dintre vânători.

La fel şi arma tatălui său, o carabină doar cu glonţ, foarte veche, dar precisă, a fost apreciată de cei prezenţi la partida de sâmbătă.

„Un adevărat vânător nu este un ucigaş“

Multe persoane văd vânătoarea drept un sport sângeros, mai ales datorită reclamei negative făcute în ultima perioadă. Partidele de vânătoare „în ţarc“ sau mult mediatizatele partide de vânătoare ale unor oameni de afaceri sau politici au făcut ca vânătoarea să fie percepută drept ceva rău.

„Vânătoarea este un sport nobil, un loc în care îţi faci prieteni. Un adevărat vânător nu este un ucigaş. Pentru că vânătoarea este un proces de selecţie a animalelor. Anual se stabileşte numărul de animale care pot fi vânate şi ce specii pot fi vânate. Şi aceasta, pentru a se menţine un echilibru între animalele sălbatice. De exemplu, o bună perioadă, lupul nu s-a putut vâna, însă acum s-a înmulţit foarte tare şi a devenit un pericol. De aceea s-a dat drumul din nou la vânătoarea de lup“, a explicat Gabriel Surdu, vânător din Iaşi şi fost preşedinte al AJVPS Iaşi.

În România, vânătoarea este percepută de peste 50 de ani ca o activitate raţională, desfăşurată în scopul menţinerii, cu arma de vânătoare, a echilibrului în natură. Mai exact spus, în scopul menţinerii echilibrului dintre speciile de vânat prădător şi cele de vânat plantivor, pe de o parte, şi dintre speciile de vânat în general şi mediul acestora de viaţă, pe de altă parte.

Ritualurile „de iniţiere“ a vânătorilor

Vânătoarea implică, desigur, şi unele ritualuri specifice breslei. Adevăraţii vânători trebuie să cunoască şi să respecte cu sfinţenie legile scrise şi nescrise ale vânătorii, transmise din generaţie în generaţie.

De exemplu, la vânătoarea de mistreţi nu se trage niciodată în scroafa conducătoare, ci se caută vierii aflaţi în cârd. Apoi, în general, nu sunt vânate animalele care dorm sau femelele.

Ritualul ulterior doborârii vânatului cuprinde, de altfel, o solicitare de iertare adresată animalului împuşcat, iar în unele cazuri, se îngenunchează. Maestrul de vânătoare, şeful de grup sau paznicul înmoaie în sânge o crenguţă de copac şi o înmânează vânătorului, ca un semn de recunoaştere.

O altă regulă este că nu se încalecă vânatul şi nu se pune piciorul pe el.

Ca şi în alte bresle (cum ar fi cele ale marinarilor sau piloţilor de nave), există şi pentru vânătorii novici un „botez“ care marchează acceptarea lor în această tagmă. „Botezul“ se face cu o nuia elastică şi niciodată foarte blând, pentru ca momentul să rămână bine întipărit în conştiinţa „iniţiatului“.

Cu acest prilej, i se aminteşte vânătorului începător că „un foc de armă greşit doare cu mult mai mult decât o nuia primită“, motiv pentru care „decât să tragă prost, mai bine se lasă de vânătoare“. Apoi, candidatul la statutul de vânător este „botezat“ prin trei lovituri consecutive, la spate, moment în care se trag şi focuri de armă în aer. „Naşul“ ceremoniei este ales chiar de vânătorul începător.

Cum devii vânător

Orice persoană care doreşte să ia parte la o partidă de vânătoare trebuie să fie membru al Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, unde achită o taxă anuală.

Însă vânător, în adevăratul sens al cuvântului, se ajunge cu greu.

Mai întâi eşti novice şi trebuie să faci, timp de un an, practică în fondurile de vânătoare, încheiată cu susţinerea unui examen. Abia după obţinerea permisului de port armă, novicele se poate considera vânător cu acte în regulă. Pentru a participa la o partidă de vânătoare, o persoană are nevoie de autorizaţie, permis şi carnet de membru.

Organizarea unei partide presupune multă atenţie şi totodată, multă pricepere.

Cotizaţia anuală pe care trebuie să o plătească o persoană care s-a înscris într-o asociaţie de vânătoare diferă, în medie fiind aproximativ 650 de lei.

Vânătoarea, o pasiune scumpă

Vânătoarea nu este un sport accesibil chiar oricui. Având în vedere preţurile armelor, muniţiei şi accesoriilor, doar o parte relativ redusă de pasionaţi îşi pot pune în practică visul.

Cele mai vândute arme sunt cele de calibrul 12. Puştile semiautomate cu alice costă aproximativ 9.500 de lei, iar pentru vânatul mare, de la distanţe mari, puteţi cumpăra o carabină model CZ, care, în funcţie de calibru, costă între 4.100 şi 5.500 de lei.

Din magazinele de specialitate puteţi cumpăra şi o gamă variată de accesorii, nu mai puţin costisitoare. Genţile din piele pentru muniţie au preţul de 500 de lei, iar tolbele din piele costă aproximativ 450 de lei. Pentru păstrarea şi transportul armei cu lunetă găsiţi tocuri din piele la preţul de 740 de lei şi curele pentru arme între 50 şi 110 lei. Rucsacul pentru transportul echipamentului şi al accesoriilor costă, de asemenea, 150 de lei.

Binoclul şi luneta sunt alte accesorii care nu pot lipsi din „trusoul“ vânătorului. Binoclurile variază între 500 şi 925 lei, iar lunetele au preţuri cuprinse între 200 şi 900 de lei. Busolele costă minim 36 de lei. Cuţitele de vânătoare fabricate din oţel special - cu mânere din corn sau de lemn de trandafir - costă între 100 şi 400 de lei bucata, iar bricegele, importate, au preţuri cuprinse între 80 şi 130 de lei.

Cartuşele le puteţi cumpăra cu aproximativ 2 lei/bucata, iar cartuşierele au preţuri cuprinse între 150 şi 330 de lei. Pentru păstrarea armei puteţi cumpăra cutii cu cifru care costă aproximativ 270 de lei. Dacă doriţi să vă personalizaţi arma, puteţi cumpăra un pat special, realizat din lemn de nuc fiert în ulei, care costă aproximativ 370 de lei. O armă are nevoie de îngrijiri speciale. Pentru curăţarea ei găsiţi truse la 55-60 de lei, seturi de perii de 55 de lei şi ulei la 110 lei/flaconul.

Un costum din stofă ajunge la aproximativ 1.200 de lei, un costum compus din trei piese, cu nasturi din imitaţie de cerb, are preţul de 1.850 de lei, iar pălăriile costă între 30 şi 200 de lei. Ghetele şi bocancii de vânătoare costă între 250 şi 350 de lei.

Cât costă să vânezi

Tarifele practicate pentru vânătoare variază în funcţie de specie şi de mărimea trofeului vânat.

Astfel, pentru vânătoarea de urs se percepe o taxă între 5.000 şi 7.000 de euro, în funcţie de punctajul acordat pentru blana crudă. Se adaugă şi un tarif suplimentar pentru organizarea unei zile de vânătoare în cuantum de 275 de euro pentru fiecare vânător.

Pentru vânătoarea de lupi, se percepe între 400-500 de euro pentru fiecare exemplar, în funcţie de punctajul pentru blana crudă. Şi în acest caz, se taxează un tarif suplimentar pentru organizarea vânătorii (15 euro pe zi de fiecare vânător).

Trofeele de cerb sunt ceva mai scumpe, dar variază foarte mult în funcţie de trofeu-între 1.500 şi 6.300 de euro, tariful de organizare a vânătorii fiind de 20 de euro pentru fiecare vânător pentru o zi.

La căprior preţurile sunt cuprinse între 225 şi 2.900 de euro, în funcţie de trofeu. Pentru organizarea vânătorii se plăteşte tot 20 de euro de fiecare vânător.

La vânătoarea de mistreţ, se percep tarife cuprinse între 225 şi 750 de euro, iar organizarea partidei de vânătoare costă 150 de euro pe zi pentru fiecare vânător. În acest caz, trofeul se evaluează în funcţie de lungimea medie a colţilor.

La iepure, tariful de împuşcare este de 25 de euro de exemplar, iar cel de preluare de 10 euro. Tariful de organizare pentru o zi de vânătoare la picior este de 25 de euro, iar pentru vânătoarea la goană de 50 de euro de fiecare vânător. Vânătoarea de vulpi este ceva mai ieftină. Astfel, o zi de vânătoare costă 15 euro-pentru organizare, iar tarifele pentru trofee variază între 25 şi 50 de euro pentru fiecare piesă.