Binele pe care părintele Mihai Ciucur și prezbitera Georgiana îl fac în sătucul Moniom, din vecinătatea Reșiței, contaminează comunitatea cu entuziasm și iradiază inspirație. Au devenit călăuze spirituale și ferment al schimbării sociale, deși amândoi spun că nu se pregătiseră în mod special pentru aceasta. Au fost formați, însă, de modelele din familie și de grija unui duhovnic exemplar, care le-a vegheat tinerețea. Povestea lor este rodul bunei cuviințe și al bunei rânduieli creștine transmise de la o generație la alta.
În copilărie, prezbitera Georgiana Ciucur își petrecea vacanțele la bunica, într-un sat din Moldova. Bunica Ana cânta în strana bisericii cu hramul Sfinților Arhangheli. De sărbători, o trezea cu noaptea-n cap: „Hai, mamaie, că nu putem ajunge după binecuvântare!” Georgiana, care moștenise de la tatăl ei, sculptorul reșițean George Molin, talentul artistic, încerca atunci să-i deseneze pe arhangheli, fără să-și închipuie că avea să le picteze mai târziu o icoană în biserica altui sat, în care va sluji viitorul ei soț, părintele Mihai Ciucur.
Pe viitorul părinte Mihai l-a cunoscut când ea studia Teologie-Istorie în Caransebeș, iar el tocmai absolvise studii economice la Reșița. S-a înscris și el, alături de fratele lui, Florin, la Teologie-Istorie, dar fără gândul de a se hirotoni. Georgiana și cei doi frați stăteau la aceeași gazdă și aveau același duhovnic, pe părintele Macarie Țuțul. „Ne-a purtat de grijă toată facultatea”, povestește ea. „Ne hrănea când nu mai aveam mâncare, pleca genunchiul la rugăciune cu noi, se plimba seara cu noi. Cred că ne-am însușit de la el acest model în lucrarea pe care o facem azi cu tinerii”.
Căsătoria, un act de credință
S-au căsătorit repede, deși nu aveau nimic. A fost un act de credință. Georgiana Ciucur crede că tinerii de azi se căsătoresc greu pentru că amână momentul până când depășesc pragul de entuziasm de la douăzeci și ceva de ani și încep să raționeze prea mult. „Știi ce minunat este să vezi că Dumnezeu îți trimite exact ce ai nevoie? Nu ne-a lipsit nimic”. Nici chiar microbuzul pentru concediile cu cei șase copii. Soțul a lucrat în domeniul sociologiei și al cercetărilor de marketing, apoi, deși nu era preot, a devenit responsabil cu activitățile de tineret ale Episcopiei Caransebeșului. Ea a avut diverse slujbe, a născut copii și a absolvit a doua facultate, pedagogia învățământului primar și preșcolar.
Deschiderea către nașterea de mulți copii este și ea un act de credință: „Simt că Dumnezeu se îngrijește cu atenție deosebită de familiile cu mulți copii”, spune preoteasa. Mulți le admiră cei șase băieți, care se descurcă în orice situație. „În familiile numeroase, le dai drumul «puilor» să zboare și intervii doar când e strict necesar. Învață mult unul de la celălalt”, spune ea.
După al patrulea copil, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, i-a propus soțului să fie hirotonit pe seama Parohiei „Sfinții Mihail și Gavriil” din Moniom, un sătuc de lângă Reșița. S-au sfătuit între ei. „Va fi împreună-lucrare, deci e important ce simți și tu”, i-a spus el. Atunci, ea și-a amintit că, în mod inexplicabil, Bunica Ana i se tot adresa acestuia cu apelativul „Părințele...” Nu se simțeau pregătiți, dar au ascultat de chemarea ierarhului.
Satul care apropie oamenii
Prima lucrare a noului paroh din Moniom a fost renovarea vechii școli și transformarea ei în centru de tineret. Sătenii aveau copiii înscriși la școlile din Reșița. În fosta cancelarie ploua. Preoteasa îi spunea: „Ce vrei tu să faci? Nu vezi că nu ai oameni, nu ai nimic?” Dar el răspundea: „Vei vedea”. Și au reușit: cu banul văduvei, munca voluntară a unor săteni și sprijinul unor oameni de bine din Reșița. „Părinte, facem ca pentru noi acasă! Este centrul nostru”, i-a spus Alin, fiu al satului, întors în Moniom și de dragul activităților derulate la centru. A fost printre cei care au pus umărul cel mai mult la salvarea școlii, cu firma sa de construcții. Și tanti Sânziana le-a sărit în ajutor. Octogenara nu s-a dat în lături să pună mâna pe șpaclu: „Părinte, bani n-am, dar mâinile-mi sunt bune”. Au înțeles că centrul era al comunității.
„Noi vedem renașterea satului românesc ca refacere a legăturilor dintre oameni. Să te regăsești trup și suflet, să fim una cu toții”, spune prezbitera. „Satul românesc este satul copilăriei, cu biserica în mijloc și cu bunici implicați în relația cu nepoții”. Nu i-a fost ușor. Adesea rămânea să se ocupe de familie în timp ce părintele le slujea celorlalți. „Cred că cea mai mare lucrare a preotesei este să știe să-și împartă soțul cu ceilalți”, spune Georgiana Ciucur. Iar aceasta tot de la bunica a înțeles-o. Când Bunica Ana a trecut la Domnul, părintele Mihai Ciucur, prezbitera sa și cel de al șaselea copil al lor, micuțul Nicolae, în vârstă de câteva luni, au străbătut 550 de kilometri într-o noapte pentru a participa la înmormântare. Atunci, părintele Mihai a spus: „Am venit de departe special pentru Bunica. Aș vrea să-i mulțumesc pentru preoteasa pe care mi-a dat-o”.
Inima tinerilor bate în inima satului
Părintele Mihai Ciucur, nepot de preot, și preoteasa lui, nepoata unei bunici virtuoase, transmit mai departe tezaurul de valori creștine moștenite din familie și cultivate de duhovnicii bisericii noastre. Ei duc mai departe tradițiile românești, prin parade ale portului popular și reînvierea Jocului Călușarului, dans popular specific locului. Preoteasa conduce și corul „Pui de Cer”, cu copii între 5 și 12 ani.
Anul acesta, Centrul Moniom a împlinit cinci ani de misiune în rândul copiilor și tinerilor. Aici se țin cluburile de inițiativă comunitară pentru tineri Credo Impact, după un concept al Fundației Noi Orizonturi. Tinerii se coordonează singuri și dezvoltă proiecte comunitare. De exemplu, i-au prezentat primarului un proiect de renovare a stației de autobuz din sat. Primăria le-a cumpărat mobilier urban, iar ei au ecologizat zona.
O dată pe lună, după Liturghie, oamenii mănâncă împreună la centru. „Încercăm să recreăm legăturile care existau în lumea satului”, spune preoteasa. Roadele acestei încercări s-au văzut când părintele a făcut la Moniom taberele pentru copiii nevoiași și orfani din județ. Multe familii au luat în gazdă câte un copilaș. Părintele le-a spus să le ofere mai ales dragoste. Au făcut-o, dându-le tot ce aveau mai bun. Unul și-a pus la dispoziție piscina, altul le făcea gogoși și tot așa.
O altă tradiție la Moniom sunt taberele de tineret cu formări pentru adolescenți, întâlniri cu diverși invitați și program de rugăciune. Compozitorul Sabin Păuța, fiul al satului, întors acasă după mulți ani, este adesea invitat să le vorbească tinerilor despre cum a regăsit ortodoxia revenind din SUA. „Bucurați-vă de tinerețe! Și că sunteți în Biserică. La vârsta voastră nu eram așa”, le spune el. Unii s-au spovedit prima dată într-o astfel de tabără. Anita Radics, o studentă în vârstă de 20 de ani, spune că „aici am început să învăț să fiu eu. Să înțeleg ce vreau, ce simt, ce doresc, cum să iubesc și cum să mă dăruiesc. Am învățat cum pot afla drumul spre Rai”.
În 2016 s-a înființat Asociația Tinerilor Ortodocși Români (ATOR) - Banatul de Munte, cu binecuvântarea PS Părinte Lucian și sub îndrumarea părintelui Mihai Ciucur. Tinerii fac campanii prin care încalță sute de copii nevoiași și le cumpără rechizite. În această vară, 70 de voluntari ATOR - Banatul de Munte vor coordona proiectul Tabăra din Inima Satului, o serie de paisprezece tabere educaționale pentru copii organizate în parteneriat cu biserici, școli și primării sătești. „Tinerii abia așteaptă să-i responsabilizezi”, explică Georgiana Ciucur. „Eu cred cu tărie în viitorul satului românesc, pentru că văd venind de acolo tineri de valoare, care pot schimba lumea”. Și chiar o fac, puțin câte puțin, iradiind binele în cercuri concentrice tot mai largi.
