Mozart la bord

Douăzeci de tineri români au traversat ­Atlanticul ca să participe la Campionatul Mondial de Robotică din Houston. Au locuit chiar în centrul marelui oraș, printre zgârie-nori, au vizitat legendarul Centru Spațial, Muzeul de Științe Naturale, care are una dintre cele mai mari colecții de dinozauri din SUA, și au fost fascinați de Pendulul lui Foucault. Unii nu ieșiseră niciodată din România... Și au învins. Creația lor, robotul „Mozart”, a zburat cu ei în cabina avionului, cu bilet, ca orice pasager.

Bineînțeles că n-a fost ușor! Vameșii l-au privit suspicioși pe „Mozart” și nu i-au permis accesul decât după ­verificări riguroase.

N-a fost ușor nici cu participarea. Echipele care au ajuns la Houston, printre care patru din România, a trebuit să-și asigure singure transportul, cazarea, masa și toate celelalte cheltuieli. Din fericire, au existat sponsori generoși - dar timpul avut la dispoziție pentru organizare, aprobări, rezervări etc. a fost foarte scurt.

Echipa de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, sclipitor numită Ro2D2, adăugând o singură, dar definitorie literă la numele celui mai simpatic robot din „Star Wars”, a beneficiat nu doar de generozitatea sponsorilor, ci și de întregul sprijin al conducerii liceului, al familiilor și mai ales al celor doi mentori ai tinerilor, profesorii Gelu Hanganu (Geografie) și Mihaela Istrate (Engleză).

Profesoara de engleză are cu America o legătură specială, căci, după ce predase la ASE, s-a angajat la Universitatea Româno-Americană în 11 septembrie 2001... Este mentor-părinte, fiica ei fiind în echipă din 2019.

În 21 iunie, îmi spune, Ro2D2 pleacă din nou în America! Mai exact în orășelul Laurel, din Maryland, în campusul Universității John Hopkins. Au primit o invitație la un concurs exclusivist, cu doar 40 de echipe, unde românii s-au calificat cu un punctaj maxim pe care „Mozart” l-a realizat într-o simulare.

Din păcate, aici nu vor ajunge decât 9 membri ai echipei: cei de clasa a XII-a nu au primit aprobare pentru bacalaureatul special, cum beneficiază olimpicii, căci concursul nu e pe lista Ministerului Educației.

Mereu de la capăt

192 de echipe din 59 de țări au concurat la Houston cu roboți construiți în echipă și cuvântul-cheie este „echipă”, căci competiția își propune (și reușește!) să încurajeze nu doar abilitățile tehnice, ci și spiritul de colaborare, drept care concursul se desfășoară în „alianțe”: 2 roboți (echipe) contra altor 2, fiecare acumulând puncte care, în cazul Ro2D2, i-au dus până la trofeul categoriei.

„Îmi trag o energie extraordinară de la ei”, mărturisește profesoara: „Mă motivează să merg mai departe! După întoarcerea de la Houston speram să mă liniștesc, a fost o perioadă grea, o vâltoare din care credeam că nu mai ies, dar mă simt ca-n filmul «Ziua cârtiței»: o iau mereu de la capăt, caut altă finanțare, am aplicat la o bursă pentru Maryland, așteptăm aprobările, am început iar să căutăm cazare, transport, logistică...”

Și pentru Houston a fost foarte greu, s-au semnat o mulțime de contracte de sponsorizare, iar o agenție de turism din Ploiești i-a ajutat cu logistica și rezervările. Dar au locuit în buricul târgului, într-un hotel cu prețuri piperate, unde și mâncau uneori, în rest descurcându-se cum au putut, inclusiv cu transportul local.

Robotul a călătorit cu ei în avion, cu bilet de pasager obișnuit, stârnind suspiciunea celorlalți călători, dar și pe cea a vameșilor. „Ne-am străduit atât de mult să ducem acolo întreaga echipă, 10 membri și 10 voluntari, și pentru că sunt printre ei copii care probabil n-ar fi avut niciodată șansa să ajungă în America”, mărturisește Mihaela Istrate.

Putem ușor să ne imaginăm bucuria lor, mai ales că în două seri „roboticii” și-au dorit să iasă în oraș neînsoțiți de adulți. „Sunt copii absolut responsabili, în care am toată încrederea!”, precizează profesoara.

Programul zilnic era destul de dur. Trebuia să fie la masă pe la 6-6.30, pentru că la 7.15 era musai să ajungă în sala de concurs cei 5 membri care participau la „dueluri”, însoțiți de unul dintre mentori, iar ceilalți pe la 8-8.30. Meciurile începeau la 9. Cineva rămânea la stand, restul mergeau să facă galerie!

Au fost meciuri mai bune și mai puțin bune - inclusiv unele la care „Mozart” a făcut nazuri, refuzând să plece de pe loc! Se punctează după diferite criterii, contează inclusiv cine pune ultimul con, anulând rezultatul de până atunci al alianței adverse! Strategie la greu... Pe baza punctajului obținut, dintr-o alianță merge mai departe o echipă, care în faza următoare intră într-o altă alianță și așa mai departe. De notat că alianțele sunt stabilite printr-un program pe calculator, nu-ți alegi tu cu cine vrei să fii. Odată alianța anunțată, cele două echipe își stabilesc strategia comună, fac și niște teste pe un teren de antrenament și abia apoi intră în luptă.

Trofeul cucerit de Ro2D2, Motivate Award, recompensează nu doar punctajul obținut în meciuri, ci și prestația în fața juriului a 6 dintre membrii echipei, care a trebuit să prezinte cât mai convingător conceptul robotului, modul de realizare, și să explice toată partea tehnică, după care să vorbească despre toate evenimentele organizate în țară. Urmează cartea tehnică și planul de afaceri. „E ca un start-up!”, comentează Mihaela Istrate. Din toamna anului trecut, echipa funcționează în cadrul unui ONG nonprofit, Pay It Forward Ro2D2, care promovează educația și încearcă să atragă fonduri pentru copii.

Robotica și Biserica

Discuția cu „roboticii”, în amfiteatrul liceului, a fost pentru noi ca o baie de vitalitate și optimism. Și nu e vorba doar de performanțele tehnice și de organizare, ci de tot: cum arată, cum vorbesc, cum se poartă, cum gândesc.

Ioan Alexandru Dragu a fost de mic pasionat de matematică și informatică, participând la olimpiadele de profil. La terminarea clasei a VI-a a fost întrebat de profesorul Hanganu dacă ar vrea să intre în echipa de robotică. Cum să nu vrea?! „Am vrut să experimentez o nouă provocare”. Echipa exista din 2018, în urma dorinței a cinci elevi fondatori. Și-au închiriat un spațiu într-o clădire apropiată liceului, unde construiesc robotul, îl programează și lucrează la două manuale de prezentare, o carte tehnică și una non-tehnică, a doua fiind partea de social media și promovare.

Despre această latură a activității ne-a vorbit Ilinca Popescu, de la Departamentul de social media și PR al echipei (da, au așa ceva!), care anul acesta a ajutat la promovarea în comunitate a echipei și a valorilor STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics), organizând evenimente cu copii mai mici, inclusiv la Centrul de zi „Sfântul Stelian” din Urlați, inaugurat în anul 2013 de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și condus de pr. Radu Manuel. Copiii au fost „uimiți, curioși și entuziasmați”, punând numeroase întrebări. De altfel, ne spune Ilinca, oamenii sunt din ce în ce mai interesați și tot mai mulți copii vin la evenimente.

Daria Gabriela Dicu ne spune cum au ajuns la Centrul de zi „Sfântul Stelian”: o colegă mai fusese acolo, cunoștea bogata activitate a centrului și le-a propus să meargă, căci sunt copii deschiși și „cu siguranță se vor bucura să învețe de la noi”. Au fost prima dată anul trecut și acum din nou, înainte să plece în America. Era de Ziua internațională a lecturii și le-au dus drept cadouri cărți pe care membrii echipei le citiseră „și ne-au bucurat copilăria”. Au vorbit mult și, „bineînțeles, i-am lăsat să se joace cu robotul!” Copiii au fost foarte interesați de robotică. „Privim întotdeauna cu multă mândrie pozele de la evenimentele noastre, în care le vedem zâmbetele și în ochi dorința de a învăța cât mai multe!”, ne mai spune Daria.

Robotul „Mozart” este rezultatul a peste o mie de ore de lucru, ne-a precizat Alexandru. În fiecare an, echipele primesc o temă în cadrul concursului FIRST Tech Challenge, iar în 2023 aceasta a fost ca robotul să ia niște conuri și să le așeze pe trei axe galbene de diferite mărimi - un fel de Turnul din Hanoi, problemă clasică. „Meciul” are loc între două alianțe, una roșie și una albastră, și cei 4 roboți acționează autonom timp de 30 de secunde, după care urmează o perioadă de două minute în care sunt controlați de „driver”-i. Alianțele se schimbă la fiecare meci și echipele acumulează puncte cu care cele mai bune promovează din faza regională în cea națională și apoi în cea mondială.

Proiecte personale: Medicină, Aerospațiale, Formula 1

Andrei Băzăvan ne dă și alte detalii: în fiecare an, în septembrie, primesc o misiune nouă. Etapa națională 2023 a fost între 3 și 5 martie, iar plecarea în State la 16 aprilie, deci au avut un pic mai mult de o lună ca să pregătească totul! Ro2D2 a ajuns acum prima dată în finala mondială, alături de alte 3 echipe românești, dar România participă de 5 ani.

Ștefania Istrate ne explică specializările din cadrul echipei. Au trei departamente: Proiectare și construcție, Programare, respectiv PR și marketing. Am întrebat-o de câtă înțelegere beneficiază din partea profesorilor, căci inevitabil mai lipsesc de la ore. Răspunsul a fost diplomatic: de la caz la caz... „Unii nu înțeleg efortul nostru”, dar alții i-au lăsat să meargă să se pregătească. Oricum, marea majoritate a activității se face în afara programului de școală.

Lui David Nicolae i-am pus altă întrebare delicată: în ce măsură îi înțeleg, încurajează și-i ajută părinții. „A fost destul de complicat”, a mărturisit el, „mai ales că era vorba de mulți bani. Fundația Nație prin educație a oferit finanțarea pentru 7 membri și un mentor, în rest trebuia să ne descurcăm, găsind sponsori. Și i-am găsit! În plus, părinții mei au avut destule emoții, deși nu eram singur, eram cu colegi cu care mă cunosc și mă înțeleg foarte bine, eram cu mentorii, dar, știți, părinții au mereu emoții! Îi sunam în fiecare noapte să le spun că sunt bine și să le povestesc cum a fost în ziua respectivă”.

Înainte de a intra în echipa de robotică, acum doi ani, Alex Radu voia să devină doctor și făcea meditații pentru Medicină! „Acum am decis să le îmbin și să urmez ingineria medicală, așa că pot spune că robotica a avut o influență destul de mare asupra vieții mele.”

Andrei Tabără a intrat în Ro2D2 din clasa a IX-a, când visa să meargă spre programare, dar acum s-a orientat spre inginerie și a fost deja admis la o facultate de inginerie aerospațială din Olanda. În plus, e foarte pasionat de Formula 1 și un loc de muncă acolo ar fi mai mult decât poate spera. „Verstappen sau Hamilton?”, l-am întrebat, și mi-a răspuns râzând: „Perez!” (piloți F1 de vârf, n.r.).

Sebastian Duță consideră că, „după cât am muncit”, experiența americană a fost o foarte mare oportunitate și recompensă, „un finiș pe care îl așteptam toți, că munca noastră a dat roade și am ajuns să ne reprezentăm cu cinste țara”. În plus, dincolo de competiție, au stabilit legături și prietenii cu alți concurenți, din diferite țări, au schimbat adrese de e-mail, ba și tricouri, „pentru că unul dintre cele mai importante principii ale FIRST este «coopetiția», o combinație dintre cooperare și competiție, care trebuie să fie una loială, ca să folosesc un termen din antreprenoriat: concurăm, dar ne și ajutăm, astfel încât toată lumea să învețe și să fie la același nivel”.

Viitorul e prezent

Daria Radu, unul dintre voluntari, se simte foarte apropiată de colegii de echipă: „M-au primit cu brațele deschise și m-am integrat foarte bine, suntem prieteni cu toții”.

În această idee, l-am întrebat pe Luca Moșu dacă se-ntâlnesc și în afara școlii și a laboratorului de robotică și mi-a spus că da, au ieșit de multe ori împreună în oraș, mai ales după competiții, să sărbătorească o etapă încheiată cu bine, și s-au apropiat destul de mult de-a lungul anilor. „N-am crezut că pot întâlni persoane așa minunate cum sunt colegii mei și că mă pot împrieteni atât de mult!”, a mărturisit el.

Pe Alex Donțu l-am întrebat dacă e mul­țumit de felul în care le sunt receptate și încurajate performanțele de către societate, în particular de mass media. „Cred că, cu fiecare an care trece, în care reușim să ne dezvoltăm dincolo de programa școlară care ni se impune, performanțele noastre sunt din ce în ce mai bine primite și mediatizate. După părerea mea, anul acesta, după calificarea la mondiale, am primit atenția de care au nevoie nu numai echipa noastră, ci și concursul și în general robotica, pentru a fi mai vizibili potențialilor sponsori, inclusiv echipele noi sau cele aflate în dezvoltare. Una dintre cele mai mari provocări este finanțarea, așa că orice articol, orice interviu, orice apariție publică sunt bine­venite”.

Tinerii aduseseră trofeul Motivate Award cucerit la Houston, dar, evident, voiam să-l vedem și pe „Mozart”, așa că ne-am încolonat frumos și, însoțiți de amabila directoare adjunctă a liceului, Loredana Dicu, care ne aranjase întâlnirea și care i-a explicat portarului ce facem (sunt reguli stricte de intrare și ieșire în timpul orelor!), am parcurs scurtul drum până la clădirea în care se află laboratorul Ro2D2.

Parcă intram în culisele Star Wars... Iar surpriza a fost că am văzut nu un robot, ci trei!

Am plecat din Ploiești încărcați de optimism.

România are categoric viitor!