Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Muzica nu este doar despre sunete, ci mai ales despre suflet
Când muzica este închinată lui Dumnezeu, sufletul şi „talantul“ dăruit de Dumnezeu se împletesc pentru a aduce roadă. Corul de copii „Theotokos” a împlinit 35 de ani de activitate, moment sărbătorit printr-o serie de evenimente la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia şi la casele de cultură din oraş. Preotul Nicolae-Călin Bulac, dirijorul și fondatorul corului - în care de-a lungul timpului au activat sute, poate mii de copiii -, a primit distincţii din partea oficialităţilor pentru activitatea sa.
De-a lungul timpului, Corul „Theotokos”, pus sub ocrotirea Maicii Domnului, a fost răsplătit cu numeroase premii în ţară şi peste hotare. Corul a avut numeroase turnee, dintre care peste 25 în afara graniţelor ţării, prilej cu care „copiii au purtat mesajul sfânt al credinţei strămoşeşti şi al înţelegerii între oameni. Copiii din Corul «Theotokos» au cântat în 36 de ţări din Europa, Asia, de două ori fiind prezenţi în Japonia. A fost primul cor de copiii din România care a fost în turneu în Australia, ajungând de patru ori şi pe continentul nord-american, iar de trei ori la Cercul Polar”, a precizat pr. Nicolae-Călin Bulac.
Corul a revenit recent dintr-un turneu care a cuprins concerte la Mitropolia Ortodoxă Română din Nürnberg, la Paris, la Viena şi la castelul din Fontainebleu, la sud de Paris, localitate înfrăţită cu Alba Iulia. Printre cele mai emoţionante momente trăite de membrii corului într-un turneu a fost pe 11 septembrie 2001, când au avut loc atentatele şi când se aflau la 70 de kilometri de New York, iar cu o săptămână înaine de evenimente au vizitat cele două turnuri gemene. Pentru că a fost prelungită şederea în SUA cu 10 zile, copiii au susţinut încă cinci concerte, dintre care unul în beneficiul familiilor pompierilor care au avut de suferit când au intervenit la stingerea incendiilor. La rândul lor, copiii din cor au fost gazde ale unor grupuri de copii şi tineri din Franţa, Ungaria, Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii.
În activitatea corului în diaspora, membrii simt dragostea frățească sinceră și o bucurie a comuniunii în Hristos. „Prin cântec se poate contribui la păstrarea identității naționale. Biserica noastră este cea mai importantă șansă pentru cei plecați departe de casă pentru a-și păstra credința, datinile, frumoasele tradiții și, evident, limba. Este dureros când mergi în țări străine și vezi copii ai românilor care vin la tine și nu îți vorbesc în limba ta de acasă. Rugăciunile noastre, cântecele bisericești, învățăturile din biserică sunt cea mai importantă cale de a ne păstra români oriunde în această lume. Biserica noastră este colțișorul de
Succesul corului s-a oglindit şi în faptele de binefacere. „În timpul turneelor realizate de Corul «Theotokos» au fost contactate instituţii şi asociaţii caritabile, care apoi s-au implicat în sprijinirea unor case de copiii din judeţul Alba”, după cum a arătat dirijorul corului.
Concert audiat de Papa Ioan Paul al II-lea
Corul participă constant, începând din anul 2016, la evenimentele realizate sub egida programului naţional „Cantus Mundi”, derulat de Corul Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, având şi calitatea de membru al Asociaţiei Naţionale Corale din România. Corul a fost în mod constant prezent la emisiuni de radio şi TV, una dintre acestea fiind o emisiune transmisă prin reţeaua Eurovision.
Printre cele mai deosebite momente ale activităţii corului s-a aflat şi cel din luna mai 1999, când a primit invitaţia de a participa la festivităţile prilejuite de vizita Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II-lea în România. Copiii au oferit, atunci, un concert la Palatul Patriarhal, având bucuria de a putea conversa cu Sfântul Părinte, după cum îşi aminteşte părintele dirijor. Pentru activitatea corului, vrednicul de pomenire Părinte Patriarh Teoctist i-a oferit în anul 1995 dirijorului pr. Nicolae-Călin Bulac „Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincţie a Bisericii Ortodoxe Române.
De asemenea, corul l-a colindat, de două ori, pe Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, prilej cu care copiii au vizitat Palatul Patriarhiei, Biblioteca şi Sala de şedinţe a Sfântului Sinod.
Copiii de la strană
La început, în urmă cu 35 de ani, grupul a fost format din 24 de copii, conduşi de Nicolae-Călin Bulac, la rândul lui un copil de 17 ani, care cânta la strana Bisericii „Sfânta Treime” a Parohiei Maieri I din Alba Iulia.
„În prima zi din Postul Naşterii Domnului, în noiembrie 1987, la iniţiativa preotului paroh de atunci, actualul Părinte Mitropolit Andrei, al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, la Biserica
„Activitatea corului nostru continuă, în prezent, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei. Săptămânal, repetițiile corului se desfășoară în biserica Parohiei Maieri I din Alba Iulia, această catedrală a copilăriei și tinereții noastre. Este o mare satisfacție când peste ani și ani, foști membri ai corului vin să se cunune sau să își boteze copiii în biserica noastră, chiar dacă pașii vieții i-au purtat departe de locurile natale. Este de asemenea o bucurie mare când, tot mai des, foștii coriști își aduc copiii la corul copilăriei lor”, ne mărturiseşte pr. Nicolae-Călin Bulac, cel care şi-a cunoscut soţia tot la cor şi împreună cu care, alături de cei doi copii, activează în cadrul corului.
Pentru părintele coordonator, „finalitatea activității corului nu constă doar în participarea la evenimente religioase și culturale, ci, poate, mai ales, în apropierea copiilor de Biserică şi de Dumnezeu. Amintirea clipelor petrecute în biserică acum, în aceşti ani ai copilăriei, va rezona mulţi ani în inimile lor, îi va face ca mereu să găsească în Biserică un loc cald şi primitor unde să-L întâlnească pe Dumnezeu de-a lungul vieţii”.
Pentru aceşti copii - în prezent corul are peste 100 de membri -, cu vârste între 7 şi 17 ani, muzica este un mijloc adecvat prin care pătrunde în sufletele lor mesajul de iubire al lui Dumnezeu. „Când muzica este închinată lui Dumnezeu, sufletul şi
Părintele Nicolae-Călin Bulac era la rândul lui „un copil de 17 ani când părintele paroh de atunci, în 1987, mi-a propus să facem un cor de copii al bisericii. Eu cântam la strană alături de alţi tineri din parohie. Am crescut în tinda bisericii cântând și rugându-mă”.
În prezent, pr. Nicolae-Călin Bulac este preot cu slujire misionară în biserica Parohiei Maieri I și realizator de programe la Radio Reîntregirea, al Arhiepiscopiei Alba Iuliei. Absolvent de teologie pastorală şi de muzică, cu master în mediere interculturală şi interreligioasă, pr. Nicolae-Călin Bulac este doctorand la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din Iași cu o temă despre managementul şi impresariatul corurilor de copii și tineri.
„Am credința că dacă aducem copiii în biserică, Dumnezeu are grijă să le călăuzească pașii în viață. Atât timp cât avem oameni care-și trimit copiii la biserică, și îi și însoțesc, avem nădejde că credința și datinile noastre nu vor pieri!”