Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj (Ne)Liniștea de peste Prut

(Ne)Liniștea de peste Prut

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Reportaj
Un articol de: Moni Stănilă - 10 Ian, 2021

Anul 2020 nu a fost ușor nicăieri în lume, însă cel mai dificil a fost totuși pentru țările sărace, ­pentru spațiile din afara Uniunii Europene. În timp ce România se plângea că, în cadrul testărilor, are rata de pozitivare la infecția cu SARS Cov-2 de 25%, în Basarabia ajunsese de mult la 50%. Dar cum laboratoarele nu reușeau să proceseze nici 4.000 de teste pe zi, situația părea controlabilă, chiar dacă ex-premierul moldovean a anunțat cu multe săptămâni în urmă colapsul ­sistemului medical.

Blocarea granițelor, carantinarea obligatorie, riscul călătoriilor, interdicțiile, starea de urgență, toate la un loc au adus o izolare care le-a amintit celor mai în vârstă de vremurile în care Prutul nu era „doar” o graniță, ci în primul rând un zid, o poartă zăvorâtă. Și poate tocmai această frustrare, născută din imposibilitatea de a intra oricând în „țară” - cum atât de duios numesc basarabenii România - i-a adus în simțiri pe votanții dintre Nistru și Prut și - o dată în plus - au votat cu toată convingerea un președinte pro-european, primul președinte al Republicii Moldova care a avut o întâlnire oficială cu IPS Petru, Mitropolitul ­Basarabiei.

Deși la nivel politic, rezultatele alegerilor de acum patru ani, ce l-au pus pe președintele acum perdant, păreau antieuropene și, prin asociere, antiromânești, ­lucrurile au fost mai nuanțate. Câștigătorul de acum patru ani a speculat atunci credința oamenilor, împroșcând cu cele mai nebunești știri false înspre Maia Sandu și înspre Europa. Lăudându-se cu vizitele în Sfântul Munte ori fotografiindu-se la biserică, anunța prin sate, prin oamenii partidului său, că Europa ne va scoate crucile din cimitire. Deci am putea spune că basarabenii s-au temut de schimbare, nu de o tânără femeie președinte, despre care presa socialistă spunea că e necăsătorită fiindcă ar fi împotriva familiei. Astfel, de pe atunci a fost limpede pentru toată lumea că alegerea președintelui nu a avut nimic antiromânesc, ci a fost rezultatul unor spaime, dar și al unor uriașe scandaluri politice (furtul miliardului din bănci de către cei care fuseseră aleși pentru sloganul „Împreună spre Europa”). Chiar și așa, după patru ani, pe care oamenii de aici i-au resimțit dureros: naveta lunară a președintelui la Kremlin, promisiuni goale, agendă neîndeplinită, minimalizarea ajutorului uriaș oferit de România prin lipsa bunului simț al unei clase politice aservite, oamenii și-au înfrânt teama de pandemie și au ieșit masiv la vot. Rezultatul este cunoscut. Maia Sandu a fost ­aleasă președinte.

Privind cu nădejde spre România

Cu toate acestea, a avut loc un nou atac asupra limbii române. Legea care vrea să declare bilingvis­mul în R. Moldova nu e alt­ceva decât un atac asupra Declarației de independență și asupra revenirii la alfabetul latin. Nu întâmplător uniunile de creație din Moldova au lansat un apel în presă. Redau un fragment amplu pentru a exemplifica mai ușor starea de spirit a vorbitorilor de limbă română din Basarabia: „Pentru a se salva electoral pe ­sine și partidul său, președintele în funcție Igor Dodon vrea să dea foc la casă, să ridice cetățenii ­Republicii Moldova pe baricade. Era democratic și firesc ca, înainte de a lua asemenea decizii, să consulte și minoritățile etnice, dar și majoritatea vorbitoare de română. În loc să se contribuie, așa cum prevede și Constituția, la renașterea culturilor și limbilor etniilor conlocuitoare, se preferă rusificarea acestora, în detrimentul statului moldav. Modul expeditiv, obedient, netransparent, în care legea privind statutul limbii ruse (ca și alte legi destabilizatoare, anticonstituționale, trădătoare) a fost adoptată în prima lectură demonstrează că actuala componență a Legislativului nu reprezintă interesele cetățenilor, ci interese străine”.

Apoi a urmat modificarea altor legi, inclusiv cele referitoare la bugetul de stat al Republicii Moldova, toate menite să destabilizeze, să învrăjbească populația de aici. Nu întâmplător oamenii de aici îi spun României „țară”, fiindcă tot ce vedem acum în așa-zisa statalitate de peste Prut sunt doar interesele clasei politice de-a se menține aproape de ultimele resurse ale Basarabiei. Nu e deci nici o surpriză procentul din ce în ce mai mare al celor care își pun toate speranțele în România.

Agricultorii scot zilnic tractoarele la proteste, blochează drumurile naționale, paralizează centrul orașului și totuși politicienii nu găsesc (sau nu vor) rezolvarea pentru problemele lor. În ochii celor mai mulți, R. Moldova nu mai are de mult „soluția” (cum promitea Igor Dodon). Acum singura soluție e Basarabia ca parte a României. E un vis despre care se vorbește tot mai des. Majoritatea oamenilor de cultură și a formatorilor de opinie se declară români, nu unioniști - fiindcă deja acest termen e compromis de partidele politice care abuzează de idealul unor generații. Și dacă jumătate de secol de ateism socialist și de umilire a limbii române nu a reușit să distrugă identitatea acestor oameni, nu o vor face nici deceniile recente de degringoladă politică.

Ascultarea și smerenia ne-au ținut în pace

Important este că pe partea duhovnicească lucrurile au mers aici într-o cumsecădenie de invidiat. Preoții Mitropoliei Basarabiei au respectat cu strictețe recomandările Patriarhiei Române când a fost necesar, cu slujbe ­­on-line, apoi cu Liturghii în aer liber, cu păstrarea distanței. Ascultarea și smerenia ne-au ținut cu pace (fără provocările pe care le-am văzut în alte zone), iar ierarhii noștri, PS Antonie de Bălți și PS Veniamin al Basarabiei de Sud, cu binecuvântarea IPS Petru, au înmulțit cât au putut activitatea misionară și socială. Deja faptele lor se văd de către oricine. Cei de la sate pot spune despre ajutorul primit de către comunitatea lor, de la sprijinul financiar pentru restaurarea picturii interioare a bisericii până la dispozitivele oferite tinerilor din sat pentru facilitarea cursurilor on-line.

Și chiar dacă am vrut să mă rezum la acest an de încercare, 2020, aș vrea să mai clarific două aspecte mai ample în finalul acestui text. Pentru noi, cei de aici, e dureros să fim percepuți ca români din diaspora sau din afara granițelor, chiar dacă așa suntem. Indiferent de câte gafe diplomatice au loc la nivel oficial (uneori mai degrabă rea intenție decât gafă), oamenii de aici s-au născut unii în România, alții în URSS, alții în Republica Moldova, dar ei au rămas pe loc. Nu s-au mutat, nu au emigrat și nu ei au semnat cedarea Basarabiei. Ei sunt în afara granițelor doar din pricina unei uriașe ne­dreptăți istorice. Nimeni nu are dreptul să le reproșeze că „nu sunt destul de români” sau, aici intervine al doilea aspect, să îi considere defazați în afirmarea identității lor românești. Lupta basarabenilor nu e o remi­niscență naționalistă de început de secol 20. Nu are nimic xenofob sau nazist. Ei pur și simplu își apară propria identitate, uneori cu costuri mari, nu propagă un naționalism urât ca program politic, ci vor, ca orice altă etnie ruptă de țara ei, să își păstreze cultura și valorile - limba și ­etnia. Pentru că, așa cum men­ționam mai sus, ei nu s-au despărțit de România Mare, ci au fost rupți de ea. Că una e să îți plece fratele în lume și alta e să te rupă cineva de mamă. Mulțumim lui Dumnezeu că ­România, atunci când a putut, s-a întors cu fața spre Prut. ­Ne dorim ca în noul an Prutul să redevină punte și cale între ­românii de pe ambele maluri. La mulți ani!

Citeşte mai multe despre:   coronavirus  -   pandemie