Corala Patriarhiei Române este dirijată de părintele lector Stelian Ionaşcu. Nu îi place să vorbească despre el însuşi, iar atunci când este întrebat despre activitatea dirijorală, vorbeşte la plural. Pentru preotul Ionaşcu fiecare membru al formaţiei pe care o coordonează este important ca profesionist, dar mai ales ca om, şi asta pentru că admite: "În biserică nu e suficient să cânţi, să fii exact, trebuie să şi simţi".
E duminică şi slujba de la Catedrala patriarhală s-a terminat de câteva ore. "Nu m-am gândit niciodată că o să devin dirijor la Patriarhie. E o dorinţă împlinită", spune pr. lector Stelian Ionaşcu, dirijor al Coralei Nicolae Lungu, în timp ce îşi aruncă privirea dincolo de arcade, printre băncile de lemn din cafasul altarului înălţat pe Colina Bucuriei. De la balconul proptit de o scară masivă, din lemn, amenajat chiar la intrarea în biserică, părintele vede altarul luminos, icoanele împărăteşti, racla Sfântului Dimitrie. Florile, mirosul de mir şi de tămâie parfumează întreg spaţiul liturgic. Femei în negru, smerite, tăcute, deretecă în sfântul lăcaş şi se închină de fiecare dată când mută câte o vază cu flori sau şterg chipul vreunui sfânt. Din când în când, câte un credincios se apropie şi sărută moaştele Sfântului Ocrotitor al Bucureştilor. Un altul se apropie cu zgomot de icoana Maicii Domnului, iar gestul său atrage atenţia celor prezenţi. Sus, în cafas, e linişte. Semnele trecerii membrilor Corului Catedralei patriarhale sunt cele câteva partituri lăsate la o margine de bancă.
"Un dirijor bun a cântat un timp în cor"
"Gândul părinţilor mei a fost să fiu preot. Nu au luat niciodată în considerare faptul că voi face muzică, mai ales că nu am făcut muzică de mic", zice părintele Ionaşcu. Dirijorul recunoaşte că lipsa unei educaţii muzicale, deprinsă la vârstă fragedă, "a fost un handicap pe care a trebuit să-l trec". Şi a reuşit.
Părintele Stelian Ionaşcu urmăreşte firul cronologic al anilor formării sale şi se opreşte la perioada Seminarului Teologic din Buzău, când, din anul III până în anul V, a cântat ca tenor în cadrul Corului Catedralei episcopale buzoiene, pe care l-a şi condus la scurtă vreme după ce a fost acceptat ca membru. Mai mult, adolescentul Stelian Ionaşcu, impulsionat de pasiunea pentru muzică, a urmat cursuri particulare la Şcoala Populară de Artă, din oraşul natal, prilej cu care a deprins tainele dirijatului de la maestrul Gabriel Popescu.
"Un dirijor bun este acela care a cântat un timp în corul respectiv, să zicem. Mult mai uşor te obişnuieşti cu tipicul, trebuie să fii foarte prompt", arată părintele Ionaşcu, care păstrează o profundă recunoştinţă părintelui profesor Matei Petre, dirijor al Coralei mixte a Episcopiei Buzăului. Seminarist fiind, tânărul Ionaşcu venea de cel puţin trei ori de la Buzău la Bucureşti, special pentru a asculta Corala Sfintei Patriarhii, şi povesteşte: "Odată l-am văzut pe părintele Iulian Cârstoiu (dirijor al coralei din 1972, decedat în 1992). Altădată, l-am prins pe maestrul Nicolae Lungu. Era în perioada în care se retrăgea.
L-am cunoscut şi după aceea, aici, la cafas, pe maestrul Lungu. Cât puteam vedea de jos, eram fascinat de cor, era într-o perioadă a sa de glorie. În perioada comunistă, oamenii veneau pregătiţi la corală. Era un refugiu pentru artişti, să vină să cânte muzică bisericească. Au cântat oameni de vază, precum Valentin Teodorian, solist la Operă, Maria Voloşescu sau Angela Gheorghiu."
Amintirile începutului
În perioada în care, simultan, era student în anul al III-lea la Conservator şi la Facultatea de Teologie din Bucureşti, maestrul Petre Crăciun l-a recomandat părintelui Constantin Drăguşin, "care era dirijorul plin al Coralei Patriarhiei în acea vreme". Astfel şi-a început misiunea ca dirijor la Corala Sfintei Catedrale părintele Stelian Ionaşcu, care argumentează: "În 1993, părintele Constantin Drăguşin m-a primit cu mult drag, m-a prezentat corului şi, treptat, după mai multe repetiţii, am susţinut chiar aici, în cafas, partea a doua a Liturghiei de la Heruvic până aproape de sfârşit."
Începuturile misiunii ca dirijor poartă amintirea unei colaborări fructuoase. Tânărul Stelian Ionaşcu a luat contact cu repertoriul coralei, care se îmbogăţea tot mai mult, datorită părintelui Drăguşin, care era, ca şi acum, membru al Uniunii Compozitorilor şi aducea tot timpul partituri noi. Teologul Ionaşcu era preocupat de căutarea partiturilor compozitorilor mai vechi, pe care le descoperea în bibliotecile Academiei Române sau ale Facultăţii de Teologie. De asemenea, a ţinut să-l aducă în repertoriul coralei pe Paul Constantinescu, "un compozitor drag nouă, pentru că a reuşit să ducă pe culmi înalte armonizarea cântului bisericesc. Paul Constantinescu a scris lucrări vocal-simfonice, e vorba de acele oratorii - de Paşti şi de Crăciun -, oratorii din care noi extragem numere şi cântăm aici, în cafas, fără acompaniament orchestral, bineînţeles", menţionează părintele Ionaşcu.
Enumeră dintr-un suflet numele profesorilor care l-au ajutat în formarea sa muzicală (reprezentanţi de seamă ai Şcolii Populare de Artă şi ai Seminarului Teologic din Buzău, dar şi ai Facultăţii de Teologie "Justinian Patriarhul" şi ai Conservatorului, ambele din Bucureşti), de la care a pătruns înţelesurile teoriei muzicii, armonia şi contrapunctul, dirijatul de cor şi ansamblul coral. La rândul său, a avut bunăvoinţa şi suficient tact să îndrume câţiva tineri dirijori, care au rămas să conducă destinele muzicii în Seminarul buzoian, dintre care diaconul Constantin Ştefan Răzvan, care este, în prezent, dirijor asociat la Corala Nicolae Lungu. De asemenea, dirijori asociaţi ai Coralei Nicolae Lungu sunt şi Eloi Siluan, teolog, şi Luminiţa Guţanu, doctor în muzicologie.
"Este această măiestrie de care ai nevoie ca să conduci un cor"
După spusele părintelui dirijor Stelian Ionaşcu, instalarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Bucureşti "ne-a stimulat pe noi, ca dirijori, să formăm corala. Era o formaţie destul de numeroasă, dar anevoioasă, ajungea chiar la 60 de membri".
Momentan, formaţia corală numără aproximativ 40 de membri, persoane care activează în coruri profesioniste, recunoscute în ţară şi străinătate, şi care vin din diferite sfere de activitate: profesori, intelectuali, studenţi teologi sau absolvenţi de Conservator.
"Efortul nostru este de a le omogeniza şi uniformiza obişnuinţele, pe care le au de la corurile de unde vin. Aici trebuie să cânte bisericeşte. Ne ferim de sonorităţi operistice, pentru că atunci lumea nu se mai roagă. Mergem pe o nuanţă liniştită. Deşi cafasul este improvizat, nu a fost construit de la început cu destinaţie precisă, încercăm totuşi să răspundem cerinţelor şi exigenţelor celor care ne ascultă, fie ei slujitori sau credincioşi", precizează părintele. Dirijorul recunoaşte că misiunea sa are şi atributele unei funcţii. O funcţie de conducere, în care trebuie să îmbine blândeţea cu seriozitatea, deoarece "toate trebuie făcute cu discernământ, exact cum procedează duhovnicul cu ucenicul. Este această măiestrie de care ai nevoie ca să conduci un cor, care să răspundă prompt unor gesturi universale în dirijat."
Părintele lector mai spune că, pe alocuri, muzica corală oferă mai mult decât oferă muzica cântată la strană, şi argumentează prin faptul că linia melodică a celei dintâi poate fi surprinsă şi de credincioşi, cu atât mai mult cu cât "noi avem şi alţi compozitori, care nu vin pe filiera muzicii de strană - Gavril Muzicescu, Gheorghe Cucu. Aceştia nu se detaşează de muzica bisericească, dar vin cu un alt iz, împropiat de Biserică şi adaptat ca atare".
"Toată suflarea să laude pre Domnul"
Despre repertoriul Coralei Patriarhiei, părintele dirijor spune că este vast, preponderent religios şi liturgic. Paleta componistică largă îmbină piese de la cele clasice la cele contemporane, riguros selectate, astfel încât să se încadreze cu demnitate în spaţiul liturgic. În aceste condiţii, este de la sine înţeles efortul depus de membrii coralei, care participă la două repetiţii săptămânale, sunt prezenţi în sfânta catedrală în fiecare duminică şi sărbătoare pentru a da, prompt, răspunsurile liturgice. Prestaţia coriştilor în cafas se ridică cel puţin la talia "unui concert susţinut de orice formaţie profesionistă pe scenă, deoarece totul se întâmplă în direct, într-un dialog permanent cu slujitorii sfântului altar, după o rânduială tipiconală riguros stabilită. Sonoritatea este distinctă, dată de o formaţie cu armonice de cor de filarmonică, plămădită din voci mature, dar şi în formare, dând sens unei chemări scripturistice: "Toată suflarea să laude pre Domnul"", remarcă părintele lector Stelian Ionaşcu.
Dirijorul Coralei Nicolae Lungu mai spune că ceea ce îi uneşte pe oamenii cu care cântă împreună despre Cer este dragostea pentru Dumnezeu şi pentru oameni. Altfel nici nu ar putea fi explicată determinarea acestor tineri de a fi prezenţi în cafas, punctuali, la ora 9:00, în fiecare duminică, singura lor zi de odihnă, după o săptămână grea de muncă. Părintele Ionaşcu continuă şi vorbeşte deschis: "Noi avem profesionişti, dar nu mercenari. E un cor închegat, care se va forma treptat. Sunt ataşaţi. Rareori pleacă o persoană, pentru ca o alta să îi ia locul. Noi niciodată nu intrăm în vacanţă din punctul de vedere al prezenţei în cafas, renunţăm doar la repetiţii. Faptul că aceşti oameni se luptă să vină aici ne dă încredere că nou-veniţii le vor urma exemplul. Vor înţelege ce este seriozitatea."
Mai spune părintele despre corul său de suflet că este echilibrat (cu cele patru voci: soprane, alto, tenor, bas), şi cu o uşoară insistenţă pe manifestarea vocilor masculine, tocmai pentru că: "De regulă, bărbatul trebuie să susţină partea aceasta de credinţă. Armonicele doamnelor sunt mai subţiri. Armonicele cele mai grave sunt date de partida de başi şi tenori", adaugă părintele dirijor.
Cât de curând, Corala Nicolae Lungu va putea fi ascultată pe CD, interpretând folclor, dar şi muzică patriotică, spre bucuria românilor din ţară, dar şi a celor din străinătate, care îi aşteaptă de fiecare dată cu nerăbdare pe discipolii lui Nicolae Lungu să le umple cu glasurile lor bisericile din diaspora.
Cât priveşte sentimentele pe care le încearcă orice creştin care păşeşte, chiar şi pentru prima dată, în Catedrala patriarhală, pe muzica răzbătând din cafas, ele pot fi redate prin cuvintele părintelui Dumitru Stăniloae: "Prin cântare spunem mai mult decât putem exprima prin indiferent care cuvinte. Prin ea dăm coeficient nemărginit admiraţiei, măreţiei Lui, bunătăţii Lui care întrece cuvintele noastre simplu rostite, exprimăm inexprimabilul, apofaticul, dar şi mulţumirea neţărmurită faţă de El, pe care nu o putem exprima prin simple cuvinte."
Comuniunea rugăciunii
"Nu pot spune că am simţit trecerea celor 11 ani, de când cânt în Corala Patriarhiei. Fac totul cu plăcere. E mai mult decât plăcere, de fapt, este firescul meu. A fost Dumnezeu cu milă şi cu îndurări şi mi-a dat şi auz muzical... Liturghia este o coparticipare, nu este prezenţă doar, nu venim la spectacol. În cadrul Liturghiei, dacă suntem atenţi, răspunsurile sunt la plural, adică "dă-ne, Doamne", nu "dă-mi". Trebuie să avem conştientizarea faptului că Liturghia este o rugăciune în comuniune şi pentru comuniune. În primul rând, trebuie să cunoşti importanţa momentelor liturgice, să cunoşti simboluri şi să ştii să te raportezi la momentul respectiv. Rolul muzicii este să pună cât mai bine în evidenţă mesajul acesta spre comuniunea rugăciunii. Părintele Ionaşcu este foarte comunicativ, are ceva de la Dumnezeu care face să ne
unească. Uneori, părintele, chiar la examenele noastre de triere, ne spune că singura condiţie şi cea mai importantă este să rezistăm la orele de slujbă. Ne spune să ne gândim bine, că nu e numai de cântat, e de pus suflet." (
Manuela Chesaru, soprană, profesoară de religie)
"Încercăm să dăruim fără a cere nimic"
"Avem parte de o atmosferă degajată, nu în sensul non-profesionist, pentru că părintele Ionaşcu ştie să ne îmbine, să ne omogenizeze ca echipă. Nu se merge neapărat pe ideea de perfecţiune intactă, ci pe a transmite ceva, un mesaj, adevăratul sentiment al muzicii, în cele din urmă. Facem acest lucru din plăcere, nu-l facem orişicum, nu e datorie. Este un spaţiu care te detensionează, totodată. Ceea ce ne diferenţiază de alte coruri este că aici suntem din simplă motivare spirituală, din dorinţa şi alegerea fiecăruia. Nu este nimeni forţat să facă ceva, fiecare face cu plăcere. E un "sacrificiu" pe care noi îl facem cu zâmbetul pe buze. De multe ori când se cântă o piesă mai profundă şi toată lumea e cuprinsă de acea stare. Se poate explica, dar trebuie să scrii romane. E ca şi cum fiecare ar aduce câte o floare şi se face un buchet imens. Poate nu e o ofrandă imensă, dar încercăm să dăruim fără a cere nimic. Primim foarte mult, în schimb. Să faci parte dintr-o echipă, altfel te dezvolţi. Vrei, nu vrei, te schimbi, dar tu alegi cum te schimbi." (
Raluca Negriuc, altistă, specialist relaţii publice şi comunicare)
"La noi nu este suficient să cânţi. Trebuie să şi simţi"
"Sunt foarte multe momente în care ceea ce reuşeşti să cânţi simţi că nu îţi aparţine. Se poate întâmpla ca la cel mai mic semn de încredere în tine, pe care îl ai chiar în timpul în care cânţi, să nu mai poţi, adică în momentul în care te-ai gândit că te auzi bine. Corala Patriarhiei este locul în care vin, muncesc şi îmi face şi plăcere. Noi toţi avem servicii, numai că acolo este altfel perceput totul.
Ceea ce creează colectivul sunt lucrurile simple, sentimentele care leagă. Este vorba de încercările fiecăruia de a-L căuta pe Dumnezeu. Toţi suntem oameni care ne-am întâlnit în momente diverse ale vieţii noastre cu părintele Ionaşcu, cu care am rezonat în probleme duhovniceşti, în primul rând, şi de aici a pornit totul. Părintele ne spune că acesta nu este un cor pentru instrumente, vocea unui om nu trebuie să fie un instrument, exact. La noi nu este suficient să cânţi, să fii exact. Trebuie să şi simţi." (
Marius Ciprian Anghel, tenor, teolog)
