O echipă tânără şi entuziastă de asistente sociale reușește să demonstreze, de un an încoace, că bătrâneţile se pot purta şi altfel decât în haine grele. Se întâmplă la Centrul de zi de asistenţă şi recuperare pentru persoanele vârstnice „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” din cadrul Protopopiatului II Iași al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, unde o comunitate de 28 de bunicuţe se scutură de singurătate şi de alte nevoi şi se bucură zilnic de binefacerile rugăciunii, cunoaşterii şi timpului petrecut împreună. Un exemplu de bune practici pe care Biserica noastră îl oferă în ceea ce priveşte sprijinirea persoanelor vârstnice singure şi vulnerabile.
Adesea îi vedem singuri, mergând de colo-colo fără a avea vreo ţintă ori uitându-se iscoditor şi tresărind la un glas ce le pare familiar. Ei sunt bătrânii noştri, oameni care la 70, 80 sau 90 de ani încă mai caută ceva, deşi putem crede că la vârsta lor s-au întâlnit cu multe. Caută să umple golul căscat pe dinăuntru în momentul când propriii copii au plecat de tot: în străinătate, din această viaţă sau pentru că îşi priveau părinţii ca pe o povară. Rămaşi în urmă, măcinaţi de dor, bunicii s-au îmbolnăvit de o boală grea - singurătatea.
Biserica noastră a înţeles nevoile persoanelor vârstnice şi face eforturi să îi sprijine pe cei rămaşi fără familie, iar un exemplu în acest sens este Centrul de zi de asistenţă şi recuperare pentru persoanele vârstnice „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv”, înființat în cadrul Protopopiatului II Iași al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Din cele 28 de doamne care vin aici zilnic, şase au copiii plecaţi în străinătate, iar alte şase au fost abandonate cu totul de către copii.
De mai bine de un an, ele, „bunicile”, îşi dau întâlnire la centru cu „nepoatele”, așa cum le alintă pe angajatele de aici. Câteva probleme au fost în perioada stării de urgenţă, când bătrânele nu au putut să iasă din casă, însă au ţinut legătura telefonic cu cei din centru care le-au făcut cumpărăturile şi le-au ajutat cu tot ce a fost necesar pentru a depăşi starea de izolare. „Din păcate, cea mai mare nevoie a lor, şi a bătrânilor în general, este că nu au cu cine să stea de vorbă, pentru că cea mai grea boală a bătrâneţii este singurătatea. Multe bunicuţe, cum le spunem noi, au copiii plecaţi peste hotare, unele au copiii în ţară, aşezaţi la casele lor, cu propriile familii, şi se vizitează rar, ţin legătura mai mult telefonic. Cu tristeţe însă vă spun că avem în grijă bunicuţe care au copii ce au uitat, pur şi simplu, de ele, de ani de zile, fără să le mai dea un semn. Iar unele au rămas singure pe lume, neavând copii sau alte rude. În principal, noi asta încercăm să facem, să compensăm măcar în parte, atât cât se poate, lipsa copiilor”, spune doamna Alina Bădiliţă, coordonatoarea centrului.
Dar unele beneficiare ale centrului au și probleme mai grave. O parte dintre bunicuţe chiar nu au ce pune pe masă. „Le sprijinim săptămânal cu pachete cu alimente care sunt oferite prin intermediul proiectului care stă la baza funcționării centrului, însă le-am asigurat alimente şi alte produse şi ca urmare a campaniilor pe care le-am desfăşurat, cu ajutorul sponsorilor şi chiar în urma contribuţiilor personale. Iar asta o spunem fără a fi spre lauda cuiva, ci pentru a sublinia că există oameni de bine care înţeleg şi se implică în a ajutora bătrânii, o categorie vulnerabilă poate prea puţin aflată în atenţia noastră, a societăţii, în general”, subliniază cu o umbră de tristeţe doamna Bădiliţă.
O echipă tânără în slujba bătrâneţii
Împreună cu Alina Bădiliţă, alte două persoane speciale se dedică slujirii aproapelui: asistentul social Ionela Abunei şi psihologul Alina Vornicu. Cele trei formează o echipă care demonstrează, în aceste vremuri tulburi, când bunicii au mai mult ca niciodată nevoie de sprijinul nostru, al celor mai în putere, că lucrurile mici deschid inimile mari. Iar lucrurile „mici” curg necontenit la Centrul de zi „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv”: activități de socializare, recreere și petrecere a timpului liber, consiliere socială, suport emoțional, consiliere psihologică, servicii de recuperare medicală (kinetoterapie și masaj) şi pachete alimentare săptămânal.
De acestea, şi de multe alte activităţi organizate cu diverse ocazii, cu sprijinul unor oameni inimoşi, se bucură beneficiarele centrului, persoane trecute de 65 de ani, din municipiul Iaşi. Am doi copii, la casa lor. Pentru că acasă sunt singură, vin aici, unde mă simt bine-venită şi sunt recunoscătoare pentru că fetele m-au acceptat şi că iau parte la diverse activităţi. Pentru o persoană singură, cum sunt eu şi celelalte doamne care vin aici, chiar şi simplul fapt că avem unde să mergem şi de unde să ne întoarcem este foarte important, ne dă energie şi încredere. Pot spune că ne simţim importante, utile, mai ales când împărtăşim din experienţa noastră de viaţă sau când participăm la diverse ateliere practice. Doamnele de aici sunt extraordinar de calde, ne ascultă, ne ajută în orice probleme avem, iar întâlnirea cu ele este ca un balsam pentru suflet”, ne spune doamna Teodora Sandu, o bunică de 71 de ani.
Deşi ar părea că la vârsta lor nu ar mai fi timp de cunoaştere, doamna Sandu se însufleţeşte deodată când povesteşte despre momentele ce-i aduc bucurie - vizitele la muzee, documentarele urmărite împreună, atelierele de artă şi de pictură, excursiile la mănăstiri, plimbările în aer liber sau la diferite edificii culturale: „E o bucurie că putem vedea ceea ce nu am avut ochi să privim până acum, şi poate nici bani. Şi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dat această oportunitate. Dincolo de acestea, venind zilnic aici şi întâlnindu-ne cu alţi oameni, ne schimbăm şi puţin felul de a gândi, suntem mai atente la cum ne purtăm, la cum ne îmbrăcăm, ne îngrijim mai mult cu această ocazie. Şi asta e mai bine nu doar pentru sănătatea noastră fizică, ci şi pentru sănătatea noastră psihică. Întinerim...”
La fel de entuziastă este şi doamna Constanţa Niţă, de 74 de ani, o fire mai melancolică, pentru care participarea la activităţile derulate în cadrul centrului a devenit un fel de serviciu la care merge cu cea mai mare plăcere: „E ca şi cum aş avea un serviciu, trebuie să mă ţin de el, iar venind aici zilnic, ies la aer, văd lumea, văd timpul. Îi ascult pe cei din jurul meu, îmi dau seama că mai sunt şi alţii cu probleme poate mai mari decât ale mele, că nu sunt singurul om care se confruntă cu anumite situaţii de viaţă. Atunci facem diferenţa şi mulţumim Domnului că noi poate avem mai puţine apăsări pe suflet, mai puţine nevoi”.
Mângâind gânditoare o cană cu ceai, doamna Niță subliniază legătura care se creează între generaţii și spune că centrul este o punte prin care se regăsesc tinerii şi bătrânii, un loc unde îşi împărtăşesc reciproc din experienţe şi mai ales unde fiecare parte are câte ceva de câştigat: „Participăm cu drag la activităţi minunate, dar vreau să vă spun că, la un moment dat, una dintre doamnele de la centru mi-a spus că, văzându-ne pe noi în tot acest timp, nu-i mai este frică de bătrâneţe. Ceea ce m-a bucurat enorm”.
Bătrânii noştri trebuie protejați
Proiectul centrului de zi a necesitat la începuturi o perioadă de documentare şi de întocmire a unor anchete sociale, în baza cărora au fost acceptate persoanele vârstnice. Ocazie cu care, aflată la început de drum al carierei de asistent social, Ionela Abunei s-a lovit de realitatea tristă a societăţii în care trăim, anume că frumuseţea şi înţelepciunea vârstnicului nu mai fac, pentru unii, „nici două parale”: „Întâlnim vârstnici de la care avem atât de multe de învăţat pentru simplul fapt că încă îi mai avem, nu mai spun de altele. Din cele mai depărtate sătucuri şi până în aglomerările marilor centre urbane, aşa cum este şi Iaşiul, ei trebuie, fără deosebire, protejaţi, promovaţi şi încurajaţi să trăiască în pace, în frumos”.
O stare de fapt care te învăluie în durere şi te revoltă. Persoanele de vârsta a treia se simt marginalizate, au acel sentiment greu ce le creează impresia că societatea în ansamblul ei ar dori să „scape” de ele cât mai repede: „Uneori asta simţim, că ne cam forţează să plecăm dincolo, prin faptul că nu suntem sprijiniţi să ne purtăm cu seninătate bătrâneţile. E drept că mergem către Domnul cu toţii, însă fiecare la vremea lui şi nu forţat de împrejurări”, spune cu mâhnire bunicuţa Teodora. De aceea, astfel de proiecte reprezintă o rază de speranţă, datorită cărora chipuri cu adevărat frumoase sunt ajutate să-şi poarte cu demnitate anii pe umeri, în ciuda tuturor greutăţilor de ordin material.
„În dese rânduri am constatat că, deşi nu aveau ce pune pe masă, rugăciunea era singura lor mângâiere, singurul lor sprijin. Şi spun asta fiind convinsă de ceea ce am văzut în cadrul vizitelor şi muncii de teren, care intră în atribuţia asistentului social. Am văzut casele în care locuiesc împodobite cu icoane, adevărate altare, curate; când intrai în ele, simţeai un duh care te topea, un duh al liniştii, al bucuriei, al rugăciunii pioase împletite gingaş cu miros de tămâie. Efectiv parcă intrai într-o biserică. Pentru noi, acestea sunt modele de urmat, adevăraţi sfinţi care nu se plângeau de nimic în ciuda greutăţilor. A necesitat un timp pentru ca să prindă curaj şi să spună ce le doare, ce nevoi au; nu ştiau să ceară ajutor şi nici nu credeau că acesta poate veni dezinteresat, fără a plăti ceva în schimb”, afirmă Ionela Abunei, care a reușit să ajungă la inima bunicuţelor, „înzestrată, ca şi colegele mele, de Sfântul Iosif şi de Cuvioasa Parascheva, ocrotitorii protopopiatului, cu darul ascultării, şi de aceea le mulţumim mereu pentru că ne poartă pe braţe de rugăciune”.
Bucurie de hram
Biserica noastră face pomenirea Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, ocrotitorul centrului de zi, în data de 26 ianuarie, când au loc slujba de sfinţire a centrului, o conferinţă tematică menită să scoată în evidenţă asemănările şi deosebirile asistenţei sociale din timpul Sfântului Iosif cel Milostiv și din vremurile pe care le trăim, dar şi alte surprize pregătite pentru bunicuţele beneficiare. În această perioadă de grea încercare, acestea vin la centru pe grupe, câte cinci, câte zece, în funcţie de spaţiul disponibil şi de specificul activităţilor derulate. Stoparea întâlnirilor ar fi o lovitură suplimentară pentru ele. Singure recunosc că în timpul petrecut în centru mai scapă de povara ştirilor negative, care le accentuează starea de anxietate. De altfel, bunicuţele, ca nişte copii curioşi, abia aşteaptă activităţile pe care le pregătesc „nepoatele” cu diverse ocazii: hramul centrului, 1 şi 8 Martie, aniversările zilelor de naştere, a onomasticilor, sărbătorile pascale etc.
Centrul „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” a fost înființat în cadrul Protopopiatului II Iași al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei în luna septembrie 2019, ca urmare a unui proiect cofinanțat din Fondul European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Aplicantul proiectului „RESPECT BĂTRÂNII - Reducerea Excluziunii Sociale prin promovarea și eficientizarea calității vieții, adresat bătrânilor din localitățile Văratec, județul Neamț și Iași, județul Iași” este Parohia „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” și are ca parteneri Centrul de zi de asistență și recuperare pentru persoanele vârstnice „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv”, Centrul de zi pentru persoane vârstnice cu deficiențe de auz și vorbire „Sfântul Trofin” din cadrul Parohiei „Sfântul Sava” şi Centrul de îngrijire la domiciliu „Sfânta Cuvioasă Olimpiada”, Mănăstirea Văratec-Neamț.
Un proiect european cu o durată de doi ani
Centrul „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” a fost înființat în cadrul Protopopiatului II Iași al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei în luna septembrie 2019, ca urmare a unui proiect cofinanțat din Fondul European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Aplicantul proiectului „RESPECT BĂTRÂNII - Reducerea Excluziunii Sociale prin promovarea și eficientizarea calității vieții, adresat bătrânilor din localitățile Văratec, județul Neamț și Iași, județul Iași” este Parohia „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” și are ca parteneri Centrul de zi de asistență și recuperare pentru persoanele vârstnice „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv”, Centrul de zi pentru persoane vârstnice cu deficiențe de auz și vorbire ,,Sfântul Trofin” din cadrul Parohiei „Sfântul Sava” şi Centrul de îngrijire la domiciliu „Sfânta Cuvioasă Olimpiada”, Mănăstirea Văratec-Neamț.
Misiunea Centrului „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” este de a preveni excluziunea socială sau marginalizarea persoanelor vârstnice (peste 65 ani) aflate în situații de risc, domiciliate în municipiul Iași, prin asigurarea pe parcursul zilei a unor activități de socializare. Toate aceste servicii sunt oferite în mod gratuit, în urma unei evaluări sociale. „Aceste servicii respectă standardele minime de calitate pentru serviciile sociale acordate în comunitate. Cu ajutorul Sfântului Iosif, care ne-a dat putere să răzbim prin hăţişul birocratic, am reuşit să ne licenţiem definitiv pe serviciile sociale potrivit standardelor de calitate. Sperăm să mai putem accesa alte fonduri prin scrierea de noi proiecte, pentru că nevoi sunt, iar serviciile pot fi îmbunătăţite. E un gând, o dorinţă a noastră, vom vedea”, a spus coordonatoarea centrului, Alina Bădiliţă.
Durata de acordare a serviciilor este de 24 de luni, cu mențiunea că va continua încă 6 luni după finalizarea proiectului, în perioada de sustenabilitate, acestea putând fi prelungite, prin susținere financiară din fonduri proprii. „Sperăm din tot sufletul să se găsească o soluţie pentru a prelungi această perioadă, ştim că este un proiect care va mai dura doar un an şi jumătate, dar poate se îndură de noi Bunul Dumnezeu şi se vor găsi soluţii, că tare mult ne ajută aceste activităţi, multe dintre noi ne-am găsit un sens venind aici”, spune plină de speranţă şi doamna Teodora Sandu.
