Bisericile ridicate spre slava lui Dumnezeu nu pot fi distruse de vreme sau vremuri. Dăinuind, ele mărturisesc peste veacuri nu numai credinţa neamului ce le-a zămislit, ci şi istoria însăşi. La 551 de ani de la data atestării documentare a Bucureştiului, a rămas integral în picioare doar Biserica "Sfântul Antonie cel Mare - Curtea Veche", care, alături de ruinele Curţii Domneşti, certifică identitatea capitalei noastre.
O întrebare firească se poate pune de fiecare dată când, retrospectiv, parcurgem istoria spre origini: Ce dăinuie cu adevărat, dincolo de documente sau artefacte, învingând timpul şi vicisitudinile lui, de ne putem clama identitatea? Răspunsul este unul singur: bisericile. Pentru că aceste corăbii ale credinţei sunt ctitorite pentru veacuri şi chiar milenii. Din această perspectivă poate fi înţeleasă şi înălţarea Catedralei Mântuirii Neamului, necesitate istorică gândită de predecesori şi hărăzită a se întrupa în zilele noastre. Că este aşa, o mărturiseşte Biserica Domnească din Bucureşti, cu cele peste patru veacuri şi jumătate de existenţă, singura clădire rămasă în picioare, alături de ruinele Curţii Domneşti, care ne mai amintesc nouă, bucureştenilor, de vremurile de început ale urbei noastre. Zilele trecute am călcat şi noi în aceste locuri încărcate de istorie şi spiritualitate.
Arcada pe sub care trecea domnitorul
Istoria Bisericii "Sfântul Antonie cel Mare - Curtea Veche" este tulburătoare şi ea leagă trecutul de prezent, ca o punte, într-un mod atât de firesc, încât istoria însăşi pare o curgere în consens spre viitor. Aveam să ne convingem de acest lucru vizitând Muzeul Parohial "Sfântul Antonie cel Mare" - Curtea Veche, unde părintele paroh Gheorghe Zaharia ne-a atras atenţia asupra unui lucru uluitor: în timpul amenajării muzeului, în spatele unui fel de nişă, s-a descoperit o arcadă în zidul curţii voievodale, pe care astăzi vizitatorul o poate vedea frumos şi inteligent pusă în valoare în muzeu. "Ei, bine, pe sub această arcadă venea domnul ţării la biserica noastră!", ne spune părintele paroh.
Tulburător şi pilduitor cum lucrează Dumnezeu şi cum istoria se actualizează în prezent, prin măreţia ei trecută şi, paradoxal, dă sens viitorului. Pentru că aici, la Biserica "Sfântul Antonie cel Mare - Curtea Veche", "conjugăm" la acelaşi timp trecutul, prezentul şi viitorul.
Renaşterea unui reper spiritual
"Cum în zilele noastre însă se vorbeşte mai totdeauna de ultimii cinci ani, deşi cele mai multe realizări au fost dobândite de biserica noastră începând din anul 2008, odată cu întronizarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, mă voi referi la acest interval de timp, pentru că eu am cinci ani şi jumătate de când slujesc la această biserică", ne spune părintele Zaharia. "Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu sprijinul părinţilor coslujitori, am încercat să mişcăm lucrurile pentru a pune în valoare şi a aduce respectul cuvenit acestui unic şi important lăcaş de cult din centrul istoric al Capitalei. După luarea tuturor avizelor şi autorizaţiilor necesare, am început prin instalarea unei uşi de ieşire din sfântul altar, apoi am realizat restaurarea picturii, cu sprijinul artistului Romeo Andronic, restaurarea catapetesmei de restauratorul Dorin Handrea, ambii specialişti de clasă. Am continuat cu dotarea lăcaşului cu instalaţii de aer condiţionat, de căldură, cu obiecte de cult, cu mobilier nou etc., care au necesitat eforturi financiare semnificative.
Am avut o oarecare problemă în curtea bisericii, unde aveam expusă o icoană a Sfântului Antonie cel Mare, la care se închinau credincioşii, mai ales în ziua de marţi, când biserica este mai solicitată decât în restul zilelor săptămânii. Mult timp mi-a trebuit să înţeleg rostul acelei icoane. Ea se afla acolo pentru credincioşii care, în anumite zile, nu pot intra în sfânta biserică. Mă refer la femei, în mod special. Am înţeles care era problema într-o zi de iarnă friguroasă, când hotărâsem să nu se mai scoată icoana, gândindu-mă că fac un bine credincioşilor. Dar nu a fost aşa. La cererea lor a trebuit să o scoatem. Şi atunci am înţeles rostul acestei icoane. Nu eram însă mulţumit pentru că icoana rămânea în ploaie, în ger, la fel şi credincioşii. Şi atunci am luat hotărârea să ridicăm o capelă în spatele bisericii, să punem icoana acolo, dându-i cinstirea şi respectul cuvenit, respectându-i în acest fel şi pe credincioşii care veneau la sfânta biserică", spune părintele paroh Zaharia.
Muzeul parohial unicat
După terminarea acestui paraclis, s-a trecut la amenajarea muzeului amintit mai sus, aflat aproape în paragină, cu multă igrasie şi mucegai la interior, cu canalizarea stricată, cu instalaţiile electrice de asemenea. "Aici, am început reparaţiile de jos în sus, de la partea cea mai complicată, şi nu invers, cum ar fi fost normal, urcând cu lucrările spre partea superioară", ne spune părintele paroh. Rezultatul? "Realizarea unui obiectiv cultural-spiritual unic, primul de acest fel ridicat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, sfinţit la 2 februarie 2010, în ziua Întâmpinării Domnului. El adăposteşte numeroase obiecte şi cărţi de cult, documente etc., printre care remarcăm două piese de excepţie: icoana Sfântei Treimi, de la 1715, şi anaforniţa de argint din vremea Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu.
Respect şi continuitate creştină
Anul trecut, cu sprijinul direct al Părintelui Patriarh Daniel, a fost aprobat şi finanţat proiectul de restaurare a bisericii noastre, proiect ajuns astăzi aproape de finalizare. Ceea ce facem noi aici nu înseamnă nimic altceva decât respect şi continuitate a lucrării înaintaşilor noştri, purtarea mai departe a mesajului lor. Iar din punct de vedere pastoral, ne străduim ca această biserică să fie în permanent deschisă, preotul să fie alături de credincioşi în toate momentele şi să răspundă solicitărilor lor, să le administreze Sfintele Ierurgii, Sfintele Taine, tot ceea ce le este necesar în momentele lor de răscruce sau de bucurie", ne mai spune părintele Zaharia.
Istoria şi credinţa înving timpul
Despre istoria sfântului lăcaş ne-a vorbit părintele Ciprian Apetrei, slujitor al Bisericii "Sfântul Antonie cel Mare - Curtea Veche":
"Existenţa bisericii de la Curtea Veche este de 450 de ani, 1559 fiind anul începerii lucrărilor. În mod sigur, pe acest loc au mai existat şi alte biserici înainte, cele ale Curţii Voievodale, inaugurată în urmă cu 551 de ani de Vlad Ţepeş. Înainte de Vlad Ţepeş, în Cetatea Dâmboviţei, sau a Bucureştiului, a existat cel puţin un altar, lucru firesc, deoarece acesta făcea parte din tradiţia noastră ortodoxă, fiecare zonă fortificată având cel puţin un paraclis, dacă nu o biserică.
În toamna lui 1559 (în a doua domnie a lui Mircea Ciobanul - 1545-1554, respectiv 1558-1559, ctitorul oficial al bisericii, trecut la Domnul la sfârşitul lunii septembrie 1559), biserica de la Curtea Veche era terminată "la roşu". Se pare însă că adevăratul ctitor este Chiajna Doamna, fiica lui Petru Rareş, pentru că ea a fost mult timp regenta fiului ei, Petru cel Tânăr, urcat pe tron după moartea lui Mircea Ciobanul, tatăl său, la doar 12 ani. În timpul lui Petru cel Tânăr a fost executată pictura.
Domnitorul Ştefan Cantacuzino, către 1715, a extins biserica. El poate fi considerat al doilea ctitor. De la el ne-a rămas icoana Sfintei Treimi.
După bătălia de la Călugăreni din 1595, Sinan Paşa a ocupat Bucureştiul, a prădat Curtea Domnească şi a dat foc bisericii după ce luase aproape tot ce se afla în ea.
Actuala pictură din biserică datează din 1852 şi a fost executată de către pictorul Constantin Lecca. Fresca este prima pictură în stil neorenascentist executată în Bucureşti, pe vremea arhimandritului Visarion, eclesiarh al acestei biserici, căreia i-a adus modificări dându-i o înfăţişare exterioară în stil neoclasic, neobaroc.
La iniţiativa lui Nicolae Iorga, între anii 1928 şi 1933, în plină perioadă de criză, biserica a fost refăcută la exterior, redându-i-se forma iniţială. Astăzi, iată, tot în plină criză, cu sprijinul, binecuvântarea şi purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, se reface exteriorul bisericii pentru că timpul a trecut şi peste acest unic şi cel mai vechi monument al Bucureştiului, rămas în picioare.
Bisericile, ctitoriile veacurilor
Până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, altarul de la Curtea Veche a fost exclusiv biserică a Curţii Domneşti, iar după 1800, ea a aparţinut diferitelor bresle. Au existat chiar mai multe capele lipite de aceasta, care au fost date jos mai târziu de către arhimandritul Visarion.
În timpul marelui incendiu din 1847, biserica noastră a scăpat cu puţine arsuri. Atunci a dispărut Biserica "Sfântul Anton" - Puşcărie, din imediata apropiere a Hanului lui Manuc, dar au rezistat focului câteva icoane ale Sfântului Antonie cel Mare. Una dintre ele a fost adusă în biserica noastră, care avea hramul istoric "Buna Vestire". Din acel moment, "Sfântul Antonie cel Mare" a devenit al doilea hram, pe vremea mitropolitului Nifon, şi s-a impus în faţa celui istoric datorită evlaviei populare şi, mai ales, datorită minunilor pe care icoana sfântului le-a făcut de-a lungul vremii. Biserica, la rândul ei, a devenit din voievodală biserică a poporului, chiar dacă iniţial nu fusese gândită în acest sens.
Deşi a fost supusă multor vicisitudini, Bunul Dumnezeu a rânduit ca această ctitorie a lui Mircea Ciobanul să rămână un reper foarte important al Bucureştiului de astăzi, care arată, încă o dată, că românii au ctitorit ceea ce au iubit cel mai mult: bisericile. Dacă privim la marii ctitori ai acestui neam, Matei Basarab, Vasile Lupu Sfântul Ştefan cel Mare, cel mai mare ctitor din istoria neamului nostru, Sfântul Constantin Brâncoveanu, observăm că după ei nu prea au rămas palate (poate cu excepţia celor din vremea lui Constantin Brâncoveanu), ci biserici.
Biserica pe care o avem noi astăzi aici în centrul istoric al Bucureştiului ne arată că, atunci când ctitorim pentru Dumnezeu, în cinstea Lui, lucrurile dăinuiesc sute de ani. La fel şi Catedrala Mântuirii Neamului. Trebuie să înţelegem că multe clădiri, chiar şi din cele administrative, s-ar putea să nu le mai avem peste 200-300 de ani, dar, în mod sigur, această catedrală va dăinui secole, dacă ne gândim numai la "Sfânta Sofia" care, de peste 1.500 de ani, străjuieşte inima Constantinopolului. Iată o garanţie că ctitorim pentru milenii, nu doar pentru doi sau trei ani. Acesta este un lucru important. Mai ales că aici la Curtea Veche era locul unde veneau domnitorul, mitropolitul, locul unde erau unşi domnitorii Ţării Româneşti, din a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi prima jumătate a secolului al XVII-lea", ne-a spus părintele Ciprian Apetrei.
Părăsim biserica din inima istorică a Bucureştiului, cu bucuria pelerinului care a descoperit în centrul tumultuos al oraşului o oază de linişte şi ordine la care va reveni, cu siguranţă, pentru a se reîncărca spiritual, conectat tainic şi emoţionant la trecut, prezent şi viitor prin credinţă şi rugăciune către Dumnezeu.
Ceea ce facem noi aici nu înseamnă nimic altceva decât respect şi continuitate a lucrării înaintaşilor noştri, purtarea mai departe a mesajului lor. Iar din punct de vedere pastoral, ne străduim ca această biserică să fie în permanent deschisă, preotul să fie alături de credincioşi în toate momentele."
pr. Gheorghe Zaharia, parohul Bisericii
Curtea Veche
