Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
„Nu poți face artă sacră fără credință”
Prin lucrul mâinilor sale, Ioan Alisie împodobește sfinte lăcașuri de cult de peste 23 de ani. Catapetesme, iconostase, tetrapoduri, strane, lampadare, cruci - sculptează de toate. Simte o mare binecuvântare că prin profesia sa este mereu în legătură cu Dumnezeu.
Trăiește împreună cu familia în localitatea natală Petrești din județul Alba, unde și-a înființat atelierul de sculptură și tâmplărie în lemn. Lucrează cu lemnul de peste 35 de ani, dar abia mai târziu și-a dat seama că ar putea face ceva pentru biserică. Despre devenirea sa profesională, Ioan Alisie povestește: „După ce am terminat liceul la Sebeș m-am înscris la Școala Profesională de Prelucrare a Lemnului din localitatea Breaza, județul Prahova. În anul 1988, am intrat ca ucenic la atelierul tâmplarului Ilie Munteanu din Sebeș, unde se lucra și mobilier ornamentat artistic. Am lucrat cinci ani acolo. În perioada aceea, atelierul a primit comanda să facă mobilier pentru mănăstirea de la Sâmbăta de Sus și de acolo a pornit totul pentru mine”.
Din 1993 a început să lucreze pe cont propriu, încercând să intre în breasla sculptorilor de mobilier bisericesc. Recunoaște că a reușit numai „cu credință și răbdare”. Prima sa lucrare pentru o biserică a fost iconostasul de la Mănăstirea Măgura din județul Sibiu. Își amintește că a lucrat atunci „cu atâta dăruire și pasiune”: „Eram total absorbit de lucrul meu, încât nici nu auzeam dacă intra cineva în atelier”. Și-a dat seama că nu era destul de pregătit pentru arta sacră și a început să caute să se specializeze: „Am început să mă documentez pe internet, am căutat cărți în domeniu, am făcut excursii de documentare pe teren, însă nu era de ajuns. În căutarea mea am găsit comisia de la Patriarhia Română care se ocupă de arta sacră și autorizează specialiștii în domeniu, pictori și restauratori. Pe ramura mea nu era nimic, dar mi-au recomandat să iau legătura cu domnul profesor Remus Dragomir”. De la profesorul Dragomir a aflat că nu există o școală pentru sculptura bisericească, dar l-a chemat în atelierul său pentru a învăța ce mai avea de învățat. „Ce-ai făcut până acum e aproape bine, îți mai trebuie puțin”, i-a mai spus profesorul.
A învățat tot ce a putut pe lângă profesorul Dragomir, și-a completat cunoștințele, dar mai ales a urmat sfatul mentorului său de a se înscrie la Școala Populară de Artă, la clasa de sculptură. A făcut întocmai, astfel încât vreme de trei ani a deprins meșteșugul sculpturii sub îndrumarea profesorului Remus Irimescu.
Când vine vorba să facă rapid o concluzie despre îndrumătorii săi, Ioan Alisie spune: „Meșterul de la care am învățat cu adevărat totul despre sculptura religioasă este Remus Dragomir, ca artist plastic m-a format Remus Irimescu, iar ca tâmplar - Ilie Munteanu. Îi admir și-i prețuiesc la fel pe toți trei și ținem legătura, chiar dacă suntem departe unul de celălalt”.
Sculptorul bisericesc Ioan Alisie este convins că oricine dorește să facă meseria aceasta are nevoie de credință puternică și de o chemare interioară: „Faptul că pot să împodobesc cu lucrările mele biserica lui Hristos este o binecuvântare și nu mă feresc să spun că mă simt ales de Dumnezeu prin pronia Sa. Credința este foarte importantă, deoarece, dacă nu ai credință, trăiești în întuneric, dacă nu ai lumina credinței în suflet, nu poți pune lumina în lucrurile tale, iar dacă lucrul tău este în întuneric, nu-l vede nimeni și nu interesează pe nimeni. Trebuie să fii așezat în rânduială, să împlinești canoanele Bisericii și atunci totul va fi bine. Nu poți face artă sacră fără credință. Nimic fără Dumnezeu”.
Iar dacă a fost atât de dornic să învețe meserie de la alții, eram curioasă dacă are vreun tânăr care să-i ceară sfatul și îndrumarea, însă răspunsul nu e atât de îmbucurător: „Nu am ucenici, nu este nimeni interesat... Dar, dacă ar fi pe undeva vreun adolescent doritor, eu i-aș spune să pășească cu încredere în tainele meseriei, cu credința că va reuși să-și asculte chemarea inimii. Este important să nu lase focul lăuntric să se stingă, talantul primit să nu-l îngroape, ci să studieze, să lucreze serios, să se așeze în rânduială și atunci cu siguranță va reuși”.
O vie emoție a simțit după ce a reușit să sculpteze o cruce mare cu postament, care urma să fie folosită în procesiuni, în cadrul slujbelor la Înălțarea Sfintei Cruci și în Vinerea Mare, așa cum îi ceruse părintele de la biserica din localitate. Fusese puțin încurcat pentru că nu știa ce model să folosească, deşi căutase mult timp. Până la urmă, a sculptat crucea. „În ziua de 14 septembrie, la Sfânta Liturghie, părintele a scos crucea în biserică pentru cinstire și închinare. Credincioșii au venit și s-au închinat. A venit un copilaș cu mama lui, ca la șapte ani, care nu ajungea să sărute crucea, atunci el s-a urcat pe postament, s-a întins și a îmbrățișat crucea, sărutând-o. M-a cuprins un fior, ochii mi s-au umplut de lacrimi de bucurie... Atunci am zis în gândul meu că am reușit, cu răbdare și cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să fac ce trebuia...”
Sculptorul din Petrești are 53 de ani, este căsătorit cu o femeie pe care o iubește, Mirela, care l-a sprijinit mereu în tot ce a făcut. Au împreună doi copii: pe Andreea, de 30 de ani, care a terminat contabilitatea și care le-a dăruit două nepoțele, Amalia și Teodora, și pe Ionuț, care anul acesta a intrat la Facultatea de Arhitectură.
Lucrările lui Ioan Alisie împodobesc biserici și mănăstiri din țară și de peste hotare: Mănăstirea de la Măgura-Jina, județul Sibiu, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, Mănăstirea Săraca, județul Timiș („Schimbarea la Față”), Mănăstirea Șag, județul Timiș („Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”), Mănăstirea Oașa, județul Alba („Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”), Mănăstirea Prislop, județul Hunedoara („Sfântul Ioan Evanghelistul”), Schitul Lacu de la Sfântul Munte Athos („Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”), Schitul „Sfinții Ioachim și Ana” din județul Alba, biserica parohială Ciarda Roșie, județul Timiș, biserica parohială Petrești II din județul Alba, biserica parohială din Ștefănești, județul Argeș, Biserica „Sfântul Mucenic Pantelimon”, județul Ilfov.