A fost odată în Transilvania o nuntă ca în poveşti. Mireasa, o prea frumoasă fată, era înveşmântată în alesul strai strămoşesc. George Coşbuc o aseamănă pe mireasă cu o icoană, în celebra "Nuntă a Zamfirei" evidenţiind caracterul sacru, de taină, al nunţii. Nunta tradiţională transilvăneană este descrisă, pas cu pas, de Coşbuc, în a cărui poezie ţăranii din zona Năsăudului se metamorfozează în împăraţi, prinţi, zâne, crai. Momentul peţitului şi al învoielii e urmat de anunţarea nunţii în "patru margini de pământ". Nuntaşii, "din nouăzeci de ţări/ S-au răscolit./ De cum a dat în fapt de zori/ Veneau cu fete şi feciori/ Trăsnind rădvanele de crai,/ Pe netede poteci de plai:/ La tot rădvanul patru cai, /Ba patru sori". Din acest alai nu lipsea "Rădvan cu mire, cu nănaşi,/ Cu socri mari şi cu nuntaşi,/ Şi nouăzeci de fecioraşi/ Veneau călări", aceştia fiind însoţiţi "cu muzici multe-n fruntea lor". Cu toţii se îndreaptă către casa miresei, de unde "Ieşi Zamfira-n mers isteţ,/ Frumoasă ca un gând răzleţ", pornind apoi spre biserică, la cununie. Acum, bucuria este deplină: "S-a-ntins poporul adunat/ Să joace-n drum după tilinci:/ Feciori, la zece fete, cinci,/ Cu zdrângăneii la opinci/ Ca-n port de sat".
A urmat marele ospăţ, la care "A fost atâta chiu şi cânt/ Cum nu s-a pomenit cuvânt!/ Şi soarele mirat sta-n loc,/ Că l-a ajuns şi-acest noroc,/ Să vadă el atâta joc/ P-acest pământ!".
Nunta Zamfirei se încheie ca orice nuntă ţărănească românească, aşa cum arată Coşbuc: "Şi vesel Mugur-împărat/ Ca cel dintâi s-a ridicat/ Şi, cu păharul plin în mâini,/ Precum e felul din bătrâni/ La orice chef între români, El a-nchinat./ Şi-a zis: - Cât mac e prin livezi,/ Atâţia ani la miri urez!/ Şi-un prinţ la anul! blând şi mic,/ Să crească mare şi voinic, -/ Iar noi să mai jucăm un pic/ Şi la botez!".
"Învoiala" părinţilor
Chiar dacă în "Nunta Zamfirei" este amintită frumoasa lună mai, în zona Transilvaniei, cele mai multe nunţi se făceau "iarna, după sărbători, până la începutul Postului Paştelui, şi toamna, până la Postul Crăciunului", aşa cum a spus Delia Voina, muzeograf în cadrul Complexului Muzeal Naţional "Astra" Sibiu, care a descris modul în care se desfăşura o nuntă tradiţională în Transilvania.
"Primul pas premergător nunţii era peţitul, obicei cunoscut şi sub denumirile de "înţelegere" sau "croială", prilej cu care viitorul mire, însoţit de cele mai multe ori de părinţi, de naşi sau prieteni, mergea la casa fetei să o peţească". Aceştia erau primiţi de părinţii fetei cu bucate şi băutură, apoi urma momentul când fata era cerută. "Dacă părinţii "se învoiau", se fixa data nunţii, se stabilea zestrea, se alegea bucătăreasa, se stabileau detaliile. Dacă părinţii nu erau de acord, erau invocate diferite motive, cele mai frecvente fiind că fata e prea tânără, că nu are zestrea pregătită sau nu are destulă avere."
Zestrea fetei era pregătită de mamă, care "îi dădea cele necesare pentru casă, adică lenjeriile de pat, covoarele, feţele de masă, feţele de pernă", cât şi de tată, care pregătea "cele necesare pentru gospodărie, cum ar fi banii, loturile de pământ, animalele, sacii cu grâu". Şi "băiatul primea de la părinţi casă, pământ, unelte agricole, căruţă cu boi, sanie şi bani". În lada de zestre, sau lada miresei, era pus trusoul fetei, toate lucrurile fiind confecţionate de viitoarea mireasă: ţesături, piese de port etc. Lada, confecţionată din lemn şi pictată cu motive florale, era pusă într-o căruţă trasă de patru boi şi dusă la casa mirelui până după nuntă, apoi la casa unde urmau să locuiască mirii, după cum a precizat Delia Voina.
Pregătiri de nuntă
După "înţelegere", logodna era făcută acasă la preot. "Pentru a nu se ivi eventuale "contestaţii", timp de trei duminici, în biserică, preotul anunţa căsătoria tinerilor", a arătat muzeografa Delia Voina. Acum începeau pregătirile, iar "două-trei săptămâni înainte de nuntă, mirele şi mireasa, însoţiţi de fete şi flăcăi, îmbrăcaţi în costume de sărbătoare, porneau pe uliţele satului şi invitau neamurile, prietenii şi vecinii la nuntă. În unele zone ale Transilvaniei, din partea mirilor mai mergeau la chemat şi părinţii".
Cinstea de a năşi revenea, de obicei, naşilor de botez ai mirelui. "Ei cumpără voalul pentru mireasă, floarea pentru mire şi lumânările." Un alt personaj important era vornicul, care avea de îndeplinit multe sarcini: "El este cel care dirijează întregul ritual al nunţii; se ocupă de ordinea în care trebuie servite felurile de mâncare, aşază mesele şi planifică jocurile, rosteşte, în numele mirilor, iertăciunile în faţa părinţilor, a fraţilor şi a neamurilor". Socrii mari şi mici, părinţii mirelui şi ai miresei, se îngrijesc ca de pe mese să nu lipsească nimic. Socrul mare angaja muzicanţii şi pe cei care serveau la mese. Neamurile mirelui se ocupau de împodobirea scaunelor şi a meselor.
Gătitul miresei
Nunta începea cu o petrecere la care participau tinerii satului. "În Transilvania nu se făcea nuntă fără steag. Mirele alegea doi sau patru feciori dintre prietenii săi pe care îi însărcina cu împodobirea steagului. Pe un băţ erau cusute năframe, panglici colorate şi tricolore, ciucuri, zurgălăi, cununi de grâu şi ramuri verzi. Steagul era purtat de stegar şi era păzit în timpul nunţii să nu fie furat. În dimineaţa nunţii, stegarul mergea la mire acasă, unde punea steagul în colţul tărnaţului, sus, să vadă lumea unde-i nunta. Se desfăcea a doua zi după nuntă", a spus Delia Voina.
Nunta avea loc duminica. Ceremonialul gătirii miresei începea la amiază, când "naşa şi fete apropiate miresei găteau mireasa: o îmbrăcau cu rochia de mireasă, îi puneau şorţurile în faţă şi în spate, batista la brâu, ghetele cumpărate de mire. O aşezau în faţa oglinzii, unde naşa îi prindea voalul. Mirele era îmbrăcat cu hainele aduse de la mireasă: cămaşă din pânză albă ţesută în casă, pantaloni, brâu şi bete. Pe cap purta o pălărie sau o căciulă împodobită cu flori", a arătat muzeografa de la CNM "Astra" Sibiu. Mirele cu ceata de flăcăi, cu vornicul şi muzicanţii mergeau la naşi, apoi, împreună cu aceştia, se îndreptau spre casa miresei. Aici erau rostite "iertăciunile", apoi nuntaşii se urcau în căruţe şi porneau la biserică pentru cununia religioasă.
Nuntă cu strigare
Masa avea loc acasă la părinţii mirelui. "Mirii, aşezaţi în capătul mesei, încadraţi de naşi, mâncau din acelaşi blid smântână, pentru a avea copii albi şi frumoşi, şi un ou fiert, dăruit de soacră. La masă se serveau brânzeturi, pâine, supă de tăieţei, varză cu carne, gogoşi (pancove), colaci cu nucă, rachiu, vin. Pe înserat se făcea "dansul găinii". O femeie sau soacra aducea o găină prăjită şi împodobită cu spice de grâu şi, dansând, o ducea naşului care o cumpăra şi o împărţea mesenilor." Înainte de miezul nopţii, mireasa oferea daruri noilor rude: "o cămaşă mirelui, o cămaşă socrului, alta naşului, o ie soacrei, alta naşei, traiste şi prosoape pentru ceilalţi membri ai familiei. Un moment important al nunţii era "strigatul cinstei" sau darul. Primul care dădea banii era naşul, urmat de socrii şi de ceilalţi nuntaşi. În Transilvania se dădeau mai întâi darurile pentru mireasă, ce era dansată de toţi invitaţii. Tot în această zonă se obişnuia să se fure mireasa, răscumpărată de naş sau de mire. Spre dimineaţă, naşa îi dădea jos voalul miresei, îi despletea coada şi îi împletea părul în două cozi înfăşurate într-un coc, peste care îi aşeza o basma, simbol al femeilor măritate", a arătat Delia Voina. A doua zi după nuntă, tinerii căsătoriţi mergeau la socrii mici la masă şi la naşi cu daruri.
Nuntă tradiţională la Şmig
Momentele importante dintr-o nuntă tradiţională sunt păstrate şi astăzi, mai ales în zonele rurale. Totuşi, respectarea, pas cu pas, a fiecărui moment din "scenariul" nunţii este o raritate. Pe malul drept al Târnavei Mari, în valea largă în care se află satul Şmig, din judeţul Sibiu, răsună încă ecourile nunţii tradiţionale, semn că "tradiţiile şi obiceiurile româneşti au rămas aici intacte, aşa cum au fost preluate de la moşi şi strămoşi. Dacă ai ocazia să poposeşti pentru doar câteva ore aici, te minunezi de căldura cu care ţi se adresează gospodarii când vorbesc despre portul popular. Atât tinerii, cât şi vârstnicii îl poartă cu mândrie ori de câte ori li se oferă ocazia, mai ales la praznicele împărăteşti", a spus părintele paroh din Şmig, Adrian Puşcă.
Comunitatea din Şmig a fost nu de mult martora unui eveniment deosebit la care a participat şi părintele paroh. "Doi tineri cu studii superioare şi-au unit destinele prin Sfânta Taină a Cununiei la Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel". Fiind o tradiţie de familie, atât rochia de mireasă, cât şi costumul de mire au fost înlocuite de costume populare tradiţionale", a spus pr. Adrian Puşcă. Dar nu numai mirii s-au îmbrăcat "româneşte", aşa cum îşi numesc ei costumul popular. "Fiind în acord cu mirii, naşii şi ceilalţi invitaţi au purtat costumele populare specifice zonei. În drum spre casa miresei a fost alcătuită o adevărată paradă de costume populare din care nu au lipsit călăreţii, feciorii satului, care au cântat cântece de nuntă. Aceştia s-au aflat în fruntea alaiului. Locul maşinilor a fost luat de două caleşti frumos împodobite în care se aflau mirii şi naşii, urmate de căruţele sătenilor, care erau îmbrăcaţi în costume populare alese", a spus părintele paroh. Seara, alaiul s-a oprit în faţa bisericii, unde a fost întâmpinat de preoţii slujitori. A urmat slujba Sfintei Taine a Cununiei.
Pr. Adrian Puşcă a vorbit despre importanţa păstrării tradiţiilor din moşi strămoşi şi a amintit că anul 2011 este "Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii", anul în care tradiţia satului se îmbină cu hotărârea mirilor de a se cununa păstrând obiceiul strămoşesc.
Element obligatoriu în ciclul vieţii
"În concepţia populară, căsătoria constituie un element obligatoriu din ciclul vieţii. Este o etapă cu multe semnificaţii, menită să asigure trecerea celor doi tineri de la starea de fată şi flăcău la categoria oamenilor maturi, a celor căsătoriţi. Nunta cunoştea în trecut o serie de manifestări folclorice complexe, cuprinzând creaţii artistice de o mare diversitate", a arătat Delia Voina, muzeograf în cadrul Complexului Muzeal Naţional "Astra" Sibiu.
