Echipa „Ziarului Lumina” care a ajuns la Galați pentru a realiza câteva articole despre operele filantropilor ortodocși din eparhie a avut parte de surprize plăcute și de privilegiul de a cunoaște misiunile și activitatea clericilor în mai multe feluri și pe mai multe paliere, până la cel mai înalt nivel. Apoteoza acestei experiențe a fost prezența în Catedrala Arhiepiscopală, în condiții deosebite, care au creat impresii de neșters. Ne simțim onorați să publicăm acest articol în ziua în care Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian împlinește 30 de ani de când a fost hirotonit arhiereu.
Prezența și obiectivele echipei ziarului nostru n-au fost privite ca o formalitate ori o rutină și nici unul dintre cei cu care am avut bucuria să stăm de vorbă n-a considerat dialogul drept o obligație oarecare.
De la bun început, am fost invitați de către IPS Casian să participăm la conferința administrativă a preoților din Protopopiatul Galați, pentru a lua contact cu toate problemele, ideile și inițiativele din eparhie. Mai mult, în cuvântul său, ierarhul a vorbit cu mare căldură despre misiunea pe care o îndeplinește publicația noastră, cerând în mod expres preoților s-o prezinte în cadrul predicilor duminicale şi să-i promoveze articolele. Iar la final a invitat redactorul „Ziarului Lumina” să adreseze câteva cuvinte adunării.
Discursul ierarhului a început cu semnificațiile profunde ale sărbătorilor de la sfârșitul și începutul anului, cu numeroase legături în istorie, subliniind între altele „efectul unității de credință asupra unității naționale” și „transferul cuvântului Evangheliei în fapta iubirii milostive”.
Am mai aflat, între multe altele, că „Sfântul Grigorie Teologul nu e foarte gustat, pentru că este foarte profund”, că una dintre problemele noastre, ale oamenilor, este că facem mari drame din mici lucruri, despre virtuțile râsului, despre faptul că profesorii trebuie percepuți, de către elevi, drept prieteni, nu ca dușmani, despre fenomenul golirii bisericilor în unele țări occidentale - lucru care n-ar trebui să ne lase indiferenți, căci pericolul există peste tot, despre hormonii altruiști și cei egoiști, despre diferența dintre a fi șef și a fi lider. „Liderii mănâncă ultimii”, de Simon Sinek, este de altfel titlul uneia dintre cărțile pe care IPS Casian nu numai că le-a prezentat și recomandat sălii, dar le-a făcut amănunțite cronici, cu multe citate. Despre cealaltă, „Nici toate ale popii. Religie fără stres”, de Wilhelm Tauwinkl, a mărturisit că inițial l-a mâhnit, din cauza prezentării făcute la TV, dar citind-o a constatat că este o carte serioasă, ridicând probleme care merită discutate, sugerând celor prezenți să organizeze dezbateri pe marginea ei.
O insulă de liniște și spiritualitate
Am fost găzduiţi în Centrul eparhial, o insulă de linişte în tumultul oraşului şi în acelaşi timp, aşa cum aveam să aflăm, un martor al timpurilor, după care, conduşi de părintele Eugen Drăgoi, am plecat pe urmele filantropiei gălăţene.
La ora prânzului, am avut privilegiul să luăm masa alături de IPS Casian, într-o atmosferă de prețioasă căldură sufletească și de înaltă spiritualitate, totul petrecându-se în gesturi și cuvinte simple, încât ne-am simțit ca acasă, în familie, vorbind despre credință, tradiții, religie, dar și despre cultură, artă, știință, soarta României și câte altele. Masa a fost precedată de o plimbare prin curtea Centrului eparhial, în timpul căreia înaltul ierarh ne-a prezentat, clădire cu clădire, cu multe detalii, tot ce s-a făcut acolo de-a lungul timpului, tot ce-au înfăptuit înaintașii săi și cum s-a străduit să adauge fără să schimbe, păstrând ce s-a putut păstra.
Seara am vizitat Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, o instituție de-a dreptul senzațională, găzduită de fostul Palat Episcopal, clădire care-ți taie răsuflarea de atâta frumusețe.
După cină, IPS Casian ne-a plimbat din nou prin Centrul eparhial, vorbind cu aceeași căldură și oferindu-ne nenumărate informații despre istoria acestuia, ca și despre teribilele lucrări de salvare - uimitoare performanțe inginerești - care au trebuit să fie efectuate la Catedrala Arhiepiscopală, după ce se constatase că, din cauza solului îmbibat de apă, mândra și uriașa clădire se scufunda! S-a săpat atunci până la cota minus 6 metri și s-au creat mai multe rețele de stâlpi şi grinzi, între ele fiind turnat material pentru stabilizare, ca niște perne uriașe. După acea intervenție, care a durat ani, azi catedrala nu e doar stabilă, ci și antiseismică.
Lumina sufletului și acustica sacrului
Apoi am trăit o experiență pentru care orice epitet e sărac. Ceva ce ți se întâmplă o dată-n viață sau mai degrabă niciodată. Înaltul ierarh a descuiat pentru noi catedrala, dar nu a aprins nici o lumină. În spațiul vast al clădirii, scufundat într-un întuneric cu care, încet-încet, am ajuns să ne obișnuim, deslușind totuși doar vagi contururi, sclipeau cald, în câteva locuri, luminițele candelelor, într-o liniște de început de lume - era nespus de frumos!
IPS Casian a vrut nu doar să ne învețe cum trebuie să percepem spațiul întunecat, ci și să descoperim acustica lui! În timp ce noi aproape că nu îndrăzneam să respirăm, necum să scoatem vreun zgomot, a pronunțat, nu foarte tare, cuvinte al căror ecou se învârtea în catedrală câteva secunde bune, precum o pasăre care-și caută ieșirea. După care a dat glas unei scurte cântări. Nu există cuvinte care să descrie așa cum ar merita impresiile și sentimentele pe care le-am trăit.
Apoi, înaltul ierarh a mers în Altar și a aprins luminile, prevenindu-ne că o va face treptat, într-o anumită ordine, ca să putem percepe cu adevărat semnificațiile profunde ale fiecărui loc pus în lumină. Am ieșit din catedrală cu sentimentul limpede precum cristalul că am trăit ceva unic, care ne-a schimbat viața. Și că trebuie să ne întoarcem acolo!
