Precizie, putere de concentrare, răbdare şi un simţ ascuţit al detaliului. De toate aceste elemente ai nevoie atunci când lucrezi la miniaturi în lemn. Costel Barabaşa, fost mecanic fochist şi fotograf profesionist, a reuşit să le îmbine pe toate, exersându-şi zi de zi, câte zece ore, talentul de a realiza obiecte în miniatură. Corăbii, vase ruseşti sau egiptene, care amintesc de lumi antice, demult apuse, case vânătoreşti şi chiar biserici şi mănăstiri româneşti sunt pregătite pentru a fi expuse de Ziua Petrolistului, la Bucureşti.
Sufrageria apartamentului din oraşul Moineşti, judeţul Bacău, arată ca un muzeu de obiecte în miniatură, lucrate manual, de vreo şapte ani încoace, de un pasionat al obiectelor mărunte. „Pasiune împlinită“, spune Costel Barabaşa, arătând şi comentând pe rând fiecare lucrare aşezată la vedere, pe canapea, pe masă şi chiar în bibliotecă: „Miniaturile sunt o pasiune pentru mine, pe care mi-am dezvoltat-o în timpul liber, atât cât a fost cu putinţă. Fiecare face ceva care să-l detaşeze“, e convins el. „Am luat-o pas cu pas, cam de şapte ani. Când m-am apucat de lucru, eram mecanic fochist la concernul austriac Petrom – OMV. Aveam program 24 cu 48, aşa că aveam două zile la dispoziţie să întreprind ceva. Prima lucrare a fost o moară. Am continuat cu ceva mai special, căsuţa bunicii mele, ca să n-o uit“, râde meşterul.
Lemnul de plop, cel mai potrivit pentru miniaturi
A pornit de la lucrări simple, programându-şi zilnic câteva ore de muncă. „Când începi să meşteşugăreşti, nu trebuie să fii foarte obosit, pentru că ai nevoie de putere de concentrare, trebuie să fii atent la detalii“. Ca material brut foloseşte lemnul de plop sălbatic, pe care îl procura din pădure. Deşi nu are valoare foarte mare, plopul sălbatic e foarte uşor de prelucrat, nu se aşchiază. Lemnul trebuie şlefuit, aranjat, măsurat pe loc, nu se fac schiţe sau proiecte pe hârtie. Din arsenalul său de creator de miniaturi nu lipsesc aţa, sfoara, aracetul, cartonul, cuţitul cu care şlefuieşte lemnul, maşina de găurit şi burghiul.
Mereu imprevizibil şi atent la noutăţi, fostul mecanic fochist pune foarte mare preţ pe imaginaţie. Uneori lucrează miniaturi după o simplă fotografie, care nu curprinde tot planul unei construcţii. Aşa că trebuie să compensezi prin propria putere de închipuire şi intuiţie. „Faptul că am fost fotograf m-a ajutat foarte mult să-mi dezvolt imaginaţia, pentru că am făcut muncă de laborator. Lucram cu substanţe, vedeam cum sub ochii mei se năşteau pe hârtie imaginile imortalizate de obiectivul foto“. Din acest motiv i-a venit uşor să lucreze obiecte de lemn doar ghidându-se după mici ilustraţii. „Uite, spune Costel Barabaşa, luând în mână un castel, asta e creaţie născocită din minte, nu există în realitate. Am vrut să-i fac o surpriză fiicei mele, Bianca“. Proiectat parcă după modelul fortăreţelor medievale, castelul cu două etaje pare că ascunde taine ancestrale, păstrate de veacuri printre zidurile din lemn de plop.
„Arhitectul“ mănăstirii Putna
Văzând că meşteşugea lucruri frumoase, case, troiţe, mori, mici vaporaşe, Costel Barabaşa a trecut la structuri mai complicate, cum ar fi biserici şi mănăstiri. „La «Mănăstirea Putna» am lucrat opt luni. Deşi nu am fost acolo şi am lucrat doar după o poză, am respectat întocmai toate detaliile arhitecturale. Doar o singură diferenţă: în realitate, o turlă e puţin mai apropiată de acoperiş şi are două cruci. A mea are doar una“, completează miniaturistul. Rodul unei trude de opt luni de zile, biserica impresionează prin frumuseţea detaliului şi prin arhitectura redusă la scară mică. Alte biserici, lucrate în miniatură, sunt Catedrala Ortodoxă din Târgu Mureş, pe care a văzut-o o singură dată şi biserica Antim din Bucureşti. Acestea două sunt cu specific românesc, însă Costel Barabaşa şi-a exersat talentul construind şi miniaturi după edificii străine: „Scala din Milano am făcut-o tot după o poză minusculă, Tempietto de la Roma tot după o ilustraţie, de data asta din Enciclopedia Copiilor, cartea fetiţei mele, care a trecut în clasa a IV-a. I-am cumpărat-o Biancăi şi am început s-o răsfoiesc şi eu, poate găsesc ceva, o clădire cu o arhitectură interesantă, orice care m-ar fi putut ispira. Cu Tempietto am făcut un tablou de agăţat pe perete. Asta e inovaţia mea“, spune mândru miniaturistul.
Alte lucrări speciale, la care a trudit zilnic, sunt castele cu două etaje, cu turnuleţe, plăsmuite din imaginaţie, casete cu bijuterii gravate cu dedicaţii, case de vacanţă: „La ieşirea din Săcele - Muntele Roşu - Cheia, la Brădet, exista o căsuţă din asta, spune Costel Barabaşa arătând înspre o miniatură. Era un popas unde am lucrat şi eu, aşa că m-am gândit să lucrez o cabănuţă în lemn de plop. Astalaltă e Casa Vânătorului, are şi o băncuţă, scări, o terasă, am lucrat-o şi în interior. Sunt mulţi vânători în România, dar nu ştiu dacă au o casă aşa frumoasă ca a mea“, se amuză copios bărbatul.
Flota reginei Cleopatra, în sufrageria apartamentului
Analizând zecile de miniaturi expuse în sufrageria locuinţei sale, privirea mi se opreşte la câteva corăbii. Atât de complexe par, cu o structură precisă, vasele în miniatură sunt proiectate la milimetru: „Corăbiile sunt plăcerea mea, chit că muncesc mai mult la ele. Pe ultima am terminat-o într-o lună şi ceva şi sunt foarte mândru de ea. Încep de la bază, cu temelia, apoi o ridic treptat, aşa cum se construieşte în realitate. Pentru a reda pânzele vaselor folosesc materialul acela alb de la albumele de fotografii“, ne destăinuie câteva din secretele sale inventivul miniaturist.
O întreagă flotă e expusă pe masă, corăbii care mai de care mai impunătoare, cu vâsle, ancore, cu punţi încărcate de echipamente. „Corabia piraţilor din Caraibe“ e cea mai dotată, are lăzi cu muniţie, dinamită, bărci şi colaci de salvare, suliţe de luptă şi topoare. Steagul piraţilor e ancorat pe catarg, având desenat emblematicul cap de schelet şi două oase: „Exact ca în film am încercat să-l fac. Orice mă inspiră. Două secunde să-ţi treacă ceva prin faţa ochilor şi-ţi rămâne tipărit în subconştient. Am memorie vizuală foarte bună, pe care mi-am dezvoltat-o în timp“, afirmă fostul fotograf. Alte lucrări impresionante sunt vasul reginei Egiptului, Cleopatra, şi un vas rusesc de pe Volga.
Miniaturile sunt ultima pasiune, dar nu şi cea din urmă, ţine să specifice Costel Barabaşa, pentru că nu are de gând să se oprească aici. În permanenţă are idei noi, vrea să facă ceva diferit, deşi e conştient de energia pe care o depune: „Nu alerg după mulţi iepuri, sunt o Balanţă analitică. Îmi place să fac ceva durabil, să nu muncesc degeaba“. Ultima miniatura la care lucrează e tot o biserică, pe care a început s-o construiască, ridicând-o până la jumătate.
Expoziţie de Ziua Petrolisului
Deşi e foarte ataşat de ele, Costel Barabaşa vrea să îşi vândă lucrările, pentru că doreşte să obţină şi ceva profit din munca lui migăloasă. Deocamdată nu are clienţi, pentru că lumea nu prea ştie ce miniaturi frumoase face. Primul pas care îi va populariza creaţiile din lemn de plop este expoziţia personală pe care o va avea de Ziua Petrolistului, pe 8 septembrie, la Bucureşti, unde speră că va fi remarcat: „Cu siguranţă o să-mi fie greu să mă despart de ele, însă mă voi obişnui. Toate vin şi trec, important e să faci ce îţi place. Sunt optimist, îmi sunt cumpărate, fac altele“.
