O moştenire imperială la Ploieşti

Trecutul oraşului Ploieşti cuprinde un episod unic din istoria României. În anul 1877, ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei a locuit timp de trei săptămâni în urbea prahoveană, iar mărturiile istorice ne descoperă că acesta impresiona prin simplitate şi credinţă, evlavie şi dărnicie către numeroase biserici din oraş. O mărturie despre prezenţa ţarului în Ploieşti este astăzi şi Biserica „Sfânta Vineri“ de pe strada Neagoe Basarab.

Oricine păşeşte în curtea Bisericii „Sfânta Vineri“ din Ploieşti nu poate să nu remarce silueta impresionantă a lăcaşului de cult, în acelaşi timp masivă şi zveltă, semeaţă şi elegantă. Părintele paroh Mihai Petre ne-a spus că este una dintre bisericile reprezentative ale oraşului Ploieşti pentru că a fost construită în anii 1875-1880, în perioada de început al modernizării urbei prahovene, când oraşul începuse să devină foarte cunoscut pentru exploatările petroliere. Gloria viitoare a oraşului, care s-a manifestat din plin în perioada interbelică, a fost intuită de oamenii importanţi ai Ploieştiului de la 1875, care au mărit planurile iniţiale pentru această biserică. Sarcina de a desena o biserică măreaţă a revenit arhitectului Toma N. Socolescu, care după terminarea edificiului a fost numit, în 1882, arhitect-şef al oraşului. Arhitectul s-a inspirat din stilul monumentalismului neoclasic apusean.

Reşedinţa ţarului Alexandru al II-lea

Cel mai interesant episod legat de această biserică s-a petrecut în timpul construirii ei. În anul 1877, în contextul războiului ruso-româno-turc care a condus la obţinerea independenţei României, Ploieştiul s-a remarcat pe harta Europei între 25 mai şi 13 iunie, timp de aproape trei săptămâni, drept capitala de facto a Imperiului Rus. Ţarul Alexandru al II-lea, comandantul suprem al armatei ruseşti care lupta în Bulgaria, a dorit să fie aproape de trupele sale şi, în acord cu principele Carol al României, şi-a stabilit în vara lui 1877 cartierul general la Ploieşti. Ţarul a sosit cu trenul imperial în gara din Ploieşti şi a fost primit cu mult entuziasm de cei peste 30.000 de locuitori. Alexandru al II-lea a locuit în casa lui Istrate Negulescu de pe strada Fulgeanu. Alături de ţar s-au aflat Marele Duce Nicolae, comandantul detaşat al armatei ţariste, cel care a solicitat în timpul războiului, printr-o celebră telegramă, intervenţia armatei române în teatrul de operaţiuni din Bulgaria, Aleksandr Gorceakov, cancelarul imperial, ţareviciul Alexandru, Alexandru de Battenberg, viitorul prinţ al Bulgariei, membri ai familiei imperiale şi demnitari de stat, în total peste 700 de persoane, încât Nicolae Iorga afirma că „Petersburgul se mutase la Ploieşti“. Cronicile vremii consemnează că ţarului Alexandru i-a plăcut Ploieştiul înţesat de parcuri şi verdeaţă, încât aproape în fiecare seară avea obiceiul să se plimbe prin oraş în trăsura deschisă însoţit de o gardă de 10 cazaci călare.

Soldaţii ruşi au ajutat la construirea bisericii

Fire credincioasă, ţarul nu a ocolit bisericile din oraş. De obicei participa la slujbă la Biserica Precista, dar a făcut danii la mai multe lăcaşuri de rugăciune. A fost interesat şi de soarta Bisericii „Sfânta Vineri“, care era în plină construcţie la acea dată. Se pare că ţarul a donat bani pentru construcţia lăcaşului, iar soldaţii ruşi au ajutat efectiv la lucrări. Părintele paroh Mihai Petre ne-a spus că acest act de binefacere nu a fost uitat şi în cinstea ţarului şi a soldaţilor ruşi s-a operat o modificare în proiectul iniţial al bisericii. Au fost modificate în special turlele, care au fost construite în partea superioară în formă de ceapă, după modelul bisericilor ruseşti. Alte asemănări arhitecturale cu stilul clasic rusesc se mai remarcă şi la interior, unde se mai păstrează din acea vreme iconostase şi icoane de factură rusească. Biserica a moştenit până astăzi o clopotniţă masivă în faţă care a fost ridicată în anul 1828 pentru o biserică ce se afla aici înainte.

Sfinţirea a avut loc în anul 1880, dar biserica nu a fost lipsită de primejdii. Din cauza dimensiunii impresionante şi pentru că metodele de construcţie de la acea vreme nu implicau folosirea fierului-beton, lăcaşul a suferit stricăciuni în timpul cutremurelor din 1940 şi 1977, încât după 1990 s-au făcut planuri serioase pentru consolidarea lui de arhitectul Călin Hoinărescu şi inginerul Sandor Zoltan. Lucrările au început în anul 1998 prin strădania părintelui paroh Mihai Petre. „Lucrările nu au fost uşoare. S-a făcut întâi consolidarea lăcaşului prin turnarea a 42 de stâlpi de beton care pleacă de la 4,60 metri de sub fundaţie. Numai la consolidare s-au folosit peste 500 mc de beton şi peste 200 tone de fier-beton. Biserica are acum efectiv un schelet de fier şi beton prin stâlpi şi centuri. Bolţile lăcaşului prin pod sunt suprabetonate, dar nu pe toată suprafaţa, ci prin grinzi transversale şi longitudinale, încât formează o plasă de beton. 12 ani au durat lucrările de reparaţii. S-a refăcut şi acoperişul în totalitate, ceea ce înseamnă scheletul din lemn şi învelitoare în cupru de 2.500 mp. Turla principală de 36 m înălţime a fost refăcută, precum şi întreaga arhitectură exterioară a bisericii“, ne-a mai spus părintele paroh.

Urmează să fie refăcută pictura murală realizată în secolul XIX de pictorul Gheorghe Tattarescu. În curtea bisericii, din anul 2000, în clădirea cancelariei parohiale funcţionează şi un after-school. Bogăţia Bisericii „Sfânta Vineri“ o reprezintă însă racla cu o părticică din moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi şi cu veşmântul sfintei, precum şi o părticică din moaştele Sfintei Muceniţe Paraschevi din Roma.