Institutul Național de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” este unul dintre cele mai cunoscute spitale din București pentru că aici vin să se trateze persoanele cu probleme bronho-pulmonare. Unitatea medicală din sectorul 5 al Capitalei este una de tradiție, iar începuturile sale datează din 1906, când a fost ridicat primul spital pentru tuberculoză din București, Spitalul Filaret, care i-a avut ca promotori pe prof. dr. Ioan Cantacuzino și dr. G. Procare. După 1920 și până la Al Doilea Război Mondial, Spitalul Filaret a continuat să promoveze ideile cu privire la combaterea tuberculozei din România și formarea cadrelor de specialitate. În 1947 a luat ființă prima Clinică de Ftiziologie a Facultății de Medicină din București, condusă de prof. dr. Marius Nasta, urmând o perioadă în care s-a ajuns la complexul actual de clădiri și s-a înființat Institutul de Ftiziologie, în 1949.
În prezent, Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” este o instituție de referință în diagnosticarea și tratamentul pacienților cu boli bronho-pulmonare și reprezintă una dintre unitățile medicale ce realizează programe de prevenire și control al tuberculozei.
În curtea instituției se găsește și una dintre cele mai frumoase capele ale unei unități medicale din București, care are o istorie recentă. Construit aproape integral din lemn, lăcașul de cult are în preajmă o grădină superbă, iar de ambele se îngrijește tânărul preot de caritate Cristian Colibă.
„Sunt preot de caritate la Institutul Marius Nasta de anul trecut, de la 1 august, și sper să fiu cât mai mulți ani preot în cadrul acestei unități, pentru că deja m-am atașat de cadrele medicale de aici, dar și de pacienții care vin pentru tratamente. Este o comunitate formată dinainte de a ajunge eu aici. Am terminat seminarul în București, promoția 2006-2010, apoi, bineînțeles, am urmat Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” și masterul din cadrul acestei facultăți. Ce m-a determinat să devin preot? Eu vin dintr-o familie de preoți, tatăl meu a fost preot, unchiul lui a fost preot și cumva am simțit să duc mai departe această pasiune nobilă, zic eu, și foarte grea a preoției. Tatăl meu a trecut la Domnul în 2012, când eu eram în anul doi de facultate, iar acest lucru l-am simțit ca pe un impuls pentru a ajunge și eu preot mai departe. Bunul Dumnezeu lucrează și ne arată când este momentul potrivit pentru noi, deși câteodată avem momente de descurajare, noi, dacă suntem credincioși, vom primi tot ceea ce ne trebuie la momentul potrivit”, a spus părintele Cristian Colibă.
Capela Institutului Național de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” se află în curtea unității medicale, într-un spațiu verde creat de înaintașii tânărului preot, dar întreținut cu drag de acesta. Cei care vin la biserică sunt întâmpinați de o grădină cu plante aromatice pentru care părintele a instalat un sistem de irigare prin picurare și câteva băncuțe din lemn așezate strategic pentru a putea beneficia de mirosul puternic al busuiocului, salviei ori lămâiței.
„Lucrările de construire a capelei au început în 2010, pe atunci cred că era paroh părintele Costin Laurențiu Aldea, care acum este la altă parohie, apoi au mai fost aici doi preoți, iar ultimul preot a avut o activitate de 10 ani. Biserica a fost finalizată în 2012, iar ceilalți preoți au contribuit la întreținerea ei. Capela are două hramuri, cel principal, dacă pot spune așa, este «Sfântul Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul», sărbătorit la 20 decembrie, iar hramul secundar este la 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, «Sfântul Cuvios Filaret cel Milostiv». În fiecare an, de Sfântul Filaret, vin la hram în jur de 200 de persoane nevoiașe. Lăcașul de cult este finalizat, chiar acum câteva luni am reușit și am schimbat și noi acoperișul, pentru că avea infiltrații, iar o mare parte a întreținerii se duce pe grădină. Există o grădină a capelei pe care o administrăm și, pe lângă colosala muncă de curățenie, întreținere, administrare, trebuie să îmi fac timp să vizitez cadrele medicale și pacienții. Uneori, pot spune că mai mult ca pacienții, cadrele medicale au nevoie de un cuvânt bun al preotului deoarece, în general, aici vin cazurile destul de grave, iar atmosfera este câteodată foarte încărcată. Bineînțeles că sunt alături și de bolnavi și merg în vizite, dar mai ales acolo unde sunt solicitat pentru spovedanie, împărtășanie sau Maslu”, a menționat tânărul preot de caritate.
„Au fost pacienți în comă profundă care s-au trezit după zile întregi de rugăciuni”
Dacă la hramul capelei sunt invitate la masă sute de persoane nevoiașe, în fiecare zi, însă, sunt hrăniți cu mare căldură sufletească, cu sfaturi și vorbe bune zeci de pacienți care își găsesc alinarea și puterea de a trece prin suferință alături de preotul Cristian Colibă.
„De Sfântul Filaret, spuneam, vin anual în jur de 200 de persoane nevoiașe. Tradiția pe care am moștenit-o a fost să le facem un pachet la fiecare. Și anul trecut, de 1 Decembrie, fiind primul meu an aici, am făcut pachete pentru ei. S-au bucurat enorm, pentru că majoritatea sunt din afara spitalului, fiindcă 80 la sută dintre pacienții care se află în institut nu se pot deplasa. Cei care se pot deplasa sunt cei de la secția de TBC, dar ei nu au voie să iasă. Am simțit, sincer, că pacienții se bucură când află că în spital este un preot și există o capelă. Mulți dintre ei nu cunosc, nu au acces la această informație și nu știu că majoritatea spitalelor au această facilitate, să spunem. Mai ales în momentele de suferință, bolnavii au nevoie să fie aproape de Dumnezeu și contactul cel mai rapid cu Dumnezeu este prin preotul de spital. Pentru că informația trebuie să ajungă la pacient, o importanță foarte mare o are personalul medical, dar și cel auxiliar, pentru că, dacă ei nu ar îndruma bolnavul, preotul de spital nu ar putea lua legătura cu toți pacienții, fiindcă pentru unii timpul lor este deja unul limitat. Mulți dintre ei vin astăzi aici și până diseară nu mai sunt. În timpul acela foarte scurt este important ca personalul medical să le spună că aici este un preot. Am întâlnit foarte multe cazuri în care pacienții nu sunt atașați de Biserică pentru că au crezut că nu este momentul pentru ei, dar viața este foarte dură, este important să avem pe cineva acolo în ultimul moment, bineînțeles cei care își doresc asta. Cei care doresc, și sunt mulți care doresc, au parte de alinare și se vede pe chipul lor”, a mai spus preotul de caritate de la Institutul Național de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.
Părintele Cristian Colibă a mărturisit că, în scurta sa experiență de până acum la Institutul Național de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, a putut să vadă cazuri extraordinare, adevărate minuni trăite atât de pacienți, cât și de familiile acestora. Un efect deosebit de puternic îl au rugăciunile pentru bolnavi, iar unde misiunea medicului pare încheiată, cea a lui Dumnezeu abia începe.
„Cam jumătate dintre pacienții de aici sunt aduși în stare de comă, iar la ei nu se mai poate săvârși spovedania și împărtășania, dar sunt niște rugăciuni speciale. De când sunt aici au fost două cazuri când, în urma acestor rugăciuni, pacienții care erau în comă s-au trezit. Asta după câteva zile de rugăciuni. Erau cazuri grave, cu toate organele nefuncționale. Primul caz a avut o trezire după șase zile de rugăciuni, al doilea după două săptămâni. Pacienții s-au trezit, au mai stat vreo trei sau patru zile și au vorbit cu familiile, au mâncat, au băut apă, în termenii noștri îi spunem minune, însă după câteva zile au decedat. Eu cred că o putere mare o au aceste rugăciuni, dar cred că și rugăciunea familiei și poate puterea acelei persoane pe care noi o credem în comă, dar nu știm starea, poate și ea se roagă, această amestecare de voințe și de rugăciuni cred că-L îmbunează pe Dumnezeu și mai acordă câteva clipe petrecute cu familia și cu cei dragi. Totuși, actul medical este unul destul de clar, dacă nu mai ai organele care lucrează, orice medicament ai lua, este degeaba, însă, chiar și așa, Dumnezeu îngăduie unora această revenire. Cu siguranță, minuni au fost și vor fi în continuare, important este ca persoanele să le conștientizeze și, din păcate, am întâlnit cazuri de persoane care s-au făcut bine, dar nu au realizat că s-au făcut bine cu ajutorul lui Dumnezeu. Din păcate, unii dintre ei tot aici au ajuns și nu s-a mai putut face nimic, important este să realizăm că Dumnezeu lucrează prin medic și te face bine și după ce te faci bine ai o datorie, zic eu, să mergi să mulțumești medicului și lui Dumnezeu”, a arătat preotul de caritate Cristian Colibă.
Nu întotdeauna preotul este bine-venit la căpătâiul bolnavului
Deși tânăr, părintele Cristian Colibă a avut parte și de astfel de experiențe, însă a analizat lucrurile și a încercat să înțeleagă suferința și starea emoțională a pacienților.
„În fața bolii și a suferinței nu cred că poate cineva să conștientizeze exact firul poveștii, ce s-a întâmplat cu el, cum s-a ajuns în momentul acela și caută să dea vina pe ceva, pe cineva. Din păcate, noi nu avem cum să schimbăm acest lucru, ci doar să venim cu o vorbă bună, să nu fii tu judecătorul lui, pentru că în suferință și în tristețe omul nu vrea să vorbească, caută să se îndepărteze de cei din jurul lui. Am avut și cazuri de respingere. Am fost solicitat de o familie să merg la bolnav, dar el nu voia. Familia a încercat să îi explice că este firească și normală prezența mea acolo, dar acea persoană a reacționat dur și a spus că nu vrea să audă de nimeni, preferă să moară singur. De ce eu? Aceasta este gândirea multora dintre persoanele aflate în suferință, dar din punctul meu de vedere este o gândire greșită deoarece o mare parte dintre pacienții care vin aici și-au ales singuri drumul în viață pe partea aceasta de sănătate. Mulți dintre cei care vin aici au fost sfătuiți să nu fumeze, dacă aveau acest viciu, însă ei au preferat să nu asculte. Mai rău este că, ajunși aici, nu vor să renunțe la viciul fumatului și spun că vor să meargă așa până la capăt”, a mărturisit tânărul preot de caritate.
Părintele Cristian Colibă, preot de caritate la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală, recomandă, în orice situație, rugăciunea din tot sufletul, dar spusă într-un mod firesc, nu ca o cerință specială: „Rugați-vă să facă Dumnezeu cum știe El că este bine pentru voi și va face!”
