Case care cu greu puteau fi considerate case, cu ţoluri murdare, aşternute direct pe pământ, copii desculţi, speriaţi şi înfriguraţi, pe care nici mângâierile, nici dulciurile sau jucăriile colorate nu păreau să-i scoată dintr-o lume a lor, părinţi cu ochii tulburaţi de alcool, care abia puteau îngăima un "mulţumesc" sau promisiunea că vor îmbrăca copiii cu hăinuţele oferite, autorităţi care ridicau neputincioase din umeri, invocând lipsa banilor şi multă sărăcie, faţa dezumanizată a sărăciei.
Sărbătoarea Naşterii Domnului este un moment cu o încărcătură spirituală aparte, un prilej de bucurie pentru toţi creştinii şi, cum inspirat spunea cineva, "o sărbătoare prea frumoasă, pentru a avea timp să fim trişti". Crăciunul are minunata putere de a ne preface un pic în copiii de altădată, amintindu-ne mai ales cum petreceam aceste zile cu ani în urmă. Este o sărbătoare care ne sensibilizează, ne întoarce cu faţa la bucuria "lucrurilor mici", o sărbătoare care, poate mai mult decât orice sărbătoare din an, ne face să ne gândim şi la cei aflaţi în suferinţă, la oamenii care nu se pot bucura, asemeni celor mai mulţi dintre noi, de căldura unui cămin şi de apropierea celor dragi. De aceea luna decembrie este numită şi "a cadourilor", a darurilor pe care ni le facem unii altora. În mii de parohii de pe cuprinsul ţării se oferă, în aceste zile, pachete pentru nevoiaşi. În spitale, cămine de bătrâni sau case de copii, o mică rază de bucurie este adusă de oameni inimoşi, din diferite instituţii, asociaţii sau comunităţi care, an de an, merg să împărtăşească cu cei aflaţi în suferinţă din bucuria Crăciunului.
Un prilej de a ne descoperi ca oameni
Astfel de oameni inimoşi, pregătiţi să dăruiască din puţinul lor şi celor pe care sărbătoarea Crăciunului nu numai că nu-i adună la o masă îmbelşugată, dar îi găseşte lipsiţi de mijloace elementare de trai, am întâlnit în urmă cu câteva zile la Iaşi. Este vorba de un grup de tineri, uniţi nu numai de faptul că sunt colegi în aceeaşi firmă, cât mai ales de bucuria de a dărui. Timp de o lună, aceşti tineri au adunat, de la ei, de la rude, de la prieteni şi cunoscuţi, bani, alimente, haine şi jucării pentru a le oferi unor copii nevoiaşi. "Nu este pentru prima oară când ne "unim" într-o astfel de acţiune. Am mers şi la inundaţii, şi cu alte ocazii, în mijlocul unor comunităţi aflate în suferinţă, pentru a le aduce o mică bucurie. Acum, un coleg a propus să strângem cadouri pentru a le dărui unor copii de Crăciun. Am adunat fiecare ce am putut, le-am aşezat pe categorii şi ne-am hotărât să mergem într-un sat şi să le împărţim unor familii nevoiaşe", explică Sebastian Bejan, unul dintre tinerii implicaţi în această acţiune. "Propunerea a venit de la ei şi eu nu pot decât să mă bucur că au astfel de iniţiative şi să încerc să-i sprijin. Pe lângă ajutorul pe care îl putem oferi oamenilor aflaţi în suferinţă, este un mod de a ne descoperi şi ca oameni, nu doar ca simpli colegi la acelaşi loc de muncă", spune Ioana Gheorghiu, patronul firmei la care lucrează tinerii. Ceea ce părea la început un gest simbolic s-a răspândit însă rapid în grupul colegilor din firmă, astfel că
"ce a putut fiecare" s-a transformat, uşor-uşor, în câteva sute de kilograme de cadouri. Cu trei maşini încărcate-ochi de haine, alimente şi jucării, tinerii s-au îndreptat spre satul Covasna, din comuna ieşeană Costuleni, aflată la câţiva kilometri de Iaşi. "Unul dintre colegii noştri are rude în acest sat. Ne-a povestit cu ce probleme se confruntă multe familii de acolo, şi n-am mai stat să ne pierdem în discuţii. I-am rugat pe cei de la primărie să ne dea o listă cu familiile aflate în situaţiile cele mai dificile, pentru a fi siguri că aceste cadouri ajung la cei care au cea mai mare nevoie de ele", spune Sebastian Bejan.
Un gust amar
Cu lista familiilor în mână şi cu un reprezentant al primăriei alături de ei, grupul de tineri ieşeni a pornit pe uliţele satului, printre case sărăcăcioase, urmăriţi îndelung cu privirea de săteni de după garduri. "De la ce partid sunteţi?", întrebau unii, mai curioşi, văzând maşinile încărcate de daruri. "De la nici un partid, sunt doar cadouri pentru copii. Nu cerem nimic în schimb", îi asigurau tinerii, râzând. Dar ceea ce se dorea un prilej de bucurie, bucuria de a dărui şi de a primi, a căpătat, încetul cu încetul, pe măsură ce familiile prezente pe listă erau bifate una câte una, un gust amar. Case care cu greu puteau fi considerate case, cu ţoluri murdare, aşternute direct pe pământ, copii desculţi, speriaţi şi înfriguraţi, pe care nici mângâierile, nici dulciurile sau jucăriile colorate nu păreau să-i scoată dintr-o lume a lor, părinţi cu ochii tulburaţi de alcool, care abia puteau îngăima un "mulţumesc" sau promisiunea că vor îmbrăca copiii cu hăinuţele oferite, autorităţi care ridicau neputincioase din umeri, invocând lipsa banilor, şi multă sărăcie, faţa dezumanizată a sărăciei. Senzaţia aceasta s-a mai şters, din fericire, atunci când am întâlnit şi oameni care ştiau să-şi poarte greutăţile cu demnitate. În general oameni bătrâni, ai căror nepoţi le erau lăsaţi în grijă de părinţi, oameni pe care sărăcia nu-i împiedica să-şi ţină copilul îmbrăcat curat şi călduros, chiar dacă modest, şi să-i ofere lucrul de care un copil are cea mai mare nevoie: afecţiune.
Am putut vedea, cu prilejul acestei acţiuni organizate de un grup de tineri inimoşi, şi faţa bolnavă a satului românesc. Din păcate, exemplul acestui sat aflat la câţiva kilometri de Iaşi nu este unul singular sau marginal. O răsturnare a valorilor, o descurajare şi o pierdere accelerată a identităţii, într-o lume pe care mulţi o consideram de neatins în frumuseţea şi puritatea ei. Dar o lume în care o rază de lumină a pătruns, poate, de unde ne-am fi aşteptat mai puţin. De la un grup de tineri, colegi în aceeaşi firmă, care au venit, alături de şeful lor, nu pentru a-şi face reclamă sau pentru a vinde vreun produs, ci pentru a aduce cadouri copiilor săraci, fără să aştepte nimic în schimb.
