S-au împlinit recent opt ani de când credincioşii cartierului bucureştean Vatra Luminoasă se pot închina în propriul lăcaş de cult. Bucuria lor este cu atât mai mare, cu cât imediat după Paşti lăcaşul lor de rugăciune va îmbrăca veşmântul sfinţirii, iar rodul muncii lor din toţi aceşti ani va fi încununat de harul lui Dumnezeu.
Vatra Luminoasă. Un loc cu un nume suficient de sugestiv încât să te cheme să-i vezi biserica. Alungaţi de capriciile anotimpului rece şi mânaţi de un strop de curiozitate, am păşit pragul acestui lăcaş fără să ştim că vom afla povestea unei parohii foarte tinere, dar care are multe de spus. Este prima sâmbătă a Postului Mare, iar credincioşii s-au strâns în capela de la demisolul bisericii, cu colivele frumos pregătite, spre a aduce o rugăciune pentru sufletele celor dragi trecuţi la Domnul. În biserică, deşi este foarte multă lume, e o linişte deplină. Fiecare aşteaptă cu sfială să audă numele răposaţilor săi de pe pomelnicul din mâna părintelui.
Un centru educaţional neobişnuit de prietenesc
Părăsim pentru câteva minute biserica şi mergem în Centrul educaţional "Glasuri de Îngeri", aflat la câţiva paşi de sfântul lăcaş. Ni s-a spus că la această oră, copiii de toate vârstele îşi dedică sâmbăta îmbunătăţirii cunoştinţelor la limba română, matematică, muzică, limbi străine, fizică, chimie şi pictură. Pentru un moment, am avut impresia că este o şcoală unde un grup de copii înfipţi în bănci stau supăraţi pentru că i-au trimis părinţii cu forţa la lecţii suplimentare.
Spre surprinderea noastră, am găsit o atmosferă neobişnuit de prietenească şi relaxată. Într-o sală, în partea stângă a holului de la intrare, 13 tineri de clasa a VIII-a, adunaţi în jurul unui pian, se distrau grozav de melodiile interpretate de unul dintre colegi. Ne întâmpină o doamnă, ne invită călduros înăuntru şi ne spune că se numeşte Mădălina Ciouca şi este profesoară de matematică, de unde tragem concluzia că nu nimerisem la ora de muzică, aşa cum crezusem iniţial. Aflăm că aşa se desfăşoară de fapt pauzele dintre ore şi că acei tineri entuziaşti din jurul pianului urmează să înceapă "distracţia" cu funcţii şi ecuaţii. Profităm de moment şi o întrebăm pe doamna profesoară care este pulsul lecţiilor pe care le predă în acest centru, la care vine de doi ani, în fiecare joi şi sâmbătă. "Meditaţiile pe care le fac cu aceşti tineri vin în completarea informaţiilor pe care ei le acumulează în cadrul orelor de matematică din şcoală. Ei se arată foarte entuziaşti, ca drept dovadă, de multe ori, vor să mai rămânem pentru exerciţii, chiar şi după cele două ore de meditaţie. Sunt copii buni; iar unii dintre ei nu doar că sunt entuziaşti, ci fac şi performanţă. Eu, de asemenea, sunt foarte entuziastă şi vreau să fac performanţă. De unde entuziasmul? Sunt două cuvinte: iubire şi credinţă. Acestea mă motivează şi îmi dau speranţă. Dacă sâmbăta facem aceste meditaţii, duminica mergem în aceeaşi formaţie la slujbă. Asta înseamnă că există o continuitate şi o finalitate la munca noastră, iar acest lucru ne oferă o mulţumire şi o bucurie în acelaşi timp", ne spune prof. Mădălina Ciouca.
Ora de matematică începe. Asistăm câteva minute şi vedem că ceea ce ne-a spus doamna profesoară este perfect adevărat. Tinerii manifestă tot interesul pentru ceea ce li se explică şi sunt răsplătiţi cu un zâmbet cald, ceea ce îi bucură şi îi motivează să fie şi mai implicaţi. Nu vrem să deranjăm, aşa că ieşim şi ne îndreptăm paşii spre capătul opus al holului, atraşi de glasurile cristaline ale copiilor, care cântă din tot sufletul un cântec de primăvară, făcând să se ruşineze parcă cei câţiva fulgi de zăpadă care încă mai pândesc pe la fereastră.
"Muzica pe care o studiem ne apropie unii de alţii şi de Dumnezeu"
Într-un mic moment de respiro, profesoara de muzică le spune că Dumnezeu îi iubeşte şi se bucură de fiecare cântec pe care ei se străduiesc să-l cânte din inimă. Aflăm de la profesoara Iuliana Pavel că aceşti copilaşi formează Corul "Glasuri de îngeri", care îi bucură pe credincioşii parohiei cu câte un concert la marile sărbători, cântă uneori câteva cântări la Sfânta Liturghie şi chiar se mândresc cu câteva concerte pe care le-au susţinut la Casa de Cultură din Buşteni şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.
"Este al doilea an de când predau muzica la acest centru educaţional şi de fiecare dată vin aici cu aceeaşi bucurie. Aceste activităţi nu se aseamănă cu orele de muzică din şcoli, pentru că aici avem o întâlnire deconectantă în care nu numai cântăm, ci şi înţelegem ceea ce cântăm. Învăţăm îndeosebi muzică religioasă, dar şi de alte genuri. Ne legăm de evenimente religioase specifice anului şi învăţăm măcar o cântare din Sfânta Liturghie. Sunt convinsă că de la intonarea cântărilor Sfintei Liturghii vine apropierea sufletească de Dumnezeu. Dacă ei nu vor înţelege această taină, nu vor veni la biserică. Muzica pe care o studiem ne apropie unii de alţii şi de Dumnezeu. În acelaşi timp, ţinem cont şi de faptul că muzica religioasă, la vârsta lor, trebuie mâncată cu linguriţa, nu cu polonicul, pentru a nu deprinde o repulsie. Asta înseamnă că azi învăţăm un cântec religios, data viitoare un cântec din folclorul românesc sau din folclorul internaţional al copiilor, alternând cu ore de pian. Ceea ce mă bucură cel mai mult este faptul că ei cântă cu dăruire, cu tot dragul şi îşi pun sufletul în cântare", ne-a spus profesoara Iuliana Pavel.
"Munca noastră şi a preoţilor e muncă de apostolat"
Pentru a nu atrage asupra noastră gelozia micilor cântăreţi pentru că le-am răpit profesoara pentru câteva minute, ne retragem într-o altă sală de curs, unde doamna Stela Căpitan, profesoara de limba română, aştepta ca tinerii să iasă de la meditaţiile de matematică pentru a intra împreună cu ei în tainele literaturii. A predat pentru mult timp limba română, iar acum este la pensie. Totuşi vine în fiecare sâmbătă la centrul educaţional al parohiei pentru aceste meditaţii, deoarece consideră că munca profesorului nu se încheie la pensie, ci este o misiune care trebuie dusă la bun sfârşit, atât timp cât o mai ţin puterile. "Munca noastră şi a preoţilor e muncă de apostolat. Dacă noi şi preoţii vom fi alături, vom ridica neamul prin credinţă, prin iubirea de oameni, prin redeşteptarea sentimentelor naţionale. Ceea ce se întâmplă în această parohie este o emulaţie şi e bine că se întâmplă, deoarece noi trebuie să ne regăsim rădăcinile, iar aici copiii noştri capătă din nou rădăcini. Ştiţi ce se întâmplă? Dacă vrei să dărâmi un copac, îi tai rădăcinile. La un moment dat, acestui neam i s-au tăiat rădăcinile şi acum, încet-încet, facem rădăcini prin aceşti copii, şi cred că acest lucru se poate face pornind din familie şi din parohie. Cred în acest lucru pentru că înainte în parohie era flacăra naţiunii. Când eu eram copil, nu am avut această şansă, pentru că m-am născut în plin comunism aici, în Bucureşti. Bunicii îmi spuneau că în biserică era locul în care copiii învăţau să iubească ţara, să-şi iubească aproapele. Nu învăţau doar valorile creştine, ci deprindeau valorile morale şi naţionale. Eu, ca profesor de română, simt că este nevoie de astfel de activităţi educative în parohii. Avem şansa de a-i scoate pe copiii noştri din faţa calculatorului. Nu sunt obtuză, să ştiţi! Eu sunt unul dintre primii informaticieni ai ţării! Iubesc calculatorul, dar e nevoie să redeşteptăm în ei dorinţa de a fi oameni", spune cu entuziasm profesoara Stela Căpitan.
Face o mică pauză şi priveşte spre fereastră, înspre biserică, după care ne spune că, deşi este sâmbătă şi a dus în sfântul lăcaş o colivă pentru soţul ei şi pentru cei adormiţi, nu a putut rămâne la slujbă, deoarece consideră că este mai important să fie alături de copii. "Locul nostru este aici, cu copiii!", spune ea pe un ton foarte hotărât. O întrebăm de unde această hotărâre şi care este diferenţa dintre felul în care se predă în şcoală şi felul în care se desfăşoară meditaţiile în parohie. Se gândeşte două secunde şi ne spune: "În şcoală suntem legaţi de note, de performanţă. În parohie suntem legaţi de iubirea pentru materia respectivă. Aici deschidem orizonturi noi, privim materia din alte unghiuri. Eu încerc să îi debarasez de frica de profesor. Unui copil nu trebuie să îi fie frică de profesor, cum nu trebuie să-i fie frică de un medic sau de un preot, iar în parohie e un mediu bun să se dezvolte o relaţie bazată pe respect faţă de un profesor, care te ia de mână şi îţi deschide noi orizonturi. Ceea ce facem noi aici este o treabă de suflet".
O parohie născută în lumina Sfintei Cruci
Între timp se aud clopotele. În biserică, slujba s-a terminat. În faţa bisericii, credincioşii împart din prinosul lor săracilor şi se îndreaptă liniştiţi spre casă pe aleile şerpuite ale parcului din faţa lăcaşului. Părintele paroh Ovidiu Stegăruş încă este în capelă. Deşi a terminat slujba, nu ezită să mai sacrifice puţin timp pentru a vorbi cu credincioşii despre problemele care îi mai frământă. Îl rugăm să ne acorde şi nouă câteva minute pentru a ne povesti cum s-a născut această parohie. "Parohia noastră a luat naştere în anul 2003, cu sprijinul Primăriei sectorului 2 şi prin binecuvântarea vrednicului de pomenire patriarh Teoctist, având hramurile "Adormirea Maicii Domnului" şi "Acoperământul Maicii Domnului". Lucrările au început în august 2004, iar în martie 2005, în Duminica Sfintei Cruci, am săvârşit prima slujbă în capela de la demisol. La prima slujbă am fost doar eu, dascălul şi două doamne. Am început cu două persoane. Ulterior, au venit mai multe şi s-a închegat o mică familie. Când ne-am mutat de la demisol în biserica mare, oamenii chiar simţeau lipsa acestui paraclis pentru că îl considerau mai intim. Astăzi avem la slujbă cam 100 de persoane. Din cartier nu sunt foarte mulţi, însă majoritatea vin din cartierele vecine şi unii chiar de la depărtare. Chiar dacă la început au venit mai mult din curiozitate, ca la o biserică nouă, ulterior s-au ataşat de biserica aceasta", ne spune părintele Ovidiu, citindu-i-se în ochi nostalgia începutului. Înainte de a ridica această biserică de la firul ierbii, a fost preot timp de 10 ani în comuna Belciugatele, judeţul Călăraşi, unde a avut numeroase activităţi. S-a îngrijit de viaţa duhovnicească a credincioşilor, dar şi de situaţia administrativă a parohiei sau a bisericuţei monument istoric pe care o avea în filie şi pe care a restaurat-o şi a redat-o uzului liturgic. În Bucureşti a ajuns la rugămintea primarului Neculai Onţanu, care i-a propus să se îngrijească de lucrările la această biserică. Astăzi este încântat de ceea ce a realizat şi are mulţumirea că, împreună cu celălalt slujitor, părintele Marius Marian Petre, a reuşit să formeze o comunitate dinamică şi ataşată de tânăra parohie.
O atenţie deosebită au acordat educaţiei. Astăzi, sub tâmpla bisericii, se adună pentru meditaţii aproape 50 de copii şi opt profesoare. "Noi am ţinut cont mai mult de faptul că tinerii secolului XXI trăiesc o perioadă de mari tentaţii şi singura posibilitate de a-i atrage în sânul Bisericii este ca ei să nu simtă lucrul acesta ca pe un fapt forţat. La început, părinţii erau foarte suspicioşi, crezând că vrem să-i îndoctrinăm religios pe copii, dar văzând că atmosfera este plăcută, după un timp, au venit să ne mărturisească bucuria că ai lor copii se schimbă în bine. Aceasta este marea noastră bucurie, că putem să oferim răspunsuri la frământările lor. Copiii pun întrebări şi dacă nu găsesc răspunsuri încep să le caute singuri şi nu întotdeauna găsesc răspunsuri care să-i mulţumească şi cad în tot felul de ispite. Vedem cum aceşti tineri pe care îi avem la cursuri pe zi ce trece se dezvoltă şi pe această latură spirituală. Vin şi se spovedesc de bunăvoie, mă aşteaptă după ce termin slujba pentru a discuta unele din frământările lor", ne-a mărturisit părintele paroh Ovidiu Stegăruş.
Educaţie, filantropie şi cultură
Educaţia religioasă totuşi nu este închisă în interiorul centrului educaţional. Parohia desfăşoară parteneriate educaţionale şi cu instituţiile de învăţământ din apropiere. Astfel, proiectul naţional "Hristos împărtăşit copiilor" se dezvoltă în parteneriat cu Şcoala 49 din cartier. Părintele Marius Marian Petre şi profesoara de religie de la şcoală îi aduc pe copii de două ori pe lună la biserică şi discută teme stabilite în prealabil. Tot în baza unui parteneriat, părintele paroh asigură asistenţa religioasă pentru copiii de la Grădiniţa "Castel", unde săvârşeşte periodic slujba Sfeştaniei şi îi împărtăşeşte pe copii.
Pe alocuri, educaţia se împleteşte în mod fericit cu filantropia. Parohia "Vatra Luminoasă" acordă burse pentru doi elevi seminarişti. Le plăteşte cazarea şi masa, le dă şi bani de buzunar, iar în duminici şi în sărbători îi are pe lângă strană. De asemenea, un ajutor financiar pentru studii mai primesc lunar încă doi copii defavorizaţi din parohie.
Bătrânii cu posibilităţi materiale reduse se află şi ei în atenţia preoţilor şi credincioşilor. "Avem un comitet alcătuit din câteva doamne care au mers din casă în casă, chiar şi acolo unde noi nu am putut să pătrundem, şi au identificat toate cazurile vulnerabile social, cărora le trimitem pachete în preajma marilor sărbători religioase, iar pentru cinci dintre ei, prin proiectul "Hrană caldă la domiciliu", prin intermediul unui parteneriat cu un restaurant, le trimitem în fiecare zi, la amiază, hrană caldă. De asemenea, pentru credincioşii care au probleme de sănătate sau de ordin juridic, avem un medic şi un jurist, două doamne foarte implicate, care acordă consultaţii gratuite ori de câte ori este nevoie", ne-a spus părintele paroh Ovidiu Stegăruş.
De mărinimia credincioşilor din Parohia "Vatra Luminoasă" se bucură şi copiii din centrul de plasament al Direcţiei pentru Protecţia Copilului din sectorul 2, care vin în fiecare an, de Paşti şi de Crăciun, participă la serbarea copiilor din parohie şi primesc daruri. Pentru iubitorii de lectură religioasă, parohia a amenajat în demisolul bisericii o bibliotecă ce deţine 200 de volume de carte religioasă şi beletristică. În viitor, părintele paroh intenţionează să mai amenajeze în cadrul centrului educaţional încă două săli de studiu, pe lângă cele trei funcţionale, pentru a veni în sprijinul copiilor din parohie cu mai multe tipuri de activităţi educative.
