Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Societate Reportaj Oamenii de altădată din Galeş

Oamenii de altădată din Galeş

Galerie foto (12) Galerie foto (12) Reportaj
Un articol de: Daniela Șontică - 10 Aug, 2021

În curtea bisericii cu hramurile „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi „Învierea Domnului” din localitatea Galeş, comuna Brăduleţ, judeţul Argeş, există un muzeu foarte interesant, al neamurilor vechi din localitate. Organizat în cea mai veche casă din sat, rămasă a nimănui, veche de peste 200 de ani, care s-ar fi dărâmat dacă n-ar fi fost adusă aici, muzeul reprezintă un certificat istoric de naştere al găleşenilor, dar şi o mărturie a omeniei lor aparte.

Căsuţa-muzeu are două încăperi. Părintele Victor Nicolae Eftimie, parohul bisericii, ne-a povestit despre exponate, despre sutele de imagini cu locuitorii Galeşului şi, ce este mai interesant, despre cercetarea şi aflarea celor 50 de arbori genealogici ai familiilor vechi. Fotografiile sunt expuse în colecţii: chipuri de oameni în costume străbune, viaţa bisericii, viaţa şcolii, aspecte din istoria comunităţii, de la oieritul pe munte, oameni care au rămas în istoria satului şi a comunei pentru fapte deosebite, pentru măiestria practicării unor meserii, adunări ale fiilor satului. „Numeroasele fotografii expuse aici fac parte din ampla lucrare de cercetare cu titlul «Neamurile din Galeş», realizată de preotul Nicolae Eftimie, tatăl meu, care s-a ocupat cu identificarea arborilor genealogici ai tuturor familiilor cu vechime din sat. În 2015 a tipărit cartea în 300 de exemplare, iar sătenii au procurat-o cu entuziasm, tirajul epuizându-se, fiind tipărită încă o ediţie. Pentru această lucrare a mers din casă în casă şi a adunat fotografii şi informaţii, a cercetat în arhive, a lucrat mult”, povesteşte părintele paroh.

În valorosul muzeu se găsesc cărţi de cult datând dinainte de anul 1800, folosite chiar la strana bisericii din curte, obiecte de cult din patrimoniul sfântului lăcaş, care în felul acesta sunt păstrate şi admirate uneori de enoriaşi şi de vizitatorii zonei. „Avem o colecţie de icoane de secol 20 care au aparţinut localnicilor. Tot ce vedeţi aici a fost strâns din sat de la oameni de către tatăl meu. Noi, copiii lui - suntem şase fraţi -, l-am ajutat cu prelucrarea electronică şi apoi tipărirea imaginilor”, adaugă părintele Victor Eftimie.

Admirarea fotografiilor provoacă tot felul de emoţii. Sunt acolo imagini în care apar preoţii care au slujit în biserica satului, fiice ale satului ajunse monahii, precum fosta stareţă a Mănăstirii Văleni-Argeş, Taisia Bârdici, învăţători şi profesori de seamă, precum Gheorghe Tița, Florea State și Traian Uță, autorii unor monografii ale localităţii, inginerul chimist Sava Costache, profesorul de biologie Nicolae Stoica, cel care a descoperit în apele râului Vâlsan existenţa aspretelui, un peşte rar în întreaga lume.

Una dintre fotografii prezintă o femeie, mamă eroină, care şi-a pierdut trei fii în Războiul de Întregire Naţională (1916-1918), iar un al patrulea fiu, devenit partizan în Munţii Făgăraşului şi luptând împotriva instalării comunismului, a fost prins de autorităţi şi bătut crunt. De altfel, un spaţiu amplu în acest muzeu al oamenilor de altădată din Galeş este acordat eroilor din toate timpurile.

Multe fotografii îi arată pe localnici adunaţi la sărbătorile religioase sau ale satului, toţi îmbrăcaţi în straiele populare amintind de rădăcinile lor sibiene, colorate însă în stil argeşean. Una dintre cele mai frumoase sărbători ale Galeşului este Masa împăcării, care se ţine în ziua de Paşti, când toţi fiii satului se adună şi mănâncă împreună în curtea bisericii, lăsând ­deoparte orice vrajbă.

Un colţ este dedicat deprinderii meşteşugului de a prepara caşcaval, astăzi fiind binecunoscut caşcavalul de Brădet. În secolul trecut, mai mulţi tineri din comună, din satele Galeş şi Brăduleţ, au fost trimişi la Smârdioasa (Teleorman) şi la Slobozia (Ialomiţa) să înveţe de la meşterii din Dobrogea şi Bărăgan modul de a prepara caşcavalul. Câţiva s-au întors şi au adus cu ei priceperea lor. Unul dintre ei a fost Ion N. Stan, numit până la moarte „meşterul”.

O cameră a micului muzeu reconstituie modul de trai al unei mame lehuze care locuia o vreme doar cu pruncul nou-născut într-o cămăruţă aparte din casă, în timp ce tatăl şi ceilalţi copii stăteau în altă încăpere.

Strămoşii găleşenilor de astăzi provin din localitatea Galeş de Sibiu. Au trecut munţii în jurul anului 1760 şi s-au aşezat în Ţara Românească, la poalele Munţilor Făgăraş. Mai întâi au locuit la marginile pădurii, ascunşi de potere, apoi au fost primiţi pe moşiile Mănăstirii Aninoasa şi ale Brătienilor (satele s-au numit până la venirea comuniştilor Brătienii de Sus şi Brătienii de Jos), dar rămânând mereu oameni liberi. Au fost împroprietăriţi prin reforma lui Alexandru Ioan Cuza. Sibienii strămutaţi au adus cu ei ce au putut, turme de oi, bunurile pe care le puteau căra pe cărările şi trecătorile din munţi. Au adus, desigur, şi obiceiurile, portul tradiţional, dar mai ales credinţa, motivul strămutării lor fiind persecuţia religioasă la care îi supuneau stăpânitorii habsburgi.

Uniţi ca fraţii 

Vitregiile şi înstrăinarea de locurile natale i-au făcut pe aceşti oameni să rămână uniţi între ei, să se considere fraţi, să ajute la nevoie. Părintele Victor Eftimie amintea un fapt cu totul ieşit din comun: „Când unul dintre ei, dintre cei vechi, ajungea la oraş, fie mai aproape, fie la Bucureşti, şi strângea o oarecare avere, îşi trimitea slujnica la gară să întrebe drumeţii de unde sunt, iar dacă cineva era din Galeş, îl chema să înnopteze la el. Îi spunea servitoarei: pregăteşte baia, camera de oaspeţi şi adu-l pe omul acela să stăm de vorbă. Este impresionant că nu uitau de unde au plecat şi-i tratau pe consătenii lor ca pe nişte fraţi iubiţi.”

Galeşul de Argeş, oglindire peste munţi a Galeşului de Sibiu, continuă să rămână un sat frumos, cu case de oameni harnici, chiar înstăriţi, cu toate că ocupaţia de bază nu mai este creşterea oilor, a vitelor, iar tinerii nu mai au chemare să ţeasă, să coasă, aşa cum frumos o făceau în trecut. Tineretul satului pleacă la oraş, ba chiar şi în alte ţări. Dar găleşenii şi-au păstrat credinţa, dovadă stau cele aproape 100 de troiţe, dar şi faptul că au reconstruit biserica arsă în trei rânduri. Se împacă la fiecare Înviere a Domnului, aşezând o mare masă comună. Cei veniţi de departe revăd împreună cu cei rămaşi fotografiile şi lucrurile străbunicilor şi se hrănesc şi în acest fel. Iar tu, vizitator, fără să fii neam cu cineva de acolo, cunoscându-i, te simţi părtaş la istoria celor vechi care, în urmă cu peste 250 de ani, şi-au lăsat casele şi au plecat să caute un loc în care să aibă libertatea aceleiaşi credinţe cu a strămoşilor.

Citeşte mai multe despre:   sat  -   satul Galeș de Argeș