Ultima duminică din Postul Mare e una dintre cele mai iubite sărbători în popor. Pentru că, dincolo de faptul că ne aduc, pe toți, un pic mai aproape de Înviere, Floriile sunt cele care reînnoiesc speranța, descătușează lacătele hibernale ale naturii și reașază firea pe făgașul anului. În Moldova, bisericile sunt pline în această zi, iar sărbătoarea e deopotrivă celebrată în suflete și în jur. „Duminica Floriilor mai este cunoscută şi sub numele de Duminica Vlăstarilor, pentru că se spune că Iisus a fost întâmpinat, la intrarea în Ierusalim, cu crenguţe înflorite sau cu ramuri de finic”, afirmă cercetătoarea Lucia Cireș.
Nu-i sat în Moldova în care Postul Mare, cu toată suita de momente ce-l marchează, unele provenite din calendarul popular, să nu aștepte cu nerăbdare sosirea Duminicii Floriilor. Ultimul „prag” ce ne desparte de bucuria Învierii.
În lumea rurală, Floriile sunt însă și hotar pentru lumea vegetalului, pentru desfacerea baierelor pământului, care începe să trimită către lume semne ale renașterii naturii. Nu degeaba se spune în popor că „de la Florii prind a înflori toate”.
„Duminica Floriilor mai este cunoscută şi sub numele de Duminica Vlăstarilor, pentru că se spune că Iisus a fost întâmpinat, la intrarea în Ierusalim, cu crenguţe înflorite sau cu ramuri de finic. Acum se sfinţesc la biserică ramurile de salcie sau de iovă, cum se mai cheamă răchita-moale, şi, începând din această zi, înfloresc toţi pomii şi florile”, explică cercetătoarea Lucia Cireș (Institutul de Filologie Română „Al. Philippide”).
Ogoarele au fost, până acum, deja semănate, grădinile își arată primii țepi verzi ai legumelor, iar curțile au fost „pieptănate” de urmele uscate ale toamnei. Numai vremea dă, câteodată, de furcă în preajma Floriilor. Căci aprilie aduce cu sine zile capricioase, uneori chiar îngheț, lovind în livezile și viile ale căror muguri stau să plesnească sau, în alți ani, când „timpul e mai înaintat”, cum se spune în lumea satelor, înghețând frunzele și florile pomilor, lăsându-i fără de rod. În satele din județul Botoșani, oamenii obișnuiesc să spună, referindu-se la nazurile acestei luni, că „aprilie și priește, și jupește”.
În vechime, așa cum arată și etnograful Simeon Florea Marian în volumul Sărbătorile la români, tot de Florii „se umple ciubărașul cu florile, adecă cu fiertura scoarței de pădureț, a sovârvului și a frunzelor de pădureț, care servesc spre înflorirea ouălor pentru Paști”.
Floriile în biserici
În toate satele din Moldova, bisericile sunt pline de Florii. Imaginea celor care se întorc de la slujbă, cu crenguțe de salcie sfințite în mână, e una dintre cele mai frumoase și mai înălțătoare din toată perioada prepascală.
„În ziua de Florii e bine să se culeagă tot felul de flori de primăvară și să se ducă la biserică, pentru că aceasta e ziua florilor”, scria, în volumul legat de sărbătorile românilor, Simeon Florea Marian. Tot de la el aflăm că obiceiul creștinilor de a duce muguri de salcie sau mâțișori la biserică, în ziua ce precede Floriile, există din străvechime: „În ajunul Floriilor, dimpreună cu vreo câțiva băietani și alți oameni se duce și, aducând mai multe brațuri de mâțișoare le pune în biserică unde le lasă până a doua zi dimineață. A doua zi dimineață preotul ce liturghisește, nemijlocit după ce a cetit Sfânta Evanghelie la utrine, sfințește mâțișoarele aduse și le predă apoi iarăși pălimarului, ca să le împărțească poporului”.
Iar obiceiul de care pomenea, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, etnograful Simeon Florea Marian, e la fel de prezent, la fel de respectat. La Miroslovești, în județul Iași, sătenii au adaptat acest obicei, conservând o tradiție pe care numai la ei o întâlnești. În fiecare an, pentru Duminica Floriilor, preotul satului, ajutat de săteni, pregăteşte bucheţele din flori de primăvară și muguri de salcie. „Printr-o tradiţie a satului, acest bucheţel se păstrează la icoană, iar la diverse sărbători, când ajungem pe la casele oamenilor să facem agheasmă, cu acel bucheţel sfinţim apa”, explică părintele Liviu Siminciuc.
Cercetătoarea Lucia Cireș spune că în anumite zone din Moldova a fost întâlnită și denumirea de „Staulele Florilor” pentru ultima duminică din Postul Mare. „Noi cunoaştem pentru termenul «staul» sau «staur» mai ales sensul de «locul unde se adăpostesc animalele», în special oile. Dar latinescul «stabulum» însemna şi «lăcaş», iar în limba română veche «staul» se numea şi biserica”.
Colindul de Florii și de Paști
În partea de est a Moldovei, în județul Vaslui, există o zonă etnografică cu totul particulară prin zestrea culturală pe care a conservat-o și a făcut-o cunoscută lumii. Răzeși cu rădăcini în zona submontană a Buzăului, de unde au venit în Moldova la începutul secolului al XIX-lea, sătenii din Pogonești păstrează în chip minunat un repertoriu unic de colinde „de Florii și de Paști”. Acestea se intonează prima dată în Duminica Floriilor, la biserică, apoi în zilele de Paști, remarcându-se prin mesajul transmis, prin tonalitatea gravă și prin linia melodică de o deosebită acuratețe. „Cel mai vechi și mai frumos colind pe care îl cântăm în această perioadă se numește «A venit din cer de sus» și este o poveste versificată a Răstignirii Domnului Iisus Hristos”, explică învățătorul Dumitru Andrei, dascăl de școală veche, neobosit în a menține vii tradiția, obiceiurile și portul în localitatea natală.
Scrânciobul pentru Paști
Odinioară Floriile mai erau așteptate pentru un motiv, mai ales de cei tineri și de copii. Era ziua în care, în sate, pe medeanul din fața bisericii se instala scrânciobul pentru Paști. Consemnările etnografilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea arată că astfel de scrânciobe se instalau în toate satele mai răsărite ale Moldovei. „Prin satele în care se făcea scrânciob sau «dulap» de Paşti, acesta se instala de la Florii şi mergea în cele trei zile de Paşti şi în toate duminicile, până la Ispas”, subliniază cercetătoarea Lucia Cireș.
La Zăpodeni, spre exemplu, în județul Vaslui, unul dintre satele cele mai mari din ținut, flăcăii aduceau câte trei astfel de scrânciobe, numite de localnici „hore”, și le așezau la cele trei mari răspântii ale satului „Ceata flăcăilor organiza trei hore de Paşti, în câte o răspântie a drumurilor, într-o poziţie centrală a satului. Din cele trei hore, una se află acum la Muzeul Satului din București”, explică etnograful Lucian Lefter, de la Centrul Culturii Tradiționale Vaslui.
