Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Ocrotire pentru copii la Centrul educaţional „Sfântul Nicolae” din Alba Iulia
Înfiinţat în anul 2011 în cadrul Parohiei Maieri I din Alba Iulia, prin accesarea de fonduri europene, Centrul educaţional de zi „Sfântul Nicolae” oferă zilnic găzduire, hrană şi suport educaţional pentru 25 de copii aflaţi în risc de abandon şcolar, cu situaţii dificile atât material, cât şi social. Centrul funcționează în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba și este administrat de Asociația „Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia.
Centrul educaţional de zi „Sfântul Nicolae” are sediul în fosta casă parohială a Bisericii „Sfânta Treime” Maieri I din Alba Iulia şi a fost înfiinţat de părintele paroh Nicolae Topârcean, cel care coordonează activităţile desfăşurate în acest aşezământ, care funcţionează în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba şi este administrat de «Asociația Filantropia» Ortodoxă Alba Iulia”.
„Centrul l-am înfiinţat în anul 2011 pentru a suplini nevoile şi lipsurile materiale ale copiilor. Erau copii care se aflau în risc de abandon şcolar, care nu au sprijinul necesar pentru a termina şcoala. (…) Aici avem 25 de copii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, doi profesori sau educatori specializaţi, asistenţi sociali, bucătar şi eu, care sunt coordonatorul centrului. Iniţial ne-am gândit să fie doar copii de la Şcoala Nr. 3, aflată în apropiere, care a avut o colaborare foarte frumoasă cu parohia. Aici vin copiii după ce termină cursurile, cei care nu pot rămâne la afterschool, deoarece se plăteşte. Am realizat un proiect pe fonduri europene şi am dotat casa parohială cu tot ce trebuie, s-a făcut bucătăria, s-au făcut lucrări de amenajare serioase. Copiii vin la centru după ce termină cursurile, mănâncă de amiază, apoi se joacă, după care încep activităţile, îşi fac temele, pe grupe”, spune pr. Nicolae Topârcean.
Copiii primesc sprijin educaţional, dar şi moral şi emoţional, mulţi dintre ei fiind în diferite situaţii dificile. „Este cel mai important sprijin pe care putem să îl acordăm. Sunt copii care au un singur părinte, fie că este unul plecat în străinătate sau mama este singură (…) şi lucrează până la ora 16:00 sau 17:00. Dacă copilul termină cursurile la ora 12:00, nu are cine să îi dea să mănânce, cu cine să facă lecţiile şi atunci, pentru mamă este un ajutor deosebit. Mai avem copii care stau cu bunicii lor, iar bunicii ne spun că nu mai ştiu să îi ajute la lecţii, astfel că aici, la centru, îşi fac temele. Unii copii erau corigenţi, pe alţii care nu mai pot învăţa din diverse motive ceilalţi îi izolează şi îi ironizează, dar în momentul în care stai de vorbă cu ei, îşi fac temele, merg la şcoală, le creşte şi stima de sine. Au început să vadă că este bine să înveţe şi nădăjduim, cu ajutorul lui Dumnezeu, să îşi finalizeze cu bine cursurile, la clasa a VIII-a”, adaugă părintele coordonator.
Proiectul educaţional realizat de parohie a fost încheiat cu fonduri europene în trei ani şi, în continuare, există parteneriat cu autorităţile locale, care oferă un sprijin financiar. „Cheltuielile sunt suportate în continuare de Parohia Maieri I şi de Asociaţia «Filantropia Ortodoxă», pentru că noi funcţionăm în cadrul acestei asociaţii, centrul a fost înfiinţat prin Asociaţia «Filantropia Ortodoxă» Alba Iulia. Noi, ca parohie, nu putem oferi unele servicii, precum masa pentru copii, iar prin intermediul asociaţiei putem funcţiona şi ne putem ocupa de toate cele necesare, şi ne bucurăm că acest proiect se derulează, că merge înainte. În momentul de faţă sunt îngrijiţi în acest centru 25 de copii, dar prezenţa lor poate fluctua, de exemplu dacă tatăl se angajează la o fabrică şi primeşte salariul mai mare, copilul nu se mai încadrează din punctul de vedere al veniturilor şi atunci el poate veni la masă, îl primim, dar nu mai apare pe listă ca fiind beneficiar”, precizează pr. Nicolae Topârcean.
Activităţi în mod permanent
Activităţile din cadrul acestui centru educaţional nu se opresc în timpul verii sau al vacanţelor, centrul este deschis tot timpul, nu doar pe perioada anului şcolar, astfel că doar în zilele legale libere nu au loc activităţi. „Este mereu program aici, copiii vin şi vara în fiecare zi, pentru că părinţii merg la serviciu în continuare, ei nu au liber în timpul vacanţelor. Vara programul începe de la ora 9:00, copiii mănâncă de dimineaţă, se joacă, au tot felul de activităţi, îi mai trimitem în excursii, mai merg cu trenul, vizitează Blajul, Sebeşul. Poate că nouă nu ni se pare cine ştie ce, dar pentru ei este mare lucru, pentru că sunt mulţi copii care nu reuşesc să vadă şi altceva în afară de localitatea natală”, menţionează pr. Topârcean.
De asemenea, copiii primesc aici căldura şi atenţia pe care le pot găsi într-o familie adevărată. Personalul aşezământului încearcă să ofere copiilor un cămin primitor. `Unul dintre copii ne-a spus că cea mai mare bucurie este că de ziua lui i se face tort, aici, la centru, că primeşte tort la fel ca toţi ceilalţi copii. Fiecărui copil îi este sărbătorită ziua de naştere la centru, iar ceilalţi copii pregătesc, cu această ocazie, cadourile, felicitările, tot felul de lucruri făcute de ei. Pe copii îi recompensăm atunci când sunt cuminţi, îi stimulăm să treacă peste problemele lor. De hram, l-am sărbătorit pe Sfântul Nicolae, iar ei au pregătit serbarea, au avut roluri, au făcut repetiţii, au învăţat poezii, cântece, iar Moş Nicolae le-a pregătit daruri tuturor”.