Dincolo de uşile acestui sfânt locaş, reprezentativ pentru stilul arhitectural românesc al secolului al XVIII-lea, indiferent de momentul zilei, domneşte o atmosferă de rugăciune - întreţinută de credincioşii parohiei, îngenuncheaţi cel mai adesea la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului - şi o veselie sinceră dată de prezenţa în număr mare a copiilor de toate vârstele. Pentru mulţi dintre micuţii lipsiţi de părinţi, dar şi pentru vârstnicii rămaşi singuri, Biserica Olari este acasă.
În urmă cu şapte ani, când au fost numiţi preoţi slujitori pe seama Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ - Olari, parohul Mihai Iordache şi părintele Antoniu Ciocoiu şi-au propus să facă ceva util privind implicarea în societate, pe lângă misiunea pastorală. Astfel, în anul 2009, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a apărut iniţiativa construirii Centrului social-educaţional „Adorno“, care a fost finalizat în patru ani de zile, dar a cărui activitate a început cu mult înaintea acestui termen, chiar în biserica aflată, la rândul ei, în şantier pentru lucrări de restaurare, conservare, consolidare.
„Acest centru are ca obiectiv educarea, susţinerea şi promovarea copiilor, elevilor şi studenţilor cu probleme sociale, precum şi a celor cu capacităţi şi talente deosebite, prin programe educaţionale şi culturale în spiritul valorilor creştine româneşti, prin acordarea de meditaţii, consiliere şi ajutoare financiare, logistice şi morale, burse de studiu, organizarea de excursii şi tabere turistice şi culturale, ateliere de olărit, pictură, teatru, muzică, dansuri populare etc.“, a precizat părintele Mihai Iordache, care crede fără urmă de îndoială în spusele lui Simion Mehedinţi, anume că „societatea de mâine este şcoala de astăzi“.
De la înfiinţare, în colaborare cu Parohia Olari şi alte instituţii publice şi private, Centrul social-educaţional „Adorno“ a desfăşurat mai multe acţiuni social-filantropice şi cultural-educaţionale.
„Lucrăm cu acei copii care au, mai cu seamă, nevoi de natură sufletească, tânjesc după dragoste, respect, afecţiune, încurajări. În timp, am obţinut din partea lor dorinţe şi aspiraţii pentru viitor, ceea ce este un salt, o dovadă că încet, încet reuşesc să lase în urmă traumele suferite în copilărie. Este mult mai uşor în biserică să ajungi la asemenea rezultate, deoarece ai la îndemână toată tradiţia, ai modelul sfântului. Astfel, ei învaţă că pot şi să îndure, dar şi să-şi urmeze drumul în viaţă şi să-şi fixeze clar idealurile de atins“, a explicat Eleonora Iordache, coordonator al proiectului „Învaţă şi vei deveni!“, desfăşurat anul trecut pentru 51 de copii din cadrul DGASPC Sector 2.
Ioana este una dintre elevele meritorii care vin la „Adorno“. Recunoscătoare pentru şansa oferită, de a se desprinde de mediul său, liceana învaţă şi excelează la toate materiile. Este în clasa a XI-a şi se pregăteşte intens la matematică, după orele de curs, cu domnul Dan Petru Vasiliu, fost profesor universitar.
„În primul rând, aceşti copii ar merita să fie convinşi că viitorul există, deoarece multora nici nu le trece prin cap că există un viitor pentru care trebuie să investească ceva. Când văd că un copil vrea să înveţe şi simte bucuria de a înţelege ceva, mă simt absolut vinovat să nu fac tot posibilul să-l ajut“, a spus profesorul Vasiliu.
Anii trecutului, ani de încercări
Date importante despre identitatea aşezământului de cult bucureştean sunt ascunse în literele scrijelite de secole în pisanie: „[...] ziditu-sâau această sfântă şi dumnezeiască biserică [...] den temelie de pe cum se veade, de robul lui Dumnezeu dumnealui Dumitraşco Racoviţă Vel Vistier şi rămânând nişte bani de la robul lui Dumnezeu Mihai Băcanul, sâau dat la aceasta Sf. Mănăstire, dempreună cu Iancu Căpitanul, ajutorând şi alţi creştini pravoslavnici, în zilele Domnului nostru Io Scarlat Ghica Voevod, fiind Mitropolitul Chiriu din Filaretu; Octomvrie leat 1758“.
Conform unui document din anul 1752, denumirea bisericii provine de la cartierul aflat în zona străzii cu acelaşi nume - strada Olari - datorită faptului că „pe acolo erau gropile de unde se lua pământ de oale“.
De numele acestui sfânt locaş sunt legate nume mari ale culturii noastre. Astfel, începând cu anul 1812, marele folclorist şi literat român Anton Pann a fost pentru câţiva ani cântăreţ şi paracliser la Biserica Olari, cea împodobită cu veşmânt de culoare de Gh. Tattarescu, în anul 1856, pentru ca 13 ani mai târziu să fie repictată secvenţial, în genul şcolii Tattarescu, de către un ucenic al acestuia, pictorul E. Stoenescu.
În perioada 1939-1943, Biserica Olari a fost restaurată cu ajutorul Comisiei Monumentelor Istorice. A supravieţuit buldozerelor comuniste prin translarea acesteia din Calea Moşilor pe o distanţă de 80 m, în 22 septembrie 1982 şi 5 decembrie 1983.
„Odată cu translarea sa, biserica a câştigat un subsol destul de amplu în care se văd urmele acţiunilor de translare. Dorim amenajarea unui muzeu al translării lângă biserică. Va fi o idee arhitecturală îndrăzneaţă şi unică în ţară. Vom avea o cale de acces subterană în care să se vadă icoanele de patrimoniu - sunt în număr de 100, datate sec. XVIII, XIX“, a adăugat părintele paroh Mihai Iordache.
În perioada 1994-2002, toate picturile din interiorul bisericii au fost restaurate de pictorul Ion Grigorescu, punându-se în valoare cele trei straturi anterioare de pictură.
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului
Locaşul de închinăciune a fost întotdeauna cunoscut datorită prezenţei izbăvitoare a Maicii Domnului. Icoana făcătoare de minuni a acesteia, ferecată în argint aurit şi împodobită cu 24 de medalioane ce înfăţişează recunoştinţa pentru câteva dintre minunile săvârşite, este pusă la loc de cinste. Sfânta icoană a fost adusă aici în anul 1810 de preoţii fugari ai Mănăstirii Arnăuchiul (Turcia), în urma războiului ruso-turc, alături de câteva moaşte ale Sfântului Mucenic Antipa, Episcopul Pergamului Asiei (sec. I), şi ale Sfântului Mare Mucenic Mercurie (sec. III).
Cronici de demult atestă faptul că, pe parcursul celor peste 200 de ani, icoana a fost „vindecătoare sufletelor şi trupurilor“ numeroşilor credincioşi care au cerut ajutorul Maicii Domnului. Printre aceştia, prinţul moştenitor Ferdinand, viitorul rege al României, care, prin anul 1897, când viaţa i-a fost greu încercată de boala tifosului, s-a rugat fierbinte împreună cu prinţesa Maria, soţia sa, şi s-a vindecat în mod miraculos, „spre uşurarea întregului neam, care înălţa rugăciuni“, după cum a consemnat Titu Maiorescu.
„După anul 2008, am asistat cu o bucurie neţărmuită, dar şi cu mare cutremur la câteva minuni. Una dintre ele a fost făcută cu o fetiţă călcată pe trecerea de pietoni de o maşină, care a stat vreo 15 zile în comă. Medicii nu i-au mai dat copilei nici o şansă. Mama ei venea în fiecare zi la icoană, în repetate rânduri. În final, copila s-a trezit şi şi-a revenit complet“, a conchis preotul Iordache.
